În sfârșit, am ajuns să scriu și eu despre cele mai bune cărți citite anul trecut. Pentru că am început, din 2016, să-mi notez cărțile nu numai în albumul de ”cărți citite în anul…” (disponibil atât pe pagina personală, cât și pe pagina de Facebook a Filme-cărți.ro), ci și pe Goodreads.com, e mult mai simplu să faci statistici: în 2017, am citit 90 de cărți (cu una mai mult decât în 2016), am citit 22.734 pagini (cu aproape 1.000 mai mult decât în anul anterior), media pe carte fiind de 253 de pagini (identică, de data aceasta). Nu am pus toate cărțile în aceste albume, lipsind numeroase cărți pentru copii, de la unele masive de la Humanitas Junior până la cele pentru copii preșcolari, de la diverse edituri (deși am scris despre toate pe site).
Din cele 90 de cărți, am ales rapid 24 care m-au impresionat, dar a trebuit să fac o selecție și din acestea, pentru că am decis să păstrez genul de articol ”top 10”, dar voi face și câteva ”mențiuni” obligatorii. Pentru început, editurile de la care am citit cărți în 2017:
- Editura Humanitas (inclusiv Humanitas Fiction și Humanitas Junior) – 34 de cărți;
- Editura Polirom – 20 de cărți;
- Editura Publica – 10 cărți;
- Editura Litera și Editura Corint – 4 cărți de fiecare;
- Editura Nemira (inclusiv Editura Nemi) – 3 cărți;
- Editura Paralela 45, Editura Univers Enciclopedic Gold, Editura All – 2 cărți de fiecare;
- Editura Vellant, Editura Curtea Veche Publishing, Editura Univers, Editura Pandora M, Editura Cartier, Editura Herg Benet, Editura Școala Ardeleană, Editura Philobia și Archeolibri SRL (Roma) – 1 carte de fiecare.
Iată și statisticile de pe Goodreads.com ale anului meu în materie de cărți:
Top 10 cele mai bune cărți citite în 2017:
1. ”Fratricizii”, de Nikos Kazantzakis, Editura Humanitas Fiction
”Fratrictizii” este un roman plin de mesaje, de emoție și de întrebări. Eroii cărții sunt oameni obișnuiți aflați într-o situație excepțională, iar acest gen de întâmplări arată adevărata personalitate a fiecăruia dintre ei. Tocmai de aceea, un preot precum Iannaros devine un erou, pentru că se adaptează, cu un suflet plin de bunătate, lumii tumultoase și violente în care trăiește. Se vorbește aici despre smerenie și rostul Bisericii (ce bine ar fi ca preoții noștri să citească și să învețe ceva, cu inima deschisă, de aici!), despre politică și istorie, despre țară și patriotism, despre demonii care se inoculează în sufletul omului atunci când e vorba despre violență, despre milă și compasiune, despre războiul nenecesar, despre iubire de sine și de oameni.
2. ”Augustus”, de John Williams, Editura Polirom
Epoca lui Octavianus Augustus (27 î.Hr. – 14 d.Hr.) a fost una dintre cele mai înfloritoare din istoria Romei antice, mai cu seamă că acesta a reușit să tempereze la începutul domniei sale războaiele interne, cât și incursiunile barbarilor, aducând pacea Imperiului și liniștea locuitorilor, cărora a încercat să le aducă și siguranța financiară, reușind de multe ori acest lucru. În plus, a fost o epocă care a fost plină de oameni care au rămas în istoria omenirii pentru realizări impresionante în domeniul artistic sau militar (Iulius Caesar, Cicero, Vergilius, Horațiu, Agrippa, Marcus Antonius, Cleopatra, Ovidiu etc.). Un roman atipic, de vreme ce John Williams (creatorul înnebunitorului Stoner) a reușit să scrie biografia romanțată a lui Octavianus Augustus exclusiv din scrisori, fragmente de jurnal, relatări scrise (toate sau aproape toate inventate) ale celor care au trăit în perioada de la granița dintre vechea și noua eră. O realizare complicată de reinventare a istoriei, dar foarte bine pusă în pagină, cu personaje puternice și bine conturate. În prim plan, desigur Augustus – un om care a încercat și a reușit să readucă gloria și pacea Romei, dar și un accent deosebit pe fiica sa, Iulia.
