Ne revenim după zilele libere de Paște cu noi concursuri oferite de Filme-cărți.ro. Partenerul nostru tradițional, Editura Polirom, vă oferă în această săptămână trei cărți care sunt foarte potrivite tematicii blogului nostru: ”Cărți, filme, muzici și alte distracții din comunism”, volum apărut recent în cadrul colecției ”Ego-grafii” și coordonat de Dan Lungu și Amelia Gheorghiță.
Despre carte:
Ce scriitori aveau succes la public în România comunistă? Cum puteai să obţii pe sub mînă cărţile sau discurile preferate? Cine lua parte la spectacolele Cenaclului Flacăra sau la Cîntarea României? Autorii propun relatări emoţionante, amuzante sau insolite despre propriile experienţe culturale de dinainte de 1989. Împreună, poveştile lor formează o imagine de ansamblu a consumului cultural din comunism, în care cărţile, teatrul, muzica, filmele, revistele erau tot atîtea pete de culoare pe fundalul unei perioade apăsătoare şi cenuşii.
Despre autori:
Dan Lungu (n. 1969) este unul dintre cei mai apreciaţi şi mai traduşi scriitori din noua generaţie, cărţi ale sale fiind publicate în limbile franceză, germană, italiană, spaniolă, poloneză, slovenă, maghiară, bulgară, greacă şi turcă.
La Editura Polirom a mai publicat volumele de proză scurtă Băieţi de gaşcă (ed. I, 2005 ; ed. a II‑a, 2013) şi Proză cu amănuntul (ed. a II‑a, 2008), precum şi romanele Raiul găinilor (ed. I, 2004 ; ed. a II‑a, 2007 ; ed. a III‑a, 2010 ; ed. a IV‑a, 2012), Sunt o babă comunistă ! (ed. I, 2007 ; ed. a II‑a, 2011 ; ed. a III‑a, 2013 ; ecranizat în 2013, în regia lui Stere Gulea), Cum să uiţi o femeie (ed. I, 2009 ; ed. a II‑a, 2010 ; ed. a III‑a, 2011) şi În iad toate becurile sunt arse (2011). Tot la Polirom a coordonat volumele colective Tovarăşe de drum. Experienţa feminină în comunism (2008, în colaborare) şi Str. Revoluţiei nr. 89 (2009, în colaborare). A fost distins, între altele, cu Premiul USR, filiala Iaşi, pentru proză (2005, 2010). În 2011, statul francez i‑a acordat titlul de „Chevalier de l’Ordre des Arts et des Lettres” pentru contribuţii la îmbogăţirea patrimoniului cultural francez.
Amelia Gheorghiţă (n. 1988) este licenţiată în Comunicare şi Relaţii Publice la Universitatea „Al.I. Cuza” din Iaşi. Este responsabil de relaţii publice la Muzeul Literaturii Române din Iaşi şi asistent comunicare la Festivalul Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi. A fost gazda emisiunii culturale „Cultural echoes” la Radio Wid din Varşovia.
Pentru a castiga una dintre cele trei cărți, va rugam sa răspundeţi la următoarea întrebare:
Voi cum vă distrați în comunism?
Condiţii de participare :
- folosiţi o adresă de e-mail validă;
- lasati un SINGUR comentariu (de pe aceeași adresă de e-mail, de pe același IP, etc.);
- cei trei câştigători vor fi desemnați, dintre cei care respectă condițiile de participare și răspund la întrebarea formulată, astfel: unul dintre ei – prin tragere la sorti prin intermediul Random.org și doi – pentru cele mai interesante răspunsuri, alese de către echipa Filme-carti.ro.
Asteptam comentariile dvs. pana duminică, 27 aprilie 2014, inclusiv, iar castigatorii vor fi anuntati pe aceasta pagina si pe adresa de e-mail pentru comunicarea datelor personale, respectiv nume si adresa postala, unde vor primi fiecare cartea ”Cărți, filme, muzici și alte distracții din comunism”.
Succes!
Later edit (28 aprilie 2014): Tragerea la sorti a avut loc astazi, doi castigatori fiind alesi prin intermediul site-ului www.random.org. Am generat o secventa de la 1 la 45 (numarul comentariilor de la acest concurs), cu precizarea ca am asezat comentariile în ordinea cronologică, iar castigatoare sunt comentariile care au respectat condițiile de participare.
Castigatorul prin Random.org este:
-comentatorul – Alina S. – ”Fac parte din ultima generatie de Pionieri (am fost comandanta de detasament 4 ani la rand, pana la revolutie) care ne fluieram ca sa iesim afara ca sa ne jucam “Flori, fete sau baieti”, “Unu, doi, trei, la perete stop”, “Tara, tara, vrem osteni”, sa sarim elasticul sau coarda. Stateam in fata blocului pana seara, cand vreo bunica dadea semnalul pe geam: “DESENE ANIMATE!!!” si strada se golea pentru o jumatate de ora. La scoala, in pauze, completam “oracole” si ne cumparam sticle de Cico, Zmeurata si Lamaita pe care le treceam de la gura la gura, fara teama ca am putea lua microbi… Ne mai distram spunand bancuri cu Bula si Strula auzite de la fratii mai mari, faceam picnicuri pe vreun camp din apropiere (orasul nu era atat de extins ca acum) si sarbatoream vreo zi de nastere cu hore la care nimeni nu stia pasii, dar toti dansam…
Da, ne distram in comunism…”;
Alesii echipei Filme-carti.ro au fost:
-comentatorul – Nona – ”Mergeam la bibliotecă, unde duminica aveam masă rezervată special pt ora de audiție muzicală (am găsit două bibliotecare care mi-au format cultura muzicală – m-au luat de la muzica preclasică și până la contemporani); am făcut sport de performanță (înot) și când mergeam la antrenamente ne distram de minune – mai ales când găseam apa bazinului proaspăt schimbată și plină de clor, sau prea rece, de înotam cu tricourile pe noi; ascultam radioul pe alte unde decât cele oficiale, în special noaptea; citeam pe rupte; inclusiv la lumina lumânării; puneam pariuri cu colegii de clasă cine citește mai repede…. Cam acestea au fost distracțiile mele principale.”
-comentatorul – diana – ”In decembrie 89 aveam zece ani, deci eram la citiva ani departare de virsta la care ma gindeam la distractii de-adevaratelea. In schimb, fiind in ultimii ani ai copilariei, inca participam cu placere la jocuri, savuram desenele animate si ma bucuram de vacante, care mi se pareau nesfirsite. Cele mai multe vacante le-am petrecut la bunicii din Vaslui si la matusa din Oradea. La Vaslui, cind nu faceam casute pentru papusi in curte, citeam teancuri intregi de reviste Somii Patriei sau Arici Pogonici ramase din copilaria lui taica-meu sau carticele pentru copii.De fapt, si acum cartile pentru copii din acea perioada au un rol de madlena proustiana pentru mine. O editie din Alice in Tara Minunilor din colectia Biblioteca pentru copii sau o carticica anonima de la de mult uitata Editura Tineretului, aproape ca imi aduc flashuri cu imagini din copilarie. Nu mai spun cu cita bucurie luam in decembrie Almanahul Copiilor, cu povestiri din Octav Pancu-Iasi, Mircea Santimbreanu si ilustratii de Ana Maria Smigelschi.
La Oradea, aproape ca nu ratam nici o emisiune din seria Povestea de seara de pe postul unguresc. Si acum, daca sint in fata televizorului seara cind se difuzeaza nemuritorul program cu desene animate clasice unguresti, il urmaresc pina la capat, ba chiar mai si fredonez melodia de pe generic. In afara de desene, eram pasioanata pe la 5 ani de programul de reclame de pe acelasi post. De fapt, publicitatea a ramas una dintre cele mai vechi iubiri ale mele si nu am ratat nici o Noapte a Devoratorilor de Publicitate din Iasi, unde locuiesc in prezent.Bineinteles, data fiind virsta, una din marile bucurii era sa cumpar dulciuri unguresti de la vinzatorii stradali,pe nedrept numiti “bisnitari’.
Imi mai amintesc cu mare plcere de serile cind ai mei imi citeau povesti si chiar asociez cartea Aventurile lui Tom Sawyer cu o vacanta de iarna geroasa cind maica-mea imi citea in fiecare seara. Nu puteau lipsi serile cind mergeam la film tot cu ai mei si cinematograful Copou mi se parea la o distanta de nemasurat. Aminitiri frumoase am si de la spectacolele pentru copii de la Luceafarul sau de la Casa Tineretului. La Casa Tineretului lucra bunicu si am avut “privilegiul” de a intra in cabinele actorilor, de a vedea de aproape papusile din piese si de a ma plimba prin decorul de pe scena inainte de reprezentatie. Vara, o parte din vacanta o petreceam cu parintii la munte, ocazie cu care am facut trasee de adevarati montaniarzi.
Nu pot sa omit din aminitirile mele serile de sanius, “patroanele” copiilor de la bloc, schimbul de timbre sau participarea la serbarile scolare, unde numai cei mai slabi scolari din clasa nu primeau un rol, pickupul cu discuri cu vocea Silviei Chicos si Alexandrinei Halic, emisiunea Lumea Copiilor cu Racheta Alba la final sau spectacolele de inspiratie patriotica de la Tv Moldova.”
Felicitari!
44 comments
Jocurile mele preferate în perioada comunismului erau „elasticul” (furam elastic de la pantalonii de pijama ai tătălui meu; jucam ore întregi după ce ieşeam de la şcoală, făceam „campionate” :P) şi „Flori, fete sau băieţi, melodii sau cântăreţi” (pe care l-am reluat acum câteva zile, la iarbă verde, cu un grup de prieteni).
Eu m-am distrat de minune, nu ma afecta comunismul la varsta aceea. Aveam 1 an si 5 luni cand a cazut regimul 🙂 .
Cum ma distram in comunism? :)) Sunt nascuta in 1983, am prins doar cativa ani de comunism..tin minte ca in fiecare seara eram la TV la desene animate, in acea jumatate de ora in care se dadeau .. in rest toata ziua eram in fata blocului cu ceilalti copii. Ne placea sa alergam, aveam libertate, ne distram toata ziua: elasticul, sotronul, patine cu rotile, bicicleta, melcul, tarile, saream coarda sau ne jucam de-a v-ati asculselea ..
Eram foarte mica atunci si nu imi mai aduc prea bine aminte de vremurile alea. Credeam, ca toti copii, ca viata e doar joc, nu ca exista si alte fatete ale ei. Sotronul, elasticul jucam cel mai des, dar cel mai interesant si distractiv mi se parea sa urmaresc, din cand in cand, cate un film la videoul unchilor mei. Se strangeau vreo trei familii la o vizionare. Nu conteaza ca nu intelegeam nimic, neputand sa citesc subtitrarea, dar imaginile erau fascinante.
Am implinit 4 ani in ziua in care a inceput revolutia, asa ca perioada comunista m-a prins copil fiind. Tin minte ca ma distram jucandu-ma pe strada cu copiii din vecini, alergand pana mult dupa apusul soarelui. Imi amintesc teama de comunicare a celor din jur si faptul ca fiecare isi tinea ideile pentru el, asa ca ma indoiesc de faptul ca adultii se distrau tare mult.
Un alt mod prin care m-am distrat atunci a fost o iesire la munte la Brasov cu parintii si sora mea, prima iesire cu familia undeva.
Eu as putea sa spun ca si acum sunt in comunism si as putea descrie cum ma distram mai ieri cand eram copil fizic…copil voi ramana etern. Sunt nascut imediat dupa caderea regimului deci nu am anumite distractii care sa imi aduca aminte de perioada. Totusi, fiind dintr-o zona de munte unde lumea e conservatoare, asa cum pescuiam eu, jucam fotbal, furam fructe de la vecini, descopeream grote, culegeam alune, mure și fragi. Inventam jocuri, huțe și alte minunații… Eu, desi nascut imediat dupa caderea regimului de trista amintire m-am distrat si am trait la fel… Oamenii erau exact la fel, iar schimbarile centrale nu le-au perceput ca fiind fundamentale.
Distractia mea de baza pe vremea comunismului (atat cat am prins din regim, intrucat in 1989 aveam venerabila varsta de 2 ani…) era sa vizionez desene animate pe posturile unguresti (sunt din Oradea). Programele pentru copii rulau zilnic pe canalele din Ungaria, atat dimineata cat si seara, pe cand la noi daca vedeai odata pe saptamana pentru cateva minute vreun desen animat – si acela invechit – era lucru mare (atat pe vremea comunismului cat si multi ani dupa caderea regimului). A fost o experienta in acelasi timp distractiva si instructiva (asa am invatat limba maghiara).
Fac parte din ultima generatie de Pionieri (am fost comandanta de detasament 4 ani la rand, pana la revolutie) care ne fluieram ca sa iesim afara ca sa ne jucam „Flori, fete sau baieti”, „Unu, doi, trei, la perete stop”, „Tara, tara, vrem osteni”, sa sarim elasticul sau coarda. Stateam in fata blocului pana seara, cand vreo bunica dadea semnalul pe geam: „DESENE ANIMATE!!!” si strada se golea pentru o jumatate de ora. La scoala, in pauze, completam „oracole” si ne cumparam sticle de Cico, Zmeurata si Lamaita pe care le treceam de la gura la gura, fara teama ca am putea lua microbi… Ne mai distram spunand bancuri cu Bula si Strula auzite de la fratii mai mari, faceam picnicuri pe vreun camp din apropiere (orasul nu era atat de extins ca acum) si sarbatoream vreo zi de nastere cu hore la care nimeni nu stia pasii, dar toti dansam…
Da, ne distram in comunism…
Pentru mine, comunismul inseamna copilarie, liniste si multa pace in jur. Sigur c-am aflat ca era vorba de frica si suferinta. Dupa ’89, teama si abuzurile au aparut sub semnul democratiei, insa locul unui dictator a fost luat de cei din randurile doi, trei. In comunism am primit iubirea neconditionata a parintilor mei, am fost salvat si am cunoscut iubirea calda a mamei si tatei. Conformismul de-atunci m-a ajutat oarecum sa imi pastrez astazi coloana verticala in fata vremurilor si oamenilor care s-au indepartat de un „modus vivendi” frumos si sanatos!
Distractia pe timpul comunismului era „diversificata”, dar intotdeauna ne aducea bunadispozitie in suflet. Atunci cand eram de-o schioapa, ma jucam ca orice copil cu jocurile copilariei, iar cand am crescut, am aflat ce inseamna doscotecile, „petrecerile” din apartamentele prietenilor sau plimbarile prin parcuri.
Oricum a fost distractia in acele vremuri, m-am simtit mult mai liber in exprimare decat in prezent!
Am si eu un capitol in volumul „In labirint sunt umbre si lumini” Editura Vremea, Bucuresti, 2011, tocmai despre „distractiile in lagar” Nuanta de paradox din acest titlu este evidenta caci da, si in lagar exista viata, atat in lagarul propriu-zis din Gulag cat si din lagarul extins la intregile tari comuniste.In lagarele Gulagului sovietic putea aparea si un sentiment paranormal: dragostea (si sexul)!!
Draga iobanciu,
Ma intreb siderat cum puteai sa te exprimi mai liber atunci decat acum? Sincer nu inteleg. A fost distractie pentru ca eram/erai tineri/tanar, adolescenti/adolescent insa marca acelor timpuri a fost dominata de teroare, foamete, impiedicarea oricaror forme de libera exprimare, indobitocire accentuata, masificare, tampire.Se mai ucidea in acele vremuri, nu o stiam noi, se ucidea selectiv. Regimul acela era construit impotriva noastra, pentru ei iar tu vii acum si afirmi ca te-ai simtit mult mai liber in exprimare decat in prezent. Pai cum te exprimai atunci, in fata casei si cam atat?
M-am nascut in ’95, da pot spune din amintirile maica-mii ca „distractia comunismului” nu era foarte vasta, includea in mare parte cele 10 minute de desene animate, de care era fascinata pentru ca personajul principal avea acelasi nume ca al ei si, bineinteles, telenciclopedia pe care nu o rata niciodata de sambata dimineata..
N-am prins vremea comunismului…sunt nascuta in ’95.Dar daca m-as intoarce in timp, m-as distra la fel cum se distra bunica mea cand era copil. Parca vad meleagurile si raurile cristaline din istorisirile bunicii…Prin amintirile ei ma distrez si eu in comunismul de altadata…furand cirese :),citind o carte buna la umbra unui copac in timpul unei veri calduroase sau jucand jocurile copilariei pana cand se insera bine de tot.Astfel m-as fi distrat daca as fi prins anii comunismului.
eu nu m-am distrat, am muncit ca prostu si am invatat…
Distractie pe vremea comunismului? A fost! Abia asteptam sfarsitul de saptamana(sambata) pentru ca era imposibil ca parintii unuia din grupul nostru sa nu plece la tara si gata o puneam de chef:mancare mai putin ,bautura ce si ce si muzica la greu (fiecare se lauda cu noutatile sale)Cheful tinea pana dimineata cand treceam la curatenie si asteptam cu groaza reactiile vecinilor.Duminica era obligatoriu ca gasca sa mearga la film,iar restul zilei il pierdeam pe banca la barfa! Si ce barfa trageam!
La tv
Mijloacele de distractie pe vremea comunisamului nu erau atat de multe ca acym,dar erau mai cinstite, participau toti ,pentru ca eram egalizati.Acum la un anumit tip de distractie care necesita multi bsani,nu stiu cati pot face fata,numai cei cu bani.
stateam pe afara jucand pititea, castelul, prinselea
Petreceam mult timp in aer liber, practicand diverse sporturi.
Jocurile pentru copii, mai ales in vacante, si desenele animate date cu portia la tv sambata si duminica. Apoi era cititul cartilor bune care reuseau sa treaca neobservate de vigilenta cenzurii si Teleenciclopedia. 😀
inventam tot felul de jocuri, citeam, desenam, ne plimbam cu bicicletele. in vacanta de vara cand se lasa seara incepeau povestile despre intamplari neobisnuite menite sa ne sperie:)
Pe atunci jocurile erau in aer liber, petreceam ore intregi pe afara, unde in cea mai mare parte a timpului jucam fotbal, iar in rest nu erau multe alternative, poate doar cateva jocuri ca „Nu te supara frate” 🙂
Dat fiind ca eram foarte mica in acea vreme, ma jucam cu prietenii pe strada ratele si vanatorii, elasticul, de-a v-ati ascunselea etc. Dupa aceea, am descoperit cartile si nu era loc de plictiseala:)
Ma jucam pitulusu, castelul …nu te supara frate.
Mergeam la bibliotecă, unde duminica aveam masă rezervată special pt ora de audiție muzicală (am găsit două bibliotecare care mi-au format cultura muzicală – m-au luat de la muzica preclasică și până la contemporani); am făcut sport de performanță (înot) și când mergeam la antrenamente ne distram de minune – mai ales când găseam apa bazinului proaspăt schimbată și plină de clor, sau prea rece, de înotam cu tricourile pe noi; ascultam radioul pe alte unde decât cele oficiale, în special noaptea; citeam pe rupte; inclusiv la lumina lumânării; puneam pariuri cu colegii de clasă cine citește mai repede…. Cam acestea au fost distracțiile mele principale.
Dat fiind faptul ca m-am nascut la 2 luni dupa revolutie, cred ca in Comunism ma distram agitandu-ma in ciocul berzei (cred ca d-aia a si intarziat vreo 2 saptamani sa ma livreze).
Trecand de nota ludica, n-am apucat sa ma distrez in comunism, dar am auzit povesti ale altora care au avut „norocul” asta si mi-am dat seama ca, in ciuda restrictiilor impuse de sistem, oamenii stiau cum sa faca sa se simta bine.
Jucam de-a v-ati ascunselea cu toti copiii din bloc sau blocurile alaturate,vara ne stropeam cu elefantele cu apa(erau niste elefantele galbene pe care le gaseam in librarii),jucam Marocco si Piticot.In apropiere aveam un liceu unde era un teren de joaca si jucam fotbal,baschet si diverse jocuri cu mingea(Tarile),sotronul.Fetitele se jucau cu papusile si facea diverse rochite din bucatele de material de prin casa.la scoala aveam Dansuri populare si ore de lucru manual unde mereu aveam ceva de invatat. Petreceam mult timp in aer liber si intodeauna cu colegii de scoala sau copiii din bloc.Erau multe jocuri si intodeauna imi amintesc cu drag de ele pentru ca deschideau in noi spiritul de echipa,de cunoastere si de aventura
Jucam de-a v-ati ascunselea cu toti copiii din bloc sau blocurile alaturate,vara ne stropeam cu elefantele cu apa(erau niste elefantele galbene pe care le gaseam in librarii),jucam Marocco si Piticot.In apropiere aveam un liceu unde era un teren de joaca si jucam fotbal,baschet si diverse jocuri cu mingea(Tarile),sotronul.Fetitele se jucau cu papusile si facea diverse rochite din bucatele de material de prin casa.la scoala aveam Dansuri populare si ore de lucru manual unde mereu aveam ceva de invatat. Petreceam mult timp in aer liber si intodeauna cu colegii de scoala sau copiii din bloc.Erau multe jocuri si intodeauna imi amintesc cu drag de ele pentru ca deschideau in noi spiritul de echipa,de cunoastere si de aventura
Distractii din comunism:
-Cele adevarate erau bancurile, deosebit de bune, in acei ani (cu sau fara Bula).
-De asemenea,teatrul prezenta un punct de atractie, cu piese precum „Cum s-a facut de-a ramas Catinca fata batrana” (regret ,dar nu retin autorul) si „Nu sunt Turnul Eiffel” de Ecaterina Oproiu, printre multe altele demne de mentionat.
-Literatura, cu precadere cartile de care „se facea rost” cu greu.
Din pacate,”distractia” pe care partidul si guvernul se ingrijea sa o puna la dispozitia „omului de tip nou” era bautul otravurilor cu etichete de rachiu, vin, etc din birturi si alimentare.
Pe mine 1989 m-a prins la granita schimbarii “grupei de incadrare”, adica asteptam cu negraita si tainica emotie sa trec de la stadiul de pionier (purtator de cravata rosie) la cel de UTC-ist (posesor legitim de carnet de tinar comunist). Ca pionier, cite nu mi-au vazut ochii? In repetate rinduri am primit functia de sef de detasament, cu snur galben si citeva trese si insigne (cam putine in raport cu ceilalti colegi!), am participat la sedinte, conferinte si festivitati, am redactat dari de seama si programe de activitate (copiate de la antecesori fara riscul de a fi considerat plagiator). Dar cel mai frumos era la Cintarea Romaniei, acolo unde cei mai multi dintre noi faceam parte din corul scolii fara sa fim inzestrati cu voce sau macar o bruma de ureche muzicala. La un asemenea eveniment mi-am pierdut primul meu ceas electronic (un model chinezesc turcoaz, superb) primit de la unchiul meu, care fusese trimis sa lucreze pe un santier in Irak. Si-ar mai fi saptaminile de practica, in care eram trimisi sa curatam parcurile (cei din Bucuresti erau scutiti de munci agricole), cind puteam juca in voie frunza si un joc cu tenta sexuala, al carui nume nu mi-l mai amintesc, in care participantii se sarutau pe obraz la sfirsit.
Am prins ceva comunism in tinerete…cam 4 ani… 😛 Oricum, din cate stiu si realizez, orice faceai sa te distrezi implica MISCARE si SOCIALIZARE, in primul rand… si cred ca era bine!!!!
Cate nu faceam! In primul rand, citeam ore intregi. Ieseam cu gasca in parc, noi fetele jucam „elasticul”, baietii ni-l taiau…Ne cataram prin copacii din parc, in weekenduri mergeam in excursie, care era excursie nu doar pretext de gratare. Am fost pionier, asa ca faceam si munca patriotica, insa era haiul lumii, cu distractie si muzica „de dincolo”. Lumea socializa mai mult. Faine vremuri.
La serile de discoteca de la liceu, la o amandina la cofetarii, la Cenaclul Flacara…era frumos, ma distram mai bine..Am fost si pionier, erau vremuri frumoase cu toate neajunsurile…
Scriam scrisori 🙂 toata ziua colegilor care erau in armata, mergeam la Costinesti sau Mamaia si era frumos, ne imprietenam la coada la ulei (nu stiu de ce era cea mare coada), traia tatal meu si ma invata sa merg pe bicicleta Pegas.
In comunism , ne distram foarte bine. Mergeam la mare in fiecare an, ne intalneam cu prietenii la onomastici ,sarbatori, faceam drumetii. Cu salarii medii,ne permiteam sa ne distram bine. Acum, cativa se distreaza, restul …doar isi amintesc!
La tv
nu am prins acele vremuri, dar din ce am inteles parintii mei se distrau cand mergeau la bal (un fel de club al zilelor noastre)
Prin 1960 se organizau tabere de curte in timpul vacantei de vara unde se intalneau copiii si sub supravegherea unui cadru didactic participau la diverse activitati cultural-artistice si sportive: joc de fotbal, sah, , oina (hapuc/hapuci)jocuri de miscare, drumetii, concursuri de orientare turistica etc. Individual sau pe ulite, copiii practicau diferite jocuri specifice varstei si locului ( „de-a ascunsul”, „de-a puia gaia”, „invatatoarea „, sotronul, coarda etc. Lectura era foarte importanta, dar era pentru cei cu dragoste de carte (elitisti…). In clasele V-VII am citit enorm la lumina lampii pana noapte tarziu… si am ascultat emisiunile pentru copii la un radio la baterii, satul meu natal fiin electrificat prin 1962 , cand eram la liceu.
Eu m-am nascut imediat dupa Revolutie. Povesti stiu de la sora mea mai mare .. cred ca m-as fi jucat elasticul, mi se pare fascinant .. sa furi elasticul de la panatlonii de lana crosetati de bunica, sa iesi afara si sa te joci cu ceilati copii. 🙂
In perioada comunista cele mai mari distractii erau asa-zisele ” ceaiuri” organizate intre colegi,prieteni,vecini unde se asculta muzica buna (furmatii si solisti ai anilor 60-80),se dansa, se spuneau bancuri,se gusta cate ceva, se bea cate un paharel de alcool sau suc ,dupa preferinta,se legau prietenii,dar totul intr-un cadru decent si civilizat.
De asemenea se mai organizau excursii interesante interne sau in afara tarii prin societatile de turism BTT sau ONT.
O alta forma de distractie implicata ,de asta data ,erau concursurile brigazilor artistice incepand de la nivel local pana la cel national in cadrul festivalului mational” Cantarea Romaniei”
In decembrie 89 aveam zece ani, deci eram la citiva ani departare de virsta la care ma gindeam la distractii de-adevaratelea. In schimb, fiind in ultimii ani ai copilariei, inca participam cu placere la jocuri, savuram desenele animate si ma bucuram de vacante, care mi se pareau nesfirsite. Cele mai multe vacante le-am petrecut la bunicii din Vaslui si la matusa din Oradea. La Vaslui, cind nu faceam casute pentru papusi in curte, citeam teancuri intregi de reviste Somii Patriei sau Arici Pogonici ramase din copilaria lui taica-meu sau carticele pentru copii.De fapt, si acum cartile pentru copii din acea perioada au un rol de madlena proustiana pentru mine. O editie din Alice in Tara Minunilor din colectia Biblioteca pentru copii sau o carticica anonima de la de mult uitata Editura Tineretului, aproape ca imi aduc flashuri cu imagini din copilarie. Nu mai spun cu cita bucurie luam in decembrie Almanahul Copiilor, cu povestiri din Octav Pancu-Iasi, Mircea Santimbreanu si ilustratii de Ana Maria Smigelschi.
La Oradea, aproape ca nu ratam nici o emisiune din seria Povestea de seara de pe postul unguresc. Si acum, daca sint in fata televizorului seara cind se difuzeaza nemuritorul program cu desene animate clasice unguresti, il urmaresc pina la capat, ba chiar mai si fredonez melodia de pe generic. In afara de desene, eram pasioanata pe la 5 ani de programul de reclame de pe acelasi post. De fapt, publicitatea a ramas una dintre cele mai vechi iubiri ale mele si nu am ratat nici o Noapte a Devoratorilor de Publicitate din Iasi, unde locuiesc in prezent.Bineinteles, data fiind virsta, una din marile bucurii era sa cumpar dulciuri unguresti de la vinzatorii stradali,pe nedrept numiti „bisnitari’.
Imi mai amintesc cu mare plcere de serile cind ai mei imi citeau povesti si chiar asociez cartea Aventurile lui Tom Sawyer cu o vacanta de iarna geroasa cind maica-mea imi citea in fiecare seara. Nu puteau lipsi serile cind mergeam la film tot cu ai mei si cinematograful Copou mi se parea la o distanta de nemasurat. Aminitiri frumoase am si de la spectacolele pentru copii de la Luceafarul sau de la Casa Tineretului. La Casa Tineretului lucra bunicu si am avut „privilegiul” de a intra in cabinele actorilor, de a vedea de aproape papusile din piese si de a ma plimba prin decorul de pe scena inainte de reprezentatie. Vara, o parte din vacanta o petreceam cu parintii la munte, ocazie cu care am facut trasee de adevarati montaniarzi.
Nu pot sa omit din aminitirile mele serile de sanius, „patroanele” copiilor de la bloc, schimbul de timbre sau participarea la serbarile scolare, unde numai cei mai slabi scolari din clasa nu primeau un rol, pickupul cu discuri cu vocea Silviei Chicos si Alexandrinei Halic, emisiunea Lumea Copiilor cu Racheta Alba la final sau spectacolele de inspiratie patriotica de la Tv Moldova.
Eu mă distram tare bine în acele vremuri. Râdeam, mă minunam de cele văzute, făceam gălăgie, îmi mușcam degetele și mă bucuram de somnul sub cele trei păturici pe care mama le punea peste mine. Nici nu simțeam cele 17 grade din apartamentul de la etajul 1 al unui bloc ce ilustra prosperitatea industrială a unei țări socialiste din Estul Europei, dar cea mai fermă în drumul său spre comunism. Și să nu uit – mâncam pe săturate (așa mi-au spus ai mei)! La vârsta aceea nu mă interesa cât costă laptele praf și pe ce coridoare ale palatului administrativ din inima orașului de provincie în care locuia familia mea trebuia tata să umble și să bată la ușile cunoscuților. Noroc că tata era un inginer respectat în cartier și la uzina de macarale, așa că mereu se găsea vreun binevoitor, iar eu mă desfătam cu meniul meu favorit. Dar comunismul a fost și cauza primului meu Crăciun nereușit. Eu îl așteptam pe Moș Gerilă, dar auzisem la televizor că nu va mai veni așa cum se obișnuia, ci că din acel an va fi înlocuit de Moș Crăciun. Nu mai știu ce mi-a dat moșu (oricare ar fi fost el), dar știu ce mi-a luat: de Crăciun, tata nu a fost cu noi. S-a întors abia după Anul Nou, cu cearcăne, dar parcă mai liniștit. Stăteam în pătuț și aproape că ațipeam (la aproape un an nu dobândisem încă super-puterea de a nu dormi după masă), dar auzeam ceva despre paza uzinei, revoluție, teroristi, Ceausescu, bucurie, iar teroristi, paza, paza, paza… si-am adormit. Distracțiile în cele 11 luni de comunism au fost puține și monotone. Dar cu siguranță, n-am avut griji – eram doar un viitor șoim, pionier, utecist, comunist. S-a schimbat macazul și…
In „epoca de aur” distractia avea frumesetea si uratenia sa, totul depindea de cat de mult doreai sa te bucuri de ea alaturi de cei prieteni… Pentru toti care si-au trait copilaria in acele timpuri, sunt convinsa ca nu ne-am dezamagit si iubindu-ne, am reusit sa „sarim” peste goliciunea momentului, si ne-am bucurat de „plinurile” din sufletele adevaratilor prieteni !
Comments are closed.