Noaptea Literaturii Europene, 29 Mai 2013
O seara frumoasă și răcoroasă de primăvară; perfectă pentru o aventură. Un trio, o hartă și un traseu stabilit după preferințe date de locații, țări sau artiști invitați la lectură. Doar de atât a fost nevoie pentru a porni într-o călătorie magică precum Gavrilescu lui Eliade sau Gil al lui Woody Allen. Fascinate de necunoscutul în care ne avântam, simțindu-ne pentru prima dată precum niște turiști în Micul Paris, înarmate cu condei și hârtie, eu și prietenele mele, am pornit în căutarea primei locații: Aristocats Bistro. Adâncite în deslușirea hărții, suntem surprinse de plăcuța celor de la Aristocats, plăcuță ce dansa deasupra capetelor noastre, sub adierea slabă a vântului. Parcă ne și așteptam să auzim pe fundal „Ev’rybody Wants To Be A Cat”. Urcăm scările cu emoție, suntem întâmpinate cu zâmbete, ciocolată de casă, cum doar la mama acasă poți găsi, limonadă și voie bună. Eu fug din calea fotografului cât de mult posibil, dar nu prea am noroc! Intrăm într-o altă cameră unde ne salută respectuos domnul Adrian Titieni, rectorul UNATC, actor de film și teatru, o persoană care reușește să mă încânte de fiecare dată când îl întâlnesc, un om ce exprimă inteligență, omenie și, parcă, o înțelegere superioară a lucrurilor.
Într-o atmosferă intimă, o măsuță special amenajată pentru lectură aștepta calmă momentul în care publicul avea să se întâlnească din nou cu geniul românesc. De data aceasta, geniul eminescian este privit din perspectiva Florinei ILIS, care imaginează în cartea Viețile paralele povestea de dragoste dintre Eminescu și Veronica. Gândiți-vă la discuții intime între cei doi îndrăgostiți, discuții la care nici nu am fi îndrăznit să visăm până acum, despre Hyperion și despre dulceața de cireșe ce-l așteaptă pe Emin la seratele organizate de Veronica. Toate acestea lecturate de Titieni cu forță, sensibilitate, emoție, talent și responsabilitate, un spectacol de calități ce impune respect. Timpul s-a scurs pe nesimțite, îndrumat de vocea actorului, când firavă, când plină de emoție și patimă. Pentru a nu rămâne cufundate-n stele, am hotărât să revenim în această locație, eventual la o serata organizată în cinstea Dulcei Mele Doamne.
“Veronica, clipind iute, de parcă s-ar fi trezit atunci dintr-un somn adânc, redeveni doamna Micle… Să vii la mine la serată, domnule Eminescu, mă auzi? … Am făcut ieri dulceaţă de cireşe (îi zâmbi felin). Să nu mă cerţi dacă vei găsi vreun sâmbure (făcu ea cochetă)… Nu mai sta cufundat în stele! Nu vezi ce frumos e afară? S-a făcut primăvară.” (Viețile paralele, Florina ILIS)
Cu poezia în sufletele noastre, ne-am continuat drumul spre o nouă locație, ce ne-a ieșit în cale pe neașteptate. Mai repede decât am fi visat, din România am făcut un pas spre Irlanda, la The Living Room Café, unde Ilinca Goia interpretează un fragment din opera lui James Joyce, Ulise. Publicul cunoaște din nou femeia, transpusă de data aceasta într-o formă mai puțin romantică, lipsită de gingășie. Femeia suavă, susținătoare a poetului și capabilă de sacrificiu pentru măreția nemuririi este înlocuită de imaginea femeii moderne, lipsită de scrupule și hotărâtă să câștige lumea… pardon, bărbatul!
Bineînțeles că monologul redat în forță de Ilinca Goia ne-a trezit la realitate, aducându-ne aminte de căutările noastre. Căci, până la urmă, ce căutam noi acolo, un trio imbatabil, cum se și dovedește a fi spre sfârșitul călătoriei? Cu gândul la bicicletele ce au fost puse la dispoziție pentru participanți, dar de care noi nu ne-am bucurat anul acesta (poate anul viitor vom avea mai mult curaj), ne îndreptăm spre Franța.
Nu se poate ca Franța să te dezamăgească, cel puțin nu în privința artei. Locația? Dianei 4! Un loc rudimentar, sofisticat, boem. Nicoleta Lefter ne aștepta într-o încăpere întunecată, la o măsuță luminată doar de o lampă. Primul instinct era ca, înainte să te așezi confortabil la o masă, să cercetezi casa de fantome. Dar muzicalitatea și forța vocii ei aveau o putere reconfortantă. Nicoleta citește din Jérôme Ferrari, Le Sermon sur la chute de Rome/ Predică despre căderea Romei. Obscuritatea camerei este în ton cu lectura. Durerea se instalează în sufletele noastre fără să ceară voie. Idei despre viață și moarte, despre timpul care nu aduce nimic nou (ideea regăsită și în Ecclesiastul din Vechiul Testament) și despre finalitatea existenței actuale pentru nașterea unei lumi noi ne sunt împărtășite cu calm și acceptare. Lectura m-a purtat cu gândul la câștigătorul Festivalului Next 2012, scurtmetrajul francez Pe malurile Mediteranei, în regia lui Olivier Py, descris de juriul festivalului ca fiind “un poem cinematografic de amploare”. În același stil, Ferrari prezintă familia obosită de război, dar și femeia puternică, indiferent de context, și continuitatea vieții fără sens. Pesimismul domnea peste noi. Aveam nevoie de o salvare neapărat!
Și de unde putea să vină această salvare, dacă nu din partea Bursei de Valori București! Nu cred că trebuie să vă mai spun motivul! Vorbim totuși de valori! Într-o atmosferă corporatistă și de securitate riguroasă, am avut ocazia să asistăm la lecturarea unui pasaj din Ce hăcuială! de Jonathan Coe. British Council, Bursa de Valori și, să nu-l omitem, Axel Moustache și-au unit forțele pentru o prezentare în stil mare: la fiecare jumătate de oră – un alt pasaj din carte, în pauza de 10 minute dintre două lecturări – o discuție pornind de la fragmentul citit între conf. univ. dr. Bogdan Ștefănescu, lector univ. dr. Dragoș Ivana, domnul Moustache și reprezentanta British Council. Iar, cine a rezistat până la sfârșit s-a bucurat de proiecția filmului Midnight’s Children, în regia lui Deepa Mehta. Așa pachet de acțiuni, mai zic și eu!
Totuși, călătoria noastră nu se putea încheia în această locație. Cercul trebuia întregit, întoarcerea la reflecție și introspecție era necesară la sfârșitul unei călătorii inițiatice în Noaptea Literaturii Europene. Urmând traseul, influențat probabil de forțe necunoscute, căci povestea ce s-a format de-a lungul popasurilor părea să aibă logică, ajungem și la o seară în stil spaniol. Pregătite pentru un concurs de final, calmăm spiritele cu un ceai în grădina ceainăriei Green Tea și încercăm să cuprindem cuvintele actriței Ioana Abur. Antonio Munoz Molina, în cartea Sefarad, ne împărtășește concluzia acestei călătorii, călătorie ce poate dura câteva ore, o noapte sau o viață întreagă: fiecare dintre noi, indiferent de statutul social, inteligență, caracter, avem puterea, la un moment dat, de a oferi un ajutor cât de mic unui necunoscut, ajutor ce poate salva o viață. Ciudat lucru, și în acest pasaj, personajul era tot o femeie.
Cu siguranță, am avut norocul de a realiza un traseu ce ne-a purtat într-o călătorie cu tâlc, căci de la o lume împărțită în Hyperion și oameni de rând, despărțiți de genune din cauza manierei diferite de a percepe lumea, dar și din cauza incapacității acceptării propriei condiții, ajungem într-o lume postmodernă în care omul este într-o continuă căutare a sinelui, dar atât de departe de a fi un Demiurg.
Ora 22.30. Miezul nopții se apropie și, ca în orice poveste, personajele își recapătă forma adevărată. O pătură se lasă peste povești, imagini, oameni, lumina felinarului se stinse, vocea suavă se opri, iar negura nopții se instală peste o seară de poveste.
Recomandarea mea? Nu ratați următoarea noapte dedicată literaturii europene. Veți fi încântați de texte minunate, artiști desăvârșiți și o veritabilă originalitate din partea organizatorilor. Sunt curioasă care a fost atmosfera în celelalte locații…..Dacă ați fost, aștept impresiile voastre, dacă nu, rămâne pe data viitoare!
P.S. Premiile de la Green Tea au fost în cele din urmă revendicate de Las ganadoras!
2 comments