De la război, la aventuri fantastice. De la SF la horror. De la probleme sociale până la mari evenimente istorice ale lumii. Cam așa jonglează artistic unul dintre cei mai mari regizori de film ai tuturor timpurilor cu subiectele capodoperelor sale cinematografice. Căci fiecare dintre titlurile pe care le-a dat publicului nu poate fi plasat mai jos de această etichetă strălucitoare. Fie că vorbim de „Saving Private Ryan”, „Close Encounters of the Third Kind”, „E.T.”, „Hook” sau altele asemenea, filmele lui Steven Spielberg au fost, sunt și vor rămâne unele din cele mai sonore, mai fascinante și mai urmărite pelicule din istorie. Nu ai cum să nu te emoționezi, să nu lăcrimezi sau să nu participi cu toată ființa la marile sale realizări pentru ecran, fie că este vorba de calitatea lui de regizor, scenarist sau producător.
Pentru că timp de un an și ceva am fost nevoit să stau mai mult în casă, fără posibilitatea de a merge într-o sală de teatru sau cinema, mi-am folosit acest neprețuit timp liber pentru a face o trecere în revistă a celor mai importante exemple de cinematografie din mai multe colțuri ale lumii. Ar fi fost ridicol, ba chiar o blasfemie din punct de vedere artistic și estetic să evit una din cele mai clare și strălucite minți ale celei de-a șaptea arte. Așadar, acum, după ce timp de 12 luni și puțin peste am tot văzut și revăzut câteva dintre vârfurile carierei lui Spielberg, trebuie să împărtășesc și cu voi, stimați și dragi cititori, 5 dintre filmele care au făcut, fac și vor face deliciul publicului de orice vârstă și de oriunde până când nu va mai exista ideea de cinematograf și film.
1. E.T., SUA, 1982
Regie: Steven Spielberg, distribuție: Henry Thomas, Dee Wallace, Peter Coyote, Drew Barrymore
Unul dintre cele mai sensibile și emoționante filme din câte am văzut până acum, E.T. poate cu adevărat să fie numit o capodoperă a genului SF. Una dintre primele, de altfel, căci anii `80 au fost cei care au dat reala valoare acestui gen de film. Din ce în ce mai mult au început să fie folosite și aplicate diverse tehnici de filmare, precum și o multitudine de efecte speciale care pentru acea vreme transformau peliculele în ceva ce ținea de domeniul unui viitor aproape imposibil de imaginat. Și totuși, geniul lui Steven Spielberg a permis ca această cortină a timpului să fie dată la o parte pentru ca viziunea lui să devină și cea a spectatorilor filmelor sale, spărgând astfel orice tip de barieră. Ceea ce aduce în plus filmul acesta din 1982 este alăturarea unei povești științifico-fantastice alteia extrem de aproape de sufletul uman, rezultând de aici un scenariu strălucit, pus în imagini atât de expresive și delicate de ochiul neobosit al regizorului.
Așadar, avem parte de o frumoasă istorie a unei prietenii care ar putea fi de neconceput pentru o persoană mult prea rațională, dar care permite o călătorie imaginativă spre cele mai tainice și dragi colțuri ale sufletului. E.T. vorbește cu grație și sentimentalism autentic despre familie, despre adevărații prieteni, despre sprijin moral atunci când avem nevoie mai mult de el. În plus, dă posibilitatea speranței într-o lume mai bună, lipsită de negativitate, răutate și invidie. Frumoasa poveste de prietenie dintre Elliott, un băiețel dintr-o familie monoparentală având încă un frate mai mare și o soră, și micul, simpaticul extraterestru E.T. vorbește tuturor despre viață și lucrurile importante de pe parcursul ei, adresându-se oricui are mintea și sufletul deschise spre a primi aceste mesaje pline de avânt și pozitivism. Nu în ultimul rând, cu toate că distribuția nu este una cu nume extrem de sonore (singura prezență mai cunoscută fiind o foarte mică și de atunci foarte talentată Drew Barrymore), E.T. rămâne o capodoperă a SF-ului, dar și a istoriei cinematografiei, căci a deschis niște drumuri, atât din punctul de vedere al acestui tip de scenariu, cât și din cel al utilizării unor efecte speciale deosebite, care au transformat unele din scenele acestui film în reale simboluri, pe care le vezi aproape în toate enciclopediile de specialitate din lume și nu numai.
Nu ocoliți, așadar, acest titlu devenit atât de cunoscut de-a lungul timpului, căci ați ocoli aproape două ore de gingășie și aventură pe care cu siguranță că le veți aprecia și care vă vor aduce zâmbet în suflet și pe buze, indiferent de vârstă. Căci, asemenea tuturor marilor capodopere din cinema, E.T. asta și este – un film fără vârstă, al tuturor timpurilor.
Disponibil pe Netflix.
2. Hook, SUA 1991
Regie: Steven Spielberg, distribuție: Robin Williams, Dustin Hoffmann, Julia Roberts, Maggie Smith, Bob Hoskins, Caroline Goodall, Arthur Malet
Cred că unul dintre cele mai iubite și difuzate filme ale copilăriei mele (ale noastre, de fapt), este Hook, o altă bijuterie cinematografică născută de imaginativul creier al lui Steven Spielberg. Dacă în E.T. regizorul se afla în zona SF, de această dată ne mutăm cu totul în domeniul fantasy al poveștilor cu zâne, al basmelor ascultate de cei mici de la bunicii lor dragi și înțelepți. Ce păcat că superbele romane ale lui J.M. Barrie nu sunt mai cunoscute și în România…căci ce învățături prețioase pot trage atât copiii, cât și adulții din nemuritoarele povești dedicate de scriitorul scoțian aventurilor nemaiauzite și nemaivăzute ale lui Peter Pan, băiețelul din Neverland (Țara de Nicăieri) care refuză să crească și să îmbătrânească. Ce alt regizor putea fi mai potrivit pentru a adapta nemuritorul basm scoțiano-britanic dacă nu Steven Spielberg, acest inovator în domeniul cinematografiei și al efectelor speciale?!
Sunt de neuitat câteva dintre scenele filmului, precum transformarea zânei Tinkerbell dintr-o ființă cât un bob de mazăre într-o adevărată femeie în mărime naturală, sau cele în care atât Peter, cât și copiii acestuia sunt nevoiți să se gândească la lucruri care aduc fericirea pentru a zbura. Sigur că se mai văzuseră astfel de momente în filme și până atunci, dar efectele aplicate de regizorul american au ajutat la crearea unei apropieri mai mari de realitate, pentru a face ca toate aceste mici minuni să pară cât mai naturale și firești. Și dacă tot vorbim de natural și firesc, trebuie să amintesc de câteva dintre partiturile actoricești de excepție. Bineînțeles, în capul listei se află Robin Williams, acest delicat, duios și etern depresiv al comediilor hollywoodiene. Și în Hook, actorul reușește să țeasă o complexă lume interioară a personajului său, Peter Banning (fost Peter Pan), acum aflat la maturitate și cu o lipsă a amintirilor asupra a ceea ce se petrecuse înainte de a se transpune din Neverland în lumea noastră.
Apoi, evident, partenerul său și nemesis-ul etern al lui Peter, căpitanul Hook (cel care dă și titlul peliculei) este readus la viață de Dustin Hoffmann, unul dintre cei mai versatili și nobili actori din câți a văzut Hollywood-ul. Și în filmul lui Spielberg, Hoffmann aduce acea notă de rafinament, precum și un tip de actorie foarte profund și interiorizat. Nu în ultimul rând, eleganța întruchipată și clasa lui Dame Maggie Smith este de netrecut (și de întrecut) cu privirea, căci aportul ei, chiar dacă nu este mare, aduce un plus de savoare și nostalgie. Așadar, dacă aveți ocazia să urmăriți această bijuterie de film, nu o ocoliți, căci este o lecție artistică, dar și una de viață.
3. Lincoln, SUA 2012
Regie: Steven Spielberg, distribuție: Daniel Day-Lewis, Sally Field, Tommy Lee Jones, David Strathairn, Joseph Gordon-Levitt, James Spader, Lee Pace, Jared Harris
Iată-ne în fața unui Film cu f mare. De ce? Sunt nenumărate explicații. Să încep doar prin a spune că Spielberg s-a documentat timp de 12 ani înainte de a porni la drum cu realizarea acestui biopic absolut excelente și aproape fără niciun defect. Cine mai stă în ziua de astăzi atât de mult axat pe munca de documentare? Din păcate – și o spun cu mare tristețe – aproape nimeni. Așadar, iată încă un punct forte al genialității și al seriozității regizorului american evocat astăzi. Și, după o astfel de muncă temeinică și îndelungată de cercetare, nu putea să iasă decât o adevărată capodoperă cinematografică, de la scenariu până la ultimul cadru tras.
Distribuția cuprinde o pleiadă de nume sonore, mari actori ai Hollywood-ului, maeștri ai creării rolurilor până în cele mai mici detalii. Daniel Day-Lewis face un Abraham Lincoln impecabil, utilizând o tonalitate scăzută, cu gesturi calme și, totuși, impresionând prin măreția naturală, venită din interior. Sally Field ne arată și în acest film de ce este una dintre cele mai bune, cerebrale și, în același timp, emoționale artiste ale generației sale, întruchipând tragicul personaj al soției lui Abe Lincoln, Mary Todd. Nu în ultimul rând, recunosc faptul că am urmărit cu bucurie și mare atenție prestația la fel de curată, pură și magistrală a unuia din actorii pe care nu prea l-am suportat până la această peliculă – Tommy Lee Jones. De această dată, a reușit să mă facă să trec peste orice sentiment potrivnic lui și să-l apreciez la adevărata sa valoare. Și nu mică mi-a fost bucuria să descopăr un personaj foarte bine construit și un actor deosebit. Dacă sunteți și voi pasionați de biopicuri, vă recomand cu toată încrederea și siguranța acest film multi-premiat al lui Steven Spielberg, pentru a avea parte de o lecție de istorie spusă cu mult simț artistic.
4. Poltergeist, SUA 1982
Regia: Tobe Hooper, scenariul: Steven Spielberg, distribuția: JoBeth Williams, Craig T. Nelson, Zelda Rubinstein, Virginia Kiser
Poate că numele din distribuția acestui film nu vă spun prea multe. Și poate că nici regizorul nu vă este cunoscut. Dar titlul, cu siguranță, a făcut și încă face furori printre amatorii genului horror. Și poate că nu știați, dar scenariul este conceput, gândit, scris de nimeni altul decât Steven Spielberg. Acesta este și motivul pentru care am inclus Poltergeist pe lista topului meu, pentru că am vrut ca publicul să vadă și o altă ipostază a marelui regizor american. Și încă una strălucită, căci povestea din filmul realizat în 1982 este una foarte bine condusă din condei, cu întorsături de situație asemeni unei piese de teatru bune.
Mai mult, Spielberg se dovedește aici că stăpânește foarte bine arta dialogului dintre personaje, precum și crearea tensiunii psihologice. Căci Poltergeist nu are neapărat momente de scare jumps (acele scene când apare un personaj „de după colț” sau se întâmplă ceva foarte brusc), bazându-se mai mult pe starea indusă de muzică, de mișcarea camerei și de ideea subconștientă că urmează să se petreacă ceva, fără a putea defini acel „ceva”. Cu toate că în cazul de față, Spielberg nu s-a implicat direct în crearea filmului propriu-zis, se simte totuși „mâna” sa specială, tocmai prin imaginarea poveștii, prin scrierea dialogurilor și prin crearea atmosferei, precum și a dimensiunilor psihologice a personajelor. Căci trebuie să subliniez un aspect foarte important și pe care mulți scenariști și chiar regizori de filme horror îl trec cu vederea – construcția caracterelor prezente în desfășurarea acțiunii.
Astfel, în viziunea lui Steven Spielberg, fiecare membru al familiei Freeling capătă mai multe fațete, cu diverse detalii care îi fac foarte umani, foarte apropiați de noi, foarte asemănători cu privitorii, lucru ce contribuie din plin la construirea și menținerea stării de tensiune pe parcursul întregii pelicule. În plus, toate aceste aspecte subliniază ideea de caz real care este atât de importantă în cazul unui horror de calitate (mă gândesc aici doar la capodopere precum The Exorcist sau seria The Conjuring), mai ales unul care merge pe linia „atacului” psihologic. Iată, așadar, că Steven Spielberg demonstrează că nu este doar un maestru al așezării unor acțiuni în imagini, ci și un iscusit povestitor, creator de imagini și de personaje puternice care îți rămân întipărite în minte. Poltergeist 1982 – un film pe care îl alătur unor alte vârfuri precum The Shining sau IT, pe care îl recomand cu căldură și pe care l-aș revedea mereu cu aceeași plăcere.
5. Schindler’s List (1993)
Regie: Steven Spielberg, distribuție: Liam Neeson, Ralph Fiennes, Ben Kingsley, Caroline Goodall, Embeth Davidz
Poate cel mai cunoscut și reușit film din cariera lui Steven Spielberg de până acum (asta și datorită superbei teme muzicale compuse de la fel de celebrul John Williams) este indiscutabil Schindler’s List. Este, de asemenea, unul dintre cele mai cutremurătoare și naturaliste filme despre groaznicul eveniment istoric cunoscut sub numele de Holocaust. Realizat din multe puncte de vedere sub forma unui semi-documentar, cu o cameră care de multe ori urmărește personajele foarte îndeaproape și alteori pare a filma „din mână”, cu unghiuri foarte înguste, care să pună în evidență figurile chinuite ale evreilor chinuiți de creierul malefic al naziștilor, acest film va rămâne cu siguranță în istoria mare a cinematografiei tocmai datorită modalităților de filmare și de trasare a firului narativ în imagini care mai de care mai tulburătoare, având totodată dialog redus față de lungimea uriașă a peliculei.
Desigur, nu putem vorbi de Schindler’s List fără să amintim prestațiile actoricești excepționale ale protagoniștilor. În primul rând, Liam Neeson, acest artist atât de complex, de nobil, având acea notă de melancolie bine ținută în frâu, face din rolul Oskar Schindler unul memorabil, care va rămâne în galeria marilor personaje din toate timpurile. Alături de el, un alt lord al cinematografiei britanice și mondiale, Ralph Fiennes, își etalează forța creatoare în conturarea unui rol mai puțin plăcut, dar la fel de impresionant – comandantul nazist Amon Goeth. Împreună cu cei doi, impresionează prin rafinament, prin calmul interpretării și prin creionarea personajului său (Itzhak Stern) unul din actorii mei preferați, Ben Kingsley. Cu alura-i delicată, cu vorba și cu gesturile măsurate, așa cum recomandă și Shakespeare, actorul britanic subliniază cu grație toate stările caracteristice rolului său, de la disperare la groază, ajungând până la recunoștința față de salvatorul lui, Oskar Schindler.
Dacă nu ați reușit încă să vedeți această capodoperă cinematografică deja clasicizată, nu o mai ocoliți, căci veți avea parte cu siguranță de un deliciul cultural, imagistic și sonor, în ciuda subiectului întunecat și a durității cu care acesta a fost tratat de regizor. Va fi o călătorie intelectuală și istorică pe care nu o veți uita prea curând, ba chiar vă veți dori să o revedeți.
Disponibil pe Netflix.
(Surse foto: www.fanpop.com, www.theguardian.com, https://playtech.ro/, http://www.filmblerg.com/, www.pinterest.at, www.theguardian.com)