Nu aș putea să încep să vă prezint cinci dintre cărțile de filosofie pe care (nu numai) eu le consider importante, fără să spun ce am reușit să remarc în rândul pasionaților de filosofie de pe internet. În primul rând, platformele unde am reușit să urmăresc noile tendințe în materie de filosofie sunt YouTube (partea de booktube) și TikTok (partea de booktok și chiar philosophytok). Dacă în cazul primei platforme am reușit să identific cel puțin 4 canale ai căror deținători sunt absolvenți de filosofie, toți fiind doctori, 3 dintre ei profesori universitari în domeniu, în partea de philosophytok se regăsesc mai mult elevi și studenți.
Am observat tendința celor care nu studiază în mod aprofundat domeniul să se axeze preponderent asupra nihilismului, existențialismului, marximului și neo-marximului (privite mai mult din perspectiva politically correctness). Prin urmare, se acordă atenție unor „curente” aplicabile sistemului de organizare al societății, de asemenea, sunt și lucrări al căror conținut este mai accesibil. După ele urmează zona de „dezvoltare personală”, unde sunt amintite obsedant două cărți: Gânduri către sine însuși (Marc Aurelius) și Scrisori către Luciliu (Seneca). Chiar dacă aici intră și o parte din ce am precizat mai sus, nu trebuie să uităm de clasificarea filosofiei bazată pe dimensiunea cărților de filosofie, unde regăsim neobosita recomandare cu Mitul lui Sisif (Albert Camus) sau Arta războiului (Sun Tzu), nu în ultimul rând Existențialismul este un umanism (Jean-Paul Sartre).
„Profesioniștii” tind să se plieze pe anumiți filosofi sau cel puțin să aprofundeze o anumită direcție în filosofie, așa că am reușit să identific fenomenologi, împătimiți ai lui Kant (culmea, nu am identificat și neo-kantieni, episodic am auzit numele unora ca Dilthey, Natorp, Cassirer, Poincaré, Weber sau Ortega y Gasset) sau hegelieni, pe cei dedicați filosofiei politice, bineînțeles toți vorbesc despre Platon și Aristotel. Nu în ultimul rând mai sunt și cei care tind să se axeze pe filosofi ceva mai recenți, așa că ne întâlnim puțin cu Noam Chomsky, Jean-François Lyotard, Jacques Derrida și Michel Foucault. Mai rar am reușit să identific nume ceva mai nișate precum Spinoza, Fichte sau Deleuze, deloc pe Descartes.
Am încercat să îmi imaginez cum aș fi reacționat dacă aș fi un tânăr cititor care ar vrea să găsească o direcție în lectura filosofică. Cred că ar fi destul de complicat, poate că nu aș putea să fac diferențierea clară între filosofia teoretică și cea practică. Recomandările pentru începători sunt eclectice, încercând în mod eronat să acopere așteptările cât mai multor cititori. Următoarele 5 recomandări nu își propun să te convingă, fiecare în parte are scopul de a oferi o direcție anume, dacă te afli undeva la începtul sau la mijlocul drumului tău în ale filosofiei.
1. Republica, de Platon
Republica (în limba română am păstrat traducerea titlului din limba latină De Republica, în limba greacă fiind denumită Politeia) lui Platon reprezintă una dintre lucrările centrale ale filosofiei grecești antice. Se atestă că ar data din anul 375 a. Chr., reprezintă una dintre cele mai importante lucrări ale filosofului. În principiu este o lucrare care face referire la organizarea cetății. Cu toate acestea, nu se rezumă numai la asta, regăsim o plasare a mai multor profesii în cadrul societății, inclusiv noțiuni de teoria artei, noțiuni de teorie politică (avem cele 5 regimuri politice – cetatea cea mai bună condusă de filosofi, timocrație, oligarhie, democrație și tiranie).
Dialogul începe cu dezbaterea asupra problemei dreptății, în raport cu puterea, apoi sunt oferite mai multe idei legate de orânduirea cetății, despre educație și mai ales despre condiția omului. Una dintre cele mai importante scene este cea în care se dezvoltă problema diferenței dintre Lumea Ideilor și lumea noastră oentru a explica de ce rolul artei ar trebui să fie unul strict educativ. Demonstrația constă în a preciza că lumea noastră este o replică a lumii ideale, aici se folosește de mitul peșterii. Conform căruia opera de artă este o replică a altei replici. E de parcă un om ar putea să își imagineze cum este lumea uitându-se la niște umbre reflectate pe peretele unei peșteri.
Lectura acestei cărți reprezintă un punct de plecare atât în filosofie în general, cât și a filosofiei lui Platon și a filosofiei grecești antice, în ea se regăsesc mai multe concepte filosofice occidentale esențiale. De asemenea, majoritatea filosofilor recenți au mizat mult pe gândirea platonică, prin urmare orice demers de aprofundare face ca dialogurile platoniciene să fie cruciale.
2. Conceptul de anxietate, de Søren Kierkegaard
Când m-am gândit la fenomenologi (unde includ și existențialismul) și la nihiliști nu am fost sigură dacă să-l aduc în discuție pe Nietzsche. Apoi mi-am dat seama că trebuie să vorbim foarte pe scurt despre Kierkegaard. Acesta fiind numit părintele filosofiei existenței (unde intră nihilismul) și existențialismului. Nu cred că aș putea să spun dacă este neapărat cartea pe care ar trebui să o citească orice „proaspăt” existențialist sau dacă ar fi trebuit să recomand Frică și Cutremurare, ambele pot să prezinte la fel de bine perspectiva lui filosofică.
