Editorial

Top 5 poveşti din lumea lui Éric-Emmanuel Schmitt

Am fost cândva un omuleţ care, pe vremea când încă nu era decât un învăţăcel timid al tainelor ascunse printre cuvinte şi imagini, a descoperit, printre ramurile bradului de Crăciun, o cărticică demnă de a fi pusă pe raftul pentru mai târziu. Anii au trecut, iar în vreme ce muzicile și poveştile s-au dovedit a-mi fi prieteni şi călăuze de nădejde spre lumea frumosului, cărticica părea, la rândul ei, să prindă aripi, hălăduind neobosită printre bibliotecile oamenilor dragi, pentru ca, la vremea rânduită, să se deschidă şi în faţa mea, prinzându-mă în mreje. Căci dintre şoaptele paginilor ce se voiau citite cu răbdare, o mână blândă părea să mă cuprindă şi să mă poarte printre vise şi legende vechi de când lumea, transformând parcursul sinuos al vieţii într-o cale către Frumos.

În această ambianță, clasamentul de față își propune să reunească cinci poveşti străjuite de la un cap la altul de spiritul lui Éric-Emmanuel Schmitt, scriitorul care, nu de puţine ori se înveşmântează în mantia luminoasă a unui personaj care a gustat deja din nectarul înţelepciunii. Dintre operele sale, vocea lui tinde să se asemene cu acel glas ieşit în calea noastră ca din neant, spre a ne însoţi pe un tărâm magic, în care fiecare copil din şi de lângă noi este primit cu îngăduinţă şi braţe larg deschise, o dată ca niciodată şi pentru totdeauna.

5. Oscar şi Tanti Roz (Editura Humanitas Fiction, 2012)

În contextul în care fiecare zi tinde să fie marcată de informaţii terifiante şi senzaţionale, din care aflăm că oamenii îşi pierd fulgerător vieţile, iar alţii câştigă lupta cu suferinţa cruntă într-un mod tot atât de inexplicabil, omul de astăzi devine adesea pierdut în mirajul ştirilor. Asistăm, astfel, la o permanentă scindare a conştiinţelor tentate să pună sub semnul tăcerii acele momente în care pragmatismul ştiinţelor concrete s-a dovedit a fi neputincios în confruntarea cu o forţă pe cât de nevăzută, pe atât de prezentă în destinul fiecăruia dintre noi, călători printr-o viaţă menită să ni se dezvăluie ca un important examen.

Iar ceea ce am putea cataloga drept o promovare a acestuia cu o notă cât mai apropiată de cea maximă este aproprierea acelor cunoştinţe prin care învăţăm că, deşi suntem simpli călători prin această lume, avem datoria de a înţelege că fiecare clipă din viaţă este un dar venit de Sus, şi un îndemn de a răspândi în jurul nostru seninătate şi compasiune.

O astfel de lecţie este şi cea oferită de Oscar, un copilaş de numai zece ani care, atunci când devine victima unui război pe viaţă şi pe moarte împotriva destinului nemilos, acceptă un pact deloc obişnuit pentru o lume care părea că uitat ce înseamnă să speri şi să visezi. Aşa se face că, într-unul din saloanele unui spital scufundat în oceanul sumbru al deznădejdii, o mână inocentă va scrie către Dumnezeu pagini întregi de gânduri plăsmuite pe un tărâm nevăzut, aflat la graniţa dintre Rău şi Bine. Iar de dincolo de cuvinte, o Tanti Roz care pare că a fost iertată de goana haotică a curgerii timpului, pare să ne transforme pe toţi în spirite care, la vremea lor, au fost odată firave, pentru ca mai târziu să se prindă în hora neobosită şi nemuritoare a vârstelor omenirii şi a miracolelor pline de lumină, ţesute din fire de iubire, bucurii şi lacrimi.

4. Noaptea de foc (Editura Humanitas Fiction, 2017)

Poate nu de puţine ori, atunci când răsăritul soarelui ne vesteşte că a sosit momentul să păşim într-o nouă zi, mintea cea mult prea extenuată şi acaparată de iureşul cotidian tinde să pornească în căutarea acelor oaze unde liniştea domneşte, îngăduind tuturor incertitudinilor şi prejudecăţilor să îşi găsească răspunsuri pline de înţelepciune. La rândul lui, acest drum presărat cu lumină se dezvăluie ca fiind unul sinuos, fiecare picătură dintr-un elixir dătător de viaţă şi speranţă putând da naştere, la rândul ei, unei dorinţe nestăvilite de a fugi cât mai departe de lumea cea atât de condamnată la dezlănţuirea haotică, refugiindu-ne într-un turn de fildeş.