3. ”Lanțul de aur”, de Andrei Cornea, Editura Humanitas
Cât de curajos trebuie să fie gestul unui scriitor de a construi un roman în jurul Școlii filosofice de la Atena, cea fondată de Platon și închisă din ordinul împăratului Iustinian în anul 529, considerată fiind ca potrivnică și neconformă creștinismului! Romanul ”Lanțul de aur” ficționalizează cumva ultimul an de existență al acestei renumite școli, iar curajul pe care îl are Andrei Cornea vine tocmai din aparenta respingere pe care o stârnește folosofia, ideea, romanul filosofic în rândul cititorilor obișnuiți, care preferă acțiunea și adrenalina sau dragostea și sentimentul unui roman de idei. Suntem undeva în anul 529, când ultimele rămășițe ale celebrei Școli filosofice de la Atena sunt aproape de a fi închise de împăratul Iustinian, parte a prigoanei dusă de creștinismul timpuriu împotriva păgânilor, așa cum erau considerați filosofii, care și gândeau, și credeau încă în zeii antici. Pentru a exemplifica închiderea, Andrei Cornea a imaginat o dispută teologico-filosofică între Simplikios, ultimul mare filosof antic, și un reprezentant creștin, arbitrată de un Străin neutru, un hyperboreu. Dar nu e vorba numai de filosofie în carte, ci și de iubire, de o intrigă polițistă plină de mister, de religie și societate, de zugrăvirea ultimilor ani înainte ca Grecia antică să dispară.
4. ”Cultura japoneză”, de Paul Varley, Editura Humanitas
Una dintre cele mai cuprinzătoare lucrări pe acest subiect, cartea lui Paul Varley studiază în amănunt felul în care principalele forme de artă japoneze au evoluat de-a lungul istoriei. Chestiunile istorice sunt amintite pe larg, pentru ca autorul să se concentreze pe cultură, în toate formele ei: arhitectură, pictură, poezie, teatrul no sau kabuki, religie, cinematografie, roman, primele forme de critică literară, olărit, gheișe sau organizarea caselor. Mi-ar plăcea să am în bibliotecă volume asemănătoare pentru toate marile culturi ale lumii.
5. ”Anul în care am trăit după Biblie”, de A.J. Jacobs, Editura Philobia
Excepțională carte. Nu neapărat datorită ideii nebunești a agnosticului ziarist evreu, AJ Jacobs, care a decis să trăiască un an literal după Biblie (9 luni Vechiul Testament, 3 luni Noul Testament, ci datorită multelor reguli pe care a trebuit și s-a străduit să le respecte, multe ciudate sau neașteptate sau felului în care a ales să studieze, inclusiv prin prezența în Israel sau prin vizitarea multor secte și organizații religioase (dresori de șerpi, ultraortodocși, amish, red-letter christians, creștini homosexuali etc.) Și a trecut prin lăsarea bărbii să crească, prin ciucuri atașați de haine, prin impuritatea femeii, prin purtarea doar a unor haine albe și fără amestecătură de materiale, prin ținerea Sabatului sau facerea de fapte bune, prin respectarea sutelor de porunci și reguli biblice. Amuzantă, dar în același timp plină de învățăminte și, de ce nu?, de controverse.
6. ”Jurnal scoțian”, de Ioan-Florin Florescu, Editura Polirom
Ioan-Florin Florescu este mai puțin preot sau scriitor cu acte în regulă, cât un povestitor abil, capabil să impresioneze atât prin simple fapte de viață, frumos descrise și aduse în fața cititorului simplu, cât și prin explicații pe înțelesul tuturor aduse asupra religiei, credinței și învățăturilor teologice. Preot ortodox, sătul până peste poate de ceea ce se întâmplă în România asta care devine din ce în ce mai nesuferită cetățenilor, pleacă cale de sute și mii de kilometri, împreună cu familia sa, în Scoția, unde va deveni preotul micii comunități de români (și nu numai, cum se observă în carte) din acea țară și din împrejurimi. Ioan-Florin Florescu povestește și aventurile sale din Scoția (el slujește ortodocșilor din Scoția, într-o biserică închiriată cu ora, muncește la poștă, ca taximetrist de ocazie sau șofer la un restaurant), dar în același timp se apleacă și asupra evenimentelor zilei sau asupra unor texte spirituale, pe care le traduce sau le explică celor care îl citesc. Și nu pregetă să critice fățărnicia conducerii Bisericii ortodoxe. Cred că doar dacă un cititor ar fi răuvoitor sau rău intenționat, ar putea să îi displacă acest volum. Sunt texte simple, venite din inimă și, indiferent dacă ești ateu, agnostic sau credincios practicant, ar trebui să ți se pară umane și digerabile, oricâte întrebări ar stârni sau diferențe față de propriile convingeri. Încă o dovadă că preoții cu har și înțelegere există.
