Editorial

3 cărți recente de la Humanitas Junior pe care vi le recomandăm de 1 Iunie – Ziua Copiilor

De Ziua Copiilor, Humanitas Junior sărbătorește cu titluri noi și frumoase, care le vor umple celor mai tineri cititori ceasurile libere în vacanța de vară. Cu siguranță, cei mici le vor citi și reciti împreună cu părinții, în vreme ce juniorii deprinși cu cititul de unii singuri vor porni în aventură pe cont propriu. Pentru toți, iată doar câteva dintre cele mai așteptate cărți de la Humanitas Junior, lansate la Salonul Internațional de Carte Bookfest.

1. Cătălin Pavel – „Muntele cu uși

Ilustrații de Oana Ispir
Vârsta recomandată: 8+

Ce poveste grozavă a știut să născocească scriitorul și arheologul Cătălin Pavel! Muntele cu uși, prima lui carte pentru copii, întoarce spatele rețetelor obișnuite și o ia cu mult înaintea așteptărilor cititorilor. Lumea din paginile sale trăiește – cum altfel? – pe împătrita graniță dintre real, imaginar, magic și oniric, acolo unde trăiesc poveștile bune, și-i o bucurie să te lași absorbit în abisurile ei.

Personajul principal, Sara, o fetiță cu minte ascuțită și simț al umorului pe măsură, pornește împinsă de curiozitate într-o aventură de zile mari. Totul începe într-o pensiune lipită de peretele unui munte și continuă în lumea ascunsă înăuntrul muntelui, unde timpul se scurge după alte legi.

Sara pătrunde în acest univers aparent subpământean precum Alice în vizuina iepurelui și tot ca ea călătorește prin tuneluri și uși care apar de niciunde și nu te poartă de două ori spre același loc. Nu-i singură, și poate tocmai de aceea nu-i e frică să se rătăcească cu bună știință, împinsă de o curiozitate poznașă. O însoțesc doi tovarăși de nădejde: un ciobănesc mare și blănos, botezat „domnul câine“, și o cămilă de pluș, numită nu întâmplător – și veți vedea în carte de ce – Zaibaq. Împreună cu ei, Sara trece câteva nopți la rând granița dintre realitate și vis, și are parte de întâlniri neașteptate: cu misteriosul Orbikon, regele din Casa fără sfârșit, cu Tagor, copacul umblător, care vorbește o limbă tainică, și cu Rémy, un băiat însingurat, care-i devine ghid prin lumea din inima Muntelui și care-i povestește câte ceva despre istoria orașului Ξ.

De la toți are de învățat o mulțime de lucruri: despre lume și legile ei, despre înțelesul poveștilor – „o poveste e întotdeauna bună la ceva“ –, despre prietenia adevărată, despre proprii părinți și despre iubirea unei familii, despre tâlcurile ascunse din vorbele adulților și mai cu seamă despre sine, căci, la capătul aventurii, asemenea lui Alice, Sara s-a mai maturizat, e mai înțeleaptă și-i dornică s-o ia de la capăt.

Și, dacă mai mai e nevoie de convingere, aruncați o privire la ilustrațiile în culori reținute ale Oanei Ispir: sunt vii, puternice, spectaculoase, de un rafinament aparte și și-ar merita cu prisosință o expoziție.

2. Adriana Ștefan – „Povești care te trag de mânecă

Ilustrații de Bianca Bratu
Vârsta recomandată: 7+

După succesul volumului Poveşti pe nerăsuflate, Adriana Ștefan revine cu o nouă carte de povești, care recompune ca un puzzle colorat realitatea de zi cu zi a copiilor și o îmbracă în hainele fanteziei: Povești care te trag de mânecă. Nimerit titlu, căci, exact așa cum remarcă Ana Alfianu pe coperta a patra, „acest volum de povești contemporane exact asta face: te trage de mânecă și te ia pe sus iute-iute, fără să-ţi dea răgaz să te minunezi sau să te răzgândești, și te duce într-o lume care seamănă pe ici, pe colo cu a noastră. Cufundându-te în ea, nici nu știi când a fugit timpul și ai terminat cartea“.

