Vă prezentăm un fragment în avanpremieră din volumul ”Fiica Reichului”, de Louise Fein, apărut de curând la Editura Nemira.
Despre carte:
ISTORIE – DRAGOSTE – FAMILIE- NAZISM – AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL
DACĂ ȚI-A PLĂCUT: Tatuatorul de la Auschwitz, de Heather Morris, Hoțul de cărți, de Marcus Zusak, Toată lumina pe care nu o putem vedea, de Anthony Doerr, Necunoscuta din Berlinul de Est, de Immanuel Mifsud
Cum alegi între loialitatea față de țară și o iubire care te poate distruge?
Leipzig, 1930. Hetty Heinrich este fiica unui înalt ofițer nazist și sora unui pilot Luftwaffe, crescută cu dorința arzătoare de a-și juca rolul în gloriosul Reich de O Mie de Ani. Crede cu ardoare în țara ei și în omul care o conduce. Dar asta până când îl reîntâlnește pe Walter, prietenul ei evreu din copilărie, care îi aruncă în aer toate certitudinile.
Cei doi încep o poveste de dragoste care le pune viața în pericol, odată ce valul de antisemitism devine un tsunami. Ca să-l salveze pe Walter, Hetty va trebui să sacrifice totul – iubirea de țară, legăturile de familie, poate chiar propria viață.
RECOMANDĂRI
„Bazată pe o cercetare istorică minuțioasă și minunat scrisă, cartea aduce în prim-plan o poveste de dragoste pasională, pe fundalul unei societăți ajunse la marginea prăpastiei. O lectură realistă, convingătoare și care te lasă cu multe întrebări dificile.“ Nikola Scott
„O poveste fascinantă despre nazismul văzut din interior, în care îndoctrinarea oarbă e transformată în eroism de puterea dragostei.“ Sharon Maas
„O călătorie superbă, extrem de emoționantă, în tumultul și tragedia celui de-al Doilea Război Mondial.“ Karen Harper
Fragment în avanpremieră:
10 februarie 1934
Augustusplatz e plină ochi. Piața mare a fost transformată într-un decor de film și cu greu o mai recunoști. De aici, de sus, de la loja noastră, instalată special pentru demnitarii locali și familiile acestora, mă simt ca o vedetă de cinema, care așteaptă să fie chemată în fața camerelor de filmat. Tremur și îmi înfășor și mai bine gulerul din blană în jurul gâtului. Reflectoare puternice, orbitoare inundă piața și steaguri uriașe cu svastică atârnă din acoperișurile înalte. Sub loja noastră, cei din echipajul de filmare fumează și își pierd timpul pe lângă trepiedele și camerele lor de filmat, bâțâind din picioare de frig și înfășurându-se mai bine în haine, în așteptarea marelui eveniment.
Mă uit la mulțimea de fețe palide ce privesc în sus și la miile de oameni care flutură mici steaguri. Mutti mă ia de mână.
– E rândul lui Karl, zice ea emoționată.
Karl face câțiva pași în față, îmbrăcat în uniformă, și e foarte serios. Ia steagul în mâna stângă și cu dreapta arată spre cer. Trei degete se îndreaptă spre înalturi ca o săgeată. Își ține bărbia înălțată și se uită drept în față, fără să clipească.
– Adolf Hitler, scandează el fără să se clintească, ești marele nostrum conducător! Numele tău face pământul să tremure. Avem Al Treilea Reich și nicio altă lege nu mai e pe pământ. Să îți auzim zilnic vocea, să ne conduci cu înțelepciunea ta, Noi te vom asculta până la capăt, cu prețul vieții noastre! Te salutăm! Heil Hitler!
Am un nod în gât și tot corpul îmi e invadat de emoție. Karl, cel mai drag dintre toți frații de pe lume, frumos, brunet și cu ochii întunecați, intră în rândul Tineretului Hitlerist1. De acum îi aparține lui Hitler. Karl primește mult râvnitul pumnal și se întoarce la Schar, la unitatea formată din cei aproximativ șaizeci de băieți. Următorul băiat face un pas în față și repetă jurământul. După ce este inițiat și ultimul recrut, toți părăsesc în marș scena și se alătură celorlalți băieți din Tineretul Hitlerist.
Echipajul își verifică toate camerele. Un bărbat urcă pe scenă și testează singurul microfon instalat. Se aude un pârâit puternic. Așteptăm să înceapă marele eveniment. Așteptăm. Degetele de la mâini și de la picioare îmi amorțesc. Încerc să le mișc, dau din mâini și suflu în palme, dar nu funcționează. În cele din urmă, se aude orchestra cântând Fanfara lui Franz Liszt. Șșșt, se aude din mulțime și o mie de capete se întorc dintr-odată, de parcă ar fi unul singur. Un Mercedes decapotabil, negru se apropie dinspre capătul pieței. Am uitat că mi-au înghețat mâinile, că scaunul nu e deloc confortabil. E chiar el. Cel mai măreț dintre oameni, noul tată al fratelui meu.
Mașina oprește în fața lojii și Führerul urcă scările, trece atât de aproape de mine, că aș putea să întind mâna și să-l ating. Vati aplaudă frenetic, cu un zâmbet larg pe față. Scund și agil, Herr Hitler e nemaipomenit de atrăgător. Are un costum maroniu și o banderolă cu svastică. Are părul închis la culoare, ca al meu, pe care îl poartă elegant, cu cărarea pieptănată într-o parte. Stă câteva minute și se uită la mulțime. Își înalță pumnul spre cer, apoi îl duce la piept. Mulțimea înnebunește și începe să scandeze: Seig Heil! Seig Heil! Seig Heil! până când Führerul întinde mâinile și toată acea mulțime tace dintr-odată, la unison, fără ca el să fi rostit vreun cuvânt.
– Heil, tineretul meu german! strigă el în cele din urmă. Cu toții ne dorim ca acest Reich să dureze milenii de acum încolo. Să fim fericiți știind că viitorul ne aparține în întregime!
Mutti mă strânge atât de tare de mână, că începe să mă doară. Are ochii plini de lacrimi. Führerul face o pauză și se uită în jur. Ochii lui albaștri, de culoarea celui mai adânc ocean, scrutează micul nostru grup de demnitari locali și se fixează asupra mea. Simt că îmi vâjâie capul și nu mai pot să respir.
– Voi, tinerii, și se uită la mine, nu trebuie să fiți slabi. Vreau un tineret dur, feroce, care domină și e neînfricat. Un tineret în fața căruia lumea să tremure de groază, să sufere. Să nu fiți nici gentili, nici slabi.
De ce îmi vorbește direct mie? Nu mă mai pot concentra la ce spune, pentru că în urechi aud un strigăt ciudat și privirea mi se încețoșează. Îi văd gura cum se mișcă atunci când vorbește și mâinile cum gesticulează, o șuviță de păr se desprinde și îi ajunge pe frunte. Acum nu se mai uită la mine, se uită la miile de oameni din mulțime, dar acea privire, acea conexiune a aprins în mine un foc alb, fierbinte. Pentru că m-a scos în evidență. A văzut că sunt specială. Pot să devin cineva extraordinar!
– Așa voi crea Noua Ordine, spune Führerul, iar din gură îi țâșnește saliva ca dintr-o fântână, corpul mișcându-i-se sub forța propriilor cuvinte. Așa vom obține victoria!
Cuvintele îi ies din gură tot mai multe și mai puternice, ca un val uriaș gata să înghită mulțimea. Vorbește despre un viitor minunat, fără sărăcie, fără clase sociale. Doar o singură națiune, unită, pe care o va invidia o lume întreagă.
– O lume pe care într-o bună zi o veți conduce voi, tineretul meu german, rostește și arată spre detașamentele din Tineretul Hitlerist.
E ca un magnet care mă trage spre el, mi-e imposibil să îi rezist. Când își încheie discursul, ochii mi se umplu de lacrimi.
Noi, germanii, rămânem uniți.
Noi împotriva lumii.
Simt că plutesc. Mult deasupra lojii și a mulțimii. Deasupra Augustusplatz și deasupra mărețului oraș Leipzig. Deasupra Germaniei înseși. Tot mai sus și mai sus, până văd Pământul așa cum numai Dumnezeu poate să-l vadă, învârtindu-se prin spațiu și timp în jurul Soarelui și acolo, în centrul tuturor, acest pământ binecuvântat, cu pădurile lui adânci, cu pământ cultivat și bogat și lacurile pline cu pești, cu fabricile și minele de cărbuni și cu armata sa. Pot să văd acest popor: oameni buni, onești, muncitori, asupriți îngrozitor de prea mult timp, unindu-se ca să înfrunte împreună restul lumii. Ca să le arătăm cine suntem cu adevărat și ca să luăm înapoi ce e al nostru de drept. O forță, o putere, căreia, ca și gravitației, nimic nu poate să îi reziste.
Eu și Mutti ne întoarcem acasă pe jos, în frigul paralizant. Vati a trebuit să se întoarcă la birou și Karl a rămas cu noul său grup.
– Și eu când pot să mă alătur Tineretului Hitlerist, Mutti? o întreb și din gură îmi ies aburi care se înalță în lumina felinarelor.
Ceremonia mi-a rămas în suflet ca o amprentă. Am impresia că El m-a chemat și că eu trebuie să îi răspund chemării. Vrea ca eu să joc un rol în viitorul glorios și măreț al Germaniei.
– Nu fi caraghioasă, Tineretul Hitlerist e doar pentru băieți.
– Dar există și divizia pentru fete, Jungmädelbund.
– Vati nu e de acord cu chestiile astea pentru fete.
– De ce nu?
– Pentru că fetele trebuie să se ocupe de treburile casnice.
– Dar mie nu îmi plac. Mie îmi place să merg cu cortul, să joc jocuri, să cânt cântece și să mărșăluiesc, așa cum o să facă și Karl. Și, oricum, am deja doisprezece ani!
– Vati o să îți spună că e un motiv în plus ca să nu participi.
– Dar nu e corect! Toate prietenele mele s-au alăturat Ligii Tinerelor Fete Germane. Ce or să creadă despre mine dacă nu mă duc și eu cu ele?
– Nu mai face ifose! Sunt mulți care cred că nu e o activitate potrivită pentru fete. Nici Herr Himmler nu e de acord cu asta. Spune că ideea ca niște fete să mărșăluiască având rucsacuri în spate îl dezgustă. Hai odată, Hetty, mișcă-te mai repede!
Merg încet în urma ei și nu mai scot un cuvânt până acasă. Nu poți să mă oprești. Găsesc eu o cale. Urc scările și mă pregătesc de culcare. Mă doare tot corpul când mă așez în pat, dar nu îmi vine să dorm. Îl aud pe Karl când se întoarce și vocea înăbușită a lui Mutti:
– Dragul meu! Ce mândri suntem de tine! Cel mai bun dintre băieți! O să ajungi departe, dragul meu, sunt convinsă!
Ușa de la dormitorul lui Karl se închide zgomotos și o aud pe Mutti pășind încet spre pat. Întreaga casă e cuprinsă de o tăcere grea, dar patul meu devine o încâlceală enervantă de cearșafuri răsucite și de pături. Îmi pun un șal călduros pe umeri și mă duc la locul meu de la fereastră ca să mă uit la strada întunecată.
