Filme-cărți.ro vă prezintă în avanpremieră un fragment din volumul ”Rădăcina de bucsau”, de O. Nimigean, ediție revizuită, ce a apărut de curând la Editura Polirom, Colecția Top 10+. Iată, la început, câteva amănunte despre această carte:
„E de trei ori mai dihai decît Moartea domnului Lăzărescu, spunea Dan C. Mihăilescu. Aşa e. A judeca însă Rădăcina de bucsau drept un roman strictamente realist înseamnă a-i rata complet planul de adîncime; care e, nu mă sfiesc s-o spun, acela al unui mare roman mistic. Liviu, personajul-narator, e un hibrid între Alioşa şi Ivan Karamazov; iar romanul devine eposul unei conştiinţe care nu poate să iubească lumea pe care vrea s-o iubească. Dar neputinţa de a iubi e iadul, ne învaţă acelaşi Dostoievski; aşa încît Rădăcina de bucsau e romanul unei iniţieri în infern. Cum care infern? Acesta al nostru, al tuturor. Chiar şi al domnului Lăzărescu, cum bine spunea D.C.M. Nu mai puţin însă şi romanul unei nostalgii a paradisului.” (Radu Vancu)
Fragment în avanpremieră:
Prieteniile utilitare sînt un eşec existenţial, nu o simplă dezamăgire. Doisprezece. Treisprezece. Sînt de la diavol. Paisprezece. Am convenit că el, cel puţin, există. Cincisprezece. Respiraţie adîncă. Junghiul a amorţit bine. Un junghi călduţ. Joc de glezne. Rotiri de picior. Zece dreptul. Zece stîngul. Transpiraţia picurîndu‑mi pe ochelari. Pornisem de la Lysis, nu‑i uitasem pe Nisus şi Evrial, rezonasem la patetismul Sfîntului Augustin, îi admir pe Montaigne şi la Boétie, nu pot trece peste înţelesul istratian al prieteniei, reţin, din memoriile gulagului, dimensiunea ei sacrificială. Înainte de toate, Evanghelistul : „Nu este mai mare dragoste decît să‑şi dea cineva viaţa pentru prietenii săi“. Mîna în faţă, la orizontală. Ridicări de picior. Zece dreptul. Zece stîngul. Adrian vorbea numai despre oportunităţi. Era realist, era pragmatic, era contractual. Întotdeauna eficient. Pînă la acest punct se dovedea impecabil. Cît rămînem la „tactici“ mimăm cu dezinvoltură comunicarea. Cum schimbăm subiectul, ţiuie tăceri stînjenitoare. Îmi fusese clar, chiar şi cînd nu recunoşteam, că însemn pentru el nimic altceva decît un „tovarăş de drum“. Zece flotări. Iar junghiul, intens, ca o cheie de boltă. Omul nu vede decît schema propriului succes. Tu, prin tine însuţi, nu valorezi nimic, nu te iubeşte, nu te urăşte (privindu‑te, probabil, condescendent în sinea lui), te negociază impasibil într‑un sistem de valori de relaţie. Îţi acceptă eticheta atît timp cît rămîne funcţională. Cît convine interesului său. Nici măcar atît de personalizat : cît convine schemei de succes. Mă simţeam în prezenţa lui deposedat de bruma‑mi de umanitate. Ce‑ar fi să fac ultimele două flotări cu bătaie ? Nu astăzi. Abia mă ridic, mi s‑au înfundat urechile. Leoarcă. Junghiul a amorţit. Respir. Sau n‑am apreciat eu corect premisele acestor relaţii ? Cînd ai cu un lustru, cel puţin, mai mult decît celălalt şi începi prin a‑i acorda asistenţă, dar de undeva din underground, fără posibilitatea de a‑l susţine în jungla oficială, ar trebui să‑ţi asumi şi riscul de a deveni prima victimă a emancipării sale. Îi eşti prieten, însă te simte şi niţel tată, un tată ce arată din ce în ce mai scăpătat, numai bun de ucis. „Cînd s‑a văzut ţiganu‑mpărat,/ Întîi pe tat‑su l‑a spînzurat.“ Da, şi ceva din asta. De studiat la etologie. Ierarhiile. Teritorialitatea. Haita din orice grup. Masculul alfa. Tendinţa de a domina din orice relaţie. Funcţia de prestanţă. Dar pînă la urmă raporturile s‑ar fi reglat. Îmi încordez muşchii în oglindă. Abdomenul se lasă. Dacă nu trec la abdominale, n‑am făcut nimic. Nu răzbăteam dincolo de plasa cotidianităţii. (Drapelul idiot fluturat în anii optzeci : „poezia cotidianului“…) În aceasta consta problema. Nu reuşeam să fim împreună decît superficial, din ce în ce mai meschin. Pentru mine, frustrant pînă la depresie. Ce să mă fac eu cu nişte amici care pactizează cu autoritatea impersonală a nenorocitei ăsteia de lumi, ce te alienează pe nebăgate de seamă, lăsîndu‑te să crezi, ca pe Adrian, că eşti un învingător ? Iar tu nu eşti decît un pavian mîndru de curul tău colorat… OK, ne întîlnim, bem, flecărim, trecem de la una la alta, avem păreri, ba chiar convingeri vehemente. Şi ? ! Şi nu se lega. Rămîneam cu o senzaţie de neautenticitate. A mea. A lor. A noastră. Junghiul s‑a retras ca un hîrciog în vizuina lui, pe undeva printre plămîni, rinichi şi ficat. Mi‑aş şterge transpiraţia cu un prosop. Mîine o să‑mi aduc prosop. Mi‑o şterg cu dosul mîinii. Zuruie lanţul. Nea Ionică scoate apă din fîntîna din faţa casei. El e. S‑a mai îngrăşat, i‑a albit mustaţa. Mă trag mai în spate, după perdea. De fapt, orice s‑ar zice, că principii, că solidaritate, şi cu prietenii e tot chimie. Te simţi pur şi simplu bine în preajma lor. Există o atracţie naturală. Te simţi bine cît te simţi bine, după care nu te mai simţi atît de bine şi nu te mai simţi bine deloc. Prietenii de weekend. Prietenii de pierdut timpul. Pretenarii. Băieţii buni, agreabili, simpatici. Orice s‑ar zice, chimia nu ajunge. Prietenul comod. La o adică s‑a ridicat şi ţi‑a întors spatele. Raul. Nu poate. Emilian. Nu are timp. Tedy. Are o urgenţă. Adrian. O întîlnire. Adrian. E aşteptat la televiziune. Adrian. Îi naşte nevasta. Cît pe ce să uite ! Învîrt de butonul radioului mic, „de baie“ – i l‑am adus mamei din Germania, ar fi fost potrivit pentru aburii din bucătărie, dar nu‑l porneşte, „Dragă, uite‑aşa îmi vîjîie‑n cap, nu înţeleg nimic, numai mă enervează !“. Se‑aude cu pîrîituri. I‑a slăbit bateria. Ce‑a mai rămas ? Ce n‑a mai rămas ? Eşalonat. Cîţiva băieţi buni, agreabili, simpatici, de bodegă. Amicii. Dar nu mai merg la bodegă. Apoi, o parte din inşii pe care mizasem. Prieteniile ratate. De cîte ori ne întîlnim, atmosfera devine stingheră. Istoria noastră comună a aşezat între noi un cadavru pe care ne prefacem că nu‑l vedem şi care duhneşte.
Despre autor:
O. Nimigean (n. 19 iulie 1962, Năsăud) a publicat poezie (Scrieri alese, 1992; Week-end printre mutanţi, 1993; Adio, adio, dragi poezii, 1999; Planeta zero, 2001; Nicolina Blues, 2007, premiile revistelor Observator cultural, Transilvania şi Mişcarea literară, nominalizare la Premiul revistei Cuvîntul şi Premiul Uniunii Scriitorilor din România; Nanabozo, 2014, Premiul USR Sibiu, Premiul Cenaclului „Republica” Chişinău; Nu-ţi garantează nimeni nimic, 2014, antologie), proză (Mortido, ed. I, 2003, Premiul Naţional de Proză al Ziarului de Iaşi, ed. a II-a, 2013), critică şi publicistică (Inerţii de tranziţie, altruisme & bahluviuni literare, feat. Flori Stănescu, 2006). Este coautor la Cartea roz a comunismului (2004) şi la Dicţionarul limbajului poetic eminescian (2005). A fost selectat în antologiile Grenzverkehr. Literarische Streifzüge zwischen Ost und West (2006), O panoramă critică a poeziei româneşti din secolul al XX-lea (2007), New European Poets (2008), The Vanishing Point That Whistles: An Anthology of Contemporary Romanian Poetry (2011), Moods&women&men&once again moods (2015). Prima ediţie a romanului Rădăcina de bucsau (2010) a primit Premiul USR Sibiu, premiile revistelor Observator cultural, Transilvania şi Tiuk! şi Premiul Naţional pentru Roman, acordat în cadrul Colocviilor romanului românesc contemporan de la Alba Iulia.
