Un nou partener Filme-carti.ro, Editura Casa de Pariuri Literare (CDPL), vine în această săptămână cu ideea organizării unui concurs inedit, în care puteți câștiga cinci cărți puse la dispoziție de editură: 1. Dumitru Crudu – Un american la Chisinau / 2. Mihail Vakulovski – Biblidioteca / 3. Calin Torsan – Plasterca / 4. Diana Iepure – O suta cincizeci de mii la peluze / 5. Veronica D. Niculescu – Rosu, rosu, catifea.
Bonus CDPL: o întâlnire cu autorul (castigatorii din Bucuresti se vor putea intalni cu autorii care vor fi in Bucuresti in luna septembrie).
Despre cărți:
Dumitru Crudu – Un american la Chisinau. Acțiunea romanului Un american la Chișinău are loc la sfârșitul anilor ‘90 în Craiova, Brașov, Bran, Pitești, Câmpulung, Iași, Vaslui, Todirești, Ungeni, Flutura, Chișinău. Personajele principale ale cărții sunt un tânăr gazetar de la un cotidian din Brașov, basarabean de origine, Anton Șleahtițchi, și un american din Chicago, care ține neapărat să ajungă la Chișinău. Cel care-l conduce, Anton Șleahtițchi, nu o rupe deloc în engleză, iar americanul, în română. Un american la Chișinău mai e și un roman plin cu securiști, kaghebiști, mafioți, poeți ratați și curve, în care se ciocnesc mentalitățile și în care destinul zbuciumat al unor tineri e proiectat pe un fundal neorealist.
Mihail Vakulovski – Biblidioteca. Au început să curgă cititorii, sînt prezenți și Sandra Brown, și varianta brașoveană a lui Zenga în costum, în adidași și cu șapcă, și bătrîna care comandă numai cărți foarte vechi, și grupurile de tineri rockeri și hip-hopiști, și grupurile de studenți și studente, și profu’ zen, care a intrat vorbind la telefon, apar și cîteva colege care vor să le împrumut cărți de la sala de lectură, și femeia de la xerox, veselă și haioasă, nu lipsesc nici cei doi tineri iubiți care învață arta fututului la bibliotecă, comandînd cînd cărți cu poziții yoga, cînd Kamasutra, cînd Cum să ajungeți mai ușor la orgasm și O cale sigură de a-ți satisface partenerul, chestii din astea, comandă amîndoi, amîndoi vin după carte, pleacă și vin împreună.
Calin Torsan – Plasterca. „Eram singur și înghețat, în biroul pustiu. Atunci, m-am repezit să-ți aștern aceste nimicuri despre Shaun Higgins, specialistul ce a reușit să rezolve misterul «insulei-fantomă» din Pacific. Apărea pe mai toate hărțile, dar nu a fost găsită de cercetătorii care au plecat să o caute cu vreo lună în urmă. Din 1876 s-a strecurat eroarea. Atunci, comandantul balenierei Velocity a raportat în jurnal o serie de stânci mari și niște insulițe de nisip, marcând porțiunea de pământ pe o hartă. Informațiile lui au tot fost copiate și recopiate, postulând drept insulă un probabil și posibil recif. Cineva din lumea aceasta, cu un veac în urmă, s-a mai gândit la Plasterca. Îți dai seama ce lucru minunat? Și s-ar putea ca lumea despre care am zis odată că nu am găsit-o, aceea ce spuneam că ți se cuvine, alături de această carte care abia mai încape în colivie, să se afle undeva, pe-aproape.“
Diana Iepure – O suta cincizeci de mii la peluze. O sută cincizeci de mii la peluze e una dintre cele mai puternice cărți scrise în perioada postsocialistă. E o carte care, la fel ca și Tratat de Tanatofobie sau Șoboloniada (de Steliana Grama) va bulversa, cu siguranță, clasamentele literaturii contemporane. Doar că, spre deosebire de celelalte două cărți, tragem nădejdea că cei care fac critică literară nu vor strâmba din nas și o vor citi acum. Iar dacă acest lucru nu se va întâmpla, suntem siguri că peste ani se va găsi cineva care o va descoperi și o va aprecia la justa valoare. (Dumitru Crudu)
Veronica D. Niculescu – Rosu, rosu, catifea. Amintiri din Epoca de Aur? Și da, și nu. Sînt întîmplări domestice dintr-o epocă sălbatică, cioburi de viață, uneori schițate în dialoguri repezi, alteori alcătuite din fraza lungă a unui singur gînd, povești cu decreței, cu frați, părinți sau bunici ai acestor copii. Între întîmplările atît de firești pe atunci, ce pot părea atît de absurde acum, se strecoară, nepusă, veșnica întrebare: cum de-a fost posibil?
Pentru a câștiga una sau mai multe dintre cărțile oferite, va rugăm sa răspundeţi la următoarea întrebare:
Căruia dintre autorii cărților menționate mai sus i-ați adresa o întrebare și care ar fi aceasta?
Condiţii de participare :
- folosiţi o adresă de e-mail validă;
- lasati maximum un SINGUR comentariu pentru fiecare dintre cărțile/autorii menționați mai sus (de pe aceeași adresă de e-mail, de pe același IP, etc.);
- cele mai pertinente/inspirate întrebări din comentarii vor fi desemnate câștigătoare direct de către autorii cărților (care vor răspunde, de asemenea, la întrebările formulate);
- un comentator va putea câștiga una, două, trei, patru sau chiar cele cinci cărți puse în concurs, dacă întrebările sale vor fi considerate cele mai inspirate.
Asteptam comentariile dvs. pana duminică, 1 septembrie 2013, inclusiv, iar câștigătorii vor fi anuntați pe aceasta pagina si pe adresa de e-mail pentru comunicarea datelor personale, respectiv nume si adresa postala, unde vor primi premiile: 1. Dumitru Crudu – Un american la Chisinau / 2. Mihail Vakulovski – Biblidioteca / 3. Calin Torsan – Plasterca / 4. Diana Iepure – O suta cincizeci de mii la peluze / 5. Veronica D. Niculescu – Rosu, rosu, catifea.
Succes!
Later edit (3 septembrie 2013): Cei cinci autori ai cărților puse în concurs, Dumitru Crudu, Mihail Vakulovski, Calin Torsan, Diana Iepure, și Veronica D. Niculescu, au ales câștigătorii, personal pentru fiecare carte oferită ca premiu. Așadar, câștigătorii sunt:
– sims pentru cartea Dumitru Crudu – Un american la Chisinau cu întrebarea: „Am vazut ca ati scris o piesa de teatru care se bazeaza pe o tema politista, va vedeti pe viitor in postura unui scriitor de romane politiste?”
– Ana Mănescu pentru cartea Mihail Vakulovski – Biblidioteca cu întrebarea: ”Care este gândul care vă ajută să mergeți mai departe în momentele dificile, ce vă inspiră să luptați în continuare pentru literatură?”
– G.M. Negutu pentru cartea Calin Torsan – Plasterca cu întrebarea: ”Plasterca este, în definitiv, produsul unei geografii imaginare. Ca geograf al lumilor din cuvinte, de cine vă simțiți mai influențat? De Borges, cu Tlön, Uqbar, Orbis Tertius, sau de Saint-Exupery, cu planetele Micului Prinț? Mai exact, Plasterca a fost scris de scriitorul matur, care își transpune ideile și opiniile în text sau de scriitorul copil, care doar își construiește o lume în care să se joace liber?”
– Geo Găletaru pentru cartea Diana Iepure – O suta cincizeci de mii la peluze cu întrebarea: ”Aţi avut un moment în care să vă îndoiţi de ceea ce faceţi?”
– Silvia Puiu pentru cartea Veronica D. Niculescu – Rosu, rosu, catifea cu întrebarea: ”Care vremuri erau mai fermecatoare, cele dinainte de 89 sau dupa? Pentru domnia sa, pentru copii….Eu aveam 5 ani la Revolutie, dar vazand filme sau din povestile parintilor, probabil ca nu degeaba ii zice Epoca de Aur.”
Felicitări!
92 comments
Inorice moment celulele cenusii au tendinta sa evadeze din cotidian si sa-si creeze un sanctuar al lor!! Exista intrebari,mii de intrebari ce pot fi rostite, insa nu intodeaunase gaseste momentul prielnic!Eu as adresa o intrebare doamnei Veronica D. Niculescu si as avea curiozitatea sa stiu ce dorea sa inspire cartea cu titlul „Rosu,rosu,catifea”?
Imi dorersc demult sa castig niste carti! Poate voi castiga,sper!
Mulţumesc pentru întrebare, Roxana.
„Roşu, roşu, catifea/ Ce se dă nu se mai ia” era un cântecel pe care îl intonau copiii mai demult, când eram eu mică, în următoarea situaţie: un copil îţi dădea o jucărie de care, să zicem, el se cam plictisise; dacă apoi se răzgândea şi o cerea înapoi, tu cântai: „roşu, roşu, catifea…”.
Ce am dorit să spun de fapt cu frântura asta de cântecel se înţelege dacă citeşti cartea cu povestiri care se petrec în perioada „roşie”, însă nu abordează subiecte grave, ci în mare majoritate copilăria, adolescenţa – un roşu de catifea, dulce-amărui, cu tragedii mărunte, specifice mai degrabă unei vârste, decât unei epoci istorice.
cine a castigat??
Asa cum v-am scris si pe Facebook, azi trimitem întrebările participanților la autorii cărților, care vor alege fiecare câștigătorul cărții semnate de ei. Vom anunța pe blog și pe mail câștigătorii când îi vom primi…
multumesc!!! am scris si aici ca sa fiu sigura 🙂
Întrebarea mea este pentru Mihail Vakulovski, pe care-l admir foarte tare pentru cum promovează literatura în general și cea basarabeană în mod special:
Care este gândul care vă ajută să mergeți mai departe în momentele dificile, ce vă inspiră să luptați în continuare pentru literatură?
