Proza contemporană japoneză scrisă de femei explorează o varietate de teme, de la relațiile interpersonale, identitate, tradiție versus modernitate și schimbările sociale, unele dintre ele cu focus pe experiența feminină, într-o societate care poate fi adesea rigidă în ceea ce privește rolurile de gen. Multe dintre proze sunt caracterizate de o atenție deosebită acordată detaliilor, de explorarea fantasticului, suprarealism, tehnologie, dar mai ales de explorarea unor forme și tehnici literare noi și experimentale. Această diversitate stilistică este cea care m-a atras să citesc mai mult, să descopăr și să le recomand. Deși în acest material m-am rezumat doar la trei volume, vor mai urma și altele, pentru că nume ca Yoko Ogawa, Banana Yoshimoto, Mieko Kawakami, Natsuko Imamura, Sakaya Murata, ca să dau doar câteva alte exemple, nu sunt deloc de neglijat.
1. „Memoriile unui urs polar”, de Yoko Tawada
Editura Polirom, 2022, traducere: Monica Tamaș
Yoko Tawada s-a născut în Tokyo, Japonia, în 1960. La douăzeci de ani s-a mutat în Germania, unde locuiește de atunci, scriind atât în japoneză, cât și în germană. Textele sale sunt iubite pentru imaginația narativă, jocul lingvistic și explorarea profundă a temelor existențiale. Inventivitatea lingvistică și explorarea temelor legate de identitate, limbă și cultură, îmbinarea cu succes a elementelor de suprarealism, fantezie și science-fiction fac din romanele sale adevărate delicii literare și asta se reflectă și numeroasele premii pe care le-a primit, inclusiv Premiul Akutagawa și Medalia Goethe pentru contribuția sa la literatura germană și la schimbul cultural internațional.
Romanul lui Yoko Tawada este inspirat de Knut, un urs polar celebru, care a fost expus la grădina zoologică din Berlin, care a atras atenția publicului în 2006, când era pui. Tawada are în vedere o linie genealogică care duce până la nașterea lui Knut, prezentată în trei secțiuni: prima o explorează pe bunica nenumită a lui Knut, a doua o cercetează pe mama sa, Tosca, iar a treia se concentrează asupra lui Knut însuși. Ideea că Knut are o istorie familială diferită de tratamentul obișnuit al strămoșilor acestor animale, valorificat de obicei în funcție de cota economică sau de pedigree, sfidează convențiile generale, evidențiind individualitatea, conștiința și emoțiile lui Knut, și criticând în același timp speciismul predominant în societățile umane. Bunica ursului polar are capacitatea de a vorbi și de a scrie, existând la periferia lumii umane, iar Tawada folosește textul ca suport pentru a explora teme de satiră politică și comentarii culturale, pe fondul unei multitudini de probleme, printre care se numără diviziunile etnice, limba și comunicarea. Finalul pune în discuție experiențele tragice ale lui Knut, subliniind izolarea acestuia, dorința de a trăi în habitatul său natural, dar mai ales incapacitatea de a comunica cu oameni. Preocupările legate de schimbările climatice și implicațiile etice ale grădinilor zoologice sunt de asemenea prezente, Knut funcționează că emblemă pentru situația dificilă cu care se confruntă urșii polari și alte specii amenințate de activitatea umană.
Proza lui Tawada dă dovadă de inventivitate lingvistică, jucându-se adesea cu limbajul și experimentând forme diferite. Tawada încorporează referințe intertextuale la literatură, folclor și filozofie, inspirându-se din texte ale lui Franz Kafka sau E.T.A. Hoffman, dar și din motive basme sau mitologie. Romanul este bogat în simbolism și alegorie, iar perspectivele multiple, antropomorfismul și intertextualitatea conferă profunzime paginilor.
2. „Jurnalul unei nopți nedesăvârșite”, de Hiromi Kawakami
Editura Polirom, 2021, Traducere: Diana Tihan
Când am început să citesc volumul nu aș fi crezut că mă va putea atrage atât de mult latura fantastic suprarealistă, nu am citit de mult timp literatură din zona asta. Dar iată că gusturile, ca și moda, pot reveni, și chiar am dat startul unor descoperiri de scriitori contemporani de proză scurtă sau roman care cochetează cu genurile acestea. Hiromi Kawakami este una dintre cele mai iubite și populare scriitoare japoneze contemporane, și deși acest volum alcătuit din trei proze nu este la fel de stufos și ingenios în construcție precum Prăvălia de mărunțișuri a domnului Nakano, de exemplu, m-a cucerit prin stranietate, prin bizareria la care apelează autoarea, prin zonele diferite pe care le abordează în construcția poveștilor și prin finalurile neașteptate.
Avem de fapt aici un realism magic lipsit realism, o narațiune mai degrabă enigmatică, are nu se încadrează într-o clasificare acceptată a genurilor. Ca personaje întâlnim o femeie care se aventurează în noapte și observă tot felul de transformări ciudate, o femeie care se metamorfozează într-un cal și care întruchipează esența nopții însăși, un individ care acceptă din greșeală o invitație un bărbat îmbrăcat în ceea ce pare a fi o înfățișare umană, dar care, în realitate, este un morman de cârtițe. O soră povestește cronica familiei sale, relatând numeroasele lucruri și oameni care dispar în timp. O femeie calcă din greșeală pe un șarpe, ceea ce îl determină pe șarpe să proclame: ”Acum totul s-a terminat.” Șarpele se mută cu femeia, asumându-și rolul de îngrijitor și transformându-se uneori, pregătind mesele și întrebând-o dacă ar lua în considerare posibilitatea de a deveni ea însăși un șarpe. În ciuda faptului că refuză oferta, femeia continuă să se bucure de mese, savurând noua prezență din locuința ei.
3. „Fotograful amintirilor pierdute”, de Sanaka Hiiragi
Editura Litera, 2023, traducere: Iolanda Prodan
Sanaka Hiiragi, originară din Kagawa, este stabilită în prezent în Tokyo și este pasionată de este pasionată de fotografie, aparate foto și arta chimonourilor. Fotograful amintirilor pierdute a fost tradusă în mai multe limbi și a primit aprecieri pozitive atât din partea cititorilor, cât și a cititorilor. Este o poveste captivantă despre fotografii, amintiri și mistere, în care jocul memoriei fascinează. Timpul pare să fi stagnat, un bărbat primește oaspeți: o bătrână educatoare în vârstă de nouăzeci și doi de ani, un membru Yakuza, în vârstă de patruzeci și șapte de ani și o fetiță. Hirasaka îi invită să se așeze pe canapeaua confortabilă din salonul de primire, le servește ceai și le explică ce va urma să se întâmple. Să aleagă câte o fotografie pentru fiecare an al vieții lor și li se va oferi ocazia să-și retrăiască cea mai prețioasă amintire. așadar, studioul lui Hirasaka pare că se află la granița dintre lumea noastră și tărâmul de dincolo. Ce alegeri vor face oaspeții? Ce fel de vieți au trăit, de ce vin și pleacă toți, dar Hirasaka rămâne întotdeauna în studioul său?
Textul lui Hiiragi surprinde esența unor momente trecătoare, la fel ca fotografiile. Amintirile se intersectează cu prezentul, iar fiecare fotografie deține o poveste care așteaptă să fie spusă Un amestec de nostalgie, mister și imagini vii, decoruri evocatoare, totul într-o narațiune impregnată de un sentiment acut al trecutului. Proza ei este elegantă, lasă emoțiile să respire, și oferă cititorilor o serie de capitole puzzle care așteaptă să fie descifrate.
(Sursă fotografii: polirom.ro, litera.ro, ndbooks.com, asahi.com, hoffmann-und-campe.de)
