După ce a fost invitatul FILIT 2019 și al penultimei seri organizate la Teatrul ”Vasile Alescandri” din Iași, alături de Cătălin Sava, scriitorul rus Mihail Șișkin fost prezent și la Ateneul Român București marți, 8 octombrie. La eveniment a participat și traducătoarea volumelor sale în limba română, Antoaneta Liliana Olteanu, iar conferința a fost urmată de o sesiune de autografe. Seara a fost deschisă de Andrei Dimitriu, directorul general al Filarmonicii „George Enescu“, iar Barna Némethi, director executiv de la Curtea Veche Publishing, a fost moderator.
Mihail Șișkin este cunoscut publicului din România prin intermediul celor patru volume traduse de Antoaneta Liliana Olteanu: Scrisorar, Părul Venerei, Luarea Ismailului și Paltonul cu gaică. Renumit pentru criticile frecvente ale regimului sovietic, dar și ca apărător al scrisului în toate formele sale, Șișkin și-a axat cea mai parte a discursului pe aceste două problematici. Fără a da curs unei idei destul de întâlnite printre autorii contemporani, aceea că literatura nu are menirea de a schimba, Șișkin pledează pentru o literatură ancorată în realitate și pentru implicarea scriitorului în modificarea mentalităților. Deși trăiește în Elveția din 2014, ca de altfel și alți scriitori autoexilați, consideră acest exil o oportunitate de a face cunoscute particularitățile țării sale și de a oferi celorlalți o imagine corectă a ceea ce înseamnă Rusia azi. Migrația și identitatea nu se exclud, mai ales că avem de-a face cu o evoluție globală a culturii, care depășește de cele mai multe ori granițele statale, cartea viitorului fiind cea online. Scriitorul a mai adăugat că nu vede imigrația ca pe o căutare, ci ca o posibilitate de a face ceva pentru ceilalți.
Revenind la tema cărții digitale, o prezență care nu mai poate fi contestată și care trebuie încurajată, ea nu duce totuși la dispariția cărții tipărite, ci vine ca o completare a acesteia. Și acest lucru s-a văzut la FILIT a mai spus scriitorul rus, unde a participat cu plăcere la o adevărată Sărbătoare a Cărții, a întâlnit oameni care reprezintă România viitoare și tineri optimiști care susțin scrisul și cititul. Există oameni care ascultă și transmit mesajul primit din cărți și acest lucru este extrem de important într-o economie reală și funcțională.
Arta și literatura sunt tunuri importante pe care le avem împotriva dictatorilor pentru că viața operei este aproape totdeauna mai mare decât a acestora. Mihail Șișkin a menționat că scrie pentru un cititor ideal și pentru un cititor al viitorului. Scrisul său oferă o perspectivă, o oglindă, iar dincolo de ea se implică și prin articole, eseuri, piese care atacă dictatura în toate formele ei, pentru că acolo unde literatura nu reușește să pătrundă se impune un alt tip de scriitură. Capcanele propagandei sunt variate și într-o lume în care banii înlocuiesc morala, implicarea nu mai este opțională. Suntem toți responsabili pentru prezent și viitor.
Întrebat despre modalitățile de validare ale romanelor sale în cazul în care se adresează unui cititor al viitorului și mai mult decât atât, ignoră premiile din lumea editorială, considerându-l pe unul dintre cele mai importante – Nobel – o boală psihică a literaturii, Mihail Șișkin a vorbit despre o literatură ca profesie și despre o literatură detașată, care nu se sprijină pe cititorii săi, care nu îi deservește. Literatura adevărată nu este despre bani și glorie, iar oamenii fericiți nu scriu o astfel de literatură.
Legat de relația cu traducătorii, scriitorul a răspuns ferm că aceștia fac parte din familia sa. Autorul și traducătorul trebuie să fie pe aceeași lungime de undă. Într-o oarecare măsură, traducătorul rescrie romanul, dar este important ca esențialul să rămână același, să nu existe distorsiuni. Romanele traduse nu mai sunt scrise de același autor, iar traducătorul trebuie să acorde aceeași importantă cuântului ca și cel care a scris inițial, colaborarea strânsă dintre cei doi fiind o condiție necesară transmiterii corecte a mesajului.
Mihail Șișkin este pe bună dreptate numit inventatorul literaturii ruse, pentru că reușește să combine în romanele sale nu numai dulcele stil clasic, ci și un discurs mobilizator, teme actuale și un îndemn pentru cei care vor să citească o altfel de scriitură, care poartă amprenta modernității fără excese. Traumele nasc personaje uneori difuze, combinații atipice de tușe autobiografice și ficțiune pură. Romanele sale sunt o aventură savuroasă prin ape tulburi, din care nimeni nu iese neschimbat și pe care fiecare îl poate citi într-o cheie diferită.