Chiar literatura ne ajută să trecem peste cele mai dificile momente ale vieţii. Beletristica (şi cînd o scrii, şi cînd o citeşti) e şi hedonistă, şi instructivă, şi existenţială şi are şi rol terapeutic…
Cît despre promovare, fac asta dintotdeauna, tot din dragoste faţă de literatură. Tata, care mi-a fost şi profesor de literatură, avea metode speciale de promovare a cărţilor pe care ar fi vrut să le citesc şi la un moment dat mi-am dat seama că am început şi eu să-i propun cărţi spre lectură şi discuţii. Apoi am început să scriu, inclusiv cronici, aproape din copilărie, după care am tot lucrat la reviste de cultură. Susţin şi promovez scriitorii basarabeni (dar şi pe ruşi, mai ales pe cei tineri, încă netraduşi) pentru că-s mai puţin cunoscuţi peste pîrîu, iar unii dintre ei chiar merită citiţi. Povestindu-vă despre ei (sau traducîndu-i, depinde) – fac un serviciu în primul rînd cititorilor români…
Mulţumesc, Ana:).
O intrebare pentru Veronica D. Niculescu:
„Dacă v-ati putea întîlni cu un personaj literar, care ar fi acesta? Şi de ce?”
Mulţumesc pentru întrebarea deosebit de interesantă. Răspunsul poate fi diferit în fiecare zi. Astăzi, o să spun că mi-aş dori să mă întâlnesc cu Otoko, personajul principal feminin din „Frumuseţe şi întristare” de Yasunari Kawabata. Fiindcă este cartea prin care mă plimb acum şi îmi place tare mult. Aş sta cu Otoko şi aş asculta clopotele în noaptea de Anul Nou, ca în carte, şi am avea foarte multe de spus şi încă şi mai multe de tăcut. E un pesonaj de cunoscut, o prietenă de avut.
Pentru ce trupa din zona ruski rock ti-ar fi placut/placea sa scrii versurile?
Da, m-am văzut în postura asta, recunosc. Din copilărie am fost fascinat de versurile pieselor din russkii rock, chiar dacă atunci încă nu ştiam de ce sunt atît de puternice (din simplul motiv că poeţii, neputînd publica, s-au retras în underground, compunînd pentru cîntăreţi). Ascultînd Akvarium sau Nautilus Pompilius, Kino, Maşina Vremeni, Leningrad, Aukţion, Alisa, Grajdanskaia Oborona, Krematorii, Zvuki Mu, Zooparc, Vîsoţki, Splin, Zemfira, de multe ori mă surprindeam traducîndu-le versurile… asta fiind o altfel de scriere, o re-scriere. De altfel, am făcut un număr TIUK cu traduceri din russkii rock, îl puteţi vedea aici: http://www.tiuk.reea.net/index.php?option=com_content&view=article&id=574.
Intrebare pentru Mihail Valukovski. Care a fost momentul cel mai inspirat cand ai scris o carte?
Intrebare pentru Mihail Valukovski: Ce intamplare i-a declansat imaginatia,i-a dat ideea ce a dus intr-un final la cartea Biblidioteca?
O intrebare pentru Diana Iepure. Care a fost primul gand asternut pe hartie?
Am învățat să citesc și să scriu cu litere de tipar pe la cinci ani. Îmi aduc aminte de felicitările scrise pentru părinți, de ziua lor, pe ilustrate frumoase, cu flori. Cred că alea au și fost primele „gânduri așternute pe hârtie”.
Pentru Mihail Valukovski voi pune o intrebare. A fost vreun moment in viata ta de deznadejde dn care te ai inspirat pentru a scrie?
Intrebare pentru Veronica D. Niculescu. Ce sentimente domina cartile tale?
Nu prea ştiu, Carmen. Sentimentele sunt precum ţările, bine definite prin hotare, pe o hartă? Nu ştiu, nu cred, şi de aceea nu prea pot răspunde.
Poate că starea, situaţia cea mai întâlnită în povestirile mele sau cea care mă preocupă cel mai mult atunci când scriu, este singurătatea – indiferent ce facem şi indiferent cu cine suntem.
Mulţumesc!
Intrebare pentru Dumitru Crudu. Ce este important de retinut din cartile tale si de ce?
În primul rând, eu nu am încercat niciodată să amestec genurile, aşa cum a menţionat lucrul ăsta şi Paul Cernat într-o cronică de-a sa. Când am scris poezie, am scris poezie, când am scris proză, am scris proză şi aşa mai departe. Dar nu prozopoezie sau invers. Ce ar fi important? Faptul că încerc să prezint destinul generaţiei mele, care acum a trecut de 40 de ani, ce a fost şi ce a ajuns, devenirea şi prăbuşirea ei. Asta pe de o parte, pe de altă parte, mă interesează, vorba lui Alexandru Muşina, să nu mai văd omul doar dintr-un singur unghi, mizerabilist, ci din mai multe perspective şi să ajung să-i aud bătăile inimii. Vreau ca cei care îmi citesc romanele mele să audă bătăile inimii personajelor mele, să le poată atinge pielea, să le audă hârşâitul respiraţiei, să le simtă palmele ude de frică sau de speranţe. Literatura mea încearcă să prezinte mai mult CAZURI umane, destine, cu părţile lor întunecoase şi luminoase şi mai puţin îşi propune să ia ochii. Dacă o să auziţi şi dumneavoastră, cum îi bate inima (uneori foarte accelerat, alteori, neregulat) lui Anton Şleahtiţchi înseamnă că mi-am atins scopul.
Intrebare pentru Calin Torsan. Ce te a fascinat cel mai mult de la aceasta viata si daca ai transpus vreun moment din viata ta intr o carte?
Inca sunt fascinat – si nu ma mai opresc din a ma mira – chiar de lucrul asta, cand banal, cand incalcit, pe care il numim cu prea mare usurinta si fara sa ne gandim mai adanc la el – viata. Eventual cu V. Exista poate in fiecare dintre noi un moment in care reusim sa patrundem printre firele care ne urzesc si ne complica existenta. Intuim atunci – dar fara sa experimentam prea mult – ca a trai inseamna exact opusul a ceea ce practicam zilnic.
Sigur ca da, scrierile mele sunt rod al franturilor de viata care mi-au atras atentia la un moment dat. Asa ca, firesc, episoade intregi din ceea ce am trait pot fi recunoscute – chiar daca in variante alterate, imbunatatite sau nu – in randurile pe care le-am nascocit.
În primul rând, eu nu am încercat niciodată să amestec genurile, aşa cum a menţionat lucrul ăsta şi Paul Cernat într-o cronică de-a sa. Când am scris poezie, am scris poezie, când am scris proză, am scris proză şi aşa mai departe. Dar nu prozopoezie sau invers. Ce ar fi important? Faptul că încerc să prezint destinul generaţiei mele, care acum a trecut de 40 de ani, ce a fost şi ce a ajuns, devenirea şi prăbuşirea ei. Asta pe de o parte, pe de altă parte, mă interesează, vorba lui Alexandru Muşina, să nu mai văd omul doar dintr-un singur unghi, mizerabilist, ci din mai multe perspective şi să ajung să-i aud bătăile inimii. Vreau ca cei care îmi citesc romanele mele să audă bătăile inimii personajelor mele, să le poată atinge pielea, să le audă hârşâitul respiraţiei, să le simtă palmele ude de frică sau de speranţe. Literatura mea încearcă să prezinte mai mult CAZURI umane, destine, cu părţile lor întunecoase şi luminoase şi mai puţin îşi propune să ia ochii. Dacă o să auziţi şi dumneavoastră, cum îi bate inima (uneori foarte accelerat, alteori, neregulat) lui Anton Şleahtiţchi înseamnă că mi-am atins scopul.
Pt Veronica Niculescu: Care vremuri erau mai fermecatoare, cele dinainte de 89 sau dupa? Pentru domnia sa, pentru copii….Eu aveam 5 ani la Revolutie, dar vazand filme sau din povestile parintilor, probabil ca nu degeaba ii zice Epoca de Aur.
Epoca de Aur e de tristă amintire din aproape orice punct de vedere. Dacă e vorba de vreun soi de nostalgie în cartea mea, ete nostalgia după Timp, nu după timpuri.
Ce vreau să spun? După timpul dus, după vârstele duse, trăite vrând-nevrând atunci. Nu după epocă, Doamne-fereşte.
Nu alegem când să ne naştem, însă copilăria este frumoasă oricând, în aproape orice împrejurări. Am cunoscuţi care povestesc întâmplări fermecătoare din copilărie, deşi se jucau printre dărâmături, după război, în Germania… În câteva dintre povestirile din volumul meu personajele sunt copii. Doar întâmplarea face să cunosc acele timpuri şi nu altele. Dar nu am scris despre comunism, nici nu aş fi putut… Comunismul este doar un fundal. Iar povestirile, dacă vreţi, sunt nişte mici broderii colorate pe un fundal sumbru.
Dar, revenind la întrebarea dumneavoastră, n-ar fi de dorit nici în glumă o întoarcere atunci. Nimic nu „era mai bine” atunci, decât poate la nivelul cel mai primar, cel mai la firul ierbii, acolo unde nu ajungea istoria mare – de exemplu, liniştea şi curăţenia unei mici pajişti dintre blocuri.
Spre lucrurile acestea mici am încercat să mă aplec, spre zonele unde istoria abia dacă se iţea de după colţ, ca o umbră rău prevestitoare.
Mulţumesc pentru întrebare!
Si eu va multumesc foarte mult pentru raspuns. Probabil aveti dreptate, asa cum in viitor, oamenii vor vorbi cu tristete si despre vremurile astea de acum si tot asa nu ar vrea sa revina. Pentru ca nu suntem foarte departe din anumite puncte de vedere, iar din altele suntem mai rau si mentionez aici cateva sisteme: invatamantul, sanatatea, cultura cred ca erau mai apreciate si mai bogate. Acum e lipsa de respect si spaga pretutindeni. M-a bucurat aceasta mica discutie! O zi minunata va doreste un profesor!
Mulţumesc, o zi frumoasă!
Intrebare pentru Veronica Niculescu. Despre ce iti place sa scrii mai mult sau ce ai vrea sa scrii?
Am răspuns un pic mai jos. Mulţumesc.
Pentru C. Torsan. Ai putea sa scriii despre suferinta?
Intrebarea dumneavoastra este semnul clar al faptului ca nu ati citit nimic scris de mine. In acest sens, acest soi de dialog pe care il incercam aici, delimitat de spatiul relativ restrans, mi se pare cumva inutil.
Îmi place să scriu proză scurtă, iar piesele dintr-un volum să aibă o unitate tematică. Am un volum cu povestiri de dragoste, un altul cu mici întâmplări din perioada comunistă… Până nu găsesc tema comună a povestirilor, nu încep să scriu. Aş vrea să scriu un volum de proze foarte scurte, foarte, foarte scurte, cu mici întâmplări cotidiene, aparent banale, cu oameni obişnuiţi, cu gesturi obişnuite, care să palpite de ceea ce este viaţa de zi cu zi, de ceea ce pare normal, dar este de fapt minunat, extraordinar.
Mulţumesc!
Întrebarea mea este pentru Mihail Vakulovski, :
Care sunt sursele de inspiratie, de unde provine samburele de la care se incepe inlantuirea tuturor metaforelor si figurilor de stil?
Probabil că fiecare artist are altă scînteie care-l aprinde, chiar şi acelaşi om poate fi trezit cu altceva la poezie, proză sau dramaturgie, să zicem. Eu sunt un scriitor existenţialist sau vitalist, cum m-a etichetat, foarte exact, Dumitru Crudu într-o cronică. Pe mine mă poate trimite la scris o întîmplare din realitate, o imagine din viaţă, o idee, o stare, aproape orice. Uite, cel mai recent existem comis vine de la o imagine din faţa blocului – doi bătrînei care stau pe-o bancă şi se uită în gol, fără să-şi vorbească. Iată ce-a ieşit: http://vakulovski.livejournal.com/240775.html
Iar existemul ăsta a pornit chiar de la umbrele care mă înconjurau și de la faptul că în acel moment mă gîndeam la tata:
nu mă lăsa-n urmă, umbră
mă întorc din oraş
pe sub munte
admir zăpada
şi mă gîndesc la tata
umbrele mă înconjoară
umbre pe zăpadă
umbre prietenoase
umbrele mele
merg lîngă mine
umbrele mele
merg cu mine
vorbesc cu tata
cu bunica
cu bunicul
te iubesc tată
nu cred că ţi-am spus asta
vreodată
mi-e dor de tine şi te iubesc
umbrele noastre sînt cei de pe lumea cealaltă
care ne iubesc
umbrele noastre sînt cei de dincolo
care ne ghidează prin viaţă
umbrele noastre sînt
sufletele noastre
uită-te-n oglindă şi zîmbeşte-i
umbrei care te iubeşte
uită-te-n oglindă şi zîmbeşte-i
vampirului din tine
cei pe care nu-i iubeşte nimeni de dincolo
sînt
nişte vampiri
Pentru Mihail Vakulovski:
Exista o carte/o personalitate care v-a schimbat perspectiva asupra vietii?
Dacă aș fi învățat să scriu și să citesc la școală probabil că răspunsul ar fi fost „Abecedarul”, dacă aş fi fost credincios înrăit probabil că aş fi zis „Biblia”, dar pe mine m-a învăţat să citesc şi să scriu bunica, înainte să ajung la şcoală, cît despre Moş Crăciun şi din ăştia – nu cred c-am crezut vreodată în existenţa lor… Mi-au plăcut foarte multe cărţi, mulţi scriitori, am trecut prin toată literatura universală, dar n-aş putea să spun că există cineva sau ceva care „mi-au schimbat perspectiva asupra vieţii”, nici chiar aşa. Pentru mine cei mai importanţi sunt părinţii, fratele, bunicii, soţia, prietenii, cei de lîngă mine, nu plîng la filme, e adevărat că uneori izbucnesc în rîs citind…
Cel mai tare m-a influenţat tata, şi înainte, şi după moarte.
Cartea este inspirata din povesti de viata?!
Poveşti, povestiri, povestioare. Da.
doresc sa il intreb pe scriitorul Dumitru Crudu, ce l-a motivat sa scrie in general, dar mai ales cartea ”Un american la Chisinau”
Stiti, toate versiunile romanului, culmea, am inceput sa le scriuin timpul unor intoxicatii alimentare foarte nasoale, care ma doborasera la pat, aveam febra, greturi, voma, capul mi se invartea, nu puteam sa dorm, nu puteam merge, nu puteam sta in picioare,ma intepau talpile, ma furnicau, mi se facea cand cald, cand rece, si atunci, in clipele alea foarte nasoale, cand ziua devenise noapte si noaptea zi, vorba poetului, am inceput sa scriu romanul, atat prima, cat si a doua versiune. Si ambele, cand imi era rau de innebunea,m. Pe parcurs, in timp ce scriam la roman, mi-am revenit si in primul si in al doilea caz. Adica primul imold a fost de ordin fiziologic. Daca nu as fi scris, cine stie daca mai faceam fata acelor intoxicatii cumplite.
Dumitru Crudu – Un american la Chisinau…l-as intreba daca nu ar fi si o continuare ..in anii acestia ,pentru a vedea cat s-a modificat societatwea moldoveneasca in acest timp…in bine sau rau…
Continuarea am scris-o inainte de a publica Un american la Chisinau, in volumul Oameni din Chisinau, unde vorbesc cum a evoluat societatea moldovenasca in anii 2000. Mai bine zis, vorbesc despre o familie. Societatea basarabeana redusa la scara unei familii. Tot ce se intampla in societate se reflecta asupra acestei familii , aflata in pragul divortului.
Pentru Veronica D. Niculescu : Care considerati ca a fost cel mai de succes volum publicat de dumneavoastra?
M-aţi încuiat şi m-am încuiat! Iată o întrebare la care nu cred că se poate răspunde clar. În ce măsurăm succesul?
Tocmai mi s-a propus să traduc un volum de non-fiction, care e în topurile de vânzări al Amazon, dar pentru care am găsit doar cronici distrugătoare în presa de limbă engleză. Pare o uriaşă tâmpenie. Cum şi subiectul îmi este profund antipatic, am refuzat să o traduc. Dar, din punct de vedere al vânzărilor, cartea asta este un mare, mare succes.
Ca să încerc să vă răspund totuşi cumva, acest ultimul volum al meu, Roşu, roşu, catifea, s-a bucurat de cele mai multe reacţii din partea criticii, majoritatea pozitive; la fel, din partea publicului – din tot ce am publicat până acum. Dar ca vânzări probabil Basmul Prinţesei Repede-Repede, de la Polirom, stă mai bine.
As avea o intrebare pentru Diana Iepure.
Buna ziua, as dori sa va intreb de ce a-ti devenit scriitoare? La ce varsta a-ti descoperit pasiunea pentru scris si cine va incurajat prima data ca aveti talent la scris.
nu mă consider scriitoare. am înțeles că mă pasionează scrisul destul de târziu. eram trecută de treizeci când am început să scriu pentru un săptămânal de politici publice. atunci mi-am dat seama că e munca pe care o fac cu cea mai mare plăcere. m-au susținut ai mei de acasă, profesoara de română, vera toma. apoi, la chișinău,lingvistul ion dron,scriitorul și publicistul vitalie ciobanu, care s-a apropiat de mine și mi-a zis că am simțul cuvântului și că scriu bine. deja la bucurești m-au încurajat mihail vakulovski, marius ianuș, dumitru crudu …
Pentru domnul Calin Torsan: ce scriitor roman si strain aveti?
Nu inteleg unde sa-l am pe acest scriitor de care ma intrebati. Prin preajma – chiar acum, cand va scriu aceste randuri – nu se afla decat unul. Vad ca-i roman.
Întrebarea mea este pentru Mihail Vakulovsk
Care a fost sursa dumneavoastra de inspiratie?
Pentru Dumitru Crudu: Cateva ganduri pro si contra Unirii?
Cititi UN AMERICAN LA CHISINAU si o sa gasiti raspuns la intrebare.
Intrebare pentru Veronica D. Niculescu. Ce sentimente domina cartile tale?
Răspunsul este mai sus, undeva pe la început (întrebarea adresată de Carmen Vasile).
Întrebare pentru Mihail Vakulovski: Dacă, dintr-un motiv sau altul, nu aţi mai putea să scrieţi, ce altceva v-ar plăcea să faceţi?
Cum să nu mai pot să scriu? Nu-mi imaginez aşa ceva, chiar dacă aş vrea, scriind şi poezie, şi proză, şi critică literară, şi teatru, şi jurnal… Mi-am propus acum cîţiva ani să nu mai scriu poezie şi critică literară, dar public în fiecare număr Tiuk cîte vreo 10 cronici, apoi, am rubrici permanente şi-n alte reviste culturale. Iar următorul meu volum de poezie, RIDURI, e… de poezie.
Dar dacă, prin absurd, n-aş mai scrie, mi-ar plăcea să fac ce mi-ar plăcea să fac şi acum: să călătoresc, să fac fotografii, traduceri, film, sport, să fac bani din ceea ce-mi place să fac, să înot, să zbor…
Întrebare pentru Diana Iepure: Aţi avut un moment în care să vă îndoiţi de ceea ce faceţi?
da, mereu. 🙂
Pentru Mihail Vakulovski : Ce ii inspira fotografia aleasa pentru coperta?
Nu eu am ales lucrarea de pe coperta BIBLIDIOTECII, ci editura.
Intrebare pt Mihail Vakulovski:
Care este aportul literaturii ruse(in special cea tradusa de dvs)in experienta formarii ca scriitor? (Excludem aici perechea arhicunoscuta nascut vs facut)
Că literatura rusă e foarte tare nu e nici un secret, iar cînd o citeşti în original de mic nu prea are cum să nu te influenţeze. Probabil că a lăsat ceva urme şi-n scriitura mea, dar fără să-mi dau seama. Oricum, în ceea ce priveşte formarea ca scriitor traducerile mele nu m-au influenţat absolut deloc, din simplul motiv că prima mea traducere a fost făcută abia în 2004, cînd aveam publicate… deja 7 cărţi (le-am numărat acum şi mă minunez şi eu).
Că îmi plac foarte mult cărţile pe care le-am tradus – asta-i pentru că majoritatea au fost alese de mine pentru traducere.
Influenţele mele sunt existenţiale, vitale, cotidiene, (neo)antropocentriste, sociale, nu livreşti, chiar dacă uneori poate că par prea postmodernist.
Multumesc pentru raspuns!
Cu plăcere:)
O întrebare pentru Călin Torsan: Plasterca este, în definitiv, produsul unei geografii imaginare. Ca geograf al lumilor din cuvinte, de cine vă simțiți mai influențat? De Borges, cu Tlön, Uqbar, Orbis Tertius, sau de Saint-Exupery, cu planetele Micului Prinț? Mai exact, Plasterca a fost scris de scriitorul matur, care își transpune ideile și opiniile în text sau de scriitorul copil, care doar își construiește o lume în care să se joace liber?
In sfarsit, o intrebare cu substanta… O nada cu valente literare, pe care mi-o agitati inaintea ochilor obisnuiti prea mult cu apa. Ma simt obligat sa va raspund cat mai sincer: nu stiu nimic despre acele titluri ale lui Borges, de care pomeniti in intrebare; bineinteles, asta nu se poate extinde la intreaga lui opera si nici la Micul Print.
Va marturisesc ca am scris aceasta carte pornind de la febra cu care copilul meu producea si aduna intr-o mapa texte si desene despre ceea ce imi povestea a fi lumea lui imaginara. M-am gandit intr-o zi ca acest lucru poate constitui o miza literara, fapt care a facut ca in scurt timp sa fiu urmarit de intrebarea oarecum fireasca: de ce un copil – ferit cumva de tot ce este rau in lume si caruia i se ascund de obicei grozaviile vietii – are nevoie de un taram in care sa evadeze? Unul pe care sa si-l construiasca singur, departe de toate sfaturile si tabuurile cu care un adult da navala peste el.
In aceasta lumina, as raspunde (dar, repet, fiind cumva ciuntit si umbrit in demers de necunoasterea acelor texte ale autorului argentinian)ca, probabil, scrierea mea se afla cumva intre doua ape, pe istmul acela incert, unde convietuiesc relativ pasnic atat intentiile hoatarte ale lui Robinson Crusoe, cat si gesturile simple, copilaresti, originare, ale lui Vineri.
pentru Dumitru Crudu: cartea este inspirata dintr-un caz real sau este o poveste adevarata?
Initial, cand am fost doborat la pat de o cumplita intoxicatie alimentara, am inventat aceasta poveste, a unui american care se trezeste la Chisinau, din pura intamplare, ulterior, dupa ce pierdusem romanul, am condus un american la Chisinau, fara ca el sa stie romana, si eu engleza. Iar atunci cand am rescris romanul, am combinat povestea inchipuita de mine cu intamplarile reale. Si a iesit acest roman.
Pentru domnul Crudu Dumitru: Am vazut ca ati scris o piesa de teatru care se bazeaza pe o tema politista, va vedeti pe viitor in postura unui scriitor de romane politiste?
Nu e o rusine sa scrii un roman politist, daca e bun. Vreau, bineinteles ca vrea sa scriu un roman politist bun, cu tot ce presupune genul, intriga, suspans si asa mai departe. La ceea ce as renunta, ar fi la declarativismul retoric al speciei. Incolo, visez sa scriu un roman minimalist cu o intriga politista.
va multumesc frumos pentru raspuns si mi-as dori foarte mult sa citesc un roman politist scris de d-voastra, spor la scris
Pentru Domnul Mihail Vakulovski: Am vazut ca atat fratele cat si tatal d-voastra sunt scriitori as fi curioasa daca v-ati gandit sa scrieti o carte impreuna si daca da care ar fi subiectul pe care l-ati aborda?
Deocamdată fiecare a mers pe drumul lui, excepţie făcînd TU, existemul publicat de Biblioteca de Poezie. Avem în plan şi un alt volum de poezie, făcută din materiale istorice, adunate tot de noi trei: tata a publicat o carte de interviuri cu supravieţuitorii foametei de după cel de-al doilea război mondial, fratele a făcut una cu dialoguri cu veteranii de război din Afganistan, iar eu – cu supravieţuitorii Holocaustului. Din aceste interviuri vom face un volum de existeme, semnat Vakulovski. De altfel, am şi publicat cîteva poezii din acest volum încă în lucru.
O întrebare pentru Călin Torsan: Ce volume sau ce autori te-au influenţat ca scriitor dat fiind ca meseria de bibliotecar te-a tinut mereu in mijlocul lor?
Nu am avut niciodata cu adevarat o meserie. Mai degraba, am fost un om al mestesugurilor. Atunci cand am constientizat asta, am hotarat ca trebuie sa mi le imbunatatesc atat cat voi putea sa o fac.
La muzeul la care am lucrat cativa ani ca bibliotecar am ajuns dintr-o intamplare, nu din vocatie. Asa se face ca pe cartea mea de munca scrie trezorier, ca alti multi ani am lucrat ca arhivar si ca acuma fac parte dintr-un birou de evenimentele culturale.
Gandesc lectura ca un antrenament tehnic si tactic pentru sportivi, ca o deschidere catre… catre nu stiu exact ce. Un fel util de a lupta cu timpul. Si nobil, intrucatva. E sigur ca ceva din sedimentele ei se asaza si in scriitura unuia care se indeletniceste cu asta.
Intrebare pentru Diana Iepure: Daca ar fi sa luati un poem din cartea d-voastra si sa-l transformati intr-un roman care ar fi acela si de ce?
orice poem din carte poate fi transformat în roman, dar nu știu dacă îmi doresc asta acum.
Pentru Veronica D. Niculescu : Dat fiind ca titlurile d-voastra au ca punct comun culorile si ca multa vreme ati cochetat cu ideea de a scrie despre o fusta maro, ar putea sa apara pe viitor un volum despre aceasta si daca da ar dezbate tot viata generatiei Titan Ice sau una mai actuala de dupa 2000?
Mulţumesc pentru întrebare, Sims, observaţia legată de culori mă bucură.
Sper să scriu un volum de proze foarte scurte, microficţiuni, iar acolo să se strecoare, când nu mă aştept, şi fusta maro.
Un singur volum din cele patru publicate de mine (şi din cele vreo şapte scrise) are acţiunea plasată înainte de ’89. Restul sunt după 2000 sau într-un timp imaginar (basmul).
va multumesc frumos pentru raspuns
I-as adresa o intrebare autoarei :Veronica D. Niculescu,astfel:Ce varsta are de scrie despre epoca trecuta?
Sunt născută în 1968.
Cum spuneam şi un pic mai sus, un singur volum dintre cele publicate de mine (şi din cele scrise până acum, o parte nepublicate) are acţiunea plasată înainte de ’89.
Pentru ca mi-ar placea sa citesc cartea Domnului Calin Torsan si pentru ca am gasit prea putine descrieri si prezentari ale acesteia, l-as intreba pe autor ce inseamna ” Plasterca” si cum arata lumea lui imaginara ?
De vreme ce este construita cu caramizi rispite prin preajma, s-ar putea ca, intr-un sfarsit, lumea de care am incercat sa ma apropii in aceasta carte (dar veti vedea ca nu am reusit sa o fac pana la urma) sa fi fost una destul de asemanatoare celei de care m-am caznit sa fug. S-ar numi asta o simpla eroare filosofica.
Altfel spus, lumea catre care mi-au mijit antenele poate ascunde in ea ceva neclar, dubios si poetic, intocmai numelui ei, despre care nu stiti inca nimic sau poate fi dura, concreta, la vedere, didactica si lamuritoare ca raspunsul pe care vi-l voi da acuma: Plasterca este un cuvant care rula de mai multe ori pe zi intr-un spot publicitar – probabil polonez – ce putea fi urmarit acum cativa ani pe un canal cunoscut destinat desenelor animate. Si care i-a atras atentia fiicei mele, facand-o sa il repete, alaturi de textul intregului clip, de alte cateva ori pe zi. Ca intr-un ritual fara folos.
Aa, multumesc frumos si pentru surpriza ca ati raspuns aici si asa de prompt, dar si pentru raspuns si ideea titlului si romanului ! Nu ma asteptam… va spun ca am cautat cuvantul acesta ! Felicitari, voi citi cartea sigur ! Mult succes si inspiratie !
Felicitari si autorilor acestui site pentru ideea de concurs si comunicarea directa cu scriitorii !
Intrebarea mea este pentru Dumitru Crudu: Randurile scrise au fost traite sau gandite?
Pana a scrie un roman pe hartie, e musai sa fii un personaj in viata de zi cu zi. Asa mi s-o intamplat si mie in cazul acestui roman in proportie de 40 la suta. Incolo, e fictiune. Adica lucruri pe care ma bucur ca nu le-am trait.
Cei născuti după 1989 abia au mai auzit de cicio,de cozile la alimentară,de ziua Recoltei sau de Cântarea României”de cravata rosie de pionier,de Piticot sau de minunile tehnice din căminele socialiste.treptat,amintirile despre comunism se înglobează în memoria individuală a fiecăruia dintre noi.Oare de ce ne este frică să uităm anii comunismului?Oare de ce să ne amintim?
Întrebare pentru Diana Iepure: Dacă vi s-ar oferi o sumă mare de bani şi o vilă luxoasă, cu condiţia să renunţaţi la scris, aţi accepta?
Întrebare pentru Mihail Vakulovski: Cât datorează literatura vieţii cotidiene şi cât impulsului de evadare din realitate?
Întrebare pentru Dumitru Crudu: Care este arma cea mai redutabilă a dv., în confruntarea cu o realitate ostilă şi, adesea, depersonalizantă?
Întrebare pentru Dumitru Crudu: De ce credeţi că, în spaţiul culturii, floreta elegantă a schimbului de idei este înlocuită, adesea, cu ghioaga răfuielii primitive, iar polemicii decente şi argumentate îi este preferat pamfletul ofuscat şi inflamat?
Întrebare pentru Diana Iepure, Dumitru Crudu şi Mihail Vakulovski: Dacă v-aş invita să colaboraţi, fără niciun onorariu, la revista mea, „Sintagme literare”, aţi accepta?