Nu de puţine ori, atunci când răsfoim diversele istorii ale omenirii, găsim incrustate cu slove de aur acele fapte care atestă că, la numai un semn şi un cuvânt, omul a fost rânduit pe pământ ca blând stăpân şi proteguitor al apelor, al florilor şi al tuturor fiinţelor necuvântoare. Cu timpul însă, acest statut pare să se fi lăsat propulsat sub un clopot greu de umbră, mânuit cu rigurozitate de o societate care, deşi s-a auto-proclamat civilizată, a încetat de mult să mai ţină cont de viaţa de pe Pământ, afirmându-şi supremaţia ucigătoare (Galina Şatalova). Şi astfel, într-o lume intens guvernată de vuietele diverselor ştiri şi zgomote aducătoare de panică, suferinţă şi deznădejde, se naşte în om o dorinţă nestăvilită de a fugi cât mai departe de toată această dezlănţuire haotică, în iureşul căreia fiecare picătură de viaţă pare să încremenească în faţa unui timp care curge rapid şi banal.
Din turnul său de fildeş, de unde nu trebuie decât să asistăm, neputincioşi, la interminabilul spectacol al călătoriei prin viaţă şi timp, un glas venit din cele mai ascunse colţuri ale inimii trezeşte în noi un noian de întrebări menite a se dezlănţui asemenea oricăror alte formule desprinse dintr-un vechi ritual. Iar în vreme ce ele ne prind în jocul lor cu reguli foarte clare privind rolul nostru de făuritori şi demni mesageri ai binelui purtător de viaţă şi speranţă, artele ne ies la rându-le înainte, reiterând, în cheia conştiinţelor modernizate, acele viziuni prin care minţile luminate ale trecutului se raportau la întreaga natură ca la un elixir binefăcător.
Astfel a luat naştere EcoMovements, un concept care ne-ar putea atrage atenţia, scandalizându-ne deopotrivă, dată fiind preocuparea de a cultiva idei şi fenomene aflate într-o strânsă legătură cu paradigmele limbii şi culturii române. Ceea ce se întrezăreşte, însă, din spatele unei oarecare terminologii, care, la o privire mai atentă, poate căpăta o conotație universală, este tocmai această filosofie menită să ne reamintească faptul că fiecare dintre noi este conectat, prin fire nevăzute, la mersul lumii înconjurătoare. Poate deloc întâmplător, această tendinţă se detaşează de acele viziuni mult prea reci ale articolelor de însemnătate ştiinţifică, făcând apel la fuziunea dintre muzică, imagine și dans – o triadă indestructibilă cunoscută nouă pentru capacitatea de a transmite diverse mesaje în deplină armonie cu arsenalul de emoţii care ne inundă zi de zi.
Deloc bizar pentru vremurile actuale, suntem invitaţi să ne conectăm minţile şi inimile la o poveste dezvăluită sub forma unei înşiruiri de imagini aparent banale. Dar, pe măsură ce vom pătrunde în tainele fiecăreia dintre ele, nu mică ne va fi mirarea când vom descoperi că dincolo de cele văzute se ascunde un îndemn veşnic viu. Sub ochii noştri, la fel ca într-un vechi dans încărcat de semnificaţii sacre, un alt partener într-ale vieţii se reîntoarce, parcă, la starea iniţială, când, fără de grijă, plutea în lung şi în lat prin lume, sub blânda privire a Celui care l-a înzestrat cu viaţă. Treptat, ajunge însă pe o cale sinuoasă, presărată cu nenumărate obstacole care, sfidând parcă orice inteligenţă superioară, îl transformă într-o fiinţă simplă, pe cât de cuvântătoare, pe atât de mică şi aparent lipsită de apărare. Iar cântul lui fragil, preschimbat parcă într-un imn al luptei nesfârşite pe care omul trebuie să o ducă nu doar cu sinele şi semenii, ci şi cu diversele medii înconjurătoare devenite din ce în ce mai ostile, tinde să îşi afle nebănuite ecouri într-un altul. Căci în vreme ce spiritul caută să absoarbă cu putere ultimele picături de viață, glasul deznădăjduit al Mamei Pământ ne vestește o realitate la fel de dureroasă, plăsmuită în miezul unei lumi care, la rândul ei rămasă fără plante, apă, animale şi alte astfel de resurse preţioase, tinde să se scufunde într-un ocean al nefericirii, pentru ca mai târziu să se piardă cu totul în neant.
La o primă vedere, acest implacabil deznodământ pare a fi vestit eminamente din îndepărtatul Cerrado, un pământ deopotrivă necunoscut și vestit pentru resursele sale prețioase. Dar ceea ce va putea fi întrezărit de dincolo de această călătorie printre sunete, imagini și idei înțelepte, reunite sub umbrela Cerrado Ancestral, va fi acel îndemn de a lăsa deoparte orice lentilă egoistă și de a transforma lupta atroce pentru supraviețuire într-un timp benefic. La umbra lui, vom înțelege fără îndoială că, deși nu ne putem desprinde în totalitate de veșnicul freamăt al vieții civilizate, nimic nu ne împiedică să ne apropriem toate cele pe care, cu blândețe, oameni precum Maura Baiocchi le lanseză, neîncetat, spre noi. Şi astfel, eliberați, pe cât posibil, din starea de prizonieri în tabăra ideilor profund logice care se bat cap în cap cu cele inerte și preconcepute, vom înțelege că adevăratul sens al vieții ni se va dezvălui în momentul în care vom învăța cum să folosim resursele naturii pentru a ne conştientiza locul şi rolul în mijlocul lumii în care trăim, nu doar ca „animale sociale” şi înzestrate cu raţiune, ci mai ales ca demni mesageri ai unui bine comun.
Creat de Plastic Art Performance collective .
(Surse imagini: https://www.facebook.com/plasticmemoriesirisipa, http://www.taanteatro.com/)
