Avanpremieră editorială: ”Prinţesa albă”, de Philippa Gregory

Filme-cărți.ro vă prezintă în avanpremieră un fragment din volumul ”Prinţesa albă”, de Philippa Gregory, apărut de curând la Editura Polirom, Colecția Biblioteca Polirom-Actual. Iată, la început, câteva amănunte despre această carte:

Undeva, între hotarele Angliei, un pretendent la tron strînge o armată. Spune tuturor că e fratele Prinţesei albe şi adevăratul moştenitor. Să fie el oare băiatul trimis cîndva în necunoscut de mama sa, Regina albă? Sau poate un prinţ închipuit, un inamic dintr-o spiţă măruntă al lui Henric Tudor şi al prinţesei de York? Cînd Henric Tudor a luat coroana Angliei, a ştiut că, pentru a aduce pacea într-o ţară chinuită de războaie, trebuie să ia de soţie o prinţesă dintr-o stirpe rivală, pe Elizabeth de York. Însă Elizabeth se va găsi în situaţia de a hotărî de partea cui să fie: a Casei Tudor sau a Casei de York, a soţului sau a băiatului ce pretinde să-i fie frate, un frate demult pierdut.

Fragment

Nu‑mi pot reţine un icnet. Francis Lovell a fost prietenul şi cel mai iubit tovarăş al lui Richard încă din copilărie. A luptat alături de el, iar când Richard a fost doborât, a fugit în sanctuar. Dacă a ieşit, a făcut‑o numai cu un motiv întemeiat. Nu e neghiob, n‑ar fi pornit la luptă pentru o cauză pierdută. Lovell n‑ar fi ieşit din sanctuar şi nu şi‑ar fi ridicat stindardul fără a şti că are sprijin. Trebuie că există un grup de bărbaţi care se ştiu doar între ei şi care au aşteptat momentul – poate încă de când Henric a părăsit siguranţa Londrei. Pesemne că sunt pregătiţi, gata să‑i conteste cârmuirea. Şi precis nu‑l înfruntă singuri, ci s‑au gândit la un alt rege. Pesemne că au pe cine să pună în locul lui.

Mama regelui mă sfredeleşte cu privirea, de parcă şi eu urmează să fiu cuprinsă de flăcările răzmeriţei. Caută semne de trădare, de parcă s‑ar aştepta să vadă semnul lui Cain pe fruntea mea.

— Ca un câine ! spune ea cu duşmănie. Nu i se spune „Lovell câinele“ ? A ieşit din cuşca lui, ca o javră, şi îndrăzneşte să atace pacea fiului meu ! Henric e înnebunit, fireşte ! Şi eu nu sunt cu el ! E uluit, de bună seamă !

— Dumnezeu să‑l binecuvânteze, murmură arhiepiscopul, atingând crucifixul de aur prins de şiragul de perle ce‑i încinge mijlocul.

Mama e întruchiparea îngrijorării.

— A strâns oştire ? repetă ea. Francis Lovell ?

— Va regreta ! jură milady. Şi el, şi Thomas Stafford ! Le va părea rău că au atacat pacea şi măreţia fiului meu. Dumnezeu însuşi l‑a adus pe Henric în Anglia. Să te răscoli împotriva fiului meu înseamnă să te ridici împotriva voinţei Domnului ! Nu sunt doar trădători, ci şi eretici !

— Şi Thomas Stafford ? îngână mama dulce. S‑a înarmat şi un Stafford ?

— Şi fratele lui cel cu inimă trădătoare ! Doi ! Trădători cu toţii !

— Humphrey Stafford ? se minunează cu glas scăzut mama. Şi el ? Iar fraţii Stafford, laolaltă, pot chema la arme atâţia oameni… Doi fii cu nume atât de nobil ! Alteţa Sa regele pleacă la luptă cu ei ? Îşi adună oştirea ?

— Nu, nu, răspunde lady Margaret, măturând întrebarea cu o mişcare a mâinii, de parcă nimeni nu se va îndoi de curajul regelui dacă ea insistă ca el să se ascundă în Lincoln şi să lase pe altcineva să lupte. De ce să plece ? N‑are nici un rost. I‑am scris şi i‑am cerut să rămână acolo unde e. În fruntea oştirii se va afla unchiul lui, Jasper Tudor. Henric i‑a strâns o oştire de mii de oameni şi a promis să‑i ierte pe toţi cei care se predau. Mi‑a scris că îi împing pe rebeli spre nord, către Middleham.

Middleham a fost castelul preferat al lui Richard, căminul lui din copilărie. În toate comitatele de la miazănoapte, bărbaţii care se grăbesc să i se alăture lui Francis Lovell, cel mai iubit prieten al său, tovarăş din copilărie, vor fi aceia care i‑au cunoscut pe Richard şi Francis, în vremea când creşteau acolo. Francis cunoaşte tot ţinutul din jurul castelului Middleham ; va şti unde să pregătească ambuscade şi unde să se ascundă.

— Cerule ! rosteşte calm mama. Trebuie să ne rugăm pentru rege.

Auzind propunerea, mama regelui scoate un icnet de uşurare.

— Desigur, desigur ! Curtea va merge în capelă după cină. E o propunere foarte inspirată, Alteţă. Voi cere o slujbă specială.

Îi face semn cu capul arhiepiscopului, care se înclină şi iese, ca pentru a‑i da de ştire lui Dumnezeu. Maggie, vara mea, se foieşte puţin pe scaun. Ştie că o slujbă specială poruncită de milady pentru ocrotirea fiului ei va dura cel puţin două ore. Milady mama regelui îşi aţinteşte pe dată privirea aspră asupra micuţei mele verişoare, spunând :

— Se pare că încă există nerozi păcătoşi care sprijină Casa de York cea pierdută. Deşi Casa de York e terminată şi toţi moştenitorii ei au murit.

Vărul nostru, John de la Pole, e un moştenitor în viaţă şi a jurat să‑l slujească pe Henric ; Edward, fratele lui Maggie, e moştenitor pe linie directă, însă nimeni nu‑i va atrage atenţia lui milady asupra acestui fapt. Deocamdată, fratele lui Maggie se află în siguranţă, în odaia copiilor. Cu privirea aţintită neclintit pe scândurile duşumelei de sub tălpile ei, Maggie nu spune nimic. Mama se ridică şi se îndreaptă spre uşă cu mişcări graţioase, oprindu‑se în dreptul lui Maggie, ca s‑o apere de privirea fixă, mânioasă a lui milady.

— Merg să‑mi aduc rozariul şi cartea de rugăciuni, spune ea. Vreţi s‑o aduc şi pe a voastră de pe altar ?

Asta distrage imediat atenţia lui milady mama regelui.

— Da, da, mulţumesc. Şi cheamă corul la capelă. Toată lumea să‑şi aducă rozariul. După cină, mergem direct la capelă.

În timp ce ne rugăm, încerc să‑mi imaginez ce se întâmplă, de parcă aş avea darul clarviziunii, ca mama, şi aş putea să răzbat cu privirea de‑a lungul Marelui Drum de la Miazănoapte, până la castelul Middleham din Yorkshire. Dacă reuşeşte să ajungă în spatele acelor ziduri trainice, Lovell ar putea să reziste acolo cu lunile, poate chiar cu anii. Dacă Nordul se ridică la arme de partea lui, va depăşi numeric orice oştire Tudor de sub comanda lui Jasper. Nordul s‑a aflat întotdeauna, cu înflăcărare, de partea Casei de York, Richard a fost iubit la Middleham ca un bun stăpân, pe altarul de la Middleham se află trandafiri albi, poate pe vecie. Mă uit într‑o parte, la mama, care e întruchiparea cucerniciei : în genunchi, cu ochii închişi, cu faţa ridicată, cu încântătoarele‑i trăsături senine luminate de o rază de lumină, frumoasă ca un înger nepieritor ce meditează la păcatele lumii.