Stiri

Cele mai vîndute titluri Polirom şi Cartea Românească la Bookfest 2014

0fu3.track.sendmachine.comLa recent încheiata ediţie a Salonului Internaţional de Carte Bookfest 2014, editurile Polirom şi Cartea Românească au înregistrat vînzări comparabile cu cele de la ediţia de anul trecut, fiind vîndute peste 10.000 de volume din cele peste 1.000 de titluri din oferta noastră editorială.

La această a IX-a ediţie a Bookfest, vizitatorii standului editurilor Polirom şi Cartea Românească au manifestat un interes deosebit pentru colecţiile „Historia”, „Biblioteca Polirom”, „Biblioteca Memoria. Jurnale, autobiografii, amintiri”, „Hexagon. Cartea de călătorie” şi „Eseuri şi confesiuni”. Bine primite au fost de asemenea titlurile apărute în cadrul seriilor de autor, cele mai căutate fiind cele din seriile „Gabriela Adameşteanu” şi „Andrei Oişteanu”. Şi volumele seriei „Opere. Gellu Naum” s-au numărat printre cele mai bine vîndute la Bookfest 2014.

Top 5 cele mai bine vîndute titluri POLIROM:

1. Anii romantici, de Gabriela Adameşteanu (seria de autor „Gabriela Adameşteanu”)
2. Istoria Poloniei. Terenul de joacă al lui Dumnezeu (2 volume), de Norman Davies (colecţia „Historia”)
3. Cum iubesc bărbaţii, de Mihaela Rădulescu (Hors collection), la egalitate cu Eu sînt Malala, de Malala Yousafzai şi Cristina Lamb (Hors collection)
4. Soacre şi nurori. La cine este cheia?, de Aurora Liiceanu (seria de autor „Aurora Liiceanu”), la egalitate cu Foc palid, de Vladimir Nabokov (Biblioteca Polirom. Seria de autor „Vladimir Nabokov”)
5. Şugubina, de Mircea Diaconu (colecţia „Fiction Ltd.”), la egalitate cu Pe cînd eram doar nişte puşti, de Patti Smith (Biblioteca Polirom. Actual)

0fu3.track.sendmachine.com

Top 5 cele mai bine vîndute titluri CARTEA ROMÂNEASCĂ:

1. Însemnările mele (2 volume), de Maria Banuş (Hors collection)
2. Controlul cărţii. Cenzura literaturii în regimul comunist din România, de Liliana Corobca (colecţia „Critică şi istorie literară”)
3. Negustorul de începuturi de roman, de Matei Vişniec (colecţia „Proză”)
4. Leonid Dimov. Un oniric în Turnul Babel, de Luminiţa Corneanu (colecţia „Critică şi istorie literară”)
5. Călcîiul lui Magellan, de Octavian Soviany (colecţia „Poezie”)

cartearomaneasca

Dintre cele mai bine vîndute titluri Polirom la Bookfest 2014, amintim: Amazoanele. O poveste, de Adriana Babeţi (colecţia „Plural. M”), Scriitor în comunism (nişte amintiri), de Ştefan Agopian (colecţia „Ego-grafii”), Narcotice în cultura română. Istorie, religie şi literatură, de Andrei Oişteanu (ediţia a III-a revăzută, adăugită şi ilustrată, apărută în seria de autor „Andrei Oişteanu”), Cerşetorul de cafea, de Emil Brumaru (ediţia a II-a, apărută în colecţia „Eseuri şi confesiuni”), Operaţiunea Sweet Tooth, de Ian McEwan (Biblioteca Polirom. Actual) şi Papagalul verde şi Catherine-Paris, de Martha Bibescu (Biblioteca Polirom. Esenţial).

În ceea ce priveşte literatura română, vînzări ridicate au înregistrat titlurile: Omar cel orb, de Daniela Zeca-Buzura (colecţia „Ego. Proză”), Zaraza, de Andrei Ruse (colecţia „Ego. Proză”) şi Sebastian, ceilalţi şi-un ciine, de Mihai Radu („Ego. Proză”).

La categoria nonfiction, de un succes deosebit s-au bucurat şi volumele: Monologurile neîmplinirii, de George Banu („Ego-grafii”), Jurnal. Volumul al II-lea: 1888-1892, de Carol I la României, Să alergi sau să mori. Jurnalul unui campion, de Kilian Jornet („Hexagon”) şi Arta de a vorbi în public de Stephen E. Lucas („Collegium. Practic”).

La ediţia din acest an a Salonului Internaţional de Carte Bookfest, editurile Polirom şi Cartea Românească au participat cu peste 1.000 de titluri, toate aflate la reducere (20%). Vizitatorii au putut achiziţiona cele mai recente apariţii (fiction şi nonfiction, cca 400 de titluri noi de la ediţia anterioară a tîrgului), dar şi peste 100 de titluri la preţul unic de 9,99 lei.

(Comunicat de presă Editura Polirom)

Articole similare

Anul dragonului – un nou documentar HBO Europe produs în România

Jovi Ene

Dezbatere pe marginea cărţii lui Andrei Oişteanu, „Sexualitate şi societate. Istorie, religie şi literatură” (II)

Jovi Ene

Câteva știri din lumea culturală românească (6 – 12 iunie 2016)

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult