FILIT-ul nu a însemnat numai întâlniri literare sau numai dezbateri pe scenă sau în licee, ci a însemnat și multă socializare, și legări sau confirmări de amiciții și prietenii, și mult amuzament. Așa că, pe când eram acolo, am întrebat câțiva dintre scriitorii prezenți acolo care este întâmplarea amuzantă și/sau memorabilă care le-a rămas în minte după a cincea ediție FILIT. Unii au fost mai serioși, alții, mai mulți, mai neserioși 😉 și a ieșit astfel o mini-anchetă literară, pe care o puteți citi la cafeaua de prânz, amuzându-vă de situațiile prin care au trecut.
Au răspuns: Marius Chivu, Jan Cornelius, Alex Tocilescu, Simona Antonescu, Robert Șerban, Radu Vancu, Ioana Nicolaie, Marius Oprea, Florin Lăzărescu, Adina Popescu, Mircea Pricăjan, Iulian Tănase, Tatiana Țîbuleac (cărora le mulțumesc pentru timpul acordat!).
Marius Chivu:
Chiar acum jumătate de oră am ieșit dintr-un studio de înregistrare, unde mi-am făcut emisiunea ”All You Can Read”, aici, cu Nuruddin Farah (interviul va fi pe 27 noiembrie pe urbansunsets.com) și, înainte de a intra în emisiune, Alex Tocilescu cumpărase, de milă, de la o bătrânică, care se plimba pe aici, prin jurul cortului FILIT, o lingură de lemn. I-am cerut-o și i-am făcut-o cadou lui Nuruddin Farah, spunându-i că e o lingură de lemn tradițională, românească, ca suvenir de la Iași. Asta era înainte de a intra în emisie, moment în care mi-a observat ghetele și a zis că îi plac foarte mult și, mai mult decât atât, a observat că în Iași toată lumea e foarte bine încălțată.
Jan Cornelius:
Eu sunt scriitor bilingv, scriu și în germană, și în română, trăiesc de 40 de ani în Germania și pendulez între Est și Vest. Stau mai mult în Germania, dar în ultimul timp vin destul de des în România și de fiecare dată când vin aici, îmi apar niște aspecte care mă frapează, care, probabil, dacă stai aici nu le vezi. Ca un exemplu, în dimineața asta la hotel, când m-am dus să-mi iau micul dejun, am vrut să beau o cafea expresso. Și era mașina de expresso și se putea bea Caffe Latte, Cappuccino, Latte Macchiato și Expresso. Erau cești mici pentru Expresso și cești mari pentru Latte Macchiato, drept care eu am luat ceașca mică pentru Expresso. Am pus-o în aparat, am apăsat pe buton și cafeaua expresso a început să curgă, ceașca s-a umplut, iar cafeaua a continuat să curgă și a curs cantitatea dublă decât capacitatea ceștii. M-am gândit că am apăsat pe butonul greșit, așa că am repetat figura, treaba a continuat. Așa că am chemat chelnerul și l-am întrebat:
-Domnule, acesta este butonul pentru cafeaua expresso?
-Da.
-Ceștile mici sunt de expresso?
-Da.
-Dar dacă pun ceașca mică la expresso, vine cantitatea dublă de cafea!
-Da!
Alex Tocilescu:
Comunitatea cititorilor mei din Iași a decis că ar trebui să facem o lansare ad-hoc, pe care o s-o facem mâine [duminică, 8 octombrie, la Cafeneaua Meru, n.m.]. Ei se vor ocupa de asta, pentru că anul ăsta am fost în calitate de moderator (nu poți să fii și scriitor, și moderator), și cumva ei voiau să mă vadă și în această calitate. Această formă de lansare este ceva destul de rar.
Simona Antonescu:
Amuzant va fi întotdeauna simțul meu de orientare în spațiu. Știam că sunt cazată la Hotel Astoria, vorbisem cu ei la telefon și mi-au spus că au parcare subterană. Eu în zona asta știu o parcare subterană, dar nu știam că este a Hotelului Unirea. Așa că am pus mașina în parcarea Hotelului Unirea. După ce condusesem șase ore, singură pe drum, eram foarte obosită și intrarea în parcare nu este cât mașina mea. Așa că am întors mașina un pic pe o latură, am intrat în parcare și, apoi, am aflat că nu e parcarea potrivită. Așa că m-am dus la hotel și am rugat să mi se explice pe unde pot să parchez mașina. Domnișoara de la recepție mi-a zis: ”Ieșiți din parcarea în care abia ați intrat cu mare greutate, faceți stânga, dreapta, a doua la stânga, a cincea la dreapta și ajungeți la noi!” Normal că n-am vrut să fac așa, m-am prefăcut foarte vulnerabilă, atât de vulnerabilă până când a venit un băiat căruia i-am dat cheia și a pus el mașina în parcarea Hotelului Astoria. Frumos este că eu n-am mai mutat mașina de acolo de unde a pus-o băiatul și, azi-dimineață, am găsit mașina cu ștergătoarele ridicate.