Fără să prindem prea bine de veste, devenim prizonierii propriilor concepţii care, de multe ori încărcate de vraja utopiei, par că vor să ne lase să alunecăm într-o altă capcană, mult mai periculoasă, a însingurării şi a deznădejdii fără de margini. Iar atunci când mirajul dispare, nu ne putem nega statutul de prizonieri ai unui tunel tenebros, din care nu putem ieşi decât printr-o alegere pe cât de grea pe atât de importantă: fie urmând vocile şi sfaturile specialiştilor în armonioasa dezvoltare personală, fie învăţând să pornim zilnic la drum având drept far călăuzitor legătura indestructibilă cu Divinitatea.

Şi cine poate şti dacă nu cumva ne va fi chiar şi nouă dat să trăim, fie şi numai pentru o clipă, o noapte de foc pe un tărâm unde totul pare a fi posibil, de vreme ce un oarecare fir subţire de nisip ne sare în ochi pentru a ţine în loc ameţitorul carusel al timpului? Căci pe măsură ce fiecare pas îşi află nebăbnuite ecouri în stihurile unei rugăciuni, norul greu al certitudinilor condmnate la zdruncinare se lasă la rându-i angrenat într-o cursă contra cronometru, foarte asemănătoare cu nenumăratele competiţii fără de care lumea noastră cu greu ar putea înainta prin oceanul adânc presărat cu diverse borne temporale. Dar ceea ce o deosebeşte de toate acestea, este tocmai miza, menită a ne apropia de toţi acei adevăraţi câştigători care, plutind prin jocul vieţii, au înţeles că un om liber se naşte doar atunci când fiecare dintre noi va şti să poarte cu vrednicie ochelarii cu lentile luminoase, prin care dragostea împreună-lucrătoare dintre Dumnezeu şi om scaldă lumea într-un ocean de bucurie şi speranţă.

3. Elefantul care nu respecta nimic (Editura Humanitas Junior, 2023)

A fost o vreme în care timpul generos mi-a adus în cale o corolă de douăsprezece luni, în care fiecare dintre zilele de luni se preschimba într-o înlănţuire de lecţii preţioase despre ce înseamnă cu adevărat transformarea artei într-un elixir plin de lumină. Iar pe măsură ce înaintam, cu teamă şi uimire spre un tărâm deopotrivă cunoscut şi misterios, se făcea că redeveneam copilul care nu înceta să se viseze călător în lumea plină de legende, străjuit fiind de spirite generoase, gata să îi deshidă portalul spre mari taine.

Poate deloc întâmplător, într-o altă zi de luni, o nouă poveste a început să se scrijelească în mintea mea, reîntorcându-mă la inocenţa unui joc demult rătăcit printre vibraţii şi priviri. De această dată, cel care poartă acum haina luminoasă a bătrânului înţelept este chiar Éric-Emmanuel Schmitt, a cărui voce blândă ne vesteşte, de pe un tărâm aflat la graniţa dintre filosofie şi poveste, că a sosit momentul să redescoperim tainele adevăratei bucurii de a trăi, în virtutea binelui, a libertăţii, a dragostei, şi a frumuseţii. Iar alături de el, Minerva, o bufniţă de culoarea argintie a lunii coboară din inima întunecată a Pădurii Aparenţelor, ca demnă însoţitoare a nemuritoarei Atena. Căci în vreme ce cântul ei neobosit ne tâlcuieşte marile virtuţi într-o deplină armonie cu cele plăsmuite, la vremea lor, de minţile înţelepte ale omenirii, spiritul tot atât de bun vrea parcă să îmblânzească timpurile, crescându-ne pe toţi cei micuţi de astăzi în marile taine ale artei de a deveni un filosof cu acte în regulă.

2. Viaţa mea cu Mozart (Editura Humanitas Fiction, 2007)

Pornind de la premisa că pentru prozatorul francez Eric-Emmanuel Schmitt muzica reprezintă un factor indispensabil existenței, romanul Viaţa mea cu Mozart se dezvăluie din perspectiva unei autobiografii atipice. În consecinţă, compozitorul clasic vienez devine devine destinatarul unor scrisori şi confesiuni cvasi-retorice și totodată o întruchipare a creatorului-mentor, asociat cu „un cod secret care trimite la tot ce e demn de afecţiune, de admiraţie, de uimire, la tot ceea ce bulversează şi înghimpă inima, toată frumuseţea lumii”. 

Pe măsură ce discursul lui Schmitt evoluează şi capătă valenţe filosofice, fragmentele muzicale la care face referire în text – incluse, de altfel, în CD-ul atașat volumului – sunt percepute ca posibile răspunsuri ale compozitorului vienez de secol 18 la scrisorile prozatorului de secol 21:

Mozart se exprimă prin sunete, eu compun texte. Mai mult decât un profesor de muzică, Mozart a devenit pentru mine un îndrumător spiritual, m-a învăţat lucruri rarisime – încântarea, blândeţea, seninătatea, bucuria… (p.5).

Treptat, Schmitt tinde să se detaşeze de o existenţă care pare „mai dreaptă, mai sigură poate, dar din care am exclus durerea şi bucuria” şi să se transforme într-un peregrin aflat în căutarea „continentului Mozart”, locul unde, străjuite de „marea muzică a luminii”, se ascund „atâtea comori de bucurie”. Amintind de protagonistul romanului Lupul de stepă de Hermann Hesse, el intuieşte în muzica lui Mozart nu doar fuziunea dintre „cântarea creaturii şi cântarea lui Dumnezeu”, ci şi o transpunere a unui mesaj general uman:

Trebuie să te-mpaci cu tristeţea inevitabilă, să consimţi la tragicul vieţii. Să nu te închizi în faţa vieţii negând-o, să-ncetezi s-o mai visezi altfel de cum e. Să te-nsoţeşti cu realitatea. Oricare ar fi ea (p.58).

1. Copilul lui Noe (Editura Humanitas Fiction, 2018)

Încă din cele mai vechi timpuri, ni s-a demonstrat faptul că numeroase crâmpeie din istoria adevărată şi-au aflat un loc de mare cinste în rândul acelor poveşti pe cât de fascinante, pe atât de puternic încrustate în memoria noastră cu slove de lumină şi de sânge. Pe de o parte, ele s-au scris și spus prin intermediul unui noian de legende, cărora nu le putem demonstra veridicitatea, dar prin care descoperim, cu nesfârşită uimire, că multe dintre personalităţile unor vremuri îndepărtate vor să ni se înfăţişeze ca personaje ale unei lumi aflate sub semnul luptei permanente dintre bine şi rău. La polul relativ opus, se află tot atât de numeroase pagini importante ale trecutului care ne confirmă, fără putinţă de tăgadă, că în destinul fiecărui om dăinuie, pentru totdeauna, schije ale unui război nemilos care, deși pare că a fost odată, a răpit dreptul omului la viață, fără vreun prealabil drept la replică și a lăsat în urmă numeroase victime colaterale, rămase tot atât de încremenite şi neputincioase în faţa suferinţelor şi a morţii.

Iar în iureşul acestui obsedant şi implacabil marş al timpului scufundat în moarte se naşte, de dincolo de orice timp şi spaţiu, un demn moştenitor al lui Noe, care după ce îşi va fi reconstruit Arca salvatoare, ne va lua cu blândeţe de mână, călăuzindu-ne într-un neobosit şi foarte viu pelerinaj spre adâncurile cele mai luminoase ale unui sine care, devenit fragil, riscă să îşi piardă orice urmă a identităţii, fără a gusta măcar o picătură din elixirul binefăcător al credinţei şi speranţei.

(Surse imagini: https://www.antena3.ro/, https://www.clb.ro/,  https://humanitas.ro/humanitas-fiction, https://humanitasjunior.ro/)

Articole similare

Ura în viaţa culturală românească

Codrut

Călătorii literare cu Mihail Vakulovski: „Oricînd şi oriunde ne ducem, îmi iau cu mine şi cărţi şi de multe ori îmi iau cîte o carte legată de locul unde ne ducem”

Jovi Ene

Mozart. O viață, de Paul Johnson

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult