Exista un gen de filme care poate fi definit ca filme Tarantino? Inclin sa cred ca da, si acum spre sfarsitul saptamanii pe care blogul nostru a dedicat-o regizorului american poate ca ati inceput si voi sa credeti asta. Ce ar fi deci un ‘film Tarantino’? In primul rand, un film care nu se sfieste sa declare ca principalul sau scop este divertismentul si ca, pentru a crea divertisment pentru toate categoriile de spectatori, nu ezita sa recurga la temele si mijloacele de exprimare specifice culturii populare. Vom intalni in toate filmele Tarantino o doza de violenta fara perdea, de multe ori exagerata dincolo de limitele credibilului, dar tocmai aceasta exagerare ne face cu ochiul si ne da sa intelegem ca violenta pe ecran are ca scop sa ne distreze socandu-ne. Femeile lui Tarantino sunt fie superbe, fie prostituate.
Vom intalni personaje cu IQ nu mai inalt decat al unei gaini, dar cu muschi de campioni olimpici, pe care alte personaje cu ceva mai putini (dar nu mult mai putini) muschi le vor trage pe sfoara cu aceeasi cruzime si cu acelasi amuzament ca in desenele animate ale lui Disney. Iar in ultima vreme, vom intalni si teme cat se poate de serioase, insa cu o abordare care ne face se ne intrebam daca avem de a face cu teme istorice sau cu o rescriere a istoriei in stil tarantinesc. Avem deci deja un film Tarantino despre Holocaust, un altul despre sclavie. Si vor urma. Cea mai buna dovada ca filmele Tarantino sunt deja un gen.
Iar orice gen isi are si epigonii sai. Dar, un moment! Este oare vorba aici de epigoni, in sensul negativ pe care il folosea Eminescu? Nu sunt convins si primul argument este ca Tarantino insusi pare sa isi incurajeze discipolii si sa-i invite sa-l copieze, in primul rand realizand filme in cooperare, cum este ‘Grindhouse’ din 2007 scris, regizat si co-produs impreuna cu Robert Rodriguez, sau scriind scenarii si lasandu-i pe altii sa regizeze filmele, sau producand filmele altor regizori si facand-o intr-un mod care ne face sa banuim ca producatorul Tarantino are un cuvant greu de spus si in felul in care arata filmele in care investeste.
Sa trecem in revista cateva filme in stil Tarantino pe care nu le-a realizat Tarantino:
„True Romance” nu este regizat, dar este scris de Tarantino. A fost făcut acum 20 de ani, dar arată la fel de proaspăt ca și cum ar fi fost făcut ieri, ceea ce dovedeste că genul dincolo de alte calități o are si pe cea de a îmbătrâni frumos. E o poveste despre gangsteri, este o poveste de dragoste, este o comedie despre un cuplu de tineri deveniti semi-criminali de voie și de nevoie, este un ‘road movie’, este un film despre Hollywood. Și este distractiv. Dialogurile și partitura muzicala (Hans Zimmer – a se vedea lista de filme compuse de la IMDb și veți înțelege de ce v-au placut unele dintre cele mai bune filme de la Hollywood din ultimii 30 de ani) sunt rafinate. Actoria este excelenta, cu excepția lui Christian Slater, pe care pur și simplu nu pot să mă forțez să-mi placă. Spre norocul meu, el joaca în film alaturi de Patricia Arquette, Dennis Hopper, Brad Pitt, James Gandolfini, Christopher Walken, Gary Oldman … wow … fiecare dintre ei în roluri secundare greu de uitat. Regizorul acestui film este Tony Scott, care a murit anul trecut. El a fost printre acei regizori care nu ar fi putut niciodata obține un Oscar pentru că a făcut doar filmele care sunt pe placul publicului si nu al criticilor. „True Romance” este însă mult mai mult decât un film comercial, este poate filmul cel mai bun al lui T.Scott si unul dintre cele mai bune filme facute vreodata in genul Tarantino.
Daca tot i-am pomenit pe Brad Pitt si pe James Gandolfini, sa ne uitam si la mult mai recentul ‘Killing Them Softly‘ din 2012. S-ar parea că regizorul Andrew Dominik a dorit sa faca doar o poveste cu gangsteri. Putem localiza exact momentul istoric când are loc actiunea, caci in coloana sonoră se amesteca muzica cu discursuri din ultimele săptămâni ale campaniei prezidențiale din 2008. Un cuplu de gangsteri ‘loseri’ jefuiesc o casă de jocuri de poker ilegale, care apartime mafiei. Represaliile nu vor fi intârzia sa apara, deoarece crima este o afacere și există mai multe nivele această in care o afacere este operata. Una dintre cele mai mari calități ale acestui film este de a prinde personajele care populeaza diferite straturi ale industriei criminalității și a le da viata pe ecran (cu ajutorul unui distributii bine selectate și a unei regii inspirate), într-o manieră foarte credibilă – de la consumul de droguri de care sunt dependenți hotii in zdrente la manipulatorii – oameni de business care nu arata prea diferit de managerii din America corporatista, mai ales atunci când isi savureaza Martiniurile. Aceasta este, poate, ultimul mare rol al lui James Gandolfini, care are doua scene emoționante impreuna cu Brad Pitt, in care vorbeste despre combaterea excesului de greutate, sănătatea precară și un sentiment de lipsă de realizare la mijlocul vieții care pot rămâne ca una dintre ultimele amintiri cu care ramanem de la el. Replica finală a filmului pune povestea în contextul unei țări care este condusa ca o afacere de violentă și fără compromisuri. Desigur, este doar una dintre interpretarile posibile ale Americii de azi.
Inca o rapida trecere in revista a catorva dintre filmele de marca ale genului Tarantino, pe care Tarantino nu le-a facut, dar poate nici nu s-ar fi dezis de ele. ‘Killing Zoe‘ al lui Roger Avary din 2010 este un amestec de film romantic cu thriller ultra-violent. ‘Sin City‘ din 2005 este realizat de Roberto Rodriguez – partener, prieten si discipol al lui Quentin – este un film stilat, brutal, si al dracului de frumos de vazut. Steven Soderbergh este un regizor realizat si departe de a fi un epigon, dar ‘Out of Sight‘ al sau din 1998 ii aduce pe George Clooney si JLo in situatii de cea mai pura speta tarantineasca.
Pe masura ce se inmultesc filmele a la Tarantino pe care nu le-a facut Tarantino, Quentin insusi explora noi teritorii cinematografice si noi teme, in stilul sau atat de personal. Prezicerea mea este ca de la el ne putem astepta la orice surpriza, in timp ce filmele din genul de divertisment violent, populate cu gangsteri cu creierul cat o gamalie si cu prostituate ingenue, au fost lasate pe seama discipolilor. Toata lumea este multumita.
