Săptămâna aceasta am ales că scriu despre câteva dintre romanele din colecția Anansi World Fiction, de la editura Pandora M, colecție coordonată de Bogdan Alexandru Stănescu și lansată pe piața de carte anul trecut. Seria nu cred că mai are nevoie de nicio prezentare, iar topul reprezintă câteva dintre alegerile mele din cele zece volume pe care le-am citit, deși trebuie să menționez că mai sunt încă destule pe lista scurtă. Am ales și două volume de nonficțiune, consider că sunt de referință pentru perioada prin care trecem în acest moment, și nu puteau lipsi, dincolo de romanele care, toate, au structuri care ies din tiparele obișnuitului. Mi-a fost foarte dificil să aleg, am tot schimbat și ordinea lor, iar lungimea topului este substanțial mai mare decât de obicei, dar pe măsura complexității cărților.
1. „Zona de interes”, de Martin Amis
Traducere și note: Mihaela Ghița
Pandora M, București, 2020
Colecția Anansi Contemporan
Martin Amis este fără îndoială una dintre cele mai pertinente voci ale literaturii britanice, dar și un virtuoz al stilului. Deși rămâne fidel faptelor istorice, cu toată oroarea, pustiirea și opacitatea lor îndărătnică, scriitorul nu mizează aici pe relatarea ororilor din lagărele naziste, ci mai degrabă pe investigația morală, pe un tip de sondaj care să pună în lumină responsabilitățile pe care și le-au asumat sau nu jucătorii acestor istorii macabre. Holocaustul nu trebuie să fie înțeles, Amis nu cere din partea nimănui un astfel de efort care ar conferi sens acțiunilor abominabile. Imaginând personajele centrale ale romanului său el are în vedere tipurile de jucători care au participat la Holocaust, cei care au acționat și cei care au tăcut, cei care au executat ordine și care nu s-au întrebat dacă nu cumva în spatele semnăturii lor se ascunde iadul pentru mii de oameni.
Angelus Thomsen, Paul Doll și Szmul Zacharias reprezintă cele trei chei care deschid sau închid la nivel simbolic diferitele ferestre ale romanului. În jurul lor gravitează întregul joc ce se desfășoară în Kat Zet I. Hannah Doll este catalizatorul unor istorii care nu au precedent, influențând nu numai viețile celor doi bărbați care o doresc, soțul și iubitul (Thomsen), dar și perspectiva asupra unor problematici sensibile din roman. Szmul face parte din gruparea Sonderilor, folosiți de naziști pentru a face tot felul de acțiuni dincolo de orice limite ale umanului și respinși comunitatea evreilor pentru faptul că îi ajută pe călăi pentru o masă bună și condiții de somn rezonabile. Speranța că își vor revedea sau reuni familia este însă cea care îi ține în viață, deși e zdruncinată zilnic de nenumăratele morți. Este ultima redută, altceva nu mai au. Szmul este și cel care întoarce situația cu multe grade la un moment dat, plătindu-i lui Doll o poliță de dimensiuni colosale. Consider că este personajul cel mai bine construit. Povestea de dragoste dintre Hannah și Thomsen nu se consumă de fapt niciodată, avem de-a face cu o sublimă insinuare, materializarea este refuzată.
Romanul are șase capitole, fiecare divizat în trei părți, povestite pe rând pe Thomson, Doll și Szmul, și un epilog pe care Thomson îl dedică celor mai importante trei femei din viața sa: Esther, Gerda Bormann și Hannah Doll. Psihoza generală din Kat Zet I își produce efectele și după terminarea războiului, supraviețuitorii rămânând mutilați psihic și fizic pe viață. Odată ce ai privit în abis, nu mai poți niciodată să vezi la fel ca înainte nici oamenii, nici lucrurile. Un volum care pune nenumărate întrebări, care sapă în cotloanele minții, scris fără sincope și care somează cititorul să nu rămână indiferent. O carte dedicată lui Primo Levi și Paul Celan, dar și evreilor din trecutul și prezentul scriitorului.
