Editura Humanitas Fiction a invitat publicul cititor miercuri, 24 octombrie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bld. Regina Elisabeta nr.38) pentru o întâlnire cu scriitorul Eric-Emmanuel Schmitt, prilejuită de lansarea romanului Omul care vedea dincolo de chipuri, apărut în seria de autor dedicată scriitorului, în traducerea Lilianei Donose Samuelsson. La lansare au participat, alături de Eric-Emmanuel Schmitt, scriitorii și jurnaliștii Ioana Bâldea Constantinescu și Cristian Pătrășconiu. Întâlnirea a fost moderată de Denisa Comănescu, director general al Editurii Humanitas Fiction, evenimentul fiind urmat de o sesiune de autografe.
Celebrul scriitor și dramaturg Eric-Emmanuel Schmitt s-a aflat la București, în perioada 24–26 octombrie, la invitația Editurii Humanitas Fiction și a Festivalului Național de Teatru (FNT), cu prilejul premierei spectacolului Copilul lui Noe (adaptare a romanului omonim, acum într-o nouă ediție, în traducerea Ilenei Cantuniari) și a lansării celui mai recent roman al său, Omul care vedea dincolo de chipuri.
Romanul Omul care vedea dincolo de chipuri, apărut recent în seria de autor „Eric-Emmanuel Schmitt“, la Editura Humanitas Fiction, este povestea lui Augustin, un tânăr jurnalist stagiar care, trăind la limita subzistenței, supraviețuiește unui atentat terorist din Charleroi. Pentru poliție, el devine un martor prețios. Când îi pun întrebări, oamenii legii nu bănuiesc însă că timidul Augustin are un dar care îi permite să vadă dincolo de limitele percepției și deducției dintr-o anchetă. Ajutat de vocile unor prezențe inefabile, protagonistul pornește pe un drum la capătul căruia va reuși să afle răspunsuri la marile întrebări neliniștitoare și să devină un adevărat erou.
Invitată să deschidă discuțiile pe marginea romanului lui Eric Emmanuel Schmitt, jurnalista Ioana Bâldea Constantinescu a început prin a preciza ca autorul nu are nevoie, aproape sigur, de nicio prezentare. Abordează teme mari, variază cu măiestrie stilurile și face accesibile subiectele abordate. Romanele au legătură între ele, ceea nu multor autori le este la îndemână să facă. Omul care vedea dincolo de chipuri trebuie citit cu deschidere pentru că este unul din excelență creator de noi spații pentru reflecție.
Cristian Pătrășconiu a mărturisit că este încântat de felul în care Eric Emmanuel Schmitt tratează ideea de religie și credință, de modul în care autorul dialoghează cu religia, considerând că religia și Dumnezeu sunt două ipoteze de care omenirea are nevoie. Odată cu acest roman avem parte de o reamintire crucială: să nu uităm lucrurile cu adevărat importante. De asemenea, volumul este un elogiu al ideii de deschidere, nu un festival de răspunsuri esențiale, ci un spectacol de întrebări, axându-se în esență pe modul în care trebuie să punem întrebările cu adevărat importante. În încheiere, jurnalistul a amintit de Sf. Augustin și un îndemn pe care l-ar adresa publicului: ”Ia și citește!” (Tolle et lege!)
Odată intrat în librărie, Eric Emmanuel Schimitt a menționat pentru început faptul că la scrierea romanului a avut două mobiluri: unul interior și altul exterior. Cel exterior ține de reacționarismul religios (atentate), iar cel interior se referă la reflecția metafizică și ce poate face religia, în ce constă raportul violență-Dumnezeu.
Augustin, protagonistul romanului Omul care vedea dincolo de chipuri, este pur, este un orfan, nu are legături cu nimeni, însă vă fi victima violenței. Prima frază, cea care deschide orice roman, este printre cele mai importante. Cartea se creează cu prima frază. ”Dormi?” Este ciudată această întrebare, mai ales că odată pusă, răspunsul nu poate fi dat decât în stare de veghe. Augustin, chiar dacă este privat de multe contacte, are un dar. Poate vedea morții, persoanele care ne-au precedat și poate avea diverse relații cu acestea, la fel ca și cei care îi poartă.
Din punctul de vedere al lui Schmitt nu există cărți, ci lectură. Cartea există pentru că există cititori. Cel care citește este coautor, contribuind la crearea întregii povești. De altfel, cel care scrie este chiar cititorul, pentru că el produce odată cu lectura o carte care are valoare realmente. Scriitorul se poate detașa și separa de opera sa în ceea ce privește credințele, el dând aici exemple ca Nietzsche, care s-a declarat antisemit, însă totuși majoritatea îi citește lucrările sau Martin Heidegger, care a făcut parte din mișcarea nazistă, însă totuși opera sa filozofică este apreciată fără rezerve.
La întrebarea: Sunteți credincios? Autorul răspunde cu da pentru că a petrecut o ”noapte de foc” în deșert, având astfel ocazia unei revelații edificatoare. Mai mult decât atât, ține să facă o precizare specială, și anume că această credință are în vedere un Dumnezeu absolut.
În ceea ce privește preferința pentru un anumit roman, Eric Emmanuel Schmitt a precizat că nu are unul preferat, ci iubește toate volumele sale în egală măsură. Dacă vine însă vorba despre preferințele publicului, aici se schimbă lucrurile, fiecare stat având lucrări pe care le apreciază, în speță cumpără, mai mult. Ca linie generală, Oscar și tanti Roz se înscrie în topuri, urmată de Partea celuilalt, Domnul Ibrahim și florile din Coran și, desigur, Noaptea de foc.
O lansare frumoasă, cu oameni de excepție, un adevărat regal literar pentru fanii lui Eric Emmanuel Schmitt, care a fost, ca de obicei, o prezență mai mult decât agreabilă, mereu cu zâmbetul pe buze, chiar și atunci când vorbește despre lucruri serioase și chiar triste. O plăcere să asculți mărturisirile unui scriitor care fascinează publicul de mai bine de douăzeci de ani, iar pentru cei cu înclinații filozofice, o reală provocare să observe ingeniozitatea cu care a reușit să îl reconcilieze pe Dumnezeu cu omul în situații limită.
Născut pe 28 martie 1960 la Lyon, absolvă cursurile prestigioasei École Normale Supérieure cu o diplomă în filozofie în 1983. Trei ani mai târziu obține titlul de doctor în filozofie și debutează în 1991 cu o piesă de teatru, Noaptea de la Valognes. Odată cu Vizitatorul vine consacrarea sa ca scriitor, Schmitt fiind distins cu trei premii Molière, Variațiuni enigmatice, Libertinul. Primul său roman, Secta Egoiștilor, apare în 1994, dar scrie în continuare piese de teatru care fac săli pline în Franța și în străinătate. În 2001 este recompensat de Academia Franceză cu Grand Prix du Théâtre pentru întreaga activitate. De același succes răsunător se bucură și romanele sale Evanghelia după Pilat (2000), Adolf H. Două vieți (2001), Pe când eram o operă de artă (2002), precum și eseul Viața mea cu Mozart (2005). Volumele care alcătuiesc „Ciclul invizibilului“ — Milarepa (1997), Domnul Ibrahim și florile din Coran (2001), Oscar și Tanti Roz (2002), Copilul lui Noe (2004), Luptătorul de sumo care nu se putea îngrășa (2009) și Cei zece copii pe care doamna Ming nu i-a avut niciodată (2012) – s-au aflat luni întregi pe listele de bestselleruri din numeroase țari. Eric-Emmanuel Schmitt este autorul a cinci volume de povestiri, Cea mai frumoasă carte din lume și alte povestiri (2006), Visătoarea din Ostende (2007), Concert în memoria unui înger (2010), distins cu Premiul Goncourt pentru nuvelă, Cei doi domni din Bruxelles (2012) și La vengeance du pardon (2017). În 2008 publică romanul Ulysse from Bagdad, în 2011, Femeia în fața oglinzii, în 2013, Papagalii din Piața Arezzo, în 2014, dipticul Elixirul dragostei și Otrava iubirii, în 2015, Noaptea de foc, iar în 2016, Omul care vedea dincolo de chipuri. Lui Eric-Emmanuel Schmitt i s-au decernat peste 20 de premii și distincții literare, în 2001 primind titlul de Chevalier des Arts et des Lettres. Cărțile lui sunt traduse în peste 40 de limbi.
