Perioada pandemiei ne-a facilitat tuturor diverse activități și oportunități pe care, în vremuri normale, nu le-am fi putut avea. Pentru mine și pentru alți iubitori de artă, a însemnat întâlnirea cu spectacole de teatru, operă, dans, balet pe care, poate, nu le-am fi văzut niciodată. Astfel, la final de izolare, am decis să împărtășesc cu voi experiența a 3 spectacole realizate dincolo de hotarele țării noastre, unele din ele putând fi încă urmărite online. În speranța că acest ghid va reprezenta deschidere unor noi orizonturi artistice, ”here goes”…
1. Richard al II-lea, de William Shakespeare; The Royal Shakespeare Company, Londra; regie: Gregory Doran
Fiind una din cele mai poetice piese shakespeariene, Richard al II-lea nu este, din păcate, foarte reprezentată (mai ales în România), poate tocmai din cauza modalității în care prezintă una din cele mai catastrofale perioade ale istoriei britanice. Poate părea că, pe alocuri, Shakespeare a debordat de uzanța unui limbaj voit codat prin metafore, prin subtilități de limbaj. Ei bine, acest fapt este cauzat de perioada scrierii și reprezentării acestui text, perioadă în care Regina Elisabeta I era deseori sabotată de proprii curteni și nobili. Așadar, bardul de la Stratford a fost nevoit să ascundă orice trimitere la evenimentele curente în spatele unei perdele de poezie excesivă. Însă câtă frumusețe este cuibărită în această dramă istorică ce vorbește despre despotism, despre lupta dintre feudalism și monarhia modernă, despre un rege care nu prea avea de-a face altceva decât cu artele și arhitectura.
Și cât de frumos a fost reprezentată această piesă de legendara trupă The Royal Shakespeare Company, cea care redă cu cea mai mare acuratețe și cu adevăr intențiile dramatice, regizorale și actoricești ale lui William Shakespeare. David Tennant (pe care mulți îl știu fie din serialul Doctor Who sau din al patrulea film al seriei Harry Potter) realizează unul din cele mai complexe roluri pe care le-am urmărit până acum. Având evidente tente gay (căci, așa cum se știe, regii din perioada medievală erau foarte diverși în gusturile lor carnale), îmbinând delicatețea și sensibilitatea monarhului interesat de arte cu despotismul conducătorului aflat în declinul „carierei” sale, Tennant construiește unul din cele mai tulburătoare, dramatice (cu numeroase accente comice) și convingătoare portrete din teatrul shakespearian. Într-un decor simplu, dar extrem de eficient și în costumații ce redau fidel perioada anilor 1400 târzii, întreaga distribuție de la The Royal Shakespeare Company oferă privitorilor un festin al simțurilor artistice și estetice.
Spectacolul poate fi vizionat pe www.marquee.tv.
2. The Importance of Being Earnest, de Oscar Wilde; The Vaudeville Theatre din Londra; regie: Michael Fentiman
Oscar Wilde s-a dovedit un demn continuator al tradiției dramaturgice instituite de bardul de la Stratford-upon-Avon, în special în materie de comedii. Așa cum mi-a spus bunica mea odată (absolventă a Facultății de Limba și Literatura Engleză), Oscar Wilde era – asemenea lui G.B.Shaw – un irlandez care își bătea joc cu brio de englezi și o făcea atât de subtil, încât nici măcar ei nu se prindeau că râdeau de propriile defecte; și, pe deasupra, mai era și plătit pentru asta! The Importance of Being Earnest (Importanța de a fi onest) este, poate, cea mai cunoscută, jucată și iubită comedie din Marea Britanie victoriană. A cunoscut numeroase adaptări, precum Bună seara, domnule Wilde! (un muzical românesc de Henri Mălineanu) sau Mein fruend, Bunbury (Prietenul meu, Bunbury), un muzical german care s-a jucat și în România, în urmă cu câțiva ani. Dar de unde vine acest succes fulminant? Din simplul aspect al modului în care sunt tratate problemele societății victoriene pe care Wilde a întors-o pe toate părțile – un mod amuzant-exploziv, care pune în valoare comicul de situație, dar, mai ales, cel de limbaj. De aici și greutatea de a traduce piesele lui, căci jocurile de cuvinte (precum cel din titlul de față) sunt miezul comediilor wilde-iene.
