Filme-cărți.ro vă prezintă în avanpremieră un fragment din volumul ”Trecutul e întotdeauna cu un pas înaintea ta”, de Ciprian Măceşaru, apărut de curând la Editura Cartea Românească. Iată, la început, câteva amănunte despre această carte:
În romanul Trecutul e întotdeauna cu un pas înaintea ta, Ciprian Măceşaru a creat o Românie miniaturală. Tarele unei întregi societăţi se regăsesc concentrate în lumea fictivei comune Strâmbeni. Întîmplări dintre cele mai diverse şi mai colorate, pline de personaje viguroase animă viaţa localnicilor. E o carte cu foarte mult umor (a se citi: haz de necaz), scrisă alert şi poetic, cu uşoare alunecări în fantastic, construită după modelul unui puzzle, chiar dacă unele episoade nu comunică cu celelalte decît prin apartenenţa la aceeaşi realitate socială. Finalul dur aruncă asupra cititorului umbra unei ameninţări, (încă) o dovadă că joaca autorului e susţinută de o miză ridicată. Un roman electrizant, cu dialoguri şi poveşti memorabile.
Fragment în avanpremieră:
— Stai! a zis Ghiță punându-se în mijlocul drumului cu brațele larg desfăcute.
— Păsăroiule, a strigat Pompilică și, vruuum!, aproape că l-a dărâmat.
Ghiță a făcut doi pași în lateral, înjurând în barbă:
— Paștele mă-tii de damblagiu!
S-a uitat după el. Pompilică pedala îndrăcit.
Dă-l încolo, și-a zis, vorbesc altădată cu el.
A luat-o spre secția de poliție, dar a auzit bicicleta apropiindu-se.
— Păsăroiule, a făcut Pompilică, apucându-l pe Ghiță de-o mână, încercând să i-o ridice. Zzz… Zz… Zboară, păsăroiule! a mai spus, deplasându-se apoi încet în jurul lui.
— Oprește sau îți confisc bicicleta, a urlat polițistul.
Pompilică a frânat și-a rămas încremenit.
— Așa, acum să discutăm. De ce ți-e frică de Plăvan, Grebu, Mihăilă și Oprea?
Nebunul, scormonind cu privirea în praful de pe drum, a spus tăios:
— Răi!
— Spune-mi ce-ai văzut.
— Răi!
— Da, mă, răi, răi, da’ spune-mi ce-au făcut.
— Fff… fff… foarte răi.
Ghiță l-a bătut ușor pe umăr.
— Bine, Pompilică, bine. Acum du-te.
Nebunul a zvâcnit din picioare și bicicleta a prins viteză. Ghiță l-a urmărit îngândurat.
Soarele dispărea dincolo de dealuri. Cerul roșiatic se lăsa greu peste Strâmbeni. Ca o creatură împotmolită, comuna părea să abandoneze lupta. Ici-colo, prin curți, câte un localnic întârziat lichida treburile zilei. În întunericul ce pornise să-nghită totul, ferestrele semănau tot mai mult cu niște mici sicrie aurii. Becurile chioare ale stâlpilor din drum aruncau peste garduri o lumină cenușie. Oamenii se retrăgeau devreme, așa se obișnuiseră. Până și cârciuma se închidea. Numai Pompilică mai umbla pe dealuri, ca o nălucă, pedalând și strigând fericit. Se-nvățaseră să-i audă glasul în noapte. Nebunul era acolo parcă pentru a-i păzi. Pompilică se ducea însă acum acasă de cum se însera, iar lumea devenea nervoasă, aproape fără să-nțeleagă de ce.
În noaptea care a urmat discuției cu Ghiță, Pompilică a visat că Tohanul prinde viață, că îi cresc aripi și că vorbește cum el nu vorbise niciodată, folosind cuvinte alese, fără a se bâlbâi.
S-a trezit transpirat, a sărit din pat și a ieșit din cameră. În hol, rezemată de perete, se afla bicicleta. S-a rugat ca visul să i se adeverească. Bicicleta ar fi putut să-i spună polițistului ce a pățit doctorița. El și așa nu înțelegea prea mult din ce se petrecuse. Apoi, cine ar fi luat în seamă vorbele unui nebun?! Doar bicicleta, credea acum cu tărie Pompilică, ar fi putut face lumină. S-a lăsat pe podea, rezemându-se cu spatele de perete, lângă bicicletă. Sprijinindu-și capul de cauciucul murdar și uzat al roții din față, a adormit.
Despre autor:
M-am născut pe 7 septembrie 1976. Primele cărţi preferate: Povestea Califului Barză de Wilhelm Hauff şi basme de Ispirescu şi Slavici. Ceva mai tîrziu, Cartea zidarului (în ea am descoperit, pitite de tata, două poze cu femei dezbrăcate). Am învăţat să cînt la tobe. Desenam frumos, scriam poezii, ţineam un jurnal. Am fugit de la Cîmpina la Bucureşti.
M-am însurat cu Cristina şi am devenit tatăl lui Matei. Am publicat mai multe cărţi de poezie, două microromane înrudite, un jurnal cultural, un dialog epistolar (Despre nerăbdarea de a fi răbdător, împreună cu Dan C. Mihăilescu), un experiment istorico-poetic (Trei sute de ceauşeşti liliputani, împreună cu Vladimir Tismăneanu), o carte pentru copii, pentru care am realizat şi ilustraţiile. Irlandeza Gráinne Mulvey a compus muzică pe versurile mele. Am scris libretul operei de cameră În trup (de Diana Rotaru). Mi-a fost tradusă poezia pe ici, pe colo. Am fost inclus în antologii româneşti şi străine. Revista Tiuk! mi-a acordat un premiu pentru romanul Portbagaj.
