Teatru: Mizerabilii la UNATC

”Mizerabilii”, după Victor Hugo

Muzica: Claude-Michel Schonberg
Libret: Alain Boubil si Jean-Marc Natel
Traducerea si adaptarea textului in limba romana: Claudia Măru-Hanghiuc
Productie Master II Arta Actorului (Stagiunea 2016-2017) – UNATC
Coordonator proiect: Lector univ. dr. Dana Rotaru
Miscare scenica: Lect. Univ. dr. Roxana Colceag
Coordonator muzical: Prim solist TNOID Drd. Claudia Măru-Hanghiuc
Distributie: Bogdan Florea, Radu Mitrea, Vlad Balan, Cristina Juncu, Ana-Maria Ivan, Alexandru Voicu, Catinca Maria Nistor, Iulian Cuza, Iulia Poptean, Alin Potop, Alexandru Iordache, etc.

In luna ianuarie 2013 am avut placerea de a vedea in avanpremiera, alaturi de prietena mea, Mihaela Mandru  (Dumnezeu sa o odihneasca), productia regizata de Tom Hooper, avand in distributie pe  Hugh Jackman, Russell Crowe, Anne Hathaway, Amanda Seyfried, Daniel Huttlestone, Eddie Redmayne, Sacha Baron Cohen, Helena Bonham Carter, Samantha Barks, Aaron Tveit etc. Iesind de la vizionare, am fost puternic marcate si fiecare dintre noi fredona cate o tema muzicala superba din film. Si fiecare dintre noi si-a impartasit impresiile, pe blogul filme-carti.ro.

Inca din copilarie, am facut cunostinta cu Cosette si Gavroche, personaje care m-au emotionat si pe care, mai apoi, crescand, le-am reintalnit, citind integral Mizerabilii lui Hugo sau urmarindu-l pe neuitatul Jean Gabin in filmul din 1958.

Les Miserables a ramas pentru mine una dintre portile prin care pot sa reintru in copilarie, sa regasesc acea parte curata din mine, care mai crede in egalitate, libertate, fraternitate … Una dintre porti, caci am mai multe 🙂 si evadarea prin fiecare ma salveaza in momentele grele ale vietii.

Faptul ca am invatat si mi-a placut sa citesc, sa ascult, sa vad …ma salveaza si astazi, inca!

Teatrul este si el una dintre portile mele despre care vorbesc. Si sunt un devorator fidel al spectacolelor bune. Dupa cum am mai scris pe acest blog, am o deosebita consideratie pentru tinerii talentati si devotati actului artistic, care se zbat sa joace, care se aduna in mici trupe independente, care isi impart cu parcimonie timpul zilnic intre slujbe  (anoste uneori – dar care le aduc minimum necesar pentru existenta materiala) si scene improvizate uneori, pe care isi etaleaza talentul, spiritul si sufletul, rasplata fiindu-le aplauzele noastre.

Fara sa generalizez, intre blazarea unor teatre/spectacole/distributii invechite si prafuite (si cauze sunt destule) si prospetimea unui teatru tanar, aleg cea de-a doua varianta.

Bun – si astfel am creionat motivele care m-au adus in sala Atelier de la UNATC: piesa si cei ce au adus-o pe scena.

Un spectacol proaspat, trepidant, adaptat si inchegat intelept pentru scopul pe care si l-a propus, respectiv Mastere I si II (Arta Actorului, Scenografie si Costume, Regie, Sunet).

O trupa cu voci bune, unele chiar foarte bune, daca ar fi sa vorbesc chiar si numai despre interpretii lui Jean Valjean (Radu Mitrea), Fantine (Cristina Juncu), Eponine (Ana-Maria Ivan), Marius (Alexandru Voicu). Si trebuie subliniat faptul ca interpretarea live pe negativul original achizitionat pentru aceasta productie, nu este o intreprindere usoara nici pentru profesionisti cu vechi state de serviciu.

Daca as face o paralela cu productia cinematografica din 2012, as putea sa remarc ca daca si in acel caz sunetul a fost inregistrat direct in platoul de filmare, totusi, tehnica de footage presupune pauze in care interpretii isi trag sufletul, isi clatesc si odihnesc vocea, pe cand aici, tehnica scandurii scenei nu acorda astfel de ragazuri … spectacolul curge fara opriri.

Si daca suntem inca la voci si sunet, am remarcat scenele de grup si ansamblu, in care temele muzicale sunt preluate de la unii la ceilalti, se impletesc, se contopesc, se separa, pentru ca mai apoi sa rasune apoteotic, intr-un singur glas. “Do You Here The People Sing” a sunat absolut superb! Emotionant. Si dificil de dus la capat cu succes, daca tinem seama de dubla masura a efortului: voce si miscare.

