Aplaudându-l pe Godot!

Am fost de două ori la Godot Café-Teatru. Şi voi mai merge. Pentru cafea, dar mai ales pentru teatru. Şi pentru atmosferă.

Aflat în Centrul Vechi, pe Strada Blănari, Godot este un spaţiu civilizat, prietenos şi relaxant, chiar şi când devine arhiplin. Adică aproape in fiecare seară! În timp ce îţi sorbi cafeaua, berea, ceaiul sau pinacolada, aşezat la o masuţă rotunda de 4 sau 6 persoane, poţi să urmăreşti secvenţe savuroase de teatru contemporan, bogat în replici mustind de umor. Actorii tineri care dau viaţă acestor piese scurte şi vioaie îşi interpretează partiturile cu o plăcere care se transmite aproape instantaneu şi publicului.

Atât “Cada cu picioare”, cât şi “Cupluri”, piesele pe care le-am vizionat la Godot, sunt fermecător de neconvenţionale, dar au cap şi coadă, ba chiar şi forţa de a te pune un pic pe gânduri, după ce îţi revii din hohotele de râs. Comicul involuntar al unor relaţii interumane mai mult sau mai puţin întâmplătoare, dar distorsionate de nenumărate şabloane de gândire şi bariere psihologice ori sociale, este exploatat cu remarcabilă măiestrie.

Protagoniştii din “Cada cu picioare”, Ştefana Samfira şi Cristi Balint, creează fiecare cu aplomb câte 5 portrete de personaje diferite, angrenate în tratativele aparent banale presupuse de vânzarea-cumpărarea unei căzi, care constituie însă doar un pretext pentru a fugi de singurătate sau de rutină. În “Cupluri”, spectacol alcătuit din 3 scenete distincte, toţi cei cinci actori (se) joacă admirabil, cu o menţiune specială pentru Tudor Aaron Istudor, care dă măsura talentului său mai ales în rolul poliţistului dur, dar îndrăgostit, şi pentru Diana Cavallioti, care reuşeşte să plaseze replici de un haz nebun cu multă naturaleţe, conferind totodată plauzibilitate şi nuanţe subtile celor 3 personaje pe care le interpretează succesiv.

Piesele fac parte din aceeaşi familie a comediilor americane contemporane (în genul lui Woody Allen) şi  sunt regizate de doi membri ai aceleiaşi familii de artişti: Florin Zamfirescu, respectiv, Vlad Zamfirescu. Scenografiile sunt minimaliste, isteţimea textului şi prospeţimea interpretărilor fiind puse în primplan. Se cunoaşte că regizorii sunt, înainte de orice altceva, doi actori de marcă.

Nu-l mai aşteptaţi pe Godot! A sosit şi vă aşteaptă de ceva vreme, cu o cafea bună şi cu un umor de-a dreptul irezistibil, pe Strada Blănari, la nr. 14! Şi nu uitaţi să vă rezervaţi din timp locuri la mese, căci nu sunteţi singurul cititor al acestui blog…