Citeam zilele trecute, pe un forum de cititor, că talentul scriitorilor se vede doar în cazul romanelor. Mi se pare această părere o adevărată erezie, mai ales dacă ne amintim că există foarte mulți „grei” ai literaturii, care fie au debutat, fie au atins succesul cu volume de proză scurtă. Mi se pare că, în ultima perioadă de timp, tot mai mulți autori decid să îmbrățișeze această formulă literară, încercând să-și convingă publicul țintă în cuvinte puține.
=Care este formula de succes a unei proze scurte? Ce trebuie să conțină o povestire pentru a-ți câștiga încrederea? Adevărul e că, de-a lungul timpului, am disociat câteva dintre chestiile care chiar fac diferența, și anume:
- detaliile – oricât de ciudat nu ar suna, dar dacă autorul știe să mixeze detaliile și să focalizeze atenția pe cititor, atunci sigur l-a câștigat. Poate o rază de lumină care se strecoară pe chipul eroinei principale sau poate o umbră care se lasă pe pleoapele obosite ale personajului central… Aceste mici tușe sunt similare celor pe care le utilizează pictorii pentru a da profunzime.
- suspans – unii autori aleg forma senzaționalismului, alții umplu spațiile cu multă tăcere, dar la toți suspansul este omniprezent la un moment sau altul al narațiunii.
Prin urmare, în acest top 3 volume de proză scurtă, am decis să includ următoarele cărți:
1. „Donatello, asasinul lui Putin”, de Iulian Fruntașu, Editura Arc
O experiență de-a dreptul… extatică, dacă mă întrebați pe mine. Personaje bine conturate, subiecte neobișnuite, trivialitate cât încape și multă asumare – cred că acestea sunt elementele cele mai importante care descriu stilul inconfundabil a lui Iulian Fruntașu. Aveți în față o carte absolut „neortodoxă”, dar care o să vă prindă și o să vă țină exact cât trebuie. Prin optica sa plină de sarcasm, autorul ne poartă în meandrele conștientului uman, acolo unde există multă răutate, resemnare sau ironie.
2. „Fără poză de profil”, de Anca Vieru, Editura Polirom
Anca Vieru scrie într-un mare fel. Este o proză foarte matură, asumată, care se pretează jocurile noastre de creativitate. Volumul „Fără poză de profil” este o suită de povestiri în care ideea centrală este de fotografiere, de imortalizare a memoriei, în ciuda tuturor intemperiilor. Cineva este abandonat, cineva îmbătrânește, cineva este privat de propria imagine – toate personajele Ancăi Vieru sunt reale, palpabile, desprinse din locuri și momente pe care le trăim cu toții. Și da, cartea ei se citește repede, natural, organic.
3. „Vodcă roșie. O dușcă de necurat”, de Bogdan Piticariu, Editura Lebăda Neagră
Și iată-ne ajunși la final de top, iar pe locul 3 s-a înscris, în cursa mea, Bogdan Piticariu cu volumul „Vodcă roșie. O dușcă de necurat”. Cea mai neobișnuită cursă a imaginației, iată cum aș descrie această carte. Cu povestiri comice, absurde, impregnate cu mister și ocultism, acestea te captează, te prind într-o capcană aidoma celor din scrierile lui Lovecraft, doar că într-un fel mai…național. Poveștile sale au strigoi, WC-uri care înghit oameni și multe legende, unele mai bizare decât altele.
Citiți proză scurtă! Savurați plăcerea unor scrieri compacte, în care autorii jonglează cu mințile voastre. Transformați-vă în spectatorii unor piese puse pe o scenă imaginară, empatizați sau disprețuiți, trăind fiecare rând citit.