Dar si ariile individuale au ridicat aplauze din sala. “I Dreamed A Dream”, “Little Fall of Rain “, “Javert’s Suicide “, “Empty Chairs At Empty Tables“.

In tabloul de ansamblu “Master of the House”, Iulian Cuza l-a investit pe Thenardier, in afara de voce si cu multiplele caracteristici ale personajului: alunecos, hot, profitor … si limbajul trupului sau a grait la un nivel artistic pe care l-am apreciat in mod special.

Povestitorul, insusi Victor Hugo (alias Bogdan Florea) nu canta, insa miscarea si glasul sau exprima compasiune, durere, tristate, empatie, emotie si reprezinta pentru spectator calauza prin Parisul evenimentelor istorice prin care trec personajele sale. Si mai exprima ceva .. si anume “creatia”, felul in care creatorul cu pana in mana, asupra colii de hartie, reuseste sa transpuna realitatea, societatea si dramele umanitatii pana la urma.

Ei, dar toate acestea nu ar fi fost poate, pana la urma, la fel de penetrante si inteligibile, fara o buna traducere versificata in limba romana, datorata  Claudiei Măru-Hanghiuc. O intreprindere deloc usoara si cu atat mai mult laudabila. Pentru ca sincronizarea versificata a cuvantului spus pe masura muzicala, repet, nu este o treaba usoara.

Rezolvarile scenografiei par minimaliste, insa mai mult ca sigur ca sunt inspirat gandite, intr-un echilibru care sa serveasca intregul parcurs al spectacolului, cu posibilitatea manevrarii catorva elemente mobile in scop multifunctional si cu pasarela fixa la inaltime, menita de asemenea sa sugereze diverse functiuni, printr-un spatiu suplimentar de joc. De altfel, cel mai potrivit punct pentru aria finala a lui Javert, inainte de disparitia acestuia in neant.

Costumele – simple, la fel de minimale precum decorul, sunt de acolo, din epoca, din Parisul si Franta anilor 1789, din strada, din taverne, din mijlocul revoltelor sociale, din ploaia de pe baricade …de pe caldaramul pe care moare Eponine.

In completarea tuturor acestor elemente, vin luminile. In teatru (si nu numai, chiar si in viata noastra de toate zilele), a pune lumina este o stiinta! Se invata, dar se si simte. Ca in cazul oricarei prestatii artistice, inveti sa faci … dar trebuie sa si simti, sa ai fler, sa ai talent pana la urma. Luminile si umbrele  pot ridica sau prabusi un act artistic. Aici lumina pusa bine si-a creat acele umbre care au vorbit convingator, fara voce.

Miscarea scenica (si nu numai intr-un spectacol de gen musical) este hotaratoare in armonia si dinamica naratiunii. Spectatorul este fixat in fotoliul sau si participa activ la povestea de pe scena, ale carei valente le percepe numai prin totalitatea instrumentelor specific conjugate armonios, cum spuneam. Ori, spectacolul este o frantura de viata si viata este miscare. Sigur ca putem vorbi si despre miscarea browniana 🙂 tot viata este. Dar aici vorbim despre “miscare scenica” si Roxana Colceag – balerina si coregrafa,  detine cu supramasura  aceasta stiinta, pe care  iata, in calitate de cadru didactic, o transmite de multi ani studentilor UNATC.

Ceea ce vreau sa va spun pana la urma, este ca fiecare amanunt, fiecare specializare care isi da mana la realizarea unui spectacol, este important/a si ca intr-un puzzle, fiecare trebuie sa se ingemaneze/potriveasca cu fiecare, pentru ca rezultatul final sa fie BUN. Ori … toate acestea, sunt in mana unui demiurg sa-l numesc, acela care are o viziune creatoare asupra spectacolului ca produs final si care in cazul nostru se numeste regizor sau Coordonator Proiect, Lector. Univ. dr. Dana Rotaru. Din partea mea, Chapeau!

Am prieteni care m-au indrumat catre acest spectacol si care mi-au marturisit ca ei sunt la a treia sau a patra vizionare, observand de la etapa la etapa, cat de bine s-a rodat ansamblul. Ii inteleg, pentru ca si eu imi doresc acum sa revin.

Si mai vreau s ava spun inca ceva. Cum ca nimic nu e intamplator in viata, daca cumva va indoiti de asta.

Am fost la spectacol pe 19 decembrie. Baricade, revolutie, tineri plini de sperante, viata si moarte, iluzii, libertate/egalitate/fraternitate …

Nimic nu e intamplator in viata.