7. ”Cel care cheamă câinii”, de Lucian Dan Teodorovici, Editura Polirom
Cum reacționezi atunci când afli că ai cancer? Intri în depresie, ești calm sau indiferent? Alertezi, suni pe toată lumea sau suporți orice tratament benefic, în liniște, alături de cei apropiați? Te închizi în sine sau, dimpotrivă, observi lumea cu alți ochi? Lucian scriitorul decide să fie puternic, pozitiv și să se (re)apuce de scris, descriind toate cele petrecute în cele câteva luni de tratament. Volumul este mai puțin depresiv decât v-ați aștepta, este plin de personaje vii și neașteptate, cele mai multe pozitive (deși te-ai aștepta altfel), de pendulări între Iași și Cluj (via Timișoara sau Bacău), între lumea literară și cinematografie, dar mai ales este plin de sarcasm, umor și autoironie (Abia slăbesc și eu, spune personajul principal, când află de cancer și chimioterapie). Am plâns și am râs alături de Lucian, am îndrăgit și am antipatizat alături de el anumite personaje (cred că aș fi reacționat mult mai rău în anumite situații), m-am despărțit cu greu, dar și cu bucurie în final, de acest volum. Voi reveni totuși asupra lui, pentru că este singura carte despre care nu am scris anul trecut, am nevoie de o nouă lectură.
8. ”Stasiland. Povești din spatele Zidului Berlinului”, de Anna Funder, Editura Litera
Australianca Anna Funder locuiește în Berlin în 1997 și 2000, cu scopul de a scrie o carte despre felul în care est-germanii privesc, după câțiva ani, dictatura și îndepărtarea comunismului. Maniera în care autoarea a creat volumul, foarte liberă și emoționantă, ne aduce în fața unor fapte cutremurătoare, cu copii bolnavi despărțiți de părinți de Zidul Berlinului, cu oameni dispăruți pentru totdeauna în subteranele Stasi, cu foști angajați care trăiesc la fel de bine și după 1990, fără să le pese deloc de viețile chinuite ale celor mai mulți dintre cetățenii țării. ”Stasiland” este una dintre acele cărți despre care am scris repetat că ar trebui predate obligatoriu în țările comuniste, inclusiv la noi, pentru ca simpatizanții dictaturii să afle cu adevărat ce a însemnat comunismul.
9. ”Expo ‘58”, de Jonathan Coe, Editura Polirom
Am citit cartea înainte de FILIT Iași 2017, pentru că acolo urma să ajungă Jonathan Coe. Mi-a plăcut mult, la fel cum mi-a plăcut și autorul, la una din serile FILIT. Expoziția mondială din 1958 de la Bruxelles este centrul acestei cărți, o expoziție în care, pentru prima oară după al doilea război mondial, marile puteri expuneau public o parte din realizările lor din domeniul științific. Motiv pentru care zona a mișunat de spioni, pentru a afla secrete, pentru a-i împiedica pe ceilalți să afle secrete. Jonathan Coe îl urmărește aici pe Thomas Foley, un britanic destul de șters, dar care e trimis la Expo pentru a supraveghea pub-ul de la expoziția Marii Britanii. Lumea lui, măruntă și monotonă (o soție neutră, un bebeluș, o muncă nepasională), se schimbă complet, intrând într-o lume dinamică, plină de femei frumoase, de spioni, de oameni de viață. O carte savuroasă, plină de umor și de acțiune, cu pasiuni stârnite și momente de suspans, o persiflare perfectă a romanelor cu spioni și a filmelor de gen, care ne arată că viața nu este așa cum o trăiește James Bond.
10. ”Călătorii prin Europa”, de Bill Bryson, Editura Polirom
Undeva prin 1990, americanul (care locuia în Marea Britanie) Bill Bryson decide să facă din nou o călătorie prin Europa și să descrie ceea ce vede. Pornește cu dorința să vadă aurora boreală (reușește), dar friguros fiind, alege să meargă mai mult prin țările mai călduroase, ajungând la Roma, apoi la Napoli, Milano, trece în Elveția, vede o parte din Austria, Iugoslavia, Olanda, Belgia și Bulgaria, ajungând, la final, la porțile Asiei, în Istanbul. Ceea ce (îmi) place enorm la Bill Bryson sunt naturalețea și umorul său, autoironia și sinceritatea cu care înfățișează realitatea călătoriei. Europa nu s-a schimbat prea mult de atunci, iar puținele orașe în care am fost și pe care le-a descris și el par a fi identice (Roma este cel mai apropiat exemplu). Oricum, nu trebuie să îl ratați pe Bill Bryson, în oricare dintre cărțile sale, este un excepțional călător și povestitor.
Încă 5 cărți ar fi meritat să fie în acest top, așa că le trec la mențiuni, în ordine aleatorie:
–”Trei săptămâni în Himalaya”, de Marius Chivu, Editura Humanitas
–”Mary”, de Aris Fioretos, Editura Humanitas Fiction
–”O mie de femei albe. Jurnalul lui May Dott”, de Jim Fergus, Editura Humanitas Fiction
–”Casa molimei”, de Jim Crace, Editura All
–”Ruta subterană”, de Colson Whitehead, Editura Humanitas Fiction
Lectură plăcută!
Care sunt însă cele mai bune cărţi citite în 2017 de către voi?
