Filme-cărți.ro vă prezintă în avanpremieră un fragment din volumul ”Exitus”, de Adrian Georgescu, ce a apărut de curând la Editura Polirom, în Colecția Ego. Proză. Iată, la început, câteva amănunte despre această carte:
Milo, un copil care îşi pierde tatăl la naştere şi mama înainte de a începe să vorbească, pare predestinat să trăiască înconjurat de moarte. Rămîne curînd şi fără mătuşa care l-a luat în grijă, într-o cocioabă de lîngă un crematoriu pentru săraci şi o groapă de gunoi, ceea ce-i atrage şi porecla funestă Exitus. Singur într-o lume distrusă de ororile războiului, reuşeşte totuşi să rămînă în viaţă, printre oamenii neînsufleţiţi de la morgă şi avînd drept profesori cărţile şi almanahurile găsite printre resturi. În pragul adolescenţei, hotărăşte să iasă între oamenii vii, dar descoperă că aceştia sînt de o cruzime fără margini şi îl expun mereu unor situaţii extreme. Marii conflagraţii i-a luat locul lupta pentru supravieţuire şi între bande, pericolul pîndeşte la tot pasul, dar pe parcursul călătoriei lui spre maturitate răsare şi speranţa că lumea se poate schimba. Uneori de o violenţă de neînchipuit, alteori cu totul înduioşător, Exitus ne arată faţa urîtă a societăţii măcinate de război, în care civilizaţia se transformă rapid şi brutal în sălbăticie şi se recîştigă apoi încet, cu fiecare act de umanitate ce aduce un licăr acolo unde întunericul pare etern.
Fragment în avanpremieră:
Într-o noapte a fost un bombardament asupra oraşului şi una din bombe a căzut pe un orfelinat. El aştepta, nerăbdător, în subsolul spitalului, iar la câteva ore după ce sirenele de alarmă au tăcut s-au auzit cele ale ambulanţelor. Au adus zece copii.
O zi şi o noapte, fără odihnă, a planat deasupra trupurilor ca o pasăre albă. Dintre cei zece a putut salva doar şase. Chiar şi-aşa era un miracol. Apoi, când l-au trezit din somn, a aflat că mai avea o operaţie de făcut: unul dintre piloţii care bombardaseră oraşul, al cărui avion fusese doborât în timpul raidului. Pe acel om l-a operat de cinci ori; ultima dată, inima încetase să-i mai bată şi-l pronunţaseră mort, dar s-a scoborât şi l-a tras afară de păr de pe fundul râului Styx.
Un ofiţer venea de două ori pe zi să se intereseze de starea rănitului. Înainte ca omul de la contrainformaţii să ajungă, doctorul îşi seda pacientul, astfel încât ofiţerul să-l găsească adormit. Nopţile, rămânea în spital. Voia să-l cunoască pe pilot, în care nu vedea un simplu pacient, ci, poate, un mesager trimis să-i lumineze calea, furnizorul de moarte, care i-o adusese atât de aproape, încât îi simţise mirosul de măsele putrede. Cei şase copii erau mereu în rezerva lui şi pilotul le vorbea despre puterea de-a lupta, despre menirea lor pe pământ. Despre avioane şi devotament. Despre viaţă. Despre curajul de-a înfrunta moartea, a lor şi a celor dragi. Apoi trimitea pe câte unul să-i fure ţigări din cabinetul asistentelor.
Doctorul începuse să bea. Din şirul zilelor şi al nopţilor n-ar fi putut extrage vreuna, uneori i se părea că trăia, ca Iona, în stomacul unui leviatan. Intra în sala de operaţie şi-şi vedea mâinile ca pe doi corbi ciugulind dintr-un muşuroi de ţesuturi şi era de parcă pe el se deschidea de fiecare dată şi nu găsea nimic acolo. Într-una din acele zile, unul dintre cei şase copii muri. O infecţie. În jur auzea voci care spuneau că fusese vina lui, dar nu putea desluşi cine vorbea. Pilotul îi îmbărbăta pe ceilalţi copii; a doua zi, urma să fie mutat din spitalul civil într-unul militar.
În seara aceea s-a dus în salonul copiilor şi era gol. O girafă din pluş era aşezată pe patul celui care murise. S-a uitat la urmele lăsate de trupuri pe paturile goale. Unuia dintre ei trebuise să-i reteze ambele picioare şi pe aşternut părea că stătuse un nou-născut, aşa de mică era urma. A mers apoi în rezerva pilotului şi i-a trimis pe copii la culcare. După ce au ieşit, pilotul i-a mulţumit pentru tot ce făcuse pentru el. Doctorul i-a dat medicamentele şi i-a schimbat perfuzia. Au mai vorbit despre cum se simţea şi despre apropiata lui mutare. Pilotul i-a mai spus o dată că-i era recunoscător, dar că voia să doarmă. Se simţea cu adevărat obosit.
Doctorul s-a aşezat pe scaun în faţa lui şi i-a spus că peste câteva minute va adormi, dar că nu se va mai trezi niciodată. În perfuzie îi pusese o otravă care îi paraliza sistemul nervos. Mai avea însă o şansă. Care? l-a întrebat celălalt. Să te arăţi puternic în faţa morţii, după cum le spuneai copiilor. Salvează-te singur. Fii curajos. Luptă. Dacă faci asta, vei fi salvat.
Celălalt simţea, desigur, ceva ciudat, de vreme ce şi-a smuls perfuzia din braţ şi a încercat să coboare din pat. Vedea cum în el spaima se lupta cu viclenia. Încă nu credea. De ce-ai face asta? l-a întrebat. Pentru că am omorât oameni? Nu. Asta era meseria ta. Atunci? Pentru că le-ai vorbit acelor copii aşa cum nu aveai dreptul să o faci. Celălalt a încercat să se ridice de pe podea, dar a căzut la loc, ca un gândac. Începuse să se sperie. Nu îmi mai simt picioarele, zise. Poţi trăi şi fără ele. Puştiul ăla cum poate? Nu te lăsa. Fii puternic. E singura ta şansă.
Poate că în timp ce-i vorbea îşi vorbea sieşi şi în agonia celuilalt îşi desluşea propriul sfârşit. Descoperise bucuria de a putea cumpăni ce avea să facă, în loc să se avânte de la început cu scalpelul în urmărirea bolii. Celălalt horcăia implorări, cu spume la gură, şi încerca să se târască. Făcuse pe el. Plângea şi, cu gura strâmbă şi băloasă, îl implora să-l ajute. S-a aplecat şi şi-a apropiat faţa de a lui. Şansa pe care ţi-am dat-o a fost să te poţi vedea aşa cum eşti înainte să mori. Te-ai căcat pe tine. Acuma, mori.
Peste câteva clipe, pilotul a încremenit pe podea.
Despre autor:
Adrian GEORGESCU s-a născut pe 24 iulie 1970, la Bucureşti. În 1995 a început să scrie pentru cotidienele Evenimentul zilei, Sportul românesc, ProSport şi Gazeta Sporturilor. În 2000 a fost redactor-şef al revistei Acasă Magazin. În 2007 a devenit jurnalist independent şi a fost desemnat „Ziaristul anului” la Gala Premiilor „Ioan Chirilă”. A mai colaborat cu FHM, Adevărul sau România liberă. În paralel, scrie pe blogul personal adriangeorgescu.ro. A contribuit cu povestiri la volumele colective Răcani, pifani şi veterani (2008), Best of: proza scurtă a anilor 2000 (2013) şi De la Waters la Similea (2013). În 2011 a publicat romanul Cîteva sfîrşituri de lume.
Trailerul cărții:
[yframe url=’ https://www.youtube.com/watch?v=SkdvbUbPfIg’]
