Stiri

Câteva știri din lumea filmului românesc (21 – 27 mai 2018)

Știrile săptămânii: Muzica live și expoziții, în programul fiecărei zile la TIFF 2018; Documentarul 10 ZECE este online; „Foxtrot” – filmul de deschidere a ediției TIFF 2018, din 8 iunie în cinematografe; „CHARLESTON” | Premiera națională la TIFF 2018. Din 8 iunie în cinema; Documentarul Dacii Liberi – vine la TIFF 2018 – 31 mai – Premieră mondială; 10 zile de premiere, proiecții eveniment și ateliere gratuite celebrează 10 ani de EducaTIFF; Varză, cartofi şi alţi demoni sau tragi-comedia satului românesc, acum și la Timișoara; Câmpina, Bârlad și Pitești – primele orașe care au primit Centenarul Filmului Românesc; Strălucitoarea Angela Gheorghiu, invitată de onoare la TIFF 2018; Cea de-a 5-a ediție Arkadia SortFest se mută pe plaja din Corbu; Câteva conversații despre o fată foarte înaltă va avea premiera internațională la Edinburgh; Lună Plină vine la TIFF 2018 și confirmă primele evenimente din programul ediției cu numărul 7.

Muzica live și expoziții, în programul fiecărei zile la TIFF 2018

Concertele de jazz, funk, rock și electro-pop se vor ține lanț și în acest an la Casa TIFF, iar lucrările unora dintre cei mai apreciați artiști autohtoni vor putea fi admirate în cadrul expozițiilor și instalațiilor găzduite de spațiile-partenere. Istoria, muzica și influența marilor cineaști asupra artei contemporane devin subiectele evenimentelor speciale care vor condimenta programul celei de-a 17-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania.

Duminică, pe 27 mai, clujenii de la FUNKorporation oferă publicul cu un cocktail efervescent de piese cu cadențe funky, mustind de bași bine plasați, voci incredibile, riffuri catchy de chitară, detalii strălucitoare din saxofon și trombon, toate aranjate bogat, cu poftă, fierbinte, începând cu ora ora 21:00, la Casa TIFF. În aceeași atmosferă de sărbătoare, pe 28 mai, de la ora 21:00, legendara trupă Cuibul, înființată în urmă cu 25 de ani în Republica Moldova, revine în România pentru a oferi iubitorilor de muzică  o porție generoasă de acustic funk.

Cu peste 200 de concerteîn doar primii 6 ani de activitate, timișorenii de la JazzyBIT au bifat deja câteva dintre cele mai mari festivaluri de jazz din lume și s-au făcut auziți în 9 țări, pe 2 continente. Trio-ul loud jazz premiat în competiții de renume va seduce publicul  cu o combinație energică de jazz și rock, presărată pe alocuri cu blues, latin și funk, miercuri seară, pe 30 mai, de la ora 21:00.

Surprinzători și nonconformiști, inventatorii mlazz-ului (jazz de mlaștină) pun stăpânire pe Casa TIFF joi, pe 31 mai, de la ora 21:00. Într-o atmosferă de dark jazz, trupa Exit Oz va interpreta live piese cu influențe tradiționale, punk și free jazz. Tot de pe scena underground vor sosi la Cluj și liliecii de la Dimitri’s Bats, formația alternativă recent înființată, care ne va inspira cu un sound electro-pop sâmbătă, pe 2 iunie, de la ora 21:00. Biletele pentru concertele găzduite de Casa Tiff pot fi achiziționate online pe tiff.eventbook.ro sau prin aplicația oficială a festivalului.

Casa TIFF este și gazda a trei proiecții speciale. Nussbaum 95736 al clujeanului Csibi Laszlo spune povestea singurului supraviețuitor al familiei lui László Nussbaum, deținutul nr. 95736 de la Auschwitz-Birkenau și va fi proiectat marți, 29 mai, de la ora 21:30. Imediat după acesta va urma scurtmetrajul Pânda (The Wait), o proiecție realizată în parteneriat cu WWF. Inspirat de tragedia de la Colectiv, Coborâm la prima, debutul în regie a lui Tedy Necula, este în programul Casei TIFF vineri, 1 iunie, ora 21:30.

Ampla retrospectivă pe care TIFF.17 i-o dedică legendarului regizor Ingmar Bergman cu ocazia împlinirii a 100 de ani de nașterea acestuia, include și  expoziția Ingmar Bergman and his legacy in fashion and art, găzduită de Muzeul de Artă. O selecție de fotografii şi materiale multimedia îl prezintă pe marele regizor şi patru dintre cele mai importante filme ale sale, dezvăluind puternica influență pe care Bergman, în calitatea sa de producător de film emblematic şi trendsetter reticent, a avut-o asupra modei şi artei.  Expoziția este organizată cu sprijinul Ambasadei Suediei la București, Swedish Institute, Swedish Film Institute și Ingmar Bergman Foundation.  Vernisajul va avea loc pe 26 mai, ora 17:00, iar expoziția va fi deschisă vizitatorilor pe toată durata festivalului.

Artiștii momentului sunt și ei prezenți în TIFF 2018 cu cele mai recente proiecte. Partidul te vrea tuns, un proiect al Asociaţiei Forum Apulum, propune o călătorie vizuală prin istoria comunismului din România, dedicată păstrării memoriei și combaterii miturilor, propusă de. În cadrul vernisajului programat sâmbătă, pe 26 mai, de la ora 18:00, în H33, va fi lansat și Ghidul ilustrat al comunismului românesc, o istorie incomodă a celor 50 de ani de dictatură, ilustrată de artiști autohtoni consacrați. Dan Perjovschi, Saddo, Ana Kun, Livia Coloji, Răzvan Cornici, George Roșu, Andreea Ilisăi, Dragoș Boțcău și Bogdan Topîrceanu sunt cei care și-au oferit voluntar munca pentru acest ghid. Istoria României este și tema expoziției de fotografie găzduită de Muzeul de Artă,între 25 mai și 3 iunie. Photo Historia include o colecţie unicat de fotografii de epocă din prima jumătate a secolului XX, expuse în cadrul secțiunii care celebrează Centenarul Marii Uniri la TIFF 2018.

