Cinematografia mondială traversează acum o etapă despre care îmi place să cred că e una de retrospectivă, de analiză, de sustenabilitate. Acest lucru nu se referă doar la lungmetraje, ci mai ales la producțiile din categoria docuedramelor și a scurtmetrajelor. Am avut fericita ocazie, zic eu, să urmăresc toate cele 12 pelicule din cadrul Film O’Clock International Festival, eveniment care va avea loc în spații fizice în cele şase ţări participante (Lituania, România, Bulgaria, Grecia, Egipt şi Africa de Sud), în perioada 1-6 martie 2022.
Lista celor 12 pelicule asupra cărora mă voi opri este următoarea:
1. „Bella”, regia Thelyia Petraki, 24 min., hibrid (ficțiune – documentar), Grecia, 2020 – din sinopsisul filmului aflăm că acțiunea se desfășoară în Grecia anilor 1986-1987, cu puțin înainte de căderea socialismului de stat și tocmai la sfârșitul Războiului Rece. În fața ochilor lui Anthi, soția fidelă și credincioasă, țara se schimbă, lumea se schimbă și odată cu ei pare să se schimbe și Christos, soțul plecat în inima lagărului socialist, la Moscova. Pelicula spune povestea unei soții care își așteaptă și ale cărei frământări continue se aruncă dintr-o extremă în alta. Eseul cinematografic mi-a plăcut în mod deosebit pentru dezinvoltura, sinceritatea, franchețea cu care relațiile interumane se conjugă cu realitatea geopolitică a acelor vremuri.
2. „Digital Voodoo”, regia Antanas Skučas Julius Zubavičius, 2 min., animație, Lituania/Marea Britanie, 2020 – un soi de mini fabulă despre distincția firavă a lumilor digitale și non-digitale. În doar 2 minute, regizorul scanează delirul dintre cele două dimensiuni.
3. „Five Tiger”, regia Nomawonga Khumalo, 11 min., ficțiune, Africa de Sud, 2020 – un film menit să scoată în evidență realitatea africană, în care o femeie creștină încearcă prin forțe proprii să supraviețuiască alături de un soț invalid. Pelicula se focalizează asupra dimensiunii etice a unui astfel de trai.
4. „Love Stories on the Move”, regia Carina Gabriela Dașoveanu, 21 min., ficțiune, România, 2021 – iată una dintre peliculele care mi-a plăcut în mod special. Lili e o taximetristă care încearcă din răsputeri să își salveze mariajul cu Dani, un bărbat care uită că relațiile interumane cer implicare și căldură. Este un film despre nefericirea tăcerilor în cuplu, despre nevoia de validare a emoțiilor. Poveștile de dragoste pe care eroina noastră le aude zi de zi nu fac altceva decât să îi confirme propriul său abandon emoțional.
5. „Nexting”, regia Karina Logothetis, 11 min., ficțiune, Grecia/SUA, 2021 – o parabolă despre firava conexiune a relațiilor din era digitală.
6. Once Upon a Time in the Cafe, regia Noha Adel, 16 min., ficțiune, Egipt, 2021 – una dintre cele mai bizare producții din această listă, care vine să scoată în față limita obsesivă a fanatismului. Până unde crezi că poți să duci cultul unei personalități? Bassem, un student de succes venit din Cairo, e martorul meciului de fotbal dintre Egipt și Rusia, meci disputat într-un Campionat Mondial. Ce se întâmplă între pereții acelei cafenele pare desprins din 12 angry men.
7. „Ruby & Roach”, regia Erentia Bedeker, 9 min., animație, Africa de Sud, 2020 – un trist desen animat despre cum să fii diferit într-o lume a șabloanelor. Două jucării diferite dintr-un magazin ajung să se zbată pentru un loc sub soare. O producție la care efectiv ți se pot umple ochii cu lacrimi.
8. „Santiago”, regia Andrey Koulev, 16 min., animație, Bulgaria, 2021 – încă un desen animat, care e inspirat din nuvela „Bătrânul și Marrea”, care mi-a plăcut în mod special, deoarece vorbește despre ideea de luptă, de comunitate, de marginalizare. Trist, pe alocuri bizar, dar impresionant – iată cum l-aș descrie.
9. „The Deer Hunting”, regia Andrei Olănescu, 22 min., ficțiune, România, 2020 – un scurtmetraj care se centrează pe ideea relațiilor defectuoase tată – fiu. Un tânăr își cunoaște tatăl absent timp de 22 de ani la o vânătoare. Dialogurile lor sunt o punere a cărților pe masă, la rece, simplu, pe alocuri dur și foarte trist.
10. „The Interrogation”, regia Urtė Sabutytė, 14 min., ficțiune, Lituania, 2021 – anume această creație a fost pentru mine relativ bizară. Interogatoriul unui proxenet și dialogul dintre polițistă și victimă se clădesc într-un eseu despre cât de săraci și vulnerabili sunt cei care cad în plasa criminalității. Este inedit să urmărești filmul sub aspect de joc actoricesc, ritmicitate, mimică și să înțelegi că uneori adevărul e doar în nuanțe gri.
11. We Come One by One and We Leave at One’s Time”, regia Mihnea Toma, 20 min., documentar, România, 2020 – un documentar despre un grup de bocitoare profesioniste din localitatea Romuli și despre opinia Bisericii asupra acestui obicei păgân. E de văzut pentru imaginile peisagistice frumoase și pentru umorul femeilor prinse în cadrul narațiunii.
12. „What We Don’t Know About Mariam”, regia Morad Mostafa, 25 min., ficțiune, Egipt, 2021 – Mariam ajunge la un control medical într-un spital egiptean, alături de un soț autoritar și de fiica sa. Aceasta sângerează și medicii dau două diagnostice diferite. Din acel moment, soțul se dezlănțuie. Este un film despre relații trecute sub tabu, despre obiceiuri și despre violența conjugală, dar mai ales despre tăceri.
Mi se pare că această listă cu 12 filme documentare pare desprinsă dintr-un mozaic social de anvergură, reliefând realități cu care ne-am învățat să coabităm. Tu pe care le-ai viziona?