2. „Nu voi mai vedea lumea niciodată”, de Ahmet Altan
Traducere: Andrei Covaciu
Pandora M, București, 2020
Colecția Anansi Ego
Ahmet Altan, prozator și jurnalist turc, posesor al unei aroganțe demiurgice, cum el însuși mărturisește, a fost adus în fața instanței de cel puțin 100 de ori din cauza opiniilor politice incomode și face parte dintre primii intelectuali turci care au recunoscut că ceea ce Imperiul Otoman a făcut populației armene se califică drept genocid. În 2016, în urma puciului eșuat din Turcia, Altan a fost judecat și condamnat pentru că ar fi transmis „mesaje subliminale” puciștilor în timpul unei emisiuni televizate. A fost condamnat la închisoare pe viață în temnița Silivri, din afara Istanbulului. Întreaga sa corespondență i-a fost monitorizată și cenzurată. Anul acesta, pe 14 aprilie, scriitorul a fost eliberat, Curtea de Casație anulând decizia de întemnițare.
Textele publicate în volumul Nu voi mai vedea lumea niciodată constituie memoriile scrise între zidurile închisorii, paradoxal, ca manifest al libertății care se află în text și în memorie. Tirania nu poate întemnița decât corpul, mintea este cea care dărâmă zidurile. Realitatea nu a reușit să mă cucerească. În schimb, am cucerit eu realitatea. Meditația asupra sinelui, asupra modalităților prin care el se constituie și poate fi recunoscut de către tine și de către ceilalți este o altă problematică centrală a textelor sale. Absența unor lucruri care în viața cotidiană ne par banale, lipsite de semnificație, ia cu totul alte proporții în gândirea scriitorului închis. Nu lipsesc referințele culturale, introspecția din unghiuri inedite, investigarea paradoxurilor vieții libere vs detenție și desigur, pledoaria pentru abolirea tiraniei.
”Oglinda te arată pe tine ție, îți confirmă existența. Distanța dintre tine și oglindă creează un câmp care îți aparține numai ție, un câmp care te înconjoară, care este al tău, în care nu se poate furișa nimeni altcineva. În absența unei oglinzi, chiar și acest chip dispare.” (pg. 46)
Lumea închisorii este una care sfidează toate regulile, Altan nu este primul care o spune, spiritul se revoltă, raționalul și iraționalul se întrepătrund neverosimil, iar insurecția nebuniei pare aproape imposibil de realizat. Diviziunea stranie a ființei devine firească, limita dintre vis și realitate uneori aproape nedetectabilă. Dorințele se mută într-un alt plan, mental, și scriitorul dobândește imunitate la agonia trupului.
Combinația de amintiri din viața reală de dinante de întemnițare, cu noua realitate mentală creată și cu realitatea închisorii, alături de modul în care Ahmet Altan reușește să gestioneze punerea lor în pagină, fac din acest volum de memorii unul dintre cele mai bune pe care le-am citit în ultimii ani. Experiența închisorii nu este la fel pentru cei care reușesc să o relateze, toate transformările prin care trec nu pot fi comparate. Filtrele, bagajul emoțional și cultural al fiecărui scriitor închis sunt totdeauna diferite, dialectica speranței care se agită în cotloanele minții în ciuda oricărui efort de a o reprima, de asemenea. Lipsa cărților, în cazul lui Altan, a fost una dintre cele mai dureros resimțite, însă această lipsă prilejuiește pagini superbe despre povești și despre câteva dintre marile capodopere ale lumii din toate timpurile.
