Într-o atmosferă destinsă, joi, 13 iunie, la ora 19:00, a avut loc la demisolul librăriei Cărturești Verona un primul eveniment din seria întâlnirilor lunare cu scriitori români, de data aceasta fiind invitați să citească și să discute despre cum și în ce condiții ia naștere atmosfera în lucrările lor, Corina Sabău (lectură în din romanul „Și se auzeau greierii“ – titlu provizoriu), Irina Georgescu Groza (lectură din romanul „Noaptea dintre lumi“), Daniel Bănulescu (lectură în avanpremieră din romanul „N-ai vrea să te trimit în Paradis?“), Iulian Popa (lectură din volumul de proză scurtă „Guadalajara“), Ion Pleșa (lectură din volumul de povestiri „Anotimpuri care nu se repetă“), Francisc Baja (lectură din romanul „Aproape totul e ok“).
Seara a fost deschisă de scriitorul Daniel Bănulescu care și-a început discursul printr-un citat din Marin Preda: ”Proza e atunci când pățești cea și povestești ce ai pățit.”, apoi a continuat prin descrierea pe care a primit-o romanul ”Numele Trandafirului”, Umberto Eco, în care avem mai multe tipuri de roman, s-a spus. Astfel, consideră Bănulescu, scriitura trebuie să te (con)ducă la meditație, de preferat să nu închidă planurile. Încearcă în proză să creeze o atmosferă de calibru pentru Ceaușescu, o atmosferă de Nero și cu siguranță reușește. A citit fragmentul ”O zi în Palatul lui Ceaușescu”, care mi-a amintit, cu plăcere desigur, de ”Inimă de câine” al lui Mihail Bulgakov. Atmosferă creată rapid, umor și o proză excelent scrisă și citită.
A continuat Irina Georgescu Groza, care a precizat că atmosfera pornește în cazul ei de la un sentiment, care este exploatat și urmărit în dezvoltarea sa. Lucrările ajung uneori în altă parte decât a estimat inițial, se modifică uneori chiar pe parcursul unei scene. Accentul este pus pe senzație în ”Noaptea dintre lumi”, unde avem de-a face cu o atmosferă sumbră, iar personajul central caută în permanență un loc de răgaz. Atmosfera este dată în principal de starea în care autoarea reușește să intre atunci când scrie. O lectură care are la bază tot amintiri ficționalizate din comunism, cele mai multe scoțând la iveală raporturi destul de diferite decât ne-am obișnuit în perioada contemporană.
Iulian Popa a fost cel de-al treilea scriitor care a spus câteva cuvinte despre cum ajunge să creeze atmosfera în prozele sale, mai ales că în tipul acesta de proză atmosfera și nu numai trebuie gestionate mult mai strict, pentru că lungimea nu îi permite o dezvoltare amplă. Pornește mai degrabă de la imagine și/sau de la un sentiment, fără a descrie prea mult, fără a folosi prea multe adjective, dacă nu deloc, iar personajele sale se înscriu mai totdeauna într-un spațiu de fugă, într-o atmosferă tensionată, deși ele tind spre o normalitate pe care o cunoaștem destul de bine. Atenția pentru detalii și finalurile deschise, deși de cele mai multe ori neașteptate, dau însă o notă aparte prozei sale din volumul ”Guadalajara”.
Corina Sabău a vorbit puțin despre atmosfera din romanul „Și se auzeau greierii“, care are o latură documentară destul de pregnantă, este bazată tot pe comunism și anii săi gri cel puțin, pe familia și oamenii văzuți dincolo de perdeaua sumbră a acelor ani. Totuși, intenția este de a crea aici literatură, nu istorie. Corina a spus că nu folosește o tehnică specială, a pornit de la un fapt real, fără a ține seama de modalitățile consacrate de creare a atmosferei, lăsând talentul să creeze atmosfera romanului. Este important ca aceasta să se creeze încă de la debutul volumului, rămânând ca autorul să decidă un eventual ax central și al perspectivei la care și de la care să se raporteze și să pornească. În cazul Corinei romanul a pornit de la o un sentiment de revoltă, pe care însă a încercat să îl tempereze pentru a nu demoniza la cote maxime întreaga poveste.
A urmat Ion Pleșa, cu „Anotimpuri care nu se repetă“ tocmai datorită faptului că noi ne schimbă cu fiecare în parte, avem altă structură cu fiecare moment nou pe care îl trăim. Avem unicitate și ave devenire, două elemente care nu lasă loc repetivității. Unele dintre proze au caracter biografic, ele evocând întâmplări care au marcat într-un fel sau altul devenirea sa. Atmosfera se creează aproape de la sine, personajul aparține unui timp specific, care are un întreg angrenaj cu el, care îl plasează inevitabil într-o atmosferă. A citit din ”Secvențe”, unde atmosfera nu mi-a părut atât de lesne de depistat. Sau poate că totul depinde și de unghiul din care privește cititorul
Francisc Baja a încheiat seara menționând că el ține cont de tehnici în crearea atmosferei, există un limbaj specific, există drafturi care preced textul final, există întâmplări de la care pleacă, amintiri pe care le folosește, aducând aminte de David Bowie și influența acestuia în textul său. Sunt mai multe voci, mai multe texte care se modifică până la forma finală, iar toate acestea au menirea de a fixa povestea până în punctul în care autorul decide să este suficient. Fragmentul citit a zugrăvit o lume sumbră, ai o senzație de plictis și lipsă de afectivitate care reies excelent și rapid în text. Tehnica funcționează impecabil, iar dacă rezonezi cu astfel de romane, atunci lucrările lui Francisc Baja sunt un must.