Lucrarea Conceptul de anxietate (sau angoasă așa cum îl găsim în traducerile după Sartre și Heidegger) a fost publicată în anul 1844, în cadrul ei ne este prezentată forma pe care o ia libertatea umană pornind de la mitul biblic al lui Adam și Eva. Teoria lui Kierkegaard prinde formă de la faptul că interzicerea pe care omul a avut-o, de a mânca din pomul cunoașterii. Conștient de faptul că este liber va experimenta anxietatea. Neliniștea îl face să conștientizeze că este liber și că trebuie să aleagă ce anume urmează să facă. O situație care nu se rezumă doar la acest context, omul își dă seama că are un număr nelimitat de alegeri pe care trebuie să le facă.
Filosofia lui Kierkegaad joacă un rol foarte important în materie de filosofie existențialistă, perspectiva lui fiind foarte importantă pentru conceptele utilizate. Inclusiv în Ființă și Timp a lui Heidegger se poate observa influența gândirii sale, filosoful german urmând în parte schema lui Kierkegaard când face diferența dintre frică și angoasă.
3. Discurs asupra metodei, de Descartes
De fiecare dată când vine vorba despre filosofia teoretică sau despre începuturile filosofiei moderne se ajunge la Descartes. Cogito ergo sum, gândesc deci exist, ne spune Descartes, după ce ne prezintă metoda sa privind descoperirea adevărului. În Discurs asupra metodei (publicată în 1637, lucrare în șase părți) aflăm metoda carteziană de găsire a adevărului, perspectiva sa fiind centrală pentru gândirea raționaliștilor. Modalitatea de cunoaștere propusă de Descartes constă în intuiție și deducție.
Pe scurt ne oferă o analiză prin intermediul căreia îndoiala devine o cale prin care putem să accedem la o cunoaștere a adevărului, instituie o îndoială metodică, raționamentul prezentat fiind momentul central: Dubito, ergo cogito; cogito, ergo sum. Aceasta constă în preluarea a patru reguli matematice în orientarea minții: evidența (accepți că sunt adevărate doar ideile care sunt percepute de intelect în mod direct și distinct, o cunoaștere disponibilă prin intuiție); analiza (reprezintă studierea obiectului sau a realității care trebuie examinat); deducția (reunirea conceptului după primele două etape ale analizei); sinteza (cunoașterea în mod intersubiectiv); enumerarea (verificarea amănunțită a analizei făcute anterior).
Lucrarea lui Descartes este importantă, fiind și o sursă de inspirație pentru Kant, acesta reluând argumentul său ontologic (pe care filosoful francez îl preia de la Anselm) pentru a demonstra existența lui Dumnezeu. Discursul său este o importantă lucrare pentru epistemilologie.
4. Etica Nicomahică, de Aristotel
Termenul de etică provine din grecescul etikos care se traduce prin caracter sau obicei, Etica Nihomahică (se estimează că a fost scrisă undeva după anul 353 a. Chr., formată din 10 cărți) este prima lucrare dedicată în întregime moralei. Aristotel ne oferă o cale spre deprinderea unui caracter exemplar din punct de vedere moral. Filosoful pleacă de la ideea că virtutea se poate învăța, astfel oferă o rețetă pentru asigurarea „sănătății morale”. Din punctul lui de vedere caracterul moral se deprinde din trăsăturile înnăscute omului, educarea acestuia din copilărie de a deprinde obiceiuri bune și învățarea pe cont propriu.
Filosoful era de părere că partea rațională a sufletului va căuta mereu adevărul și va cultiva virtuțile. În cadrul lucrării dezbate asupra mai multor probleme: posibilitatea de a învăța virtuțile, prezintă starea inerentă a omului pe care o putem observa la copiii proaspăt născuți, ne oferă o posibilitate de a ne depăși această stare din copilărie, definește virtutea, prezintă tipurile virtuților etc.
De prisos să menționez de ce anume este importantă, lucrarea sa fundamentând una dintre cele mai importante direcții din filosofia practică: etica. Multe din ideile sale au reușit să supraviețuiască până în zilele noastre, fiind preluate chiar și de gândirea creștină. În cuprinsul ei sunt adunate mai multe „reguli” despre cum ar trebui să ne comportăm, de la gândire până la interacțiunea cu ceilalți. De asemenea, reprezintă și o importantă fereastră spre modul în care se raportau grecii la ideea de moralitate.
5. O carte de filosofie care să-ți placă
Filosofia nu este la fel de accesibilă precum ficțiunea sau oricare dintre domeniile unde confruntarea cu textul nu este atât de solicitantă. De aceea există riscul să ne pierdem interesul dacă, să spunem, prima noastră întâlnire cu un text filosofic nu ne face să vrem să mai rămânem prin preajmă. Accesibilitatea textului, dar și frumusețea lui poate să fie două dintre ancorele noastre de cititori. Dacă nu îți place o operă anume, poți oricând să treci la alta, dacă ai răbdare, oricum vei reveni asupra ei.
În cazul acestei recomandări voi fi ceva mai subiectivă, personal am fost cucerită de Așa Grăit-a Zarathustra a lui Nietzsche, cartea în care „aflăm” că Dumnezeu a murit. Un impact la fel de mare l-au avut și Republica de Platon sau Poetica lui Aristotel, aceasta din urmă oferind o primă carte de estetică demnă de luat în seamă și în zilele noastre. Jurnalele filosofilor iarăși pot fi o lectura ceva mai lejeră, unde amintesc jurnalul filosofic al lui Constantin Noica. Închei insistând asupra dialogurilor platoniciene care sunt antrenante, accesibile, haioase, pline de sevă și importante. Un mic hint Diseminarea lui Derrida te poate ajuta foarte mult în lectura atentă a dialogului Phaidros (Despre frumos).
