Vă prezentăm un fragment în avanpremieră din volumul Singură împotriva tuturor. Viața prințesei Martha Bibescu de Aude Terray, apărut recent în traducerea Alinei Pavelescu la Editura Humanitas. Acesta se va lansa la Gaudeamus, duminică, 8 decembrie 2024, de la ora 15.30 – participă: Tatiana Niculescu, Alina Pavelescu, Cristian Preda.
Despre carte:
Carte recompensată cu premiile Nouveau Cercle de l’Union Interalliée (2023) și Céleste Albaret (2024)
Prințesa Bibescu a fost un personaj flamboaiant, imaginea însăși a universului Belle Époque – și mult mai mult de atât. A traversat secolul XX marcându-i profund pe toți cei cu care s-a intersectat, seducându-i sau exasperându-i cu stilul ei original. A fost acuzată de colaborare cu inamicul și, în alte împrejurări, s-a bucurat de gratitudinea contemporanilor. Scriitoare de succes, rivalizând în epocă cu Anna de Noailles și Colette, s-a bucurat de admirația lui Proust, Rilke sau Paul Claudel. Se considera cetățean al lumii, călătoare, exploratoare. Seducătoare fără pereche, și-a căutat iubirea cu pasiune, fiind mereu dezamăgită. Spirit diplomatic, a acționat din umbră și i-a sprijinit pe cei care au scris istoria, uneltind cu grație și asumându-și riscuri pentru a apăra interesele țării sale și pacea în Europa. Martha Bibescu a trăit totul: tragediile veacului său, dramele și trădările, faima, luxul exorbitant și exilul în sărăcie după 1945. Timp de unsprezece ani, a fost despărțită de singura ei fiică, prizonieră în România comunistă. Nu s-a dat bătută niciodată.
Cercetătoarea Aude Terray, doctor în istorie, i-a călcat pe urme în România, la Londra și la Paris, reușind un portret intim al unei femei incandescente.
Fragment în avanpremieră:
Mireasa era atât de frumoasă
La București, în dimineața zilei de 29 iunie 1902, eleganta reședință de pe Calea Victoriei se trezește, sub razele de soare ce joacă printre jaluzele. Poți să auzi concertul matinal al privighetorilor, susurul fântânilor din parc și grebla gră‑ dinarului zgândărind pietrișul. Martha Lahovary n‑a putut să doarmă, pradă unei ușoare neliniști și nerăbdării; în câ‑ teva ore va trece pragul bisericii la brațul tatălui ei pentru a‑și pecetlui destinul. Tânăra privește fiecare detaliu al odăii pe care o va părăsi pentru totdeauna, și i se pare dintr‑odată că rochia albă de pe umeraș are ceva din înfățișarea unui lințoliu. Dar camerista, guvernanta și surorile ei, vioaie și gureșe, o smulg din lumea gândurilor: ziua cea mare a sosit în sfârșit. Se îmbrățișează cu toatele și plâng, Martha va fi cea mai frumoasă la nunta ei. Cu mâini harnice, îi aranjează pe îndelete părul lung, îi toarnă în apa de îmbăiat uleiuri de iasomie și de flori de portocal și îi încheie cu mare grijă cor‑ sajul fin, îi potrivesc trena. Un ritual de gineceu. Peste câteva ore, Martha va deveni prințesa Bibescu. E ca‑ntr‑un basm. Ea are 16 ani.