Robert Șerban:
Multe evenimente memorabile s-au întâmplat la FILIT, dar cea mai tare perioadă de râs, că am cronometrat-o, a fost de 45 de minute, chiar cu tine de față. Rar râzi 45 de minute într-o lume nebună. Acolo a fost complicat pentru că toată lumea a participat la șezătoarea culturalo-literalo-umoristico-ironică și nu pot să desprind din șuvoiul de bancuri, poante, vorbe de duh mai ales, bârfe literare, personaje celebre care ni s-au perindat prin gură. Dar merg la antipod, merg la esență și spun că astăzi, la masă, întâlnindu-mă cu scriitorul Iulian Tănase, l-am întrebat:
-Ai mai stat azi-noapte?
Iar el mi-a răspuns calm, credibil:
-Nu știu.
Radu Vancu:
Unul dintre cele mai amuzante și, într-un fel, mai simbolice lucruri petrecute la FILIT în zilele astea mi se pare cel de aseară, când aici, în fața cortului FILIT, un domn homeless l-a abordat pe Florin Lăzărescu și l-a întrebat:
-Nu vă supărați, aici s-a ținut ”Românii au talent”?
Și cred că, într-adevăr, FILIT-ul e un fel de ”Românii au talent” al literaturii române, dar unde cei care au deja talent cu carul, demonstrat, se adună și dau literaturii un glamour public, pe care ea, ca artă privată, foarte deseori îl pune în umbră.
Ioana Nicolaie:
Închipuiți-vă că sunteți la un eveniment cultural serios, grav și deodată se deschide ușa și intră cineva cu un aspirator, care începe să aspire ființe fabuloase care nu există în această încăpere. Ei bine, cel care a deschis ușa se numește Florin Bican, autor de carte pentru copii, evenimentul nu era atât de grav pe cât am zis eu inițial, ci era un eveniment foarte-foarte frumos la Casa Copilăriei din Iași, iar participanții erau copii între 10 și, în mod miraculos, 15 ani (veniți cu o doamnă profesoară din Botoșani). Ființele nevăzute, pe care le aspira cu aspiratorul Florin Bican, erau niște personaje dintr-o carte a mea pentru copii. A fost senzațională scena, pentru că a fost… reală. După aceea, el ne-a explicat cât de greu i-a fost să facă rost de aspirator. Și totul a plecat de la următoarea spaimă a unui copil, că dacă vin viespile de fum (erau niște viespi de fum care umpleau toată încăperea), noi ce facem? Și alt copil a spus: Păi le aspirăm cu aspiratorul! Și atunci Florin Bican s-a ridicat în mod misterios, s-a dus, a negociat la nesfârșit cu doamna de serviciu a instituției și a apărut cu aspiratorul.
Marius Oprea:
Amuzantă a fost întâlnirea de adineaori cu Filip Florian, cu care mă văd din an în Paști tot în asemenea ocazii, deși noi am locuit vreme de vreo doi ani sub același acoperiș, am stat la el în casă, la el în gazdă la începtul anilor 1990, când lucram la Cuvântul și ne plictisisem unul de altul. Filip mi-a adus aminte că, în primăvară, prin februarie, i-am împrumutat soției lui un sacou mai gros, că îi era frig. Ei bine, acum a venit toamna și mă pot duce să-mi iau sacoul, că până acuma n-am apucat să ne vedem, deși m-am tot căutat cu el, ne-am tot intersectat, dar la telefon: eu eram în Apuseni, el era la București, eu eram în București, el era în Elveția și tot așa. Asta e, mai nou, viața de scriitor în tranziție, unul cu un succes mai mare, altul cu un succes mai mic, el în Elveția, eu în Apuseni.
Florin Lăzărescu:
M-au rugat de la TVR să-l scot din lojă, înainte să înceapă seara cu laureatul Nobel, cu Gao Xingjian, pe Nuruddin Farah pentru că nu mai puteau să vină a doua zi să facă filmarea, nu mai aveau camere disponibile și era musai atunci, chiar atunci, să îi ia interviu, chiar dacă întârzie un pic din lojă. L-am scos din lojă, Nuruddin Farah a acceptat interviul, am coborât în foaierul Teatrului Național, i-au luat interviu timp de un sfert de oră și când m-am reîntors, am uitat numărul lojei. Și am început să deranjăm, deja începuse Seara FILIT, lojă de lojă, iar Nuruddin Farah râdea, era super-distrat, iar eu, în schimb, eram foarte panicat. Deschideam ușă după ușă și nu mai găseam loja din care plecase mai devreme.
Adina Popescu:
Dincolo de evenimente, de socializare, de seri, de beri, de discuții, am făcut turul Iașului cu o agenție care avea contract cu FILIT-ul și am fost cu o fată foarte simpatică, cred că nu avea mai mult de 19 ani, și cu Alex Tocilescu, așadar un fel de tur privat. Așa am aflat o grămadă de povești romanțate cu domnițe, boieri, pe care nu aș fi avut cum să le aflu decât poate de pe net, dar trebuia să scotocesc prin diverse locuri. Mi s-a părut o zi foarte simpatică: am aflat, de exemplu, că exista un patinoar pe la 1800 și ceva, undeva în Copou, unde veneau fetele care voiau să se mărite, cele de familie bună, care nu știau să patineze. Veneau cu rochii impozante și cu mamele lor, care le împingeau pe gheață și ele cădeau, ca să vină cavalerii să le ridice. Așa că era un morman de domnișoare în mijlocul patinoarului, căzute unele peste altele, și foarte puțini domnișori. La un moment dat, așadar, trebuiau să se ridice singure.
Este primul festival cu adevărat mare la care particip, am fost năucă pentru că m-am întâlnit cu foarte multă lume; mi-a plăcut că m-am întâlnit cu oameni cu care nu m-am mai văzut de mult, cu alții pe care i-am cunoscut aici și foarte mișto lumea traducătorii, o lume fascinantă alcătuită din oameni remarcabili, cu mult mai puține orgolii și frustrări decât autorii, îndrăgostiți de literatură și de text la modul cel mai sincer.
Mircea Pricăjan:
Întâmplarea mea memorabilă s-a petrecut înainte să ajung la FILIT. Eu am plecat spre FILIT în dimineața zilei de marți, festivalul începând miercuri evident. Gândul meu era să ajung marți seara, ca să fiu de la bun început la evenimente. Nu s-a nimerit să fie chiar așa, pentru ca s-a întâmplat să fiu reținut de probleme, să le spun așa, mecanice, pe drum. A trebuit să înnoptez în Piatra Neamț, din fericire am dormit tot într-o casă de scriitor, deci pot spune că am avut un fel de prolog al târgului, un mic preludiu. Am înnoptat la Adrian Romila acasă, am făcut un mic cenaclu acolo, am discutat despre FILIT, despre cum va fi, mi-a povestit el cum a fost la edițiile anterioare, la care a fost prezent, deci m-am îmbibat un pic de spiritul festivalului. În dimineața următoare, mi-am rezolvat problemele tehnice și am pornit cu elan sporit și cu cunoștințe noi către FILIT.
Iulian Tănase:
S-a întîmplat într-o seară la #FILIT să mă nimeresc la aceeași masă cu laureatul Nobel Gao Xingjian. Ajunsesem mai tîrziu la restaurant și mi-era foarte foame. M-am autoservit de la bufet cu diverse bunătăți, dar nu mai era pîine. Am revenit la masă și am vînat niște resturi de chifle de pe la colegii și prietenii lîngă care găsisem un scaun liber. Domnul Gao Xingjian stătea într-un capăt al mesei și avea în față un coș plin cu pîine. M-am ridicat, m-am apropiat de el și de cele cîteva persoane cu care stătea de vorbă. Ca laureat Nobel pentru literatură, cînd se apropie cineva la tine, te aștepți probabil să ți se ceară un autograf, să ți se aducă un scurt omagiu, chestii de genul ăsta. Eu, în schimb, i-am spus: „Excuse me, may I have some bread, please?“. Domnul laureat a fost amuzat de situație, m-a privit cu multă înțelegere, probabil că știa și el că literatura, la fel ca dragostea, trece prin stomac.
Tatiana Țîbuleac:
Cred că momentul memorabil nu numai al FILIT-ului, ci un moment pe care îl voi ține minte totdeauna, a fost întâlnirea cu elevii, când am văzut pe brațele acestor adolescenți cartea mea și nu oricum, dar cu semne multicolore și cu citate scoase de mână pe hârtie. Nu cred că m-am simțit așa niciodată, văzând acești copii care au citit cartea, care au conspectat-o, au înțeles-o.
