Filme-cărți.ro vă prezintă un fragment în avanpremieră din volumul ”Mica mea inimă de om singuratic”, de Vlad Drăgoi, titlu ce va apărea în curând la Editura Polirom, Colecția Ego. Proză.
Despre carte:
„Într-o noapte ploioasă de mai, Vlad provoacă un accident cumplit la locul de muncă. Nedescoperit încă, plănuiește ca pînă dimineață să-și facă pierdută urma. Mi-a venit nefiresc de ușor să încep povestea pornind de la cele două puncte de mai sus, exact cît trebuie de minime, precise și parcă un pic extreme, de action film mai ieftinel, deloc rău, totuși, la care ai vrea și n-ai vrea să intri (pînă la urmă intri) pe la 11-12, înainte să începi schimbul doi la o librărie de mall. M-am blocat puțin pe la jumătate, cînd mi-am dat seama că thrillerul ăsta cînd nebun, cînd domol, cînd trist, cînd plin de explozivă sărbătoare are șanse mari să devină cel mai pe bune lucru scris pînă acum de mine, despre mine, adică subiectul pe care – îmi place mereu să mă alint – încă îl țin cel mai bine în frîu. Și firește că am avut dreptate: pînă la final mi-au dat serios lacrimile. Și nu s-au oprit multă vreme.” (Vlad Drăgoi)
Fragment în avanpremieră:
Mi‑am făcut repede în cap un traseu prin casă aşa încît ultimul loc în care trebuie să intru să fie camera mea şi primul să fie balconul din care se intra prin sufragerie, pentru că acolo, într‑un dulap, era sacul de dormit pe care voiam să‑l iau cu mine, deci trebuia s‑o iau înainte, spre maică‑mea care dormea, apoi la stînga. M‑am mişcat destul de rapid şi încrezător în adidaşii mei negri Skechers cu talpă groasă gumată, care sînt super uşori şi confortabili şi care, deşi pe ciment şi pe gresie şi pe parchet mai scîrţîie ei şi fîşîie, pe covoare şi pe mochete nu fac deloc zgomot, şi pe hol, unde eram eu, era pus un covoraş lung, în dungi negre, albe, roşii şi galbene, pînă aproape de pragul uşii care dădea în sufragerie, şi am mers pe el şi pe urmă am păşit larg pînă pe covorul persan din sufragerie şi de acolo am ajuns uşor pînă la balcon, luminîndu‑mi mereu calea cu lanterna de la mobil.
Uşa de la dulapul de pe balcon a culisat cu un foşnet fin şi eu ştiam deja unde e sacul de dormit, care iniţial fusese al lui tata, luat de el într‑un interval foarte scurt, chiar înainte să plece de tot, în care s‑a fericit ca un copil, cumpă rîndu‑şi o grămadă de lucruri pentru drumeţii prin pădure şi pe munte, printre care un rucsac mare, încălţăminte de hiking, lanternă triplă de pus pe cap, topor cu mai multe funcţii şi alte ustensile şi treburi similare din care n‑avea să folosească nimic, aglomerîndu‑le entuziasmat pe toate în balcon spre a fi, pînă la urmă, acoperite de maică‑mea cu pături grele sau băgate în dulap, şi pe ea ştiu că a enervat‑o mult faza asta cu comandatul chestiilor, şi pe mine nu prea, deşi senzaţia pe care o aveam parcă se înrudea puţin cu enervarea, fiind mai mult un soi de înduioşare care se vărsa într‑o părere de rău nu atît de mult pentru tata, care tot acumula obiecte pe care nu le folosea, cît pentru obiec tele în sine, care, după ce erau scoase din colete şi din pungi, rămîneau lăsate în repaos definitiv pe balcon drept talismane ale unei triste inac tivităţi, apărută cel mai probabil din depresia care forţase isteric şi nebunia asta cu cumpăratul masiv chiar înainte de plecarea lui în lume, şi numai eu am folosit sacul ăla de dormit cînd am fost la mare atunci cu pocăiţii, şi l‑am scos din sertar cu o mînă, omidă umflată şi albastră din fibre de nailon şi poliester, l‑am împăturit puţin, l‑am pus la subsuoară şi m‑am întors în sufragerie, unde m‑am oprit un pic în mijlocul camerei, m‑am gîndit mai bine şi m‑am întors la dulap, am deschis cu grijă un sertar de jos şi am apucat şi coada din fibră de carbon a toporului multifuncţional, l‑am scos de acolo şi am închis sertarul la loc.
Despre autor:
Vlad Drăgoi s-a nascut in 1987, la Codlea, unde traieste si acum. A urmat cursurile Facultatii de Litere din Brasov. A debutat cu volumul de proza Istoria artelor sau memoriile unui veleitar incognito la editura ieseana Lumen, in 2009. In 2013 a urmat volumul de poezie Metode, la Casa de Editura Max Blecher. Blog: trubadurulcretz.blogspot.com.
