Editorial

Top 10 cărți despre epidemii globale

Dacă tot nu putem călători și cum ni se recomandă să evităm aglomerațiile și să stăm mai bine acasă, cred că activitatea cea mai recomandată în această perioadă este lectura unei cărți bune. Ce temă este mai actuală decât cea a epidemiilor globale? Putem desigur alege vizionarea unui film pe aceeași temă. Dar despre filme, săptămâna viitoare. Selecția cărților este surprinzător de bogată, și vom constata repede că avem ce să alegem, de la clasici până la literatură contemporană horror sau de anticipație.

1. Boccaccio – Decameronul

Cea mai cumplită epidemie înregistrată de istoria scrisă a omenirii a fost epidemia de ciumă bubonică numită ‘Moartea Neagră’ care a bântuit Europa și Asia la mijlocul secolului 14. Se estimează că au murit atunci între 75 și 200 de milioane de oameni. ‘Decameronul’ lui Boccaccio este povestea a șapte femei și a trei bărbați care se închid într-o vilă de lângă Florența în ceea ce azi am numi o izolare voluntară, și care – în absența unei conexiuni la Internet – își împărtășesc unii altora povestiri picante.  

2. Daniel Defoe – Jurnal in anul ciumei

Ciuma a continuat să bântuie lumea vreme de multe secole. ‘Jurnal din anul ciumei’ al lui Daniel Defoe poate fi caracterizat că un roman documentar. Publicat în 1722 el se referă la epidemia care a lovit Londra în 1665, când Defoe avea cinci ani. Este probabil bazat pe jurnalul unchiului sau Henry Foe, descriind felul în care capitala Angliei și societatea vremii s-a confruntat cu molima.   

3. Albert Camus – Ciuma

Publicată în 1947, ‘Ciuma’ lui Albert Camus este unul dintre marile romane ale literaturii secolului 20. Lumea se confruntă cu o plagă, la început se îmbolnăvesc animalele, apoi oamenii. Bazată tot pe un eveniment real (epidemia care a lovit orașul algerian Oran în 1849), cartea folosește cadrul istoric pentru a pune întrebări despre destinul omenirii. Boala fizică este și o metaforă pentru plăgile care macină omenirea în general – corupția, violența, lașitatea.

4. Jose Saramago – Eseu despre orbire

Tot în cheie simbolică, alunecând spre distopie, poate fi citită ‘Eseu despre orbire’ care aparține unui alt laureat al Premiului Nobel, Jose Saramango, și a fost publicată in 1995. Un oraș fără nume este lovit de o epidemie de „orbire albă” de care nu scapă nimeni. Autoritățile îi închid pe nevăzători într-un spital de boli mintale, dar acolo răufăcătorii îi transformă pe toți îi captivi, le fură rațiile de mâncare și agresează femeile. O viziune sumbră și distopică.

5. Michael Crichton – Germenul Andromeda

În ‘Germenul Andromeda’, publicat in 1969, primul roman publicat sub propria sa semnătură de Michael Crichton, pericolul este extra-terestru. Cartea este un tehno-thriller care descrie eforturile unei echipe de oameni de știință care investighează izbucnirea unui epidemii declanșate în Arizona, cauzată de un microorganism mortal extraterestru. A fost prima carte a lui Crichton publicată în traducere în România, încă din anii ’70.

6. Barbara Tuchman – O oglinda indepartata

‘O oglindă îndepărtată’ nu este o carte de ficțiune ci una de istorie, dar se citește la fel de ușor, căci autoarea este Barbara Tuchman, istorică extrem de accesibilă la lectură. Subtitlul cărții este ‘Urgisitul secol XIV’, teza cărții fiind faptul că marile probleme și conflicte ale secolului 14 se regăsesc în secolul 20, omenirea confruntându-se cu aceleași probleme majore și repetându-și în mod ciclic erorile. Între ele, desigur, epidemiile la scară planetară. Valabil și pentru secolul 21, după cum se poate observa.

7. Margaret Atwood – Anul potopului

Margaret Atwood este regina distopiei in literatura contemporana. ‘Anul potopului’ este al doilea volum al unei trilogiei MaddAddam. Epidemia globala descrisa in primul volum al serialului este rezultatul unui act de terorism care foloseste manipularea genetica. schimbând Pământul pe care îl cunoaștem și eliminând majoritatea vieții umane. Printre supraviețuitori se numără Ren, o tânără dansatoare de trapez prizonieră într-un clubul de sex extrem si Toby baricadat într-un spa luxos. Intr-o lume guvenata de coruptie și plina unor forme de viață noi derivate din mutatii generice, Ren și Toby lupta pentru supravietuire.

8. Stephen King – Apocalipsa

Nu putea să lipsească de pe listă maestrul american al genului horror, Stephen King. Romanul său al cărui titlu englez este ‘The Stand’, publicat în 1979, a avut mai multe ediții în românește, chiar și titlul a apărut în două variante ‘Apocalipsul’ și ‘Apocalipsa’! Cartea extinde subiectul unei nuvele apărute anterior și prezintă o viziune detaliată a descompunerii totale a societății după scăparea de sub control a unei tulpini de virus gripal care fusese modificat pentru a fi folosit ca armă biologică, cauzând o pandemie apocaliptică care ucide peste 99 % din populația lumii.

9. Dean Koontz – The Eyes of Darkness

Romanul ‘Ochii întunericului’ al lui Dean Koontz nu a fost încă tradus, după câte știu, în limba română. Poate va fi tradus și publicat acum, după ce a făcut ceva vâlvă prin unele dintre profețiile sale. Subiectul cărții este tot un episod dintr-un război biologic scăpat de sub control. În prima ediție a cărții, publicată în 1981, dușmanul era încă Uniunea Sovietică, dar în ediția revizuită apărută în 1996, Koontz a schimbat sursa virusului devastator plasând-o în laboratoarele secrete ale armatei chineze de la … Wuhan.

10. Hamutal Shabtai – 2020

Încă o contribuție la colecția de profeții apocaliptice – cartea de anticipație a scriitoarei israeliene Hamutal Shabtai cu titlul ‘2020’, care nu a fost nici ea încă tradusă în limba română. Concepută inițial ca scenariu al unui serial de televiziune și publicată ca roman la începutul anilor ’90, cartea descrie o epidemie globală care decimează omenirea în anul … 2020. În viziunea distopică a romancierei israeliene, puterea politică se află în mâinile Organizației Mondiale a Sănătății care își asumă puteri dictatoriale în scopul de a izola pe cei bolnavi de cei sănătoși și a salva cât se poate din populația Pământului.

Sănătate și lecturi interesante tuturor!

(Sursă fotografii: Anticariatul de noapte, Tomata cu scufita, Amazon, Emag, Myblogmworld.wordpress.com, Okazii.ro, Editura Art, Goodreads, Goodreads, Blipanika)

Articole similare

Anatomia răului: The House That Jack Built (2018)

Dan Romascanu

Nebunia puterii: Aguirre, der Zorn Gottes (1972)

Dan Romascanu

Glamour și fraudă, artă și kitsch: Big Eyes (2014)

Dan Romascanu

1 comment

Pavel Lica 11 martie 2020 at 13:42

Robert Merle – Malevil Editura: Univers
An de aparitie: 1977

Reply

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult