Anul acesta a fost dedicat avangardei, scurt metrajele prezente în competiția internațională fiind dintre cele mai bizare, cu mesaje bine ascunse și dificil de identificat de către ochiul obosit al omului obișnuit cu indicații clare. Evadarea din cotidian devine din ce în ce mai grea, iar imaginația pare să piardă teren…
Totuși, există și o parte bună, căci spectatorii sunt forțați să-și folosească și dramul de imaginație rămas și astfel se nasc idei diferite, mesaje întrepătrunse, discuții și prietenii noi.
Cea de-a 4 – fază a competiției internaționale a început cu Impostorul ce încearcă să fure identitatea unui bărbat fericit, luîndu-i locul în familie. Chiar dacă ideea este una interesantă, filmul a rămas suspendat, așa cum par să rămână cam toate ideile mai nou. Se pare că filmul cu final deschis își reia locul în preferințele cineaștilor.
Polonia este destul de prezentă în această competiție, de data aceasta punctând valorile familiale și iubirea de mamă care de multe ori alimentează sensibilitatea copiilor. Toto este un băiat sensibil la frumusețea naturii, zglobiu și vioi pînă în momentul în care ajunge într-un loc destinat să-i fure inocența. Să fi fost vorba de o metaforă a maturizării sau pur și simplu despre ceva mai palpabil, nu s-a precizat.
Am așteptat Japonia cu emoție însă am fost dezamăgită de alegerea lor. Pământ este un desen animat abstract în care pământul se metamorfozează la nesfârșit, în care viața continuă indiferent de lungimea vieții individului. O idee interesantă, dar transpusă într-o manieră mult prea simplă pentru inventivii japonezi.
O altă surpriză, prin lipsa de sens dată de către scenariu, a fost creația franceză 8 gloanțe, o poveste înțeleasă abia după ce am citit sinopsisul. Pe tot parcursul filmului am avut impresia că am în fața ochilor o imagine/fațadă a nebuniei. Chiar dacă pe parcursul celor 12 minute s-a vorbit sau s-a urmărit mai degrabă un pește portocaliu.
Nebuniei i se alătură renașterea și frica reluării trăsăturilor negative la nesfârșit, în vieți diferite, într-un film (Double Act, r. Ding Shi-wei) ce seamănă mai mult cu un discurs hitlerist.
Miguel Anaya din Mexic aduce o odă Oposumului din ţinutul cu agave probabil tocmai pentru că blana lui este la mare căutare și atunci….îi este mai greu să-și facă prieteni.
Aceeași idee probabil a avut-o și Nils Hedinger în Lemne care a adus împreună câțiba bușteni, care în loc să-și țină de urât și să lupte împotriva omului, au căzut pradă propriei ticăloșii. O luptă între bine și rău se dă și-n lumea lemnelor!
O surpriză plăcută a venit tot din Polonia, unde Tomek Ducki ne trimite la Băi, într-o zi obișnuită în care doi bătrâni merg la înot. Însă, înotul se transformă într-o întoarcere în trecut, precum și la bifurcația unor drumuri, a competiției și succesului, și cel al vieții mai anoste poate, dar mai de lungă durată.
Porția sănătoasă de râs a fost oferită de Păr de Delphine Hermans din Belgia. Un portret amuzant al iubitorilor de păr, fantezie, seducție și nonșalanță. Voia bună continuă cu Copilul vădit, un scurt metraj din Marea Britanie care transpune ideea existenței lui Dumnezeu într-o manieră cel puțin copilărească.
Faiyaz Jafri din Statele Unite ale Americii ne lasă perplecși în momentul în care decide să realize un Coney Island fără sfârșit, un montagne russe continuu, precum viața.
Așadar, seara aceasta s-a dovedit a fi una întortocheată, ce ne-a purtat prin fantasme și frici de care nu scăpăm niciodată, spre lumi apuse sau renașteri succesive în corpuri noi, dar cu aceeași minte. Am luptat totuși și pentru animăluțe vânate pentru blana lor sau pentru păduri eradicate pentru lemnul lor. Pentru ca apoi seducția să-și spună cuvântul și montagne russe-ul să ne încătușeze.
