D-ale carnavalului – Ion Luca Caragiale

Teatrul Karov Din Tel Aviv – Israel
Traducerea şi adaptarea – Nicu Nitay
Regia: Nicu Nitay
Direcţia artistică – Dorit-Nitay Neeman
Scenografia – Tzvi Fedelman
Muzica – Maxim Svetlov
Distributia: Nae Girimea – Sahar Lachmi; Iordache Calfa la Girimea – Samuel Wolf: Mache Razachescu / Cracanel – Eran Bohem; Iancu Pmpon  – Dvir Perez; Un catindat de la perceptie – Asaf Moshe; Mita Baston – Moran Rosenblatt; Didina Mazu – Karin Ben Ishay; Un ipistat – Itzik Ebel; Ajutor de ipistat – Lilach Davis

Din cand in cand imi face bine sa ma reintalnesc cu “conu’ Iancu” si cu nemuritoarele lui scrieri! Macar asa, pentru ca sa inteleg ca nimic nu-i nou sub soare, ca istoria se repeta (din pacate si episoadele triste), ca firea omului – dorintele, aspiratiile si apucaturile descrise de el 🙂 sunt perene! Si ca Ion Luca Caragiale este un geniu universal!

Si daca o nou montare a uneia dintre piesele sale intruneste toate valentele unei stralucitoare bijuterii, in pofida barierelor de ordin lingvistic si etno-geografic, am inca o dovada a faptului ca de la prima reprezentatie “D-ale carnavalului”, la 8 aprilie 1885 si pana in perezent, subiectul este viu.

De la “mama wiki” aflam ca: “În același an 1885, când D-ale Carnavalului a fost fluierată, Maiorescu a scris și publicat în Convorbiri literare studiul Comediile domnului Caragiale, clarificând relația etic-estetic: „Există aceste tipuri în lumea noastră? sunt adevărate aceste situații? Dacă sunt, atunci de la autorul dramatic trebuie să cerem numai să ni le prezinte în mod artistic, iar valoarea lor morală este afară din chestie.”

In timp insa, s-a consolidat tocmai aceasta relatie etic-estetic la Caragiale si „chestiunea morala” a devenit prin ascutit simt critic, o arma fina a autorului si a pieselor sale, o oglinda de-a pururi viabila a societatii si umanitatii!

Teatrul Karov din Israel, datorita fondatorului sau in anul 2001 – actorul, regizorul si directorul Nicu Nitay, restituie dramaturgia romaneasca publicului israelian si nu numai. Vorbesc despre Steaua fara nume a lui Mihail Sebastian si iata acum, D-ale carnavalului, in turneu in Romania, la Bucuresti si la Iasi, in perspectiva Anului Caragiale – 2012. Un turneu realizat cu sprijinul Institutului Cultural Român din Tel Aviv.

Se cuvine sa va spun ca Nicu Nitay, absolvent al liceului Matei Basarab si al Institutului de Artă Teatrală si Cinematografică – Bucureşti.- (profesori Ramadan, Marcel Anghelescu, Mihai Popescu, Marieta Sadova), a urcat de mic copil pe scandura de la Teatrul Evreiesc, pentru ca dupa incheierea studiilor sa devina actor al teatrului Nottara (Tineretului), sa evolueze in filmul Alarmă în munţi – 1955 si sa activeze ca regizor la Universitatea „C. Parhon”. (Rădăcini adânci, Ziariştii, Steaua fără nume, Un om obişnuit, Cineva trebue să moară).

Dupa emigrarea sa in Israel a activat ca actor si regizor in trupele unor teatre de prestigiu precum Teatrul National Habima – Tel Aviv, Teatrul Municipal Haifa si altele, din 2001 fiind fondator si Director al Teatrului Karov. Si in televiziunea israeliana a marcat un succes cu serialul „Curcubeu şi Nor”.

Trebuie sa va spun ca avand repere solide in privinta interpretarilor clasice ale dramaturgiei lui Caragiale – si vorbesc despre Beligan, Birlic, Alexandru Giugaru, Marcel Anghelescu, Ion Lucian, Aurel Cioranu, Mariana Mihut, Stefan Banica si altii, sub mana unor mari regizori si in montari scenografice de neuitat, dar si repere contemporane de clasa inalta (Purcarete, Colceag, etc), nu este simplu pentru un nou demers care vine si intra intr-o astfel de concurenta.

Dar Nicu Nitay a reusit sa insufle trupei sale sensul cel mai curat si mai complet al fibrei caragialiene, parfumul de neconfundat al Bucurestiului de sfarsit de secol 19, acel “mic Paris” de mahala, savuros, si  mustind de “Oameni mici în deghizamente uriaşe, oameni cu vise la fel de colosale ca şi costumele lor de carnaval”. Evoluand intr-un decor minimalist dar perfect adaptat textului, in costume viu colorate si transmitand autenticitatea secventelor de viata, actorii cu masca si fara masca au intrat in comicul, dar si in tragicul plin de empatie al personajelor emblematice specifice societatii timpului (si timpurilor – de fapt). Cu un plus de deliciu datorat atat rostirii numelor romanesti intr-o limba straina, ba chiar si al rostirii unor replici intr-o neaosa limba romana :).

Evoluand cu o pofta de joc extraordinara si intr-un ritm bine sustinut, actorii au dat viata unui spectacol viu, antrenant si cuceritor, fapt subliniat de  aplauzele publicului si  recunoscut prin  repetatele rechemari la scena deschisa. Mi-au placut in mod deosebit interpretii rolului lui Iordache – calfa lui Girimea si al catindatul de la perceptie – acesta din urma pentru ca rostindu-si replica nemuritoare “stii s-o scoti? Scoate-o!”, mi-a ostoit durerea de masea cu care venisem la spectacol :). Iar Didina Mazu si Mita Baston au fost chiar de pe “Dambovita”, dovada a universalitatii personajelor lui Caragiale.

Un spectacol bun, rotund si plin de savoare, ca o paine proaspata scoasa din cuptorul artei de calitate. Care pentru spectatorul roman nu a pierdut nimic prin rostirea sa intr-o limba straina.

Datorita bunavointei lui Sandu Caltia, va pot pune la dispozitie catvea fotografii profesioniste realizate in timpul spectacolului.

Si pentru ca nu am imagini filmate din timpul acestei puneri in scena, vi-l readuc pe Caragiale si D-ale Carnavalului in pelicula din 1958 – regia: Gheorghe Naghi – Aurel Miheles.