Editorial

Top 5 cărți memorabile din colecția Anansi

 Eu am crescut într-o casă cu foarte multe cărți, multe cărți aranjate în colecții similare, pe mărime, culoare și tematici. Mama mea, fiind profesoară de limba și literatura română, mi-a inspirat această constantă nevoie de a citi, care de-a lungul timpului a devenit o îndeletnicire, dar și o metodă de vindecare continuă. Așa se face că, pe lângă plăcerea lecturii, am și dorința constantă de a colecționa cărți, imaginându-mi că într-un viitor îndepărtat îmi voi construi propria bibliotecă în care cotoarele cărților își vor aștepta cuminți rândul întâlnirii. De aceea, aidoma unui copil, mă bucur să găsesc colecții de carte cu totul speciale. Așa se face că Anansi, colecția de carte impresionantă a Editurii Pandora M, m-a cucerit iremediabil, iată de ce urmăresc cu jind apariția a noi și noi titluri.

În acest top săptămânal, am decis să includ cele mai interesante 5 cărți descoperite în această colecție, pe care le-am citit cu deosebit interes.

1. Noapte credincioasă și virtuoasă” de Louise Glück

Primul în listă este volumul de poezii „Noapte credincioasă și virtuoasă” de Louise Glück. Deși autoarea a câștigat deja Premiul Nobel pentru literatură „pentru vocea ei poetică inconfundabilă care, cu o frumusețe austeră, face ca existența individuală să fie universală”, cartea sa a fost primită cu o anume doză de reticență de către cititorii români. În cazul meu, acest volum a deschis o nouă poftă de explorare a universului poetic contemporan. În paginile cărții găsim o poezie matură, calibrată, perfectă pentru momentele când dezamăgirea își croiește calea spre spirit, o poezie în care nu e loc de sindrofii, ci de o adâncă meditație la răspântie de vremuri.

2. Nopți albastre a lui Joan Didion

Al doilea volum din colecție pe care îl pot recomanda absolut oricărui cititor e „Nopți albastre” a lui Joan Didion. O aducere aminte dureroasă despre pierderea unui copil, o carte care ridică întrebări despre efemeritatea vieții și despre nevoia de validare pe care o avem cu toții în privința propriilor emoții. Joan Didion taie în carne vie și ne provoacă să privim moartea drept în ochi.

3. Cântec Lin”, de Leïla Slimani 

Al treilea volum din acest top e romanul semnat de Leïla Slimani și intitulat „Cântec Lin”. Sinceră să fiu, această carte mi-a înghețat sângele în vene. Pun asta pe seama subiectului, care m-a prins exact în momentul când abia devenisem mamă. O familie fericită, o bonă obsesivă și un final care te lasă bouche bée – iată ingredientele acestui roman care nu va lăsa indiferent pe nimeni.

4. Iubire amară”, de Elena Ferrante

„Iubire amară”, romanul semnat de Elena Ferrante, ajunge și el în acest top, explorând universul ambiguu al relațiilor de mamă – fiică, scoțând la iveală tainelor deloc digerabile, complexe, pe alocuri dificile din punct de vedere emoțional.

5. Nu voi mai vedea lumea niciodată. Memoriile unui scriitor întemnițat de Ahmet Altan

Și ultimul, dar nu cel din urmă, este volumul „Nu voi mai vedea lumea niciodată. Memoriile unui scriitor întemnițat” de Ahmet Altan. Scriitorul Ahmet Altan își scrie memoriile dintr-o închisoare în care l-a întemnițat regimul Erdogan. Ce simte un intelectual între pereții celulei și cum își păstrează credința – iată doar doi vectori acestui monolog literar de înaltă valoare.

Sper că inițiativa echipei din spatele colecției Anansi să reziste în timp și să ne aducă cele mai proaspete, dar și cele mai proaspete titluri ale momentului, cu care să ne delectăm chiar și în vremurile tulburi pe care le trăim.

Articole similare

11 șefi (din filme) mai răi decât șeful tău

Jovi Ene

(Jurnal de Filit 2024). Ziua în care Poezia a devenit conexiune între oameni

Corina Moisei-Dabija

Tu ce secrete duci în suflet? „Sălbaticele”, de Rory Power

Corina Moisei-Dabija

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult