În dezbatere la Humanitas Cișmigiu, Matrioșka mincinoșilor: Fake news, manipulare, populism
În data de 10 iulie, la librăria Humanitas de la Cișmigiu, a avut loc dezbaterea prilejuită de volumul jurnalistului Marian Voicu, Matrioșka mincinoșilor: Fake news, manipulare, populism. O remarcabilă discuție purtată de autor cu intelectuali precum politologul Ioan Stanomir, jurnalistul Cristian Pantazi, istoricul Cosmin Popa și publicistul Cristian Pătrășconiu. Dialogul a fost moderat de către Cătălin Gomboș, jurnalist Radio România.
Carte scrisă sub forma unor investigații jurnalistice, prin care Marian Voicu conturează istoria „fake news”- care nu este tocmai nouă, ci datează încă din epoca țaristă, din perioada Ecaterinei cea Mare, în perioada sovietică, făcând deja parte din doctrina militară și a metodelor de expansiune a Uniunii Sovietice.
Citind acest volum, devii conștient nu doar de diferitele metode de manipulare, de „doctrinele” dezinformării, ci și de anumite nuanțe care sunt păstrate în spatele teatrului politic; de pildă, conștientizarea celor două ținte ale campaniilor de fake news și manipulare: NATO și UE reprezintă două exemple formidabile de putere, de „soft power”, exemple de reușite politice care au adus pacea în cel mai mare continent din punct de vedere politic și care acum sunt supuse unor tensiuni interne. Tocmai pentru că au atât de mult succes, că au dovedit întregii lumi că Europa poate trăi în pace, prosperitate și securitate, pentru Rusia devin ținte principale. În țări ca România, unde există încă vaccinul antirusesc, pentru Rusia este clar că este foarte greu să-i determine pe români să iubească Rusia; după tot ce li s-a întâmplat bunicilor și părinților noștri, după tot ceea ce vedem în generația noastră, să iubim din nou Rusia și politica rusească devine tot mai dificil.
Ioan Stanomir: Imaginea aparentă a Rusiei este imaginea unei societăți care nu greșește, care performează, o societate închisă, dar și deschisă. După ce citești cartea lui Marian Voicu, înțelegi, de fapt, toate site-urile care pun în circulație exact ideologia pseudoconservatoare a regimului putinist. Regimul Putin se dorește a se prezenta ca un regim apărător al valorilor conservatoare. În realitate, acest discurs nu este un discurs conservator, ci este o reciclare destul de puțin reușită a unui discurs pe de o parte țarist- ortodoxie, autocrație, naționalitate – și pe de altă parte, un discurs sovietic. Nu știu în ce măsură acest regim se va prăbuși, dar marea întrebare pe care nu o putem evita este totuși legată de incapacitatea Rusiei de a genera nu neapărat un regim democratic, dar un regim mai puțin tiranic, pentru că observăm totuși o incapacitate evidentă a elitelor politice din Rusia de a produce altceva decât despotism. Îl felicit pe Marian Voicu pentru carte.
Cosmin Popa: Trăim într-o lume în care căutarea adevărului a ieșit din modă, suntem într-o lume de umbre, cu foarte mult fum, de forme nedefinite, de convingeri formate în afara oricăror experiențe personale concrete și de ridicarea inculturii, a ignoranței la statutul de performanță, iar Marian Voicu caută din răsputeri să evite acest drum. Marian Voicu folosește uneltele bune ale istoricilor și ale jurnaliștilor, reușind să dea un produs clar, care are un fir roșu, o poveste: începe de unde trebuie și se sfârșește acolo unde este necesar să o facă. Începe de la cazul românesc și prezintă revoluția din 1989 ca pe un exercițiu viu al știrii contrafăcute generatoare de efecte politice foarte concrete și sfârșește printr-un capitol în care încearcă să explice tot acest sistem de dezinformare, de propagandă și de contrafacere a realității. Avem o viziune românească asupra acestui fenomen cu care de-abia acum Occidentul începe să se confrunte. Ceea ce trăiește acum Occidentul, Europa de Est a trăit o bună bucată de vreme. Rusia este un stat-hologramă, vinde permanent imaginea succesului, ascunzându-și mizeria în spatele unor perdele de fum strălucitor. O face consecvent, o face în toate regimurile politice, o face pentru că acest popor are nenorocul să fie permanent condus de oameni care îi transformă pe ruși în obiectul unor experimente intelectuale colosale. Asistăm la o încercare fantastică de construcție a unei conștiințe naționale bazate pe ideea totalitară. Se încearcă transformarea rușilor într-un popor în care totalitarismul să devină valoare de bază a ceea ce se numește setul de valori naționale.
Cristian Pantazi: Aceasta este o carte care trebuie să intre în mod obligatoriu în bibliografia facultăților de jurnalism din România. E un instrument extrem de util prin care viitorii ziariști să înțeleagă modul în care funcționează această campanie de fake news, de manipulare și propagandă. De departe una din cărțile de top legate de profesia de jurnalist, de mediul mass-media. După 20 de ani de presă, să înțelegi o dezinformare, ca jurnalist, este un exercițiu pe care un ziarist îl poate rezolva în câteva minute sau câteva ore. Deja vedem matricele, deja vedem modurile de operare pe care le cunoaștem. În schimb, pentru un ziarist aflat la început de drum, detectarea fake news-urilor poate însemna o provocare, de aceea, această carte trebuie să intre neapărat în bibliografia facultăților de jurnalism.
Cristian Pătrășconiu: Aș vrea să vorbesc despre un fel de „instalație a răului”, pentru că este vorba deopotrivă de fake news, de manipulare, de interese ale unor patroni de a avea nu o mass-media într-un sens occidental, ci de a avea un pistol la cingătoare. Nu e o surpriză ce avem astăzi în centrul agendei publice, a scenei noastre publice, este, din păcate, ceva ce trebuia să vină. Alarmistă, într-un fel, este diferența dintre o democrație autentică și o democrație dirijată. Este, totodată, și o carte pe care trebuie să o citim într-o cheie pedagogică, are o pedagogie inclusă foarte bine stârnită și într-o cheie terapeutică, pentru că deși lucrează cu ceva ce nu este la modă în acest moment, cred că din acest punct de vedere, toți suntem niște oameni destul de demodați pentru că pariem pe rațiune, pe argument, construim un fel de mesaj al moderației. Este ca într-o boală, atunci când te confrunți cu ceva dur, mai întâi negi, apoi vine un moment al acceptării și al confruntării. Eu m-aș bucura să fi trecut de perioada negației și în sensul acesta, cred că această carte este unul dintre argumentele care ne-ar putea da speranțe. Este o carte pentru care încă o dată, îl fericit pe autor.