”Neajutorarea ființelor umane care se sufocă în propria lor violență, înfricoșate de propria lor răutate și, pe cale de consecință, imaginâdnu-și un centrul al bunătății, aflat undeva în afara lor, ca remediu pentru propriile suferințe, acest efort zadarnic îmi pare a fi una dintre cele mai triste aventuri ale umanității.” (pg. 138)
3. „Marsuinul”, de Mark Haddon
Traducere Andrei Covaciu
Pandora M, București, 2020
Colecția Anansi Contemporan
Marsuinul, o poveste fascinantă, originală, scrisă aproape impecabil de Max Haddon, este în aceeași măsură dificilă datorită multiplelor planuri pe care încearcă și reușește să le încorporeze în poveste. Cititorul nu beneficiază de nicio introducere, este plasat direct în miezul lucrurilor, ceea ce poate indica de la bun început o lectură incomodă. Un om de afaceri extrem de bogat, Philippe, își plânge soția, Maja, care își pierde viața într-un accident de avion care are un singur supraviețuitor: copilul lor, Angelica. Crescută într-o vilă izolată, de lux, este abuzată sexual și mental de tatăl său, iar personalul auxiliar prezent în reședință refuză să ia atitudine în fața acestui adevăr greu de acceptat.
Deși combină planuri temporale, spațiale și stilistice extrem de diferite, pe mine m-a prins încă de la primele pagini și a reușit să mențină acest interes până la final. Sursa de inspirație principală pare a fi legenda tânărului prinț Apollonius (Pericles), Prințul Tirului și piesa scrisă de William Shakespeare, iar cei care iubesc mitologia greacă și teatrul vor avea parte de multe pagini pe care să le savureze. Mixul de planuri și registre stilistice, scenele cinematice și modul în care Haddon reușește să lege poveștile este de-a dreptul fascinant și merită în final tot efortul de a te multiplica mental pentru a fi prezent în fiecare dintre camerele în care joacă personajele.
Pirați, prințese, strigoiul lui Shakespeare, care face o călătorie cu fantoma lui George Wilkins, un pungaș considerat a fi coautor al lui Pericles, legende care plonjează în timp și spațiu, combinate cu realismul actualității și cu realismul magic, dar și accentul pe personajele feminine lăsate în umbră de legenda lui Antiochus, fac din Marsuinul un roman brutal, în care impulsivitatea e la cote maxime, orgoliile nestăpânite, iar etica pare inexistentă. Povestea Angelicăi este însă firul de legătură, nucleul, încercarea ei disperată, care transcende gradual limitele cunoscutului, de a scăpa de trupul abuzat încă din copilărie de tatăl său.
O veritabilă cutie a Pandorei la nivel literar, Marsuinul, în ciuda combinațiilor de care am amintit, are un obiectiv clar, care traversează (meta)textul. Un tip neobișnuit de ficțiune, cu care mulți poate nu s-au întâlnit niciodată până acum, și care poate fi cu siguranță notat în catalogul romanelor experimentale reușite.
4. „Anomalia”, de Hervé Le Tellier
Traducere și note: Mădălina Ghiu
Pandora M, București, 2021
Colecția Anansi Contemporan
”Cineva, undeva în galaxie, a aruncat așadar o monedă, iar aceasta chiar a rămas suspendată în aer!”
Anomalia are în centru o întâmplare ciudată din timpul unui zbor Paris-New York, un fenomen inexplicabil în urma căruia toate personajele de la bord sunt clonate la fiecare zbor. Confruntate cu dilema: oare lumea în care trăim este o gigantică simulare pe computer, autoritățile iau atitudine și cooptează o echipă de cercetători pentru a gestiona situația de criză și pentru a reține clonele temporar. Romanul prezintă secvențe din viața a șase dintre aceste persoane (Blake, Victor Miesel, Lucie, david, Sophia Kleffman, Joanna, Slimboy, cât și a clonelor lor. Scriitura este savuroasă, amintește de cea a lui Raymond Queneau, iar volumul are mize și personaje atent construite. Victor Miesel se distinge de celelalte prin romanul testament pe care îl scrie și în care se regăsesc, paradoxal, majoritatea anomaliilor celorlalte personaje. Vieți care par în primă instanță normale se modifică pe parcurs și dobândesc greutate cu fiecare pagină. Deși pare fragmentat, piesele se leagă, iar finalurile nu dezamăgesc.
”Trebuie să preferi totdeuna obscuritatea cunoașterii. Ignoranța este un bun tovarăș, iar adevărul nu aduce niciodată fericirea. Mai bine să fii simulat și fericit.” (pg. 201)
Dacă citim romanul în cheie experimentală, aș putea spune că avem de-a face și de data aceasta cu un experiment reușit. Elementele SF sunt doar pretexte, Le Tellier nu are intenția de a scrie un roman clasic de gen, ele sunt inserate în poveste în maniera lui Kazuo Ishiguro. Ca structură, romanul seamănă într-o anumită măsură cu Oameni Anxioși, al lui Fredrik Backman, dar îl consider mult mai bine realizat, atât la nivel tematic, cât și structural. Romanul vine și cu un pachet generos de satiră bine dozată, care nu contrastează cu firele poveștilor.
”Religia este un peste carnivor al abisurilor. Emite o lumină infimă și, pentru a-și atrage prada, are nevoie de mult întuneric.” (pg. 296)
5. „Nopți albastre”, de Joan Didion
Traducere și note: Ioana Văcărescu
Pandora M, București, 2021
Colecția Anansi Ego
Joan Didion a publicat volumul Blue Nights (Nopți albastre) în 2011, la câțiva ani după ce apăruse The year of magical thinking (Anul gândirii magice), în care relata experiența tulburătoare a pierderii soțului. Ceea ce uimește în ambele volume este sinceritatea cu care te lovește textul. Brut, dur, șocant, dar în același timp emanând o fragilitate care te dezarmează. Experiența pierderii cuiva drag nu are cum să fie, prin definiție, ceva peste care poți trece ușor. Nopți albastre este o meditație asupra pierderii, dar și o rememorare a momentelor frumoase, a momentelor în care au fost câștigate mici bătălii, dar un inventar al luptelor și momentelor pierdute.
Amintirea unei atingeri sau a unui surâs capătă proporții abisale, deși este distilată nu numai prin firul timpului, ci și al transformărilor fiecărui membru al familie. Starea Quintanei se deteriorează cu o viteză care nu poate fi asimilată de Joan Didion, debutul fiind preajma Crăciunului din 2003. Urmează o perioadă neagră, în care mama încearcă să depisteze semne pe care le-ar fi putut vedea înaintea dezastrului, dar și modalități prin care ar fi putut să fie mai mult decât a reușit ca părinte. Volumul nu respectă o cronologie liniară, pendulează între trecut și prezent, fracturând perioade viața fiicei sale, pentru a încerca să decupeze o imagine veritabilă. Banalul din viața obișnuită a unei familii, care iese într-o zi din peisajul acesteia, este ceea ce poate ar trebui prețuit cel mai mult, căci în lipsa lui, întregul angrenaj se prăbușește, nimeni nu mai poate reveni curând la normalitate.
Provocările cu care familia se confruntă și pe care nu le gestionează potrivit, ajung să bântuie viețile celor care rămân. Quintana era anxioasă, deprimată, ajunsese să bea în exces, iar difuzia identității sale i-a cauzat condamnarea la nefericire și disperarea suicidală. Una dintre marile dileme ale lui Joan Didion aceea dacă fiica sa a realizat câtă nevoie avea de ea. Apoi se întreabă la nesfârșit dacă așteptările sale au determinat reacțiile și obsesiile fiicei sale. Multe dintre întrebări rămân deschise, lumina de afară s-a schimbat și lumina de afară nu va mai fi niciodată albastră.
(Sursă fotografii: https://pandoram.ro/, restlessnetwork.com)