Două expoziții multimedia aparținând unor artiști din generații diferite, respectiv Alexandru Antik Sándor și Paul Mureșan, sunt aduse laolaltă în spațiile Galeriei Quadro 21, între 28 mai și 3 iunie Numitorul comun între cele două proiecte „Latent diagrams” de Antik și „Ai de capu’ meu” de Mureșan este întrebuințarea unei  multitudini de instrumente (animație, video, digital art, instalație, sunet, desen) pentru a da naștere unor metafore a modului în care omul funcționează și se raportează la el însuși și la lumea înconjurătoare. Publicul îi va întâlni pe cei doi artiști la vernisajul programt luni, pe 28 mai, de la ora 18.00.

Pe 29 mai, de la ora 18:00,iubitorii de fotografie vor avea ocazia să-l întâlnească pe regizorul Dragoș Hanciu, autorul unui studiu vizual despre migraţie, identitate și dor de casă, prezentat la TIFF în cadrul expoziției Hometown. În aceeași zi, Mircea Albuțiu își dă întâlnire cu publicul la vernisajul expoziției de fotografie documentară Khozyain, inspirată de povestea unui cazac izolat, de 40 de ani, într-o comunitate a rușilor lipoveni din Delta Dunării. Lucrările celor doi artiști vor putea fi admirate zilnic, la Galeriile Minerva.


Documentarul 10 ZECE este online

Suntem bucurosi sa va anuntam ca documentarul 10 (ZECE) este acum online si poate fi vazut de oriunde si oricand, doar accesand www.10film.ro.

10 (ZECE) este pentru cei care si-au pierdut speranta ca in Romania mai poate fi Bine, dar si pentru cei care mai cred insa nu au curajul de a iesi in fata. Coplesiti de stirile negative si de problemele vietii cotidiene, avem nevoie sa ni se reaminteasca faptul ca suntem principalii responsabili de calitatea vietii noastre. Avem nevoie de exemple care sa ne inspire sa fim mai buni, curajosi si drepti. 10 (ZECE) este despre schimbare, iar schimbarea sta in fiecare dintre noi. 10 (ZECE) nu este doar un film despre proiectele sustenabile din Romania, ci despre oamenii care ma fac sa cred ca totul este posibil. Pe tine cine te inspira?

Play&Share: https://www.youtube.com/watch?v=HyYn94K6FBQ


Foxtrot” – filmul de deschidere a ediției TIFF 2018, din 8 iunie în cinematografe

„Foxtrot”, drama controversată inspirată de conflictul israeliano-palestinian, este poate unul dintre cele mai bune filme din ultimul an. La scurtă vreme de la lansarea în cadrul festivalului de la Veneția, filmul și-a câștigat locul în istorie. Povestea lui Samuel Moaz, care îi are în centrul acțiunii pe soldații, tații și fiii națiunii este una amuzantă, tragică – și una care nu ia prizonieri. „Foxtrot”  va deschide TIFF 2018 în prezența regizorului Samuel Moaz, urmând să ajungă în cinematografele din România începând cu 8 iunie, fiind distribuit de Transilvania Film. Trailer: https://bit.ly/2IOq8fU

“Einstein spunea despre coincidență că este modul lui Dumnezeu de a rămâne anonim. Foxtrot reprezintă dansul unui om cu propria soartă. Este o parabolă filosofică ce încearcă să deconstruiască acest concept vag, ‘soarta’, printr-o proveste despre tată și fiu. Ei sunt departe unul de celălalt, dar, în ciuda acestei distanțe și a separării toatale dintre ei, aceștia își schimbă reciproc soarta. Provocarea pe care mi-am asumat-o pentru mine însumi a fost să tratez decalajul dintre lucrurile pe care le putem controla și cele care nu țin direct de controlul nostru.” […] “Structura unei tragedii grecești în trei secvențe mi s-a părut o platform ideală pentru a-mi reda ideea”, spune regizorul Samuel Moaz despre film.

Filmul spune povestea unei familii destrămate în urma dispariției tragice a fiului plecat la război. Momentele de comedie neagră, episoadele cu soldați israelieni plictisiți de misiunea lor în mijlocul deșertului și secvențele care îi surprind mușamalizând moartea unor tineri palestinieni au scandalizat Guvernul Israelian. Oficialii statului au aplaudat decizia Academiei Americane de Film de a nu include titlul pe lista scurtă a nominalizărilor pentru Cel mai bun film străin. Revolta a continuat până la boicotarea evenimentului de deschidere a Festivalului de Film Israelian din Paris, în cadrul căruia a fost inclusă proiecția cu “Foxtrot”.

După premiera din cadrul Festivalului de Film de la Veneția, filmul Foxtrox” a câștigat imediat o mare parte din public, dovada fiind numeroasele premii cu care se poate lăuda deja – 16 premii, acompaniate de 14 nominalizări. Cineastul Samuel Maoz și-a câștigat renumele internațional încă de la debutul în lungmetraj cu “Lebanon” (2009), film ce a fost prezent la TIFF și ulterior distribuit de Transilvania Film în cinematografe.  De asemenea, “Lebanon” a fost prima producție israeliană premiată cu Leul de Aur la Veneția.

„Foxtrotva fi distribuit în cinematografele din România din 8 iunie, de Transilvania Film.

În cadrul ediției de anul acesta a TIFF, Transilvania Film va mai aduce o selecție de filme importante pe marele ecran. Printre acestea se numără „Banii sunt bani”, „Copacul vrajbei noastre”, „Maria by Callas”, „România neîmblânzită” și „Câteva conversații despre o fată foarte înaltă”.

În filmul „Banii sunt bani”, trei tineri, disperați să scape de problemele financiare, vor să dea lovitura furând o valiză de bani a unui tip înstărit din Le Harvre. Ce nu știu ei este că tocmai au jefuit un politician corupt și că banii din valiză provin din afaceri criminale.

„Copacul vrajbei noastre” ne prezintă povestea unui tată, Atli, care se luptă pentru dreptul de a-și vedea fiica după despărțirea de Agnes, mama fiicei sale. Atli se mută cu părinții săi, care se află într-o ceartă continuă cu vecinii, subiectul disputei fiind arborele din curte.

Filmul Maria by Callas”, ne oferă oportunitatea, la patru ani de la moartea celei mai faimoase cântărețe de opera din istorie, să îi ascultăm povestea în propriile ei cuvinte. Filmul ne pune la dispoziție filmări inedite, fotrografii nemaivăzute până acum, filme de familie pe Super 8, înregistrări live private, scrisori intime și rare de arhivă văzute pentru prima oară în culori.

România neîmblânzitâ” ne așteaptă cu o proiecție în aer liber, duminică, 27 mai, de la ora 21:45. Un proiect unic, de proporții uriașe, care și-a propus să dezvăluie frumusețea sălbatică a României, frumusețe nealterată, neprelucrată, magică, însă extrem de fragilă. Documentarul a avut un success considerabil, aducând 56.462 de spectatori după numai 5 săptămâni în sălile de cinema.

„Câteva conversații despre o fată foarte înaltă” va avea premiera mondială la Cluj, în cadrul celei de-a 17 ediții a TIFF, unde a fost selectat în competiția Zilelor Filmului Românesc. Mihai Chirilov, directorul artistic al festivalului îl descrie drept: „Un debut foarte temerar, făcut pentru generația Facebook, Twitter. Este primul film românesc cu o poveste de dragoste lesbiană”.


„CHARLESTON” | Premiera națională la TIFF 2018. Din 8 iunie în cinema

„Charleston”, debutul în lungmetraj al lui Andrei Creţulescu, va fi prezentat în premieră în România în cadrul competiției oficiale a Festivalului Internațional de Film Transilvania, ediția 17, 2018. Proiecția de gală va avea loc joi, 31 mai, ora 19:00, la Casa de Cultură a Studenților, în prezența echipei. „Premiera în competiția de la TIFF înseamnă cam tot ce mi-am dorit pentru acest prim film. Și mi se pare încă și mai onorant ca celălalt titlu românesc din competiție să fie semnat de Adina Pintilie, o cineastă pe care o admir și-o prețuiesc de foarte mulți ani.”, spune regizorul Andrei Crețulescu.

În luna aprilie, „Charleston” a avut noi proiecții sold-out, la Istanbul, Viena, Londra, Moscova, Jeonju și Montevideo, unde a primit un premiu special din partea juriului FIPRESCI, iar în mai a fost prezentat de ICR Varșovia în cadrul Festivalului Culturii Române de la Cracovia. Cronicarii turci au remarcat că „regizorul își fixează povestea într-un cartier pe cale să fie distrus de politicile de transformare urbană. Filmul are un umor unic grație tensiunii constante dintre cei doi protagoniști și se transformă într-o poveste tragi-comică despre un caz de „home invasion”.”, criticii austrieci au fost de părere că „cinefilul Andrei Crețulescu propune un anti-„buddy movie” bizar în care joacă jumătate din „star-systemul” românesc contemporan”, iar revista online londoneză ceel.org a salutat deopotrivă coloana sonoră și trimiterile vizuale către filmele lui Michael Powell.

Pe 7 iunie, „Charleston” va fi prezentat la Iași, în cadrul omagiului Victor Rebengiuc din Serile Filmului Românesc, iar din data de 8 iunie filmul va putea fi văzut în cinematografele din toată țara.

„Charleston” e povestea dulce-amară a unui triunghi amoros absurd, „format” din doi bărbați și femeia pe care au pierdut-o amândoi, un love-story neconvențional cu parfum retro, un cocktail pop condimentat cu umor negru, emoție, un soundtrack eclectic și chiar un intermezzo dansant.

Din distribuția filmului fac parte Șerban Pavlu, Radu Iacoban, Ana Ciontea, Victor Rebengiuc, Ana Ularu, Dorian Boguță, Gabriela Popescu, Adrian Titieni, Andreea Vasile, Gavril Pătru, Gheorghe Ifrim, Lucian Ifrim, Sergiu Costache, Claudiu Dumitru, Letiția Vlădescu, Vlad Galer și Alina Berzunțeanu.

„Charleston” este o producție româno-franceză între ICON Production și Les Films du Tambour, realizată în coproducție cu .Mille et Une. Films și Wag Prod, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, The Group, Publicis Groupe, Region Bretagne, Rennes Metropole, în asociere cu Kinosseur, Wearebasca, Digital Cube și cu participarea HBO Europe. Producătorii filmului sunt Velvet Moraru, Marie Legrand, Rani Massalha și Andrei Crețulescu. Agentul internațional de vînzări al filmului este compania franceză Versatile. Promovarea media este asigurată de compania Rollercoaster PR.

„Charleston”, despre care Cineuropa spune „mai rar un film românesc cu un asemenea potențial de public”, a avut premiera mondială în competiția oficială a Festivalului de Film de la Locarno 2017. Filmul este distribuit în România și Moldova de Kinosseur.


Documentarul Dacii Liberi – vine la TIFF 2018 – 31 mai – Premieră mondială

Dacii Liberi (The Free Dacians), documentarul de lung metraj, semnat de Andrei Gorgan și Monica Lăzurean-Gorgan, va avea premiera oficială în România, la Cluj, la cea de-a 17-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (25 mai – 3 iunie).

Joi, 31 mai, va avea loc premiera filmului, la Cinema Florin Piersic, în prezența regizorilor, Monica Lăzurean-Gorgan și Andrei Gorgan, și a unor protagoniști ai documentarului. Iar pe 29 mai, filmul se va bucura de o proiecție în avanpremieră, în aer liber, în peisajul spectaculos de la Arkhai Sculpture Park, din satul Vlaha.

Care este adevărata identitate a poporului român? Cine suntem, individual și colectiv? Dintre toate episoadele istoriei noastre, Dacia a devenit subiectul celor mai multe dezbateri, polemici și teorii, mai mult sau mai puțin fanteziste. Așadar, polemicile și discuțiile aprinse nu vor sta deoparte de documentarul Dacii Liberi.

Filmul aduce laolaltă viețuitorii unui sat dacic, un istoric și un arheolog – membrii unei trupe de reconstituire istorică, un grup de mistici daci, un organizator de proteste, administratorul sitului UNESCO Sarmisegetusa Regia și participanți la Congresele de Dacologie. Pe toți îi unește pasiunea comună pentru daci. Îi desparte însă viziunea diferită pe care fiecare dintre ei o are asupra unui episod istoric care devine, de la an la an, tot mai popular în România.

„Nu cred că la români e vorba atât de o obsesie a originilor, cât de o obsesie a prezentului. Orice membru al unei comunități se auto validează și prin calitățile comunității din care face parte. Și cum despre daci se știe foarte puțin, e mai simplu să spui orice despre ei, decât să nu spui.
Iar dacă un istoric spune „Dar nu există dovezi că a fost așa” i se poate răspunde, sec, cu „Dar nu există nici dovezi că nu ar fi fost așa.” Ar fi suficient dacă aș ști că acest film i-a făcut pe unii dintre noi să înceapă să gândească puțin altfel.” – spune Andrei Gorgan, unul dintre cei doi realizatori ai documentarului.

Programul proiecţiilor filmului documentar Dacii Liberi în cadrul Festivalului Internațional de Film Transilvania 2018:

  • Avanpremieră – marți, 29 mai, de la ora 21:45, în satul Vlaha (Arkhai Sculpture Park)
  • Premieră – joi, 31 mai, ora 17:15, la Cinema Florin Piersic
  • vineri, 1 iunie, ora 14:45, la Universitatea Sapientia

Bilete se pot achiziționa online de aici: https://tiff.eventbook.ro/film/bilete-tiff-2018-dacii-liberi-free-dacians

Despre regizori:

Monica Lăzurean-Gorgan, producător și regizor de film, a produs, co-produs sau a fost producător delegat pentru mai multe lungmetraje de ficțiune și documentare care au fost selectate la Berlinale, Sundance, Locarno și multe alte festivaluri internaționale de film (Doar o răsuflare, Chuck Norris vs. Communism, Domestic, Colivia, Nu mă atinge-mă).
Doar o răsuflare, documentar de lung metraj în regia Monicăi, a fost premiat la Sarajevo IFF în 2016, unde a câștigat Heart of Sarajevo pentru cel mai bun film documentar. De asemenea, filmul a câștigat premiul Gopo, premiul LET’S CEE Film Festival și premiul în cadrul Festivalului ASTRA pentru cel mai bun film documentar românesc în anul 2017.

Andrei Gorgan este editor de film. A semnat prin montaj o serie de documentare și filme de ficțiune: Doar o răsuflare – documentar, co-producție Manifest Film și HBO Central Europe, Domestic – lung metraj în regia lui Adrian Sitaru și alte.


10 zile de premiere, proiecții eveniment și ateliere gratuite celebrează 10 ani de EducaTIFF!

EducaTIFF sărbătorește 10 ani de existență, prilej cu care lansează tuturor copiilor și adolescenților invitația de a se bucura la TIFF2018 de cea mai bogată ediție de până acum! Programul include un număr de 15 proiecții cu filme aduse în premieră în România, un film în premieră mondială, un cine-concert de excepție, un documentar care poate deschide noi orizonturi, plus ateliere distractiv-educative –atât pentru elevi, cât și pentru cadrele didactice – susținute  de traineri specializați în diverse domenii din lumea filmului, educației cinematografice și gândirii critice.

Programul de educație cinematografică pentru elevi ia startul vineri, 25 mai, de la ora 10:00, la Universitatea Sapientia, cu o proiecție recomandată celei mai noi categorii de spectatori inclusă în selecție, 5 ani +, Selecție internațională de 10 scurtmetraje, producții din Canada, Lituania, Finlanda, India, Spania, Mexic, Marea Britanie, Taiwan, Brazilia, Ucraina, Franța, Iran, China, Rusia. „Anul trecut am observat mulți părinți veniți la film EducaTIFF cu copiii preșcolari. Și cum cei mici încă nu știau să citească subtitrările, părinții le șopteau toate replicile. Anul acesta, pentru a le veni în întâmpinare, am inclus în program două proiecții special gândite pentru copiii mici, cu un calup internațional de scurtmetraje, dintre care 9 sunt animații non-verbale, ce n-au nevoie de cuvinte pentru a fi înțelese, iar al zecelea e un scurtmetraj spaniol cu actori, care cucerește prin comicul, simplitatea și eficiența cu care dezvăluie, pe înțelesul tuturor, principiul unei „găuri de vierme” din cosmos”, spune Raluca Bugnar, selecționer EducaTIFF. 

Una dintre marile surprize EducaTIFF este Insula Câinilor (recomandat elevilor din clase gimnaziale și de liceu), animație adusă în premieră națională la Cluj, după ce a deschis anul acesta Festival de Film de la Berlin, unde regizorul Wes Anderson a și câștigat trofeul Ursul de Argint. Zombillenium (recomandat elevilor din clase gimnaziale și de liceu) vine să le demonstreze liceenilor că pot fi cuceriți și ei de o animație cool, cu zombi, vampiri, vârcolaci și vrăjitoare între care nu e deloc ușor să alegi un personaj preferat. Emoționant și plin de empatie, Candoarea fratelui meu (recomandat elevilor din clase gimnaziale și de liceu) ajută publicul să treacă peste multe prejudecăți. Desculț (recomandat elevilor din clase primare și gimnaziale) folosește mult umor și gingășie pentru a-i ajuta pe copii să înțeleagă ce se întâmplă când oamenii ajung să se războiască; e un film ușor de iubit, ce a câștigat Premiul Publicului la festivalul Cottbus, Germania. Generație după generație de spectatori poate să ateste: filmele în care caii sunt personaje principale sunt speciale și merg direct la inimă, iar Wendy (recomandat tuturor categoriilor de vârstă) păstrează această regulă. Un alt film pe care publicul EducaTIFF îl va îndrăgi fără rezerve vine din Serbia: Vânătorii de vrăjitoare (recomandat elevilor din clase primare și gimnaziale) și mixează cu succes genurile cele mai apreciate de micii spectatori – comedia și thrillerul.

Ziua Copilului, 1 iunie, este marcată cu un program special și foarte cuprinzător la EducaTIFF. O proiecție pentru toate categoriile de vârstă, recomandătă a fi urmărită în familie, va începe la ora 11:00, la Cinema Florin Piersic – documentarul Povești în mișcare (Moving Stories, regia Rob Fruchtman, 2017, SUA), despre felul în care viața unor copii din medii dezavantajate din India, România, Coreea de Sud și Irak a fost influențată în bine de dansatorii itineranți ai companiei Battery Dance. Intrare este liberă la acest eveniment, la care vor participa și invitați speciali, dornici să-și împărtășească experiența cu spectatorii.

Tot de 1 iunie, de la ora 13:00, are loc premiera mondială a filmului românesc Străjerii, o aventură cu și pentru copii, recomandată pentru toate categoriile de vârstă. Peripețiile de pe ecran au fost filmate în zona Râșnov, unde cei 19 copii – actori s-au distrat pe cinste, trăind la cort, cu mâncare făcută la cazan și îmbăiere la râu. După-masa, de la ora 17:00, la Casa de Cultură a Studenților, copiii de toate vârstele și familiile lor sunt așteptați la cine-concert Ochiul Magic, să descopere începuturile cinematografiei și ale animației prin filmele de referință ale lui Georges Méliès, alături de o coloană sonoră live, jucăușă și curajoasă.

Toți copiii și adolescenții care văd un film EducaTIFF se pot înscrie în Competiția Tineri Critici de Film: organizatorii așteaptă din partea lor, pe adresa educatiff@tiff.ro o cronică scrisă sau filmată, în stil vlog. Elevii pot câștiga premii speciale oferite de Pegas și Samsung: o bicicletă pentru câștigătorul din clasele primare, o tabletă pentru câștigătorul din clasele gimnaziale și un smartphone pentru câștigătorul din clasele de liceu.

EducaTIFF completează oferta de educație cinematografică prin ateliere cu intrare liberă. Atelierele vor avea loc la Muzeul de Artă Cluj-Napoca, iar accesul se va face în limita locurilor disponibile, pe bază de rezervare. Primul atelier le este dedicat cadrelor didactice, organizat în parteneriat cu CinEd, și va avea loc în week-end-ul 26-27 mai. Pentru elevii din clasele mici sunt pregătite două ateliere de animație – unul în care să creeze personaje și altul în care să-și inventeze propria animație de buzunar. Elevii de gimnaziu se pot înscrie la atelierele Speak-Up, care îi vor antrena pentru vorbitul în public. Iar liceeni vor avea parte de două ateliere practice: actorie cu actrița Dorotheea Petre și fotografie cu Adi Bulboacă.

Biletele pentru filmele EducaTIFF costă 10 lei și vor putea fi cumpărate online și de la toate caseriile TIFF. Pentru înscrieri la ateliere și acces oferit grupurilor mai mari la proiecțiile din secțiune toate detaliile pot fi obținute prin email educatiff@tiff.ro sau la telefon 0747 492 499. Cadrele didactice și adulții care vor face rezervări pentru a însoți la cinema grupuri de minim 5 copii beneficiază de acces gratuit.


Varză, cartofi şi alţi demoni sau tragi-comedia satului românesc, acum și la Timișoara

Documentarul Varză, cartofi şi alţi demoni îl invită pe privitor în Lunguleţu, un sat din apropierea Bucureştiului, unde 1.000 de agricultori aşteaptă an de an să îşi vândă cele peste 100.000 de tone de varză în piaţa locală. La finalul zilei, au de ales între a vinde pe nimic sau a-şi îngropa recolta. Povestea lor este similară cu cea a agricultorilor din toată ţara. Povestea o vom afla din documentarul semnat de regizorul Şerban Georgescu, în urma experienţei personale de „viaţă la ţară”.

Intrigat de faptul că în schimbul a 100 de lei a primit o tonă de varză, regizorul decide să petreacă un an în acest sat şi să lucreze pământul cot la cot cu sătenii. Încearcă să înţeleagă de ce aceste familii de agricultori, aparent prosperi şi cu şanse de a avea un trai bun, trăiesc pe datorie, deşi au în mână uneltele unei afaceri de succes – pământ roditor, utilaje moderne, recolte bogate. Primarul şi câţiva săteni au şi idei, şi posibile soluţii. Dar pot ei oare să depăşească lipsa de încredere în orice decizie „colectivă” sau în orice lider?

O satiră a realităţilor curente din agricultura europeană, în naraţiunea regizorului însuşi, filmul relatează din interior strădania unui sat de a ieşi din acest cerc vicios, prezentată într-un stil specific românesc: cu haz de necaz…

Vorbind despre Varză, cartofi şi alţi demoni, producătorul Branko Lustig, câştigător a două Premii Oscar, a comentat: „Cred că este un film foarte actual, cu un uriaş potenţial de piaţă”.

Documentarul are un bogat traseu festivalier, fiind prezentat în premieră în 2016, la Dok Leipzig, cel mai vechi festival de film documentar din lume, apoi la One World 2017, Docudays 2017, GOPO 2017, UCIN 2017, unde a și luat premiul pentru cel mai bun documentar.

Filmul a fost coprodus de Elefant Film și Kolectiv Film, în parteneriat cu TVR și este distribuit în România de Follow Art.

Asociația Pelicula Culturală vă invită să-l vizionați marți, 29 mai, de la ora 20.00, la Reciproc, str. Mărășești, nr 14. Prețul unui bilet este de 10 lei și poate fi achiziționat de la Reciproc, începând cu joi, 24 mai.


Câmpina, Bârlad și Pitești – primele orașe care au primit Centenarul Filmului Românesc

Caravana Centenarului Filmului Românesc a ajuns în ultimele două săptămâni în trei localități din România: Câmpina, Bârlad și Pitești. Aceste episoade ale proiectului au adus aici filme ca Aferim!, Restul e tăcere sau Bacalaureat. La acestea, se adaugă o vizionare specială a documentarului produs și realizat de Agenția Națională de Presă AGERPRES, pentru și despre Centenarul României: România, la 100 de ani.

Caravana Centenarului Filmului Românesc a ajuns până acum în 14 localități din România și Republica Moldova și își continuă în perioada următoare drumul prin țară.

EPISODUL 8: CÂMPINA

Sâmbătă, 12 mai 2018, s-a scris Episodul 8 al Centenarului Filmul Românesc, la Casa de Cultură „Geo Bogza” din Câmpina. Municipiul Câmpina a fost primul oraș care a răspuns pozitiv propunerii noastre de a proiecta un film românesc, în contextul Anului Centenarului. În foaierul Casei de Cultură din Câmpina a putut fi vizionată expoziţia de fotografie „România: Evoluţie”, realizată de Agerpres, odată  cu Centenarul Marii Uniri.

Documentarul dedicat Centenarului României: „România la 100 de ani”, realizat de Agenția Națională de presă AGERPRES, a fost vizionat de publicul din Câmpina, înainte de începerea filmului Aferim!. Documentarul, despre care directorul Agerpres, Alexandru Giboi spune că este „sută la sută despre emoții”, ilustrează ziua de 1 Decembrie 1918, actele premergătoare, cum a fost împărţită România Mare şi care a fost impactul economic, cultural, viaţa de zi cu zi a românilor de peste hotare, dar și dramatismul anilor 1940-1941, cu ruperea graniţelor şi cu deportările, condamnările la închisoare şi despărţirea familiilor.

TOMA CUZIN: „Aferim! e o poveste. A noastră”

„Aferim și documentarul Agerpres sunt un șir de lecții de istorie pentru noi. Suntem mândri că facem parte din cele 100 de orașe selectate în cadrul proiectului”, a declarat Marian Dulă, Consilierul Primarului din Câmpina.

„Ideea realizării acestui proiect nu a putut decât să ne bucure. Filmul face parte din cultura poporului român, iar celebrarea lui în cadrul Centenarului nu poate fi decât o idee bună. Consider că o astfel de inițiativă este mai mult decât bine-venită. Câmpina este un oraș cu o tradiție istorică bogată și un public receptiv la astfel de evenimente”, a declarat Alexandra Ioniță, Directorul Casei de Cultură „Geo Bogza” din Câmpina.

După proiecție, invitatul special al evenimentului, actorul Toma Cuzin, a rămas pentru a răspunde celor prezenți la întrebările legate de film. El a întărit ideea că filmul a fost apreciat în cadrul festivalurilor datorită faptului ca oferă o imagine reală asupra problemelor sociale cu care se confruntă societatea românească. Tot el a spus despre peliculă că este un film cu oameni și pentru oameni: „Aferim! e o poveste. A noastră”.

De altfel actorul a mai declarat: „Când joc la teatru, într-un film sau serial mă simt la fel e bine. Dacă ai pasiune și îți place ceea ce faci, nu contează locul. Aferim este o poveste cu oameni și pentru oameni, o poveste a noastră, a societății românești, cu bune și cu rele. Filmul nu este despre rromi, ci despre adevăr”.

EPISODUL 9: BÂRLAD

Episodul 9 al Caravanei Centenarului Filmului Românesc s-a scris pe 13 mai 2018, la Bârlad, acolo unde a rulat filmul românesc Restul e tăcere, în regia lui Nae Caranfil și documentarul dedicat Centenarului României: „România la 100 de ani”, realizat de Agenția Națională de presă AGERPRES.

Spectatorii au putut viziona și expoziţia de fotografie România: Evoluţie, realizată de Agerpres, în contextul anului centenar al României.

„Caravana Centenarului Filmului Românesc este un proiect îndrăzneț, unul așteptat și căutat, pentru că în ultima perioadă tinerii caută tot mai mult filmul românesc. La rândul nostru, implicăm tinerii în activitățile ce țin de Centenarul Marii Uniri.” – Dumitru Boroș, Primarul Municipiului Bârlad.

Invitatul special al proiecției, actorul Ovidiu Niculescu, le-a transmis bârlădenilor un mesaj video: ,,A fost o oportunitate fantastică să lucrez la acest film, să pot să studiez cu adevărat un personaj, să pot să mi-l asum cu adevărat, iar aceasta e o întâlnire care se întâmplă foarte rar în viața unui actor și mă bucur de ea și de tot ceea ce m-a învățat. Să nu uităm că filmul acesta vorbește despre creativitate și despre voința cu care cineaștii români, încă de la început, indiferent că au fost actori sau scenariști și-au dat sufletul pentru această meserie superbă”.

Seara a continuat cu discuții despre film și despre felul în care cinematografia poate ajuta să vedem realitățile din jur, printr-o altă dimensiune.

EPISODUL 10: PITEȘTI

Pe 20 mai 2018, în ziua în care s-au împlinit 630 de ani de la prima atestare documentară a Piteştiului, a avut loc inaugurarea Cinematografului Bucureşti din subordinea Primăriei municipiului Piteşti. Prin parteneriatul cu Centenarul Filmului Românesc, piteștenii au putut viziona filmul Bacalaureat, în prezența actorilor Adrian Titieni și Lia Bugnar, care au rămas până la final, pentru a discuta cu publicul.

„Demersurile pentru înfiinţarea cinematografului au început în august 2006, patru ani am luptat să obţinem Cinematograful Bucureşti de către Primăria Piteşti, în aceeaşi zi în care a fost preluat a fost predat Filarmonicii Piteşti, după care această clădire a fost prinsă în proiectul european cu privire la Centrul Multifuncţional. S-a întîrziat inaugurarea odată cu Filarmonica, întrucît nu aveam autorizaţie de securitate la incendiu. Ne-am mişcat foarte repede pentru a pune în funcţiune şi cinematograful de ziua oraşului” – managerul Filarmonicii Piteşti, Jean Dumitraşcu.

„Cred că peste o sută de ani, filmul ăsta va sta în picioare în continuare. Proiectul aceasta este minunat, duceți-l mai departe. Școala românească de cinematografie produce, și asta este perfect pentru noi.” (spectator din Pitești)

Invitații speciali ai evenimentului, actorii Lia Bugnar și Adrian Titieni au stat de vorbă cu publicul și au apreciat faptul că se întâmplă astfel de evenimente: „Sunt plăcut surprins de cât de multă lume este în sală. Cred că începe o poveste cu drumuri dese la Pitești și suntem onorați să fim aici”.

Lia Bugnar a punctat importanța filmului românesc pe marele ecran din țara noastră: ,,Eu cred că filmele românești au mult mai multe bile albe decât oricare film american sau italienesc, pentru că ne putem regăsi în el. Suntem noi acolo și, oricum ar fi, în momentul în care ne vedem noi acolo, într-o oglindă mărită putem încerca să mai îndreptăm lucrurile”.

La finalul întâlnirii, actorul Adrian Titieni a subliniat faptul că filmul românesc reprezintă, în mare parte, chiar viața noastră: ,,Filmul românesc ajunge de multe ori să fie mărturie a vieților noastre. Acum, filmul românesc este prezent la toate festivalurile importante de film, din afară, iar acest lucru înseamnă ceva: este vorba despre o sumă de tineri revoltați, care au spus cu înțelepciune ‹‹Până aici!››, care au reconfigurat o cinematografie”.

Centenarul Filmului Românesc este un proiect inițiat de Asociația ARTIS (Iași) și Asociația MIA (Chișinău) și se desfășoară în anul Centenarului României în 100 de localități din România și Basarabia, la care se adaugă Cernăuțiul.


Strălucitoarea Angela Gheorghiu, invitată de onoare la TIFF 2018

Superstarul Angela Gheorghiu, celebră cântăreață de operă a timpului nostru, vine la Festivalul Internațional de Film  Transilvania, ca invitată de onoare a celei de-a 17-a ediții. Vineri, pe 1 iunie, de la ora 19:00, Opera Națională Română Cluj-Napoca va fi gazda unui eveniment unic, în cadrul căruia Angela Gheorghiu va interpreta cîteva arii în fața publicului clujean, acompaniată de pianistul Alexandru Petrovici. Momentul va fi urmat de proiecția filmului Tosca (r. Benoît Jacquot) în care soprana joacă rolul titular.

În istoria operei, Angela Gheorghiu este  un fenomen rar. O artistă cu o tehnică vocală excepțională și o inteligență dramatică și muzicală profundă, dar și un comunicator magnetic care pătrunde în inimile și mințile unui spectru panoramic de audiențe, legendara soprană a adus cele mai înalte valori ale artei la o scară neobișnuit de largă.

Angela Gheorghiu și-a câștigat renumele mondial odată cu debutul său, în 1992, la Royal Opera House, în La Bohème. În același an a debutat la Metropolitan Opera New York și la Opera de Stat din Viena. Prezența și vocea ei au impresionat publicul în cele importante săli de operă din întreaga lume. De-a lungul carierei impresionante a înregistrat cu cele mai mari case de discuri și a fost onorată cu numeroase premii, printre care amintim La Médaille Vermeille de la Ville de Paris, Ordinul Artelor și Literelor în grad de Ofițer și Cavaler din partea Guvernului francez, decorația “Nihil Sine Deo” acordată de Regele Mihai I al României, Premiul Cultural European pentru Muzică și premiul Victoire d’Honneur.

În 2000,  regizorul Benoît Jacquot i-a lansat invitația de a interpreta rolul titular în ecranizarea operei Tosca de Puccini. Deși soprana nu mai interpretase până atunci acest rol, Jacquot și-a dorit-o pe ea în film, considerând că Gheorghiu are acel spirit de divă absolută care poate acoperi personajul.  Lansată în cinematografe în întreaga lume, producția în care Angela Gheorghiu apare alături de marele tenor Roberto Alagna și baritonul Ruggero Raimondi a fost bine primită de către presa internațională, după lansarea oficială în cadrul Festivalului de Film de la Veneția.

Filmul reinventează modul în care vedem opera și va fi proiectat în cadrul evenimentului special, găzduit de Opera Națională Română Cluj-Napoca. În deschiderea evenimentului, vocea inconfundabilă a Angelei Gheorghiu va cuceri publicul TIFF, acompaniată de pianistul Alexandru Petrovici, unul dintre cei mai prolifici artişti autohtoni ai generaţiei sale. Doctor în Muzicologie, artistul a colaborat, de-a lungul carierei, cu nume mari ale scenei ca: Franco Zeffirelli (în pelicula Callas Forever), Roberto Alagna, Denyce Graves, Leontina Văduva, Alberto Zedda, Mariana Nicolesco, Ludovic Spiess şi mulţi alţii.

Sâmbătă, 2 iunie, de la ora 19:00, iubitorii de operă vor avea ocazia să o revadă pe Angela Gheorghiu la Casa de Cultură a Studenților, unde soprana a acceptat invitația organizatorilor de a introduce proiecția specială a filmului Maria by Callas (r. Tom Volf). Vizionarea va fi precedată de proiecția clipului dedicat unui duet inedit: Angela Gheorghiu-Maria Callas, Habanera din opera Carmen a lui Bizet, duet peste timp care se regăsește ca un bonus pe discul Homage to Maria Callas, imprimat de Angela Gheorghiu în 2011.


Cea de-a 5-a ediție Arkadia SortFest se mută pe plaja din Corbu

După ce timp de 4 ani a reinventat spațiul Uzinelor Camexip din județul Prahova, Festivalul Internațional de Film Arkadia ShortFest continuă mișcarea de regenerare culturală pornită în 2014, cu o nouă ediție, într-un nou spațiu – plaja Corbu, din județul Constanța.

Cea de-a 5-a ediție Arkadia ShortFest se va desfășura între 15 – 18 august 2018 și va aduce iubitorilor de cultură, 4 zile de proiecții de film, ateliere, masterclass-uri, expoziții de artă, dar și petreceri și evenimente de socializare.  Cineaștii și-au putut înscrie filmele în competiție până pe 20 mai, urmând ca selecția oficială să fie anunțată între 10 – 20 iulie. Ca în fiecare an, trofeul Arkadia va avea un design conceput special pentru ediția în curs de către un artist contemporan. Anul trecut trofeul a fost câștigat de scurt-metrajul Pipa, sexul și omleta în regia Anei-Maria Comanescu.

Noua ediție a festivalului va păstra în program secțiunile cu care și-a obișnuit publicul (scurt-metraj studențesc de ficțiune, scurt-metraj profesionist de ficțiune, selecții din festivaluri internaționale partenere), dar va include anul acesta și o secțiune specială de animație, precum și retrospectiva tuturor scurt-metrajelor premiate în anii trecuți. Dezbaterile pe teme de interes în industria cinematografică, precum și petrecerile tematice pe plajă sunt alte noutăți pe care ediția le promite.

„Pentru noi au fost 4 ani foarte interesanți, ceea ce am început să dezvoltăm în spațiul Uzinelor Camexip va fi mereu parte din identitatea Arkadia ShortFest, iar experiența pe care am câștigat-o prin reinventarea an de an a acelui spațiu și transformarea lui într-unul dedicat artei pentru 3 zile pe an ne va însoți pretutindeni de acum încolo. Era vremea să facem un pas mai departe, să găsim o formulă prin care să putem ajunge la și mai mulți iubitori de film și artă plastică, iar zona Corbu s-a dovedit a fi un spațiu fertil, în care să putem realiza acest lucru. Este o provocare nouă, care a solicitat efort atât creativ, cât și logistic, dar suntem nerăbdători să vă arătăm că surprizele sunt abia la început.”, a declarat Tudor Smoleanu, directorul festivalului.

