Doua vizite (Ursul si Cerere in casatorie)

Doua vizite (Ursul si Cerere in casatorie)
doua piese  de A.P. CEHOV
Regia: Florin Serbanescu
Distributia: Simona Vlad Sabie, Florin Serbanescu, George Cretu

Rusul Cehov, ca si romanul Caragiale s-au intalnit ideatic in paginile artei, lasand posteritatii  mari creatii ilustrate prin scanteietoarele bijuterii ale nuvelelor si piesele lor de teatru. O lume mare la scara mica, dar exemplar de valabila universal: moral si social – un sfarsit de secol 19 si un rasarit al celui de-al 20-lea al micii burghezii rurale si urbane, Totul impregnat de micile dureri si marile sperante de-a pururi ale umanitatii.

Femeia ocupa la ambii scriitori un loc central in opera lor. Fapte banale, care insa compun intim tesatura existentei si supravietuirii femeii intr-o lume a barbatilor, capata sub condeiul lui Cehov si al lui Caragiale un imperativ major. Drama este intr-atat de satirizata incat devine farsa! Farsa pe care inteligenta, perspicacitatea si forta manipulatoare a femeii o transforma pe aceasta dintr-o fiinta considerata slaba, intr-o abila luptatoare pentru cucerirea redutei ravnite. Barbatul, o reduta dispretuita, dar in vreme si in vremuri, o reduta ce ii poate asigura femeii un statut social solid – casatoria! Prin urmare… un sens al destinului!

Cele doua piese scurte, intr-un act – Ursul si Cerere in casatorie – reunite pe scenele romanesti sub titluri precum “Doua povesti de amor” sau iata “Doua vizite” sunt doua dezbateri morale privind psihologia femeii si a barbatului, din nou Vulpe – Vanator … si stim cu totii cat de priceputa este Vulpea in a-l pacali pe personajul opus. Insa cu ce pret!

Satira psiho-sociala a lui Cehov, invesmantata intr-un comic irezistibil, a capatat pentru mine in spectacolul acestor trei “tineri nebuni talentati” o savoare de zile mari.

Pentru ca am avut o viziune regizorala inedita. Proaspata, originala! O gandesc si o spun pur si simplu in calitate de spectator lacom de teatru, dar fara studii si inalta pregatire de specialitate. Un consumator insa, destul de receptiv :).

In viziunea regizorala a lui Florin Serbanescu atmosfera creata – paroxistica pe alocuri – trimite receptivitatea catre zona teatrului absurd, un Ionesco rusificat si imbibat cu nelipsita votca.

Luka, servitorul Elenei Ivanovna Popova (in Ursul) penduleaza tamaiat bine si poarta cu stapana lui un dialog verbal si gestic de un comic absurd, la fel de comic si absurd cum este dialogul dintre dintre tanara vaduva si Grigori Stepanovici Smirnov (Ursul – creditorul devenit pretendent la mana neconsolatei):

“- Dati-mi banii si plec.
– V-am mai spus odată, asteptati pana poimaine.
– Și eu v-am mai spus odată: am nevoie de bani azi si nu poimaine.
– Dar ce pot sa fac dacă nu am bani?
– Asadar nu mi-i dati?
– Nu!
– Ei. in cazul asta stau aici pana imi platiti. Îmi platiti poimaine, stau asa pana poimaine. Nici nu ma urnesc din loc.”

Genialitatea tesaturii dramatice este evidenta, insa jocul actorilor, mimica, gestica, miscarile fiecarei bucatele de corp, intonatiile insinuante, dau sarea si piperul. Daca ar fi sa-mi amintesc macar si de provocarea la duel intre cei doi protagonisti (debitorul si creditorul) si mai ales de lectia introductiva in manuirea pistolului si mai ales de replica persuasiva “ridicati cocosul”, gasesc ca trupa de pe scena a gasit o cheie noua in interpretarea acestei partituri. O cheie a-la-commedia-dell’arte!

