Știrile săptămânii: Festivalul Internațional de Film Studențesc CineMAiubit – Premiile ediţiei a 22-a; Grădina Speranței încheie seria filmelor de 10 din acest an – Asociația Pelicula Culturală; Centenarul Filmului Românesc a încheiat anul 2018 cu 66 de evenimente realizate în țară și 18 în Basarabia; Cinemacitit: ”Vulpe vânător” – de la filmul lui Stere Gulea, la romanul scris de Herta Müller.
Festivalul Internațional de Film Studențesc CineMAiubit – Premiile ediţiei a 22-a
A 22-a ediție a Festivalului Internațional de Film Studențesc CineMAiubit și-a desemnat câștigătorii sâmbătă, 8 decembrie 2018, într-o atmosferă emoționantă și plină de exuberanță.
Festivalul este organizat de Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică ‘’I.L.Caragiale’’ București (UNATC), Teatrul Metropolis și Fundația Cinemaiubit, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei (CNC), al Uniunii Cineaștilor din România (UCIN) și DACIN SARA – Drepturi de autor în cinematografie și audiovizual – Societatea autorilor români din audiovizual.
Fiind cel mai important festival internaţional de film studenţesc din România, CineMAiubit este locul unde, de-a lungul timpului, și-au făcut lansarea la public majoritatea cineaştilor români, azi unanim recunoscuți.
Juriul internațional al festivalului a reunit personalităţi din lumea cinematografică, atât din România, cât și din străinătate.
Componența Juriului secțiunii FICȚIUNE a fost:
Asja KRSMANOVIC – selecționer al Festivalului de Film Sarajevo, coordonatoarea competiției studențești (Bosnia și Herzegovina) – președintele juriului;
Ana ULARU – actriță;
Iulia RUGINĂ – regizor de film și profesor;
Anamaria ANTOCI –producător de film;
Corina STAVILĂ – monteur de film;
Zviad DOLIDZE – profesor, decan al Facultății de Film din Tbilisi (Georgia);
Vivi DRĂGAN VASILE – director de fotografie, producător;
Nicolas KHABBAZ – regizor și profesor (Liban);
Peter MUSZATICS – istoric de film, programator Festival de Film de la Miskolc (Ungaria).
Juriul secțiunii DOCUMENTAR i-a reunit pe: Ivana MLADENOVIC – regizor, Isabela ȚENȚ – regizor și pe profesorul Universității “Hasan Kalyoncu” din Gaziantep, Turcia – Bülent KÜÇÜKERDOĞAN.
Juriul secțiunii ANIMAȚIE-EXPERIMENT a fost compus din regizorii de animație Constantina MIHĂILĂ și Cecilia FELMERI și criticul de cinema Laurențiu BRĂTAN.
Marele Premiu a fost câștigat de filmul belgian Pablo (regia: Sergio Guataquira Sarmiento), în timp ce Premiul de regie „Cristian Nemescu” a mers către Lorand Gabor și filmul său Cum înalți un zmeu?. Dar iată întregul palmares al festivalului:
PALMARESUL FESTIVALULUI CINEMAIUBIT
Ediția 22
PREMIUL PENTRU CEL MAI BUN FILM, oferit de Uniunea Cineaștilor din România (UCIN)
Pablo (Institut des Arts de Diffusion – IAD, Belgia)
regia: Sergio Guataquira Sarmiento
PREMIUL SPECIAL AL JURIULUI, oferit de Rohrer Servicii Industriale
A Time for Us (Beijing Film Academy, China)
regia: Alvin Lee
PREMIUL DE REGIE “CRISTIAN NEMESCU”, oferit de Dacin Sara și Digital Cube
Cum înalți un zmeu? (UNATC)
regia: Lorand Gabor
PREMIUL PREȘEDINTELUI UCIN
Portret de familie (UNATC)
regia: Teodor Mirea
PREMIUL RECTORULUI UNATC
Programului de studii ANIMAȚIE din UNATC (profesori și studenți)
PREMIUL PENTRU CEL MAI BUN FILM DOCUMENTAR “PAUL CĂLINESCU”, oferit de Uniunea Cineaștilor din România (UCIN)
Village in the Sky (Film and Television Institute, India)
regia: Ramesh Holbole
PREMIUL PENTRU FILM DE ANIMAȚIE oferit de Uniunea Cineaștilor din România (UCIN)
Bless You (Polish National Film School Lodz)
regia: Paulina Ziolkowska
PREMIUL PENTRU FILM EXPERIMENTAL, oferit de Uniunea Cineaștilor din România (UCIN)
Mecanisme și alte sisteme (UNATC)
regia: Miruna Minculescu
PREMIUL PENTRU CEL MAI BUN SCENARIU “CĂTĂLIN COCRIȘ”, oferit de Rohrer Servicii Industriale
Five Minutes Outside (UCINE, Argