De ceva ani am observat că de unii autori mă apropii prin textele lor de ficțiune, de alții prin volume de memorii sau eseuri. Am citit cu plăcere câțiva autori turci contemporani, însă trebuie să mărturisesc că de unul dintre cei mai cunoscuți m-am simit legată doar de volumele de non-ficțiune; este vorba despre Orhan Pamuk. Și de asta l-am plasat pe locul trei, lăsându-le pe primele două ficțiunii, care poate fi mai tentantă pentru mulți dintre cititori. Dacă ar fi să aleg însă ordinea în care mi-au plăcut mie, Alte culori ar fi primul pe listă. Vă propun o călătorie în trei acte, fiecare cu mirosurile, culorile și locurile ei, reale sau inventate, deopotrivă de fascinante.
1. „Labirint”, de Burhan Sönmez
Editura Pandora M, 2021, traducere Adal Hanzade
”Pot să mă obișnuiesc cu mine, să trăiesc cu puțin. Restul este mult.”
Cunoscut pentru romanele sale îndeamnă la reflecție, Burhan Sönmez aprofundează teme complexe și explorează condiția umană în contextul peisajului social și politic al Turciei, unul dintre marile atuuri ale textelor sale. Deși mi-au plăcute ambele romane traduse în română, Labirint și Istanbul, Istanbul, am ales să îl plasez pe primul în topul de săptămâna aceasta datorită gradului mai mare de abstractizare și al perspectivei personajului principal, care își analizează viața nouă și mediul în care trăiește cu rigoare, meticulozitate și gândire critică, până în punctul în care analiza se autoanulează. Nu este o carte ușoară, ci mai degrabă una care te pune pe gânduri și care provoacă mici furtuni în mintea cititorului. Operele lui Sönmez au fost traduse în mai multe limbi și au câștigat recunoaștere atât în Turcia, cât și la nivel internațional.
”Sunt un romancier turco-kurd. M-am născut într-un mic sat kurd și m-am mutat la Istanbul, am studiat dreptul și apoi am lucrat ca avocat timp de câțiva ani. M-am mutat în Marea Britanie din motive politice. Am trăit acolo timp de aproximativ zece ani ca refugiat politic, apoi m-am întors ca romancier. Am scris cărți și când am fost în Marea Britanie. Apoi am început să duc o viață de scriitor la Istanbul. Acum, în cea mai mare parte, stau în Istanbul și parțial în Cambridge. Mă întorc foarte des. Aceasta este viața mea.”, declara într-un interviu autorul și totul pare atât de simplu. Însă scriitura sa nu este nici pe departe așa și sunt convinsă că niciunul dintre textele sale nu s-a scris ușor. Am intordus aici acest citat pentru a sublinia altceva, faptul că romanele sale invită la implicarea în iureșul lucrurilor, iar analizele pe care le fac personajele sale tocmai paradoxul acesta vor să îl demonstreze: dificultatea de a ajunge la concluzii simple, la acțiuni care să ne simplifice ființarea.
Labirint este povestea lui Boratin, un cântăreț de blues care încearcă să se sinucidă sărind de pe podul Bosfor din Istanbul, dar își deschide ochii la spital. Își pierde memoria și nu-și mai amintește de ce a dorit să-și pună capăt zilelor. de aici începe un demers de recuperare, care pe zi ce trece îi pare din ce în ce mai inutil. Își amintește doar lucruri care nu au legătură cu el însuși, dar confundă timpul acestora. Când vede figurina lui Iisus și a Fecioarei Maria, o recunoaște, dar nu-și poate da seama dacă aceștia au trăit cu mii de ani în urmă sau doar cu câțiva ani în urmă. Știe că Imperiul Otoman a căzut și că ultimul sultan a murit, dar nu are idee când. Memoria sa se clatină atunci când își amintește de civilizații, în timp ce viața, asemenea unui labirint, îl conduce pe diferite căi noi, care nu mai fac loc trecutului așa cum îl știa.
”peretele îi este construit din cărămizi, acoperișul din vise”
Romanul mi s-a părut foarte bine construit, scriitorul turc a reușit să țină în echilibru excelent toate planurile și timpurile. Jocul viclean al memoriei, în tandem cu dorința nemărturisită de a uita, arhitectura noii vieți a lui Boratin ingenios concepută. M-au impresionat legăturile protagonistului cu spațiul și obiectele din jur (pick-uri, oglinzi, scaune, vitrine, chitare) și modul în care alege să se raporteze la ele (mi-a amintit puțin de textele lui Peter Handke) și locurile pe care le alege pentru plimbările personajelor (anticariate, băcănii tradiționale, cafenele vintage, Podul Bosfor, feribotul) asezonate cu acorduri din piele lui Bessie Smith sau Yavuz Çetin. O lectură care am simțit că m-a răsplătit în multe pagini pentru faptul că am ales să petrec timp cu ele.
2. „Orașul în mantie purpurie”, de Aslı Erdoğan
Editura Polirom, 2019, traducere Gabriela Eftimie
”Tu ai fost moartea mea/ pe tine te puteam ține
în timp ce totu-mi scăpa” (Paul Celan)
Cu aceste versuri se deschide romanul lui Aslı Erdoğan, scriitoare turcă premiată, activistă pentru drepturile omului, editorialistă la Özgür Gündem și Radikal, deținută politic și specialistă în fizica particulelor. Are peste opt volume disponibile în douăzeci de limbi, deși publicul român nu are decât două traduceri la dispoziție: Acum nici tăcerea nu-ți aparține și Orașul în mantie purpurie, ambele publicate la Polirom.
Orașul în mantie purpurie este aventura braziliană a unei profesoare-scriitoare singure, sărace și infometate, la limita nebuniei, a unei dorințe de a se preda unui transe continue și istovitoare de dragul scrisului. Un tir de forță presărat cu metafore, imagini care intrigă și dezgustă deopotrivă, alături de trăiri violente. Tânăra Özgür are mereu la îndemână opțiunea de a părăsi abisul și de a se întoarce în țara sa natală, dar Rio acționează ca un magnet asupra ei. Câștigă bani puțini dând lecții particulare, este vacanță, așa că este redusă la sărăcie și izolată în acest oraș al extremelor, cu căldura sa necruțătoare, foamea, setea și disconfortul general, care produc deseori scenarii halucinante.
”Căuta un scriitor care să lumineze noaptea din ce în ce mai întunecată din sufletul ei. Un scriitor care călătorise în țări mai puțin civilizate. , care știe cum e să-ți pună un puști cuțitul la gât. Özgür căutase mult timp un scriitor care să o ajute să înlocuiască lumea aceasta reală, dar irațională, cu una închipuită, dar mult mai omenească.”
Totul pare într-o cădere liberă, nu există ancore, iar scriitoarea apelează la tehnica interesantă de a intercala pagini din ceea ce scrie protagonista. Cartea pendulează astfel între cele două planuri, realitate și ficțiune. Poate durează puțin să întri în atmosfera celor două, pe mine textul nu m-a prins din primele pagini, însă la scurtă vreme te poți prinde și pierde în jocul ciudat al tandemului Aslı-Özgür.
Viața orașului este bine descrisă și construită, plimbările protagonistei abundă în detalii care formează atmosfera, dar există și multe pagini reflexive, relatări despre singurătatea pe care Özgür nu o putea împărtăși cu nimeni, deși mie mi-a făcut uneori impresia că ar fi putut, însă s-a autosechetstart, nereușind să elimine problema proiecției propriilor stări spre tot ce experimenta din exterior.
O lectură stranie, întortocheată, cu multe culori și gusturi, gata de un carnaval deopotrivă fascinant și grotesc. Uneori trebuie să întârzii pe fraze, ca în imaginile prezente în filmele lui Apichatpong Weerasethakul, limitând la rândul tău, ca și eroina, interacțiunea cu ceilalți. Poate fi considerată dintr-un anumit unghi nuvela unui oraș, care se concentrează mai mult pe partea întunecată a acestuia.
3. „Alte culori”, de Orhan Pamuk
Editura Polirom, 2019, traducere: Luminița Munteanu
”Scriu de mână. Folosesc un stilou cu rezerve. Păstrez rezervele goale, aidoma unui vânător care păstrează cămășile gloanțelor… Aceasta pentru că golirea cartușului îmi arată că am scris mult, că avansez… Paginile acelea scrise de mână sunt culese de Husnu Abbas, campionul mondial al Editurii Iletișim în materie de tehnoredactare. El îmi descifrează cea mai ilizibilă grafie. Mi-l închipui uneori scriindu-mi romanul mai bine decât l-am scris eu…”
Micile plăceri ale zilei, bucurii cotidiene, amintiri de familie, bucăți de interviu, memorii despre copilărie, detalii despre romane sau mărturisiri despre scris, curiozități și mistere, texte despre romanele altor alți autori (Milan Kundera, Trsitram Shandy, Orhan Kemal, Andre Gide, Salman Rushdie) toate conviețuiesc în armonie volumul Alte culori, care se întinde peste 560 de pagini și pe care le-am savurat vreme de mai multe luni, din dorința de a prelungi starea plăcută și curiozitatea pe care mi-o stârnea la fiecare capitol. Pamuk pare că vorbește chiar pentru cititor aici, fără să țină seama de diferențele de cultură, distanță sau faimă, un tête-à-tête virtual între doi pasionați de cărți: scriitorul și cititorul.
”Ca să fiu fericit, trebuie să-mi fac în fiecare zi câte puțin de lucru cu literatura.”
Mărturisind că este romancier, în sensul clar și deplin al cuvântului, de multe ori se vede obligat să evite teoretizarile, care, pe altă parte, au darul de a-l seduce. Căci cea mai bună cale de a ne stimula imaginația rămâne povestea. Ea este centrul textelor de aici, povestea în toate formele ei, trecută prin genuri diverse.
Eseurile din Alte culori sunt mai degrabă o postfață decât o introducere în opera lui Pamuk – cei care nu l-au citit până acum s-ar putea simți mai confortabil dacă ar începe cu Zăpada sau Istanbul (un volum de memorii de asemenea foarte bun, cu accent mai mare pe copilărie și familie). Deși majoritatea îl vede pe scriitor ca pe omul care trăiește în două lumi diferite și oferă o perspectivă nouă asupra schimbărilor și diferențelor dintre Est și Vest, el nu este de acord. Cărțile sale sunt, de fapt, celebrări ale multiplicității (Mă numesc Roșu este povestit prin vocea a 19 naratori), ceea ce le face să fie sărbători ale lucurilor neterminate, misterele pe care le generează fiind mai interesante decât rezolvarea lor. Deși cuprinde și schițe și eseuri, articole publicate în diverse publicații, pe undeva regăsim tot o autobiografie deghizată, explorată din perspective și perioade diferite. Zece părți despre artă cărți, scriitori, cultură, identitate, orașe, politică și o povestire.
”Cum poate să doarmă toată lumea când universul este înțesat de ciudățenii și semne? Încerc să mă liniștesc, gândindu-mă că ar fi cu neputință ca atât de mulți oameni să rămână indiferenți la ele. Peste puțină vreme am să mă scufund și eu în somn și am să devin și eu parte dintr-o poveste.”
(Sursă fotografii: libris.ro, elle.fr, indyturk.com, wmagazin.com)