La fel de ingenioasa si originala este si cheia rezolvarii regizorale in Cerere in casatorie, unde mosierul Stepan Stepanovici Ciubukov (hm, ce nume 🙂 ), ajuns la o varsta coapta, ipohondru pana in varful unghiilor, hotaraste sa-si trimita la colt “singuratatea” solitara si sa incerce o “singuratate in doi”:

“Dar nici sa nu ma insor nu se poate. Pai, intai si intai, am si eu o varsta, nu? 35 de ani, o varsta cum s-ar zice critica; in al doilea rand am si eu nevoie de o viata asezata, mai tihnita, pentru ca sunt bolnav, am intr-una palpitatii si-s totdeauna grozav de agitat.”

Natalia Stepanovna Lobova, fiica inca celibatara a mosierului Lobov – isteata si buna gospodina –  asteapta si ea – probabil de multa vreme – un pretendent!

Doua caractere dificile, care viseaza la un viitor casnic, dar care cad in capcana unui tzunami irezistibil de tragicomic. Momentul “cererii in casatorie” se transforma mai intai intr-un razboi justitiar privind legitimitatea proprietatii asupra “poienii boilor”, o fasie de pamant situata intre mosiile celor doi, poiana materializata pe scena intr-un biect scaunas de lemn pe care protagonistii si-l smulg cu multa frenezie si hotarare unul din mainile celuilalt. Doua capete-cremene, al meu-al tau …, uitand ca fiecare isi dorea “al nostru”! Si cand pacea mediata de “closca batrana” – Ivan Vasielivieci Lomov, tatal Natasei, pare sa duca la materializarea intentiei pretendentului, vine “uraganul” disputei privind cei doi ogari de vanatoare ai beligerantilor: Otkadai si Otgadai 🙂

Ce conteaza ca se spun cuvinte grele, ca se scot la iveala toate scheletele din dulapuri, important este ca treburile se incurca rau de tot, “bolnavul inchipuit” Ciubukov, isi pierde cunostinta, zace lat la pamant si cand este readus la viata, se trezeste in alta realitate, aceea a logodnicului acceptat al Natasei! Totul e bine cand se termina cu bine! Viitorul comun sta in fata celor doi tineri! Oare? 🙂

Dar, revenind la viziunea regizorala, spun: asta nu e inca totul. Pentru ca personajele, infatisarea si expresia lor artistica sunt alese magistral.

Atat tanara vaduva din Ursul, cat si Natalia din Cerere in casatorie sunt interpretate de catre Simona Vlad Sabie (pe care am urmarit-o si in Casina – adaptare dupa Plaut), o zgatie de fata, cu un registru interpretativ impresionant. Rostire bogata si nuantata, extrem de mobila la figura si la trup, cu gestica extrem de comica.

Interactiunea ei cu “vanatorii” din cele doua acte dramatice este plina de savoare, pentru ca“vanatorii”, atat  Smirnov cat si Ciubukov sunt interpretati de catre George Cretu (si in Casina) si Florin Serbanescu. Primul este precum un urs, usor rotofei si naiv-incapatanat, al doilea este  luuung, desirat, slaaab, cu maini subtiri motolind nelipsita batista popeasca :).

O alaturare portetistica extrem de inspirata, care conduce sala pe parcursul spectacolului la hohote spontane de ras. Si bineinteles, la aplauze finale si rechemari la scena deschisa.

Imi permit sa preiau o sintagma a Simonei Vlad Sabie, postata de ea la un moment dat ca un comentariu pe facebook la o cronica a Casinei: “dragii mei, v-ati scos!”.

Astept cu interes si consideratie, urmatoarele productii ale acestei echipe tinere si talentate.

Daca nu aveti pe acasa, in biblioteca Cehov, sau daca nu ati citit cele doua scurte piese de teatru, iata ca le-am gasit pe internet pentru dumneavoastra si vi le ofer aici:

http://www.slideshare.net/motoroladura/ap-cehov-ursul

http://www.scribd.com/doc/71813318/Cerere-in-Casatorie-cehov

Si neaparat, urmariti blogul nostru, caci va vom anunta cand si unde se va mai juca acest spectacol.