Netflixul a devenit un fel de adicție pentru mine, un soi de terapie pentru momentele când plictiseala mă copleșește și cititul nu mai merge în forță (da, da, am și așa stări absolut normale). Meritul echipei din spatele acestui streaming este că nu aleargă doar pe proiecte comerciale, ci ne oferă o gamă largă de produse cinematografice de interes social. Da, mă refer anume la documentarele interesante pe care le puteți urmări pe micile ecrane în această toamnă. Am decis, deci, să scriu despre top trei proiecții documentaristice care mi-au plăcut în mod special și de care, sunt sigură, că nu vă veți plictisi.
1. Britney contra Spears
Deschide topul meu documentarul „Britney contra Spears”, un produs creat de jurnalista Jenny Eliscu și cineasta Erin Lee Carr. Cele două, în doar o oră jumătate, reușesc să scoată la iveală lupta lui Britney Spears pentru libertate. Cine oare nu a auzit despre succesul acestei dive americane, despre milioanele de dolari câștigați din albumele vândute sau despre fulminantul său urcuș pe Olimpul industriei muzicale de peste ocean. Am crescut cu muzica ei, ne-am îndrăgostit și am plâns pe ritmurile cântecelor sale. Dar iată că puterea, faima, lumina reflectoarelor te poate orbi în doar doi timpi și trei mișcări. Pierdută după un divorț dureros, antrenată în relații mai mult sau mai puțin toxice, influențată de impresari și părinți, Britney Spears își pierde calitatea de om și intră sub custodia autoritară a familiei sale. Ce au însemnat cei treisprezece ani de tăcere, ce efecte au avut asupra carierei sale – iată doar două dintre puținele subiecte atinse de acest film documentar. Apropo, țin să precizez că acesta este construit exclusiv din interviuri oferite de anturajul apropiat vedetei.
2. Monștrii din interior: Cele 24 de fețe ale lui Billy Milligan
Al doilea pe listă este serialul documentar „Monștrii din interior: Cele 24 de fețe ale lui Billy Milligan”. Nu cred că vă este străină istoria lui Billy Milligan, mai ales dacă ați avut ocazia să citiți cartea lui Daniel Keyes. Un om aparent ciudat ajunge să țină în spaimă un oraș întreg, atacând și violând femei. Pus în fața faptului împlinit, acesta neagă cu vehemență fapta, dând dovadă de o credibilitate și de o sinceritate aparte, care îi pune pe gânduri pe anchetatori. Cine este acest personaj și cât adevăr e ascuns în spusele sale? Documentarul pune accent pe dezlegarea misterului, oferindu-ne fragmente din ancheta acestuia, dar și opinia specialiștilor implicați în procesul judiciar. Documentarul este alert, interesant și oferă un substrat informațional util, mai ales pentru persoanele care au tangență cu sfera serviciilor juridice.
3. O sectă sinistră: Colonia Dignidad
Și ultimul pe listă, dar nu și pe criteriu de importanță este documentarul în serie „O sectă sinistră: Colonia Dignidad”. Filmul documentar analizează istoria unui grup de creștini germani, conduși de un lider cu mare carismă și un manipulator desăvârșit, care se stabilește în Chile și devin parte din mișcarea care instaura dictatura lui Augusto Pinochet. Cum mi s-a părut documentarul? Interesant, dar pe alocuri șocant. Pentru un om crescut în libertate, imaginile și istoria din spatele acestei secte vor crea, cu siguranță, o disonanță cognitivă.
De ce trebuie să priviți aceste documentare? Pentru că sunt despre putere și abuz nesănătos, pentru că au o încărcătură analitică importantă și, mai ales, pentru că sunt utile, înlocuind distracțiile de zi cu zi.