Ante Ciliga – Zece ani în Uniunea Sovietică (I)

Ante Ciliga s-a născut în anul 1898 în satul Segotici din peninsula Istria, aflată în graniţele Imperiul Austro-Ungar, într-o familie de ţărani de origine croată chiar dacă rezonanţa numelui său ne-ar îndemna să credem că ar avea mai degrabă origini istro-române (o simplă speculaţie proprie care nu este confirmată de sursele biografice) slavizate aşa cum au fost atât de mulţi romanici sud-dunăreni. După prăbuşirea Austro-Ungariei, peninsula Istria a fost anexată de Italia, astfel încât Ciliga a mai bifat, fără sa vrea, o naţionalitate, cea italiană. Şi-a început studiile la Mostar, in Bosnia-Herzegovina, aflată atunci tot în componenţa Austro-Ungariei, participând la tulburările naţionaliste din regiune, fiind exmatriculat din colegiu şi interzicându-i-se să mai studieze în vreo şcoală bosniacă. S-a întors în Istria iar pentru că războiul dintre Austro-Ungaria şi Italia izbucnise în 1915 a fost obligat să plece la Brno, în Cehia pentru a-şi continua studiile.

Brno, un important centru muncitoresc în partea austriacă a Imperiului, îi oferă o primă introducere în lupta de clasa. După izbucnirea revoluţiei bolşevice din Rusia, aderă într-o primă fază la Partidul Socialist Croat iar în 1919 la Partidul Comunist Iugoslav, secţie a celebrului Comintern. În primăvara anului 1919 s-a înrolat voluntar într-un detaşament comunist care sprijinea regimul comunist al sfaturilor din Ungaria lui Bella Kun (oare a luptat împotriva trupelor române?). A revenit în Iugoslavia unde continuă să militeze în rândurile comuniştilor radicali până la plecarea sa în URSS, în 1927, implicându-se în confruntările dintre fascişti şi comunişti din Istria, cunoscând puşcăriile italiene din Triste şi Capodistria (1921), devenind în iarna 1924-25 membru al Comitetului Central al Partidului Comunist Iugoslav din partea P.C. Croat.[1] În 1921 şi PCI a fost scos în afara legii de autorităţile de la Belgrad, îngrijorate de expansiunea şi agitaţiile comuniste. Ciliga a părăsit Iugoslavia în 1925, stabilindu-se pentru puţin timp la Viena, continuânadu-şi activitatea propagandistică în slujba revoluţiei. În octombrie 1926 şi-a început aventura sovietică ce avea să-i consume un deceniu din lunga lui viaţă. Iniţial a fost trimis la Moscova pentru a reprezenta mişcarea comunistă iugoslavă în cadrul Cominternului, pentru a instrui dar şi a fi instruit, pentru a observa realizările regimului.

Lunga experienţă sovietică a fost surprinsă în două volume. Primul, “Au pays du grand mensonge”[2] a fost scris între 1936-37 şi a apărut în Franţa un an mai târziu. Relevant, atunci când germanii au înfrânt şi ocupat Franţa au confiscate tirajul din librării, ei fiind încă în strânsă alianţă cu Stalin. Al doilea volum, scris în perioada 1938-41 Siberie, terre de l’exil et de l’industrialisation,  a apărut abia în 1950 completând prima relatare care, în mod ciudat, cuprindea doar un scurt capitol despre cei doi ani petrecuţi de Ciliga în deportarea siberiană, totuşi o experienţă puţin cunoscută în Occident în acei ani. Probabil că de vină a fost şi mediul politic francez de la sfârşitul anilor 1930 puternic impregnat de retorica demagogică a Frontului Popular. Cele două volume au fost contopite ulterior de autor într-o singură carte, rebotezată sugestiv „Dix ans au pays du mensonge déconcertant”[3]

Relatarea lui Ante Ciliga, în ansambul ei, reprezintă o amplă disecţie a societăţii sovietice, pe toate palierele, în perioada 1926-36. Autorul nici măcar nu poate fi acuzat că a vizitat rapid U.R.S.S. pentru că a locuit în ambele ipostaze ale vieţii sovietice din acea perioadă,  atât condiţia de privilegiat, membru al nomenklaturii cât şi cea de deţinut politic, iar apoi deportat/exilat în imensul sistem concentraţionar sovietic. E drept, şi Ciliga o recunoaşte deschis, abia în puşcărie cunoaste adevărata patrie a muncitorilor şi ţăranilor sovietici, depăşind poleiala aurită. Dezmagirea îşi face loc devreme, chiar în momentul cunoaşterii mai aprofundate a Cominternului. „Aşteptam să întâlnesc uriaşi, am dat de pitici. Speram să culeg învăţamintele unor maeştri venerabili şi am găsit numai lachei.”[4] Un camarad iugoslav cu ceva mai multă experienţă în raiul sovietic îl avertizează de la început „nu e socialism, este sclavagism”.

Încetul cu încetul, convingeriile sale tind se apropie de opoziţia formată de Troţki şi susţinătorii săi [5]). „Visul a fost magnific iar deziluzia cu atât mai mare”. „Nimeni nu a făcut mai mult pentru decăderea comunismului internaţional precum guvernul sovietic. Sutele şi miile de străini care au venit să viziteze Rusia Sovietică au plecat dezamăgiţi, demoralizaţi şi perfect incapabili de acţiune. Revoluţia rusă, degenerând, duce către neant mişcarea revoluţionară internaţională căreia îi dăduse altădată un impuls plin de energie.”[6]Încercând să organizeze o grupare de opoziţie cu câţiva temerari iugoslavi disidenţi, este rapid depistat de organele de securitate sovietice şi, într-o primă fază, exilat la Leningrad, suspendat din calitatea de membru de Partid. La Leningrad unde a predat istoria universală în cheie comunistă, a stat din octombrie 1929 până în mai 1930 când, în mod firesc, a fost arestat. Observând mediul academic leningrădean dar şi realitatea de zi cu zi se întreabă „cum se face că în Rusia totul era perfect în cuvinte şi în aparenţă iar în realitate domnea o situaţie dezastroasă?”[7]

Locuind în Casa Partidului din Leningrad, alaturi de elita comunistă locală, într-unul din fostele palate ale aristocraţiei ţariste, Ciliga observă schimbarea obiceiurilor nomenklaturii comuniste,  „aloarea unui om se măsura în eleganţa vacanţelor pe care şi le putea permite, a apartamentului şi mobilelor sale, hainelor dar şi poziţionării sale în ierarhia admnistrativă. Noii privilegiaţi se subdivizau în caste invizibile ochiului neavizat dar de care se ţinea cont cu stricteţe. Solidaritatea unea aceste subclase doar împotriva claselor inferioare; în interiorul clasei privilegiate, grupurile se implicau în lupte subterane.” Ciliga înţeapă legiunile de vizitatori înregimentaţi care deja în momentul când îşi scria cartea, începuseră deja să se bulucească în traseele turistice purtând marca VOKS „Nu este fascinant cum cei mai buni scriitori din Europa şi America descriu şi critică  cu fineţe cea mai mică nuanţă a societăţii burgheze, nu remarcă deloc atunci când vin în Rusia aceleaşi diferenţe sociale.”  

Pentru activitatea sa anti-partinică, un termen la mare vogă în anii 1930 în U.R.S.S. şi 1950 în România, pe nedrept uitat, primeşte trei ani de puşcărie (trece prin închisorile din Leningrad, Celiabinsk, Irkuţ şi Krasnoiarsk) şi alţi doi de deportare în Siberia (în oraşul industrial Krasnoiarsk şi în orăşelul Eniseisk, aflat pe marele fluviu siberian Enisei). „După ce am trăit şi am călătorit patru ani aparţinând minorităţii privilegiate, mi-am petrecut ultimii cinci nu în calitate de observator ci locuitor al acestui regat al arbitrarului.”