Demult, în urmă cu vreo 20 de ani, am fost un omuleț care a învățat să citească ştiind că doar aşa va reuşi să călătorească nestingherit pe tărâmuri fantastice, unde fiecare personaj de basm îţi iese în cale pentru a alunga orice urmă de plictiseală sau tristeţe.
Anii au trecut, iar copilul a crescut şi s-a lăsat antrenat într-un carusel neobosit, care vestea că fiecare obstacol al unui timp ce părea a fi interminabil putea fi depăşit cu succes atunci când cititorul experimentat redevenea copilul dorinic de a trece dincolo de primele pagini ale oricărei poveşti care îi iese în cale. Şi astfel, fiecare dintre călătoriile anevoioase cu diverse autobuze, autocare şi trenuri se preschimba într-un binevenit prilej de a lăsa mintea să plutească şi să îşi îngăduie reîntoarceri în acele timpuri în care, departe de lumea condamnată din ce în ce mai mult la dezlănţuire, o insulă misterioasă şi plină de viaţă părea că vrea să îşi deschidă porţile pentru totdeauna.
În această ambianţă, clasamentul de mai jos propune trei titluri alese cu grijă din lunga listă a acelor prieteni reci, dar care, în statornicia lor, au aşteptat cu răbdare să fie chemaţi în ajutor, iar mai apoi s-au arătat gata să îmi satisfacă dorinţa de a plonja fără grijă în lumea jocurilor, a legendelor, a viselor şi a visurilor veşnic senine şi vii.
3. „După douăzeci de ani” (Alexandre Dumas – tatăl)
Cu siguranţă, una dintre cele mai importante morale ale timpurilor este aceea privind împletirea dintre adevărurile de necontestat ale istoriei şi tainele poveştii. În acest context, numeroase variante ale unor fapte controversate din trecut au devenit subiecte demne de luat în considerare de scriitorii dornici de a ne prinde în mrejele unei lumi pline de magie, aflată sub semnul luptei permanente dintre bine şi rău.
Între vocile menite să învingă lupta cruntă cu trecerea timpului, se află şi Alexandre Dumas-tatăl, creator al celor patru Muschetari care, alături de o serie de personalităţi marcante pentru întreaga istorie a Europei, se înscriu cu putere pe lista închinată personajelor nemuritoare.
Toate aventurile lor ne ies astăzi în cale cale pentru a ne demonstra că, indiferent de vremuri, orice luptă dusă, chiar şi cu preţul vieţii, în numele dreptăţii şi al dragostei adevărate, poate fi câştigată atunci când avem la îndemână arme precum curajul, nobleţea şi devotamentul.
2. „Inocenţii” (Ioana Pârvulescu), Editura Humanitas
Ori de câte ori pătrundem în universul marilor și adevăratelor istorii ale lumii, aflăm că toate s-au întâmplat odată. Iar mai devreme sau mai tarziu, când nici nu prindem prea bine de veste, vieţile ni se preschimbă într-una din acele poveşti care, deşi la fel de bogate în peripeţii şi magie asemenea celor care ne-au fascinat copilăria, sunt cu siguranță pline de tâlcuri care, descifrate, ne face mai puternici, mai îngăduitori şi mai senini în faţa obstacolelor adesea presărate în drumul nostru prin viaţă şi timp. Prin ele redevenim ce am fost odată, acei copii cu suflet vesel şi blând care, în inocenţa lor, credeau că nu doar oamenii şi cărţile ci fiece obiect care ne înconjoară este fermecat şi înzestrat cu darul făuririi de poveşti menite să ne poarte mintea pe tărâmuri pline de lumină, în care totul este posibil, în care timpurile îşi dau mâna.
O astfel de lume pare că vrea să se deschidă înaintea privirilor noastre şi prin intermediul romanului „Inocenţii”, menit să ne reconecteze la acele timpuri în care copiii ştiau să-şi inventeze jocuri nemaipomenite din computerul pe care fiecare dintre noi îl are în creier, în vreme ce istoria nevăzută ţese cu minuţiozitate viaţa de zi cu zi a oamenilor. Rând pe rând, fiecare dintre cele 18 crâmpeie ale unei poveşti ce nu vrea parcă să se mai isprăvească ne poartă şi ne străjuieşte paşii minţii prin lumea cea tainică a lui A fost odată. Şi fie că am poposit sau nu pe vreuna dintre străzile pitoreşti ale Braşovului, lumea Inocenţilor ne prinde pe toţi în mrejele sale, vestindu-ne că a venit momentul să deschidem porţile acelei case de pe strada Maiakovski, ridicată acum la rangul de surprinzător personaj cu memorie şi conştiinţă. Iar odată ajunşi aici vom deveni, fiecare la vremea rânduită, acea fetiţă care, în naivitatea ei, vede lucrurile într-un fel extrem de personal, iar mai apoi femeia care descoperă secretele înecate în trecut, îmbrăcându-le în veşmântul cernit al melancoliei şi ţesut deopotrivă cu fire de lumină desprinse dintr-un joc demult uitat dar mereu plin de taine.
1. „Viaţa care mă aştepta” (Julien Sandrel), Editura Trei
Fiecare dintre noi am trecut, măcar o dată, prin experienţe care să ne reamintească faptul că viaţa merită să fie privită ca un dar şi mai ales ca o poveste ale cărei capitole ascund, zi de zi, îndemnul de a fi mai buni, de a ne transforma în mesageri a ceea ce este cu adevărat frumos şi valoros în această lume trecătoare. O astfel de lecţie este şi cea oferită de literatura contemporană prin intermediul unei ficţiuni menite să ne aducă în atenţie că suferinţa se transformă adesea în bucurie, fără ca noi să prindem de veste.
Ca tânără aflată la puţini centimetri în spatele liniei de start a drumului vieţii, pot spune că pentru câteva zile, m-am lăsat prinsă în mrejele unei poveşti emoţionante şi, alături de cele două protagoniste, am călătorit pe o nouă insulă misterioasă a lumii noastre. Mesajul secret al acesteia, decriptat cu fiecare pagină întoarsă, nu întruchipează altceva decât variaţiuni ale unei lecţii importante despre firescul vieţii de familie şi despre dragostea adevărată, menită să depăşească acele bariere temporale sau geografice pe care minţile noastre, uneori mult prea ancorate în raţionamente pragmatice, tind să le traseze.
Prin aceasta, chiar dacă Viaţa care mă aştepta se înscrie în rândul ficţiunilor, măiestria scriitorului înzestrat cu flerul celui pasionat de lumea plină de vrajă a filmului tinde să îndrepte acest roman spre sfera unui curs de dezvoltare personală atipic, în care caracterul aparent arid al informaţiilor generale păleşte în faţa exemplelor concrete. Fără îndoială, ceea ce rămâne atunci când cartea se va fi închis este un îndemn la speranţă şi viaţă, prin care vei înţelege că nu trebuie să ai neapărat vârsta de 39 de ani pentru a învăţa cum să transformi răul în bine, temerile în curaj şi suferinţele în bucurii. Şi astfel, fără vreo formulă magică în prealabil, vei reuşi să deschizi ochii la momentul potrivit, pentru a descoperi că adevăratele frumuseţi ale vieţii nu se află neapărat în cine ştie ce oraş necunoscut, ci pot fi doar la câţiva paşi distanţă.
(Surse imagini: https://www.libris.ro/, https://www.daffisbooks.ro/)
