“Eu nu contez”
Scenariul: Florin Coman
Distributia: Marian Râlea, Anamaria Pîslaru, Sorin Dinculescu, Relu Poalelungi, Antonio Tadeusz Mincă, Beatrice Rubică, Altan Safta Zecheria, Georgiana Vrațiu, Ştefan Opreanu
Povestea, în linii mari: Un tânӑr de la ţarӑ, altruist și inteligent (numit „Nietzsche” pentru cӑ citește 2 cӑrţi pe saptamana), plin de candoare atunci când vine vorba de oameni, gata oricând de sacrificiu și predispus la acte de binefacere, întâlnește un ministru pe nume Iuda (personaj interpretat de Marian Râlea) care îl scapӑ în câteva rânduri de mânia familiei și a satului. Deși îl ia sub aripa lui protectoare și îi face cunoștinţӑ cu fiica sa, Iuda nu ezitӑ sӑ îl sacrifice pe Nietzsche, trimiţându-l în inima pӑmântului pentru a detona o bombӑ. Actul este cu atât mai crud cu cât se produce exact când Nietzsche aflӑ cӑ a intrat la facultate in Anglia. Scopul acestui sacrificiu constӑ în astuparea gӑurii create în deșertul Sahara, de subţierea stratului de ozon (fapt știinţific confirmat prin proiecţia pe un trapez din pânzӑ, a unei fotografii cu Stephen Hawking sau a unor ecuaţii complexe). Deși îndrӑgostit de Anstasia (fiica lui Iuda, însӑrcinatӑ cu copilul altuia), Nietzsche acceptӑ sӑ se sacrifice, spre disperarea Anastasiei, resemnarea lui Iuda și bucuria președintelui și a prim-ministrului, care au rezolvat în acest fel problema extincţiei omenirii și își pot vedea liniștiţi de viaţa politicӑ și de bӑuturӑ (în acest sens vedem proiectat pe anterior menţionatul trapez, un film în care cei doi beau împreunӑ, deși la întâlnirea anterioarӑ dӑdeau semne de antipatie reciprocӑ).
Piesa aduce în prim plan teme și motive profunde (sacrificiul de sine, moartea, ţapul ispӑșitor, trӑdarea, satul românesc, decӑderea societӑţii și a politicii, extincţia omenirii…) abordate cel puţin superficial:
-scenariul se bazeazӑ în cea mai mare parte pe monolog. Lucrurile se spun, nu se întâmplӑ. Jocul actorilor este redus la replici care oscileazӑ între tezism și melodramatism (cu toate cӑ o iubește pe Anstasia, Nietzsche moare „pentru copilaș” care este veriga de la mijlocul unui lanţ metaforic)
-scenografia constӑ în doi baloţi de paie și câteva trapeze din pânzӑ albӑ, pe care sunt proiectate fotografii cu satul, casa lui Ingrid, flori de liliac, gaura din deșert etc. Nu ar fi nicio problemӑ dacӑ acest minimalism ar veni în sprijinul unei idei. Dar nu vine.
-lipsește relevanţa unor mijloace utilizate: spre exemplu, mesajul „NICE TRY” de pe tricoul lui Nietzsche (mesaj care, dincolo de faptul cӑ ne atrage atenţia asupra omofoniei dintre numele filosofului german și un adjectiv din limba englezӑ, nu susţine în niciun fel dramaturgia);
-deși divinitatea este adusӑ în discuţie pe tot parcursul piesei, în diverse forme (sӑtenii care practicӑ religia într-o manierӑ ipocritӑ, Nietzsche care trӑiește iubirea de aproape în mod autentic dar vocal, politicienii care nu au niciun Dumnezeu), viziunea teologicӑ a scenaristului este cel puţin ambiguӑ. Iuda nu este trӑdӑtorul, ci personajul prin care se împlinește destinul mesianic al lui Nietzsche; protagonistul (e drept, într-un moment de rӑtӑcire) spune cӑ Dumnezeu nu ar trebui sӑ intervinӑ în relatia dintre oameni, dar apoi se rӑzgândește și își cere iertare – deși poartӑ numele filosofului care a spus farӑ ezitare cӑ „Dumnezeu a murit”.
În final, nu pot sӑ nu mӑ întreb: dacӑ protagonistul este singurul om cultivat din sat, atunci cine i-a dat (supra)numele de „Nietzsche”? Poate a fost Florica, cea pe care Nietzsche a ajutat-o sӑ intre la Sorbona.
În locul unei note pentru piesӑ, o notӑ de subsol [1].
[1] Oare ar fi fost mai potrivit dacӑ personajul principal s-ar fi numit Kant? În acest caz, pe tricoul lui ar fi putut sӑ scrie ”I can’t believe this”.
