Teatrul ”subPământ” – Valea Jiului dupa 1989

Coordonatori: Mihaela Michailov şi David Schwartz.
Echipa proiectului: Alice Monica Marinescu, Katia Pascariu, Alexandru Potocean, Andrei Șerban, Bobo Burlăcianu, Adrian Cristea, Vlad Petri.

In anii ’70-’80, am lucrat mult in contact cu Valea Jiului. Era vorba despre echipament electric antiexploziv specific activitatii din subteran. Valea viermuia de lume si mai ales, dupa 1977, dadea pe dinafara de mancare si de bunuri de larg consum … incet-incet s-a instituit printre mineri “mandria de casta” … in fond o fina si perfida inoculare a ideii de “casta privilegiata”. Nimic altceva decat o masa de manevra cumparata cu banii si hrana refuzata altor categorii de populatie. O masa de manevra manipulata “artistic” in ’90 si ’91. Anii ’90 si ’91, cand am avut “placerea”, locuind in Piata Victoriei, la doi pasi de “teatru”, sa ii am pe mineri sub ferestre si la usa casei. Dar oare, cati dintre ei erau mineri?

Si astazi, cati dintre ei mai sunt mineri? Dupa acesti douazeci de ani lasati in urma, cand cu fiecare accident de munca numarul lor s-a imputinat, cand cu fiecare etapa de disponibilizare numarul lor s-a redus, cand cu fiecare inchidere de exploatare numarul lor s-a micsorat, cand cu fiecare “iesire naturala din sistem” numarul lor a ramas mai mic…

astazi nu mai sunt o “casta privilegiata”, astazi sunt oameni obisnuiti care se lupta cu sistemul si cu vremurile, la fel cu toti cetatenii tarii (sau, ma rog – cu majoritatea lor).

Se lupta cu lipsa unui loc de munca, sau cu teama pierderii slujbei pe care o au, cu povara creditelor la care s-au inhamat pentru a supravietui, se lasa ingenunchiati de lipsa perspectivei zilei de maine.

Veniti in Valea Jiului de prin toate colturile tarii, din fundul Moldovei, din toata Oltenia si din tot Doljul, lasandu-si ocupatiile traditionale de oieri, plugari sau generic numite de “tarani”, au saltat aici in statut social si deci in propria stima – la nivel de muncitori. S-au scolit mai mult sau mai putin la locul de munca, unii dintre ei sau progeniturile lor chiar au mers mai departe, au invatat la Institutul de Mine din Petrosani … unii au devenit cu adevarat specialisti, altii au muncit cu bratul si lopata … Si toti si-au intemeiat familii si s-au inmultit in serile de iarna sosite prea devreme.

Imaginea de astazi a Vaii Jiului a redevenit sordida. Poate doar Petrosaniul sa mai respire un aer de oras, restul … Petrila, Aninoasa, Vulcan, Lupeni, Uricani….pe alocuri au ceva din impresia lugubra a unui platou pe care s-au construit din placaj si mucava decoruri sarace pentru realizarea unui film. Blocuri scorojite, drumuri desfundate, casute ofilite si carciumi!

Coordonatorii proiectului “Teatrul SubPământ. Valea Jiului după 1989” ne propun o incursiune “prin extractie si prelucrare” in muzeul povestilor-document care contureaza definitoriu “istoria comunitatilor din Vale Jiului”.

Comunitati despre care Mihaela Michailov si David Schwartz ne spun  “aflate la limita dintre supraviețuire, migrație, dispariție și posibilă reconstrucție”.

Ca si mine si probabil, ca si altii care au trecut prin trairi de viata similare cu a mea, multi vor avea parte de o experienta artistica si umana zguduitoare.

Intr-un spatiu de joc inteligent ales, cu dubla trimitere – “subRahova”, prin urmare ati inteles – un subsol, deci sub pamant – ca intr-un abataj – si intr-o zona bucuresteana care aminteste – din pacate – pe alocuri – cu vitregele conglomerari umane din Valea Jiului, sub mana echipei coordonatoare, patru tineri actori de exceptie prin intelegere, simtire si talent: Alice Monica Marinescu, Katia Pascariu, Alexandru Potocean, Andrei Șerban (cu concursul imaginii fotografice, scenografiei si sunetului lui Bobo Burlăcianu, Adrian Cristea si Vlad Petri) dau carne si sange, tragism si umor, autenticitate si introspectie personajelor reale cu care echipa a purtat discutii libere si a inregistrat interviuri in Vale. “Mineri, soții de miner, pensionari, paznici de mină, lideri de sindicat, oameni care trăiesc din furtul de cărbune, copii.”

Ce isi propune spectacolul? “Sub Pământ este un spectacol-arhivă de povești-mărturii ale unor comunități pe cale de dispariție. Spectacolul îşi propune revalorizarea poveştilor, problemelor şi culturii unor categorii sociale deseori ignorate în teatrul românesc după 1989 – comunităţile muncitoreşti.”

Portetele intruchipate de echipa de actori: batrana Marieta Bojoc, minerul salvator Marin Petru, Laura Popa – patroana fastfoodului “La Elena”, minerul in activitate Ion Telcea – originar din Botosani, tanarul paznic Vali Oancea – vajnic salariat la Scorseze :), stavila in fata hotilor de carbune si de fieratanii, Maria Cundrea – fosta puscariasa, locuitoare a cartierului Bosnia  veche, actualmente hoata “la noroc” de carbune si fier, Vasile Arnautu, miner trecut prin greva din ’77 si un grup de copii visand la ce-si doresc de la viata in prezent si in viitor – sunt minutios lucrate, mustind de empatie si cum spuneam, pline de un umor tragic! Minerii redevin in constiinta noastra traumatizata de timpuri si de evenimente urate – oameni obisnuiti, cu bune si cu rele!

Totul intr-o scenografie/costume minimale, insa extrem de inspirate, care insa creaza autenticitatea si forta mesajelor.

Iata si un trailer care exemplifica documentarea echipei coborata intr-un abataj:

Din ce in mai mult proiectele teatrale contemporane coboara “subPamant”; la o simpla cautare pe internet am gasit multe exemple si din Romania si din alte tari.

Sunt spatii de joc serios valorificate si care “lucreaza” cu finete si persuasiune asupra psihicului spectatorului si asupra capacitatii sale de receptare corecta a mesajului artistic.

Grabiti-va sa vedeti acest proiect de teatru contemporan. Numai sambata 28 si duminica 29 mai la ora 19 mai puteti sa va bucurati de avanpremiera sa, la “subRahova” din str. Sg. Nutu Ion nr. 2, anuntandu-va la:

Mihaela Michailov +40722682349 sau David Schwartz +40724353559

“În perioada 10-18 iunie, spectacolul se va juca în 6 oraşe din Valea Jiului: Petrila, Petroșani, Aninoasa, Vulcan, Lupeni, Uricani.”