Prințul fermecător apăruse într‑o după‑amiază de iarnă la palatul Știrbey, la ora ceaiului și a prăjiturilor cu cremă: s‑au intersectat pe scara de piatră, iar Martha s‑a îndrăgostit nebunește. „Cuvântul subjugare e singurul care se potrivește sentimentului pe care l‑am încercat când l‑am văzut pentru prima dată, am fost subjugată.“ George‑Valentin Bibescu are farmecul celor foarte siguri pe sine, cu bărbia lui fermă și privirea luminoasă, cu buclele rebele, nasul fin și acel surâs nelămurit care seduce femeile. Acest tânăr grăbit care abia a împlinit 20 de ani e deja o legendă națională, în saloane și prin gazete îi sunt lăudate performanțele sportive la toate categoriile, trofeele câștigate la concursurile de tir de la Geneva și la regatele de la Cannes, recordurile de viteză la volanul automobilului său Mercedes alb decapotabil – primul automobil din România – și încercările de a zbura cu balonul peste crestele Carpaților. De cum o vede pe Martha, George‑Valentin vrea să ia în stăpânire această frumusețe care nu roșește la auzul complimentelor.
Îi face curte neîntârziat. De astă dată însă, seducătorul care a cucerit fără menajamente subrete și neveste în căutare de aventură trebuie să respecte normele de conduită și să‑i ceară mâna de la tatăl ei, Ion (Jean) Lahovary. Tatăl își dă repede acordul. Afacerea fiind încheiată, bărbații își strâng mâna: iată o alianță reușită, George‑Valentin e descendentul unei ilustre familii de domnitori ai Valahiei, iar prin mama lui, al unora dintre cele mai importante familii franceze și belgiene. Are o avere considerabilă. Totuși, Lahovary consideră că nu e nici o grabă, fiica lui e foarte tânără. Lunga logodnă pe care o solicită devine un supliciu. Îndrăgostitul trimite buchete uriașe de crini și de trandafiri, face vizite după vizite, e exasperat de însoțitoarele care‑i supraveghează permanent și, înciudat, se lansează în întreceri sportive care îl țin departe de Martha cu săptămânile; logodnicii au voie să‑și scrie, iar epistolele lor vorbesc despre nerăbdare și mici certuri, tristeți și tandrețuri, promisiuni și tăceri. George‑Valentin e tot mai pasional, iar Martha, mai tulburată. Când află despre moartea neașteptată a tatălui său, victimă a unui infarct pe când se afla într‑o călătorie de afaceri la Constantinopol, George‑Valentin, devenit cap al familiei, le impune tuturor dorința sa ca mariajul să aibă loc cât mai curând și în strictă intimitate. Tânăra e plină de speranță. În sfârșit, viața ei va începe.
În biserica aurită e o căldură sufocantă, doamnele își fac vânt cu evantaiul, iar bărbații își tamponează discret tâmplele. Prințesa coboară parcă din O mie și una de nopți, înveșmântată într‑o rochie țesută cu fir de aur și de argint, cu trenă grea din brocart, și purtând o coroană bizantină deasupra părului strâns în coc. Unsprezece șiruri de perle și diamante și un colier de smaralde îi acoperă pieptul. În lumina lumânărilor și în fumul de tămâie, superba logodnică, așezată pe scăunelul de rugăciune, e foarte emoționată. Alături de ea, George, purtând pe piept marea decorație cu diamante de principe domnitor, moștenită de la strămoșii lui, o privește cu ochii liniștiți ai învingătorului. Iată‑l stăpân pe situație; în seara asta, Martha va fi femeia lui.
Ion Lahovary este emoționat, încorsetat cum e în frac, alături de soția lui, Emma, care stă cu ochii închiși, cufundată în rugăciune. Își privește protector fiica. Martha e preferata lui, cea mai frumoasă, cea mai inteligentă, dar și cea mai visătoare. Seamănă cu el, i‑a transmis acel orgoliu, acea înflăcărare care îți dau avânt spre ținte mai înalte. Ca orice tată din epoca și din mediul lui social, e mândru de această alianță și și‑a alungat orice îndoială: Bibeștii sunt adversarii lui politici – liberali reticenți față de o regalitate impor‑ tată din Germania –, iar temperamentul uneori impetuos al ginerelui său îl îngrijorează oarecum. De pe celălalt rând de scaune, prințesa‑mamă Bibescu, născută Valentine de Caraman‑Chimay, văduvă de trei săptămâni de pe urma marii sale iubiri, se simte și ea mândră la vederea cuplului pe care îl formează fiul ei adorat și soția lui adolescentă. Valentine vrea să aibă încredere în viitor, această căsătorie îl va potoli pe George și promite să aducă moștenitori ai numelui de familie.
Recepția are loc la palatul Știrbey, la sora lui George, Nadeja, care s‑a căsătorit cu prințul Barbu Știrbey. La sosire, potrivit ritualului, Martha e întâmpinată de un unchi bătrân care îi strigă din prag, în fața întregii adunări: „Vă salut, prințesă Bibescu!“ Domnii vin să o felicite sărutându‑i mâna, cu politețea datorată femeilor măritate, iar apoi, când soții se pregătesc să plece, are loc, după datină, sfâșierea rochiei de mireasă. Valentine, soacra, secționează cu foarfeca poalele rochiei. Se aude sunetul sec de țesătură ruptă, scoțând la iveală pielea. George își poate lua acum soția.
Oare Martha fusese prevenită despre „realitățile vieții“, cum li se spunea atunci? Îi strecurase Emma acele vorbe transmise de la mamă la fiică, cum că o tânără căsătorită îi aparține în totalitate soțului ei și că n‑ar trebui să o mire nimic? Tânăra soție de 16 ani aștepta oare cu încredere sau cu neliniște dezvăluirea marii taine a iubirii? A știut George să fie un soț delicat? Martha va evoca mai târziu dezamă‑ girea ei de „fetiță deflorată“, așa cum li s‑a întâmplat atâtor alte soții virgine și neștiutoare, crescute într‑o imagine idealizată a căsniciei și a blândei supuneri față de soț. Apoi tinerii pleacă în luna de miere, dar nu sunt lăsați singuri: Valentine și doamna ei de companie, Fräulein Hamm, îi însoțesc peste tot la München, Viena și Paris. Fiind în mare doliu, nu merg nici la spectacole, nici la operă și nici nu onorează invitațiile mondene. E nevoie să se întoarcă la Posada, unde George e așteptat pentru a regla problemele de moștenire ale familiei. În pofida a tot, Martha, care își părăsise în grabă copilăria, crede în fericirea ei.
***
Despre autor:
AUDE TERRAY este doctor în istorie (École des Hautes Études en Sciences Sociales), scriitoare și cronicar literar în presa radiofonică. Face parte din mai multe jurii literare. A publicat biografii ale unor figuri ilustre din secolul XX: Claude Pompidou, l’incomprise (2010), Madame Malraux (2013), Les derniers jours de Drieu La Rochelle (2016) și Entre ici, Jean Moulin (2019). În documentarea pentru cartea despre Martha Bibescu, Aude Terray a pășit pe urmele prințesei, primind acces la arhive inedite. La Londra, strănepoata Marthei Bibescu, Jean Ghika, i-a oferit, în mod excepțional, permisiunea de a consulta jurnalul intim al străbunicii sale, întins pe 63 de ani, și i-a dezvăluit fascinanta corespondență cu fiica sa, Valentina. La București a cercetat fonduri din Arhivele Naționale și Biblioteca Națională a României. La Paris, s-a cufundat timp de trei luni și jumătate în corespondența Marthei Bibescu, aflată la Biblioteca Națională a Franței. A adunat și a comparat toate memoriile și biografiile celor care s-au intersectat cu eroina sa, a cărei vastă rețea se întindea în nenumărate țări. În cele din urmă, Mihai de Brancovan, nepotul Marthei Bibescu și ultimul martor în viață care a cunoscut-o îndeaproape, i-a împărtășit lui Aude Terray amintiri inedite, punându-i la dispoziție multe documente private. Această biografie a primit Premiul Nouveau Cercle de l’Union Interalliée (2023) și Premiul Céleste Albaret (2024).