Spațiul Arkadia ShortFest va fi amenajat pe plaja Corbu, în apropierea și cu sprijinul Unbar, și va include o zonă specială dedicată Expo ShortFest, precum și un spațiu neconvențional de cinema. Festivalul își propune să fie o sursă de cultură și divertisment într-un mod ecologic și responsabil, dată fiind natura spațiului neconvențional al plajei Corbu. Abonamentele vor fi puse în vânzare începând cu luna iunie 2018.

La ediția din 2017 a festivalului cineaștii din 29 de țări și-au înscris filmele pentru competiție, 25 de scurtmetraje din 15 țari ajungând în selecția oficială.


Câteva conversații despre o fată foarte înaltă va avea premiera internațională la Edinburgh

Câteva conversații despre o fată foarte înaltă, debutul în lungmetraj al regizorului Bogdan Theodor Olteanu, va avea premiera internațională la cea de-a 72-a ediție a Festivalului Internațional de Film de la Edinburgh (20 iunie – 1 iulie, 2018), în cadrul secțiunii European Perspectives. Inaugurat în 1947, Festivalul Internațional de Film de la Edinburgh este cel mai vechi festival care se întinde pe tot parcursul unui an.

Săptămâna viitoare, filmul va putea fi văzut în premieră mondială la Cluj, în cadrul Festivalului Internațional de Film Transilvania, unde a fost selectat în competiția Zilelor Filmului Românesc. Prima proiecție va avea loc vineri, 1 iunie, de la ora 22.45, la cinematograful Victoria, iar a doua, sâmbătă, 2 iunie, de la ora 12.00, la cinematograful Urania.

O fostă în comun, un album de fotografii, câteva conversații online, o cafea și o vizită. Două fete contruiesc din bucăți începutul unei povești de dragoste. Dar pe măsură ce se apropie trebuie să înfrunte lucrurile care le despart. Trailer oficial: http://bit.ly/CatevaConversatiiTrailerRO

Filmat în doar opt zile, Câteva conversații despre o fată foarte înaltă este un lung-metraj complet independent, fără nicio finanțare publică. „Am filmat în casa coproducătorului, în casa unui prieten, într-o sală de box obținută de un actor și în casa directorului de imagine. Am pus laolaltă echipamente oferite gratis sau extrem de ieftin. (…) Am avut un amestec de actori profesioniști și amatori. Și am avut în fiecare zi un alt boomist – erau toți studenți. Am folosit imagini captate de două feluri de camere și două feluri de telefoane. Avem în film imagini de la trei fotografi. Dacă ne-am aminti toți oamenii care ne-au ajutat, ceea ce singur nu o să se întâmple, ar trebui să avem mai mult de jumate din genericul de final ocupat numai de ei.”, povestește regizorul Bogdan Theodor Olteanu.

Silvana Mihai și Florentina Năstase, cele două actrițe principale, ambele la debut în lung-metraj, nu se cunoșteau și nu au dat probe de casting împreună înainte de începerea repetițiilor. „Este treaba regizorului să își caute actori cu chimie și cred că aici Bogdan ne-a găsit foarte bine. (…) a fost alegerea lui să ne aducă împreună și a funcționat!”, povestește Florentina Năstase. „Eu am trăit permanent senzația că facem o năzbâtie împreună, că suntem complici și că, după ce vom fi terminat filmul, ne vom primi o ceartă zdravănă de la părinți.”, completează Silvana Mihai.

Filmul va avea premiera pe marile ecrane pe 22 iunie, distribuit de Transilvania Film.


Lună Plină vine la TIFF 2018 și confirmă primele evenimente din programul ediției cu numărul 7

Echipa Festivalul de Film Horror&Fantastic Lună Plină, vine la TIFF și vă invită duminică seară pe 27 mai, la Castelul Bánffy de la Bonțida, la premiera Tokyo Vampire Hotel, filmul regizorului japonez Sion Sono, filmat parțial în Cluj. Iar imediat după proiecție rămânem în  decorul fabulos al Castelului  pentru o super petrecere horror organizată de Vinyl, Rum, Tapas & Wine.

Printre primele evenimente confirmate la cea de-a 7-a ediție a Festivalului de Film Horror&Fantastic (9 – 12 august, Biertan, județul Sibiu) se numără Studentul din Praga (1913, r. Paul Wegener, Stellan Rye) primul film independent din istorie. Proiecția lui va fi acompaniată live de muzica originală a CelloFun, o formulă electro-acustică creată special pentru filmele mute, ce s-a născut din viziunea comună asupra libertății de expresie și  din pasiunea pentru cinema-ul experimental a celor trei membri: Attila J. Szabó, Alexandra Andrieş și Radu Rădescu, alături de invitata lor, Irina Margareta Nistor.

Studentul din Praga, primul film de artă german, spune povestea unui tânăr student îndrăgostit fără speranță de o frumoasă contesă, care face un târg cu un vrăjitor și ajunge astfel să își piardă propria reflexie. Aplaudată atât de critici cât și de public la vremea respectivă, producția a rămas în istorie ca fiind filmul care a pus bazele expresionismului în cinematografia germană, din care s-a născut, șapte ani mai târziu, celebrul Cabinet al Doctorului Caligari.

Până acum, peste 1400 de titluri (scurtmetraje și lungmetraje: ficțiune, animație, experimental) au fost înscrise pentru ediția de anul acesta a festivalului. Directorul artistic Cătălin Mesaru este în plin proces de selecție, dar perioada de înscrieri încă nu s-a terminat.

Data limită a înscrierilor este 15 iunie, atât pentru lung-metraje cât și pentru scurt-metraje. Înscrierea filmelor se face pe platforma FilmFreeWay, pe linkul de mai jos:

https://filmfreeway.com/FullMoonHorrorFantasyFilmFestival

Articole similare

Lansările Editurii Vremea la Gaudeamus 2016

Jovi Ene

Rezervări Serile FILIT 2023 – Teatrul Național „Vasile Alecsandri” Iași, Sala Mare

Jovi Ene

Semnal TV filme: weekend 16 – 18 noiembrie 2012

Delia Marc

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult