11 iunie. O dată care reprezintă multe evenimente. Dar, pentru mine, unul din cele mai remarcabile este ziua de naştere a uneia dintre cele mai frumoase, interesante, complexe şi pline de vervă artiste ale teatrului liric mondial – Marina Krilovici. Soprană româncă, având origine etnice în Grecia şi Croaţia, o personalitate zdrobitoare prin frumuseţea sufletului, prin iubirea pe care o propovăduieşte peste tot şi în orice domeniu al vieţii, fie el carieră sau plan personal, Marina Krilovici a ajuns, pentru cei ce o înconjoară şi cei care o admiră, să fie reprezentată de un singur nume: Marina. Ce nume puternic, simbolizând deopotrivă puritatea Fecioarei Maria, precum şi tumultul valurilor mării, sugerând existenţa unui alter ego pentru ea, o zeiţă a iubirii, o Afrodita născută din spuma mărilor artistice. Aşadar Marina. Şi atât. Pentru că Marina înglobează atâtea caracteristici şi atribute pozitive, încât o transformă îtntr-o forţă artistică şi omenească aproape universală. Nu, nu există niciun fel de exagerare în vorbele acestea, pentru că aşa e Marina – uimeşte, poate pe unii îi şochează cu francheţea ei frustă, dar cu siguranţă se face de neuitat.
De altfel, una din calităţile pe care le-am observat încă de la primele cuvinte rostite pe scena Studioului de Operă a Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti (unde a fost aniversată pe 15 iunie) a fost sinceritatea şi lipsa acelor manierisme atât de false pe care le întâlnim adeseori la aşa-zisele dive de operă. Ei bine, Marina Krilovici duce lipsă de falsitate şi tocmai acest lucru o face să fie mai divă decât multe altele. Adevăratele valori şi vedete îşi cunosc din plin nivelul profesional şi profesionist şi nu au nevoie de eternele fandoseli şi afectări care le-ar face să fie dezagreabile. Dimpotrivă, persoanele cu adevărat valoroase caută mereu să se facă plăcute şi să îi ajute pe cei din jur. Şi Marina face parte din această categorie, a oamenilor care întind o mână celor care i-o cer.
Toate aceste aspecte ale artistei românce şi altele în plus au fost descoperite de toţi cei aflaţi (aşa cum amintit deja) pe 15 iunie în sala Studioului de Operă al Conservatorului bucureştean, la o nouă ediţie a întâlnirilor desfăşurate sub titlul de „Opera FANtastica”, inițiate și moderate de Luminița Arvunescu în colaborare cu „Asociaţia pentru Muzică, Artă şi Cultură”. O iniţiativă exemplară şi de excepţie, pe care realizatoarea de radio a avut-o în urmă cu câţiva ani şi care a adus în faţa melomanilor, de-a lungul timpului, artişti de operă mai puţin cunoscuţi sau audiaţi în ţară, dar care au repurtat numeroase succese peste hotare – Leontina Văduva, Laura Tătulescu, Roxana Constantinescu, Nelly Miricioiu, Ana-Camelia Ştefănescu, Brigitta Kele. Într-adevăr, admirabil fapt, căci noi, iubitorii de muzică de calitate din România, nu avem atât de des şansa să ne întâlnim cu soliştii noştri plecaţi peste hotare, iar Luminiţa Arvunescu, iată, ne facilitează ocaziile poate unice pentru unii de a aplauda şi asculta unelke din vârfurile teatrului liric internaţional.
După ce numeroase piedici au apărut în calea organizării unei ediţii dedicate Marinei Krilovici, iată că data de 15 iunie 2019 s-a dovedit a fi norocoasă atât pentru marea soprană, cât şi pentru realizatoarea Operei FANtastice şi, mai ales, pentru publicul venit în număr copleşitor de mare pentru a urmări o seară cât o lecţie de viaţă. Pentru că ascultând-o pe Marina, urmărindu-i privirea, gesturile, poziţia corpului, observându-i atitudinea şi înţelegându-i în profunzime vorbele de duh şi pe cele înţelepte, fiecare din cei aflaţi în sală a plecat mai bogat, mai luminat, mai înălţat spiritual şi, sper eu, mai bun. În orice caz, mai plin de iubire faţă de tot şi toate. Pentru că aşa cum am menţionat şi în deschiderea acestui articol, Marina Krilovici este o fiinţă construită în totalitate din iubire. De altfel, pe tot parcursul serii, răspunsurile venite în schimbul întrebărilor bine plasate de către Luminiţa Arvunescu (o maestră în ceea ce priveşte interviurile cu personalităţi muzicale şi realizarea emisiunilor de operă la Radio România Muzical) au conţinut dacă nu cuvântul „iubire”, cel puţin noţiunea acestui sentiment unic şi atât de solar. Fie că a fost vorba de relaţia pe care soprana a avut-o cu părinţii săi – o relaţie pe care aproape întotdeauna a pus-o pe primul loc – fie că s-a discutat despre desfăşurarea carierei sale solistice, iubirea a fost prezentă.
Ceea ce a uimit, probabil, pe mulţi, a fost descoperirea faptului că pentru Marina Krilovici, cariera nu a fost niciodată la fel de importantă ca familia – un lucru care, de altfel, ar trebui să fie normal, dar care în lumea artei este întâlnit foarte rar, tocmai din pricina orgoliilor uriaşe care se învârt în acel mediu ce pare de neatins. Şi totuşi…Marina este plămădită altfel, pare că aparţine şi nu aparţine acestei lumi uneori prea câinoase. Căci ea a ştiut să-şi aşeze priorităţile cât mai frumos, reuşind să fie, în acelaşi timp, una din cele mai valoroase soprane pe care lirica mondială le-a întâlnit şi, deopotrivă, să fie Fiică, Femeie, Mamă şi Soţie. Mai mult, faptul că partenerul ei de viaţă, Kostas Paskalis, a fost unul din marii baritoni ai secolului al XX-lea, nu a reprezentat un impediment în calea fericirii maritale. Dimpotrivă, femeia şi soţia Marina şi-a iubit soţul cu o dragoste fidelă şi curată, i-a fost alături mereu şi i-a dăruit o viaţă liniştită, precum şi doi copii reuşiţi cu care şi acum are o relaţie rarissimă pentru o familie artistică. Ce a stat în spatele unei asemenea vieţi exemplare? Echilibrul, sinceritatea faţă de cei dragi, cărora nu le-a ascuns nimic, nu le-a reproşat nimic şi pe care i-a susţinu în fiecare moment, cu atât mai mult cu cât şi ea a fost susţinută la rându-i.
Iubirea despre care am tot vorbit până acum i-a fost întoarsă şi de invitaţii serii, care au susţinut momente solistice de mare rafinament. Seara a fost deschisă de Cristina Marta Sandu, tânăra solistă a Operei Naţionale din Bucureşti, care a interpretat cu agilitate, sensibilitate şi o forţă vocală impresionantă aria lui Liu (din „Turandot” de Puccini), apoi cea a lui Manon (din opera omonimă de Jules Massenet), etalându-şi talentul, dar şi lecţia învăţată de la Marina, aceea de a trăi şi a dărui totul prin muzică şi voce. Nici Lucian Corchiş, solist al aceleiaşi instituţii muzicale din capitală nu a fost mai prejos, dând dovadă de temperament şi delicateţe, în acelaşi timp, în interpretarea ariei lui Werther (din opera lui Massenet) şi mai apoi a duetului „Parigi, o cara” (din „La Traviata”, de Verdi), alături de Cristina Marta Sandu (moment interpretat de ambii solişti cu mare expresivitate scenică şi vocală). Tânărul, foarte talentatul şi (din păcate) absentul de pe scenele româneşti în ultimul timp bariton Şerban Vasile a venit special în ţară pentru seara dedicată Marinei Krilovici şi a adus cu el un suflu brav şi o voce proaspătă, puternică, plină şi rotundă cu ajutorul căreia a smuls lacrimi ascunse aniversatei serii, dar şi ropote aplauze de neoprit din parta publicului entuziasmat să-i asculte performanţa vocală în duetul don Rodrigo de Posa-don Carlo (din „Don Carlo” de Verdi, alături de Lucian Corchiş) şi, mai apoi, în aria aceluiaşi don Rodrigo. Însă marea surpriză a serii, atât pentru Marina Krilovici, cât şi pentru spectatori, a fost apariţia neaşteptată dar foarte binevenită a sopranei Cellia Costea, sosită direct de la repetiţiile pentru premiera de „Il Trovatore” („Trubadurul” de Verdi) la opera bucureşteană. De atlfel, momentul artistic susţinut de Cellia Costea a fost din aceeaşi operă, şi anume duetul Leonora-De Luna, împreună cu Şerban Vasile. Din nou, ne-am putut bucura de o voce de soprană plină de forţă, dar şi de o melancolie aparte, cu tuşeuri când întunecate, când solare şi cu un exemplar control asupra tuturor ornamentaţiilor – o bucurie care face ca premiera „Trubadurului” să fie şi mai aşteptată. Fiecare din solişti a fost acompaniat exemplar de Luminiţa Berariu, neobosit pianist şi co-repetitor la Opera Naţională Bucureşti, cea care este mereu alături de artişti şi care a fost încă de la început împreună cu Luminiţa Arvunescu în parcursul Operei FANtastice.
După toate aceste momente solistice şi duete, publicul a primit un cadou nepreţuit pe care sunt sigur că-l va păstra în memoria afectivă mult timp de acum încolo. Un micro-recital susţinut de însăşi Marina Krilovici, compus din „Chanson d’adieu” (de Paolo Tosti), aria Charlottei, „Va, laisse couler mes larmes” (din „Werther” de Massenet) şi aria beţiei din „La Perichole” de Jacques Offenbach. Şi, Doamne, cât de frumos, de proaspătă şi tânără sună vocea Marinei Krilovici (poate chiar mai bine decât a altor soliste mult mai tinere). Câtă forţă, vitalitate, temperament, ce interpretare naturală, deloc forţată a celor trei arii. Un moment care ne-a făcut pe toţi să ne ridicăm în picioare şi să aplaudăm furtunos prezenţa Marinei printre noi, precum şi performanţa artistică pe care a etalat-o încă o dată chiar pe scena care i-a dat primele aripi către vârfurile cele mai înalte ale carierei sale: Studioul de Operă al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti.
Întregul eveniment s-a încheiat cu lansarea celei de-a doua ediţii a volumului „Marina, Marina, Marina”, semnat de Alice Năstase Buciuta şi de o sesiune de autografe mult-aşteptate. Însă despre carte, va urma un articol diferit, în care veţi descoperi de ce e important să o citiţi. Până atunci, însă, nu ne rămâne decât să ne delectăm cu puţinele înregistrări pe care le avem cu Marina Krilovici şi să îi mulţumim Luminiţei Arvunescu pentru facilitarea întânirii cu un personaj unic şi admirabil, cea care mereu a izbândit prin ea însăşi şi prin iubire – FANTASTICA MARINA!
(Credit fotografii: Mihaela Petre; Florin Ionescu)