De altfel, frumusețea tuturor operelor sale stă în limbaj – căci se știe deja, bineînțeles, că întreaga creație a lui Oscar Wilde stă sub semnul motto-ului „artă de dragul artei” și a estetismului literar. Iar regizorul Michael Fentiman, cel care a ales The Importance of Being Earnest spre a fi reprezentată pe scena vechiului și celebrului The Vaudeville Theatre din Londra, a apelat la acest estetism și l-a transpus vizual, creând un cadru scenic luxuriant. De reținut în partiturile lor actoricești sunt Sophie Thompson, care realizează o fermecătoare și aspră Lady Bracknell, precum și cuplul Stella Gonet-Jeremy Swift care le dau viață lui Miss Prism și reverendului Canon Chasuble. Întreaga distribuție, de altfel, creează un spectacol spumant ca o șampanie bună, scumpă și vintage, de care nu te poți sătura niciodată.
Spectacolul poate fi vizionat pe www.marquee.tv
3. Lady Windermere’s Fan (Evantaiul doamnei Windermere), de Oscar Wilde; The Vaudeville Theatre din Londra; regie: Kathy Burke
Dacă The Importance of Being Earnest este acea comedie spumoasă, aproape o farsă, Lady Windermere’s Fan se dovedește a înclina balanța mai mult în favoarea unei melodrame, cu accente satirice. Aici nu mai vorbim despre o comedie de unde ieși îndoit de râs, ci de acel gen dramaturgic atât de apreciat la finele secolului al XIX-lea și începutul celui de-al XX-lea, în care personajele doresc, iubesc, suferă și, pe alocuri, sunt folosite de autor pentru a biciui tarele atât de viciatei, bigamei, perfidei și ipocritei societăți victoriene. Poate melodramă e un termen cam tare pentru a descrie acest text al lui Oscar Wilde. Poate că a romantic comedy ar fi mai potrivit. Căci, într-adevăr, Lady Windermere
’s Fan se dovedește a fi asezonată din plin cu romantism și încurcături iscate din dragoste. Însă nu pot să ignor și partea melancolică atât de pregnantă în această piesă care tratează poziția ingrată a femeii în societatea londoneză de final de secol XIX, poziție care nu îi permitea reînnodarea unei legături firești unei mame care și-a părăsit copilul ca urmare a unui scandal amoros social. Distribuția de excepție contribuie din plin la succesul pe care acest spectacol l-a repurtat pe scena micului, dar foarte cochetului Vaudeville Theatre din Londra. Dar nici regia celebratei Kathy Burke (pe care poate o știți în postura de actriță, în filme precum „Elizabeth” sau „Dancing at Lughnasa”) nu este mai prejos, ea reușind să îmbine acel tip de slapstick comedy (comedie bufă, burlescă, presărată cu numeroase gaguri fizice și umor de limbaj, precum și qui-pro-quo-uri; termen intraductibil și inexistent în terminologia dramaturgică românească) cu gravitatea unor probleme sociale de natura celor pe care le expune Oscar Wilde atât de frumos și de puțin discret, totodată. Nu pot să nu subliniez prezența marii actrițe de comedie Jennifer Saunders (protagonistă a sitcom-ului de succes French and Saunders), care este cu adevărat delicioasă în rolul Ducesei de Berwick. Iată, așadar, o nouă rețetă de succes pentru o seară fermecătoare în compania lui Oscar Wilde și a celui mai rafinat teatru britanic de astăzi.
Spectacolul poate fi vizionat pe www.marquee.tv
(Surse foto: https://www.independent.co.uk/, https://www.theguardian.com/, https://www.whatsonstage.com/)
