Filme-cărți.ro vă prezintă un fragment în avanpremieră din volumul ”Sub soarele lui Satan”, de Georges Bernanos, ce va apărea în curând la Editura Polirom, în colecția Biblioteca Polirom. Esențial. Iată, la început, câteva amănunte despre această carte:
Părintele Donissan slujeşte într-o mică parohie din Artois, în nordul Franţei. În jurul lui se adună fiinţe nefericite, supuse greşelii, în căutarea mîntuirii. Obsedat de păcat şi îndoindu-se de vocaţia lui ecleziastică, el trăieşte în rugăciune şi asceză, mortificîndu-se cu sălbăticie, angajat într-o luptă miraculoasă, violentă şi disperată împotriva diavolului. Pradă ideală pentru Satan, întîlnirea lor este iminentă şi pregăteşte confruntarea viitorului sfînt din Lumbres cu esenţa răului, întrupată în adolescenta vicioasă şi criminală Mouchette, devotată îngerului căzut. Această întîlnire memorabilă, într-o lume îngheţată, iraţională şi haotică, în care tînărul preot, rătăcit în noapte, este supus ispitei şi sărutului luciferic, este o mărturie despre puterea şi ajutorul credinţei în lupta cu forţele răului.
Fragment în avanpremieră:
La primele cuvinte ale acestei mărturisiri ciudate, părintele Donissan a îndrăznit să ridice privirile uluite către teribilul bătrân. Nu a mai reuşit să le coboare.
— Vă cer un răspuns, continuă părintele Menou-Segrais, îl aştept în numele supunerii voastre şi nu mai continui cu nimic până nu-l primesc. Aveți dreptul să mă recuzaţi. Voi putea fi doar judecător în această chestiune, nu vă influenţez cu nimic. La întrebarea pe care v-am pus-o, răspundeți pur și simplu cu da sau nu.
— Trebuie să răspund cu da, spuse brusc părintele Donissan, cu calm. Proba la care m-aţi supus e cumplită : vă implor, fie-vă milă, nu mai continuaţi.
Lacrimile îi ţâşniră din ochi, iar părintele Menou-Segrais abia mai auzi ultimele cuvinte rostite cu voce joasă. Nefericitul îşi reproșa cu disperare faptul că a implorat milă, ca pe o slăbiciune. După o scurtă luptă interioară, a continuat :
— Am răspuns din supunere și probabil că nu ar mai trebui decât să aștept și să tac… dar… dar nu pot… Dumnezeu nu-mi cere să vă las să credeţi… În conștiință, a fost un gând… un sentiment involuntar… Nu vorbesc astfel, a reluat pe un ton mai ferm, ca să mă justific : gândul meu rău vă este acum cunoscut… Aşadar, Providența m-a dezvăluit în totalitate… Și acum… Și acum… Mâinile lui căutau un punct de sprijin, brațele lungi băteau în gol aerul. Apoi, genunchii i se îndoiră și se prăbuşi dintr-odată, cu capul înainte.
— Biet copil ! exclamă abatele Menou-Segrais, cuprins de deznădejde.
A târât neîndemânatic corpul moale până la picioarele canapelei, și cu un efort supraomenesc îl trase şi îl împinse în mijlocul pernelor din piele roşcată ; chipul osos al vicarului căpătase o paloare cadaverică.
— Hai… hai… murmura bătrânul abate, străduindu-se să-i descheie sutana cu degetele lui ţepene chinuite de gută ; dar stofa uzată a cedat prima. Prin deschizătura gulerului apăru cămaşa din pânză aspră, pătată de sânge. Peste puţin timp, părintele Donissan respira din nou. Cu un gest rapid canonicul îi dezgoli pieptul.
— Mă aşteptam la asta, spuse abatele cu un zâmbet dureros.
De la subsuori până la şale, trunchiul lui era înconjurat de o centură rigidă şi aspră din păr de cal, ţesută grosolan. Cureaua subţire care încingea acest înfiorător brâu era atât de strâns legată, că abatele Menou-Segrais o deznodă cu foarte mare greutate. Pielea apăru arsă de frecarea intolerabilă produsă de ciliciu, de parcă fusese corodată de o substanţă caustică ; pe locurile pe care epiderma fusese distrusă crescuseră băşici de lăţimea unei palme, era tot o rană din care se scurgea un lichid amestecat cu sânge. Oribila căptuşeală gri şi maro era toată îmbibată. Dar, dintr-o rană mai adâncă, aflată pe o parte, un sânge roșu aprins izvora picătură cu picătură. Nefericitul îndesase în rană un șomoiog de cânepă : odată înlăturat obstacolul, părintele Menou-Segrais îşi retrase iute degetele înroșite de sânge.
Vicarul deschise ochii. Preţ de o clipă mătură atent cu privirea fiecare colţ al acestei camere necunoscute, apoi, oprindu-se pe chipul familiar al abatelui, păru că se află în faţa unei imense surprize. Dintr-odată, ochii i-au căzut pe deschizătura largă a sutanei şi pe lenjeria însângerată. Atunci preotul Donissan, dându-se imediat în spate, îşi ascunse faţa în mâini.
Dar mâinile părintelui Menou-Segrais, cu un gest aproape matern, îi despărţiră cu blândeţe palmele, dând la iveală chipul lui aspru.
— Dragul meu, Domnul nostru nu e nemulţumit de tine, îi spuse cu o voce joasă, pe un ton cald.
Însă apoi, pentru a-şi masca tandreţea, îşi reluă tonul obişnuit de bunăvoinţă superioară.
— Mâine veţi pune pe foc acest infernal instrument diabolic de tortură : trebuie să găsiţi o metodă mai bună. Dumnezeu să mă apere dacă nu vorbesc doar în numele bunului-simț, dar atât în bine, cât şi în rău, trebuie să fii un pic nebun. Nu vă reproșez decât imprudenţa acestor mortificări : un tânăr preot desăvârşit are întotdeauna lenjeria de un alb imaculat… Ridicaţi-vă ! spuse ciudatul bătrân, și apropiaţi-vă puţin. Discuţia nu s-a terminat, dar am trecut de ce era mai greu… Hai ! Hai ! Luaţi loc acolo. Nu scăpaţi de mine cu una cu două.
Bătrânul l-a instalat în propriul lui fotoliu şi, vorbind încontinuu, ca din întâmplare i-a strecurat o pernuţă sub capul chinuit de durere. Apoi, aşezându-se pe un scăunel, s-a înfăşurat în păturica de lână, după care s-a recules preţ de un minut, cu privirea lui limpede şi îndrăzneaţă la dansul flăcărilor din cămin.
Despre autor:
Georges Bernanos (1888-1948) s-a născut la Paris. A debutat ca ziarist. S-a înrolat ca voluntar în Primul Război Mondial şi, rănit de cîteva ori, a rămas marcat pe viaţă de tragedia şi absurdul războiului. Debutează în 1926 cu romanul Sub soarele lui Satan, care se bucură de un succes remarcabil. Multe dintre operele sale sînt dedicate interogaţiilor majore ale fiinţei umane în legătură cu sensul credinţei şi cu graniţa fragilă care desparte binele de rău. Romanul a fost ecranizat de Maurice Pialat, cu Gérard Depardieu şi Sandrine Bonnaire în rolurile principale. Filmul, care a provocat serioase controverse, a fost premiat cu Palme d’Or la Festivalul de la Cannes din 1987.