Și într-adevăr, între copertele cărții veți găsi, pagină după pagină, un întreg caleidoscop de povești care te iau prizonier fără putință de scăpare și te poartă în viteză dintr-una într-alta:  povești amuzante, despre pirați aprigi, dar miniaturali, care au rătăcit drumul spre înfricoșătoarea lor corabie, iar acum înoată într-o oală cu supă de pe aragazul din bucătăria unui apartament de bloc; sau povești curajoase, despre o prințesă cu tricou cu Metallica, 10 lei de cheltuială și o mulțime de idei năstrușnice; sau povești neobișnuite, în care personajul principal e prepoziția pe, supărată pe viață și pe lume, fiindcă nu mai e folosită corect; sau povești pline de suspans, despre o vrăjitoare închisă în dulapul din dormitor de doi copii sătui de faptele ei rele; sau povești tandre, despre cum să nu lași o felie de tort să-ți strice relația cu cel mai bun prieten; sau povești emoționante și curajoase, despre întâmplări mai puțin vesele, de care au parte până și copii.

Toate au însă perspective neobișnuite asupra vieții, căci autoarea se pricepe de minune să privească lumea prin ochii celor mici și să gliseze cu ușurință și pe negândite din realitate în fantezie și înapoi. Iar deznodământul poveștilor (autoarea e maestră la ticluit finaluri care păcălesc așteptările cititorilor) are întotdeauna un twist cu totul și cu totul neașteptat.

„La final“, spune tot Ana Alfianu, „rămâi cu entuziasmul și bogăţia interioară pe care Adriana Ștefan le trezește cu ușurinţă în cititori, deoarece se află cu siguranţă în posesia baghetei magice a scrisului.“

3. Isabel Allende – „Perla, supercățelușa

Ilustrații de Sandy Rodríguez
Traducere de Ana Alfianu
Vârsta recomandată: 5+

Surpriza acestui început de vară vine fără îndoială de la Isabel Allende. Binecunoscuta autoare chiliană, publicată în România la Humanitas Fiction, s-a hotărât, după 28 de cărţi traduse în peste 42 de limbi şi vândute în mai bine de 77 de milioane de exemplare în întreaga lume, să-și facă debutul în literatura pentru copii.

Perla, supercățelușa este o poveste fermecătoare şi emoţionantă despre legătura dintre un băieţel şi animalul lui de companie, iar modelul protagonistei este chiar unul dintre cățeii autoarei.

Perla cea din poveste este o cățelușă care ajunge dintr-un adăpost în casa unei familii – o casă în care pe vremuri se pare că a locuit un vrăjitor –, unde se împrietenește pe loc cu Nico, un băiețel simpatic, care are un secret. Curând, cei doi devin de nedespărțit și ajung să facă totul împreună. Nici nu-i greu s-o îndrăgești pe Perla, fiindcă ghemotocul de blană are două superputeri: ştie să se facă iubită de toată lumea şi poate să răcnească mai ceva ca un leu-paraleu.

De aceea, într-o zi, ieșind cu familia în parc, Perla reușește să-i facă față unui dulău care dă s-o atace. Această lecție de curaj îi servește de minune lui Nico, despre care aflăm că e hărţuit la şcoală de un băiat mai mare.  

Ca o scriitoare de talent ce este, Isabel Allende știe să pună în siajul unei povești simpatice pentru cei mici o problemă serioasă cu care se confruntă mulți copii în ziua de azi: bullyingul. Mesajul e puternic: cei care hărțuiesc sunt niște lași, iar peste astfel de momente dificile nu se poate trece decât având alături familia și prietenii, dând dovadă de tărie sufletească și învățând să-ți descoperi superputerea și, odată cu ea, stima de sine.

Articole similare

Top 3 seriale bune pe Netflix

Corina Moisei-Dabija

30 de ani de la primul Terminator [infografic]

Jovi Ene

5 cărți de purtat la piept în luna martie

Iulia Dromereschi

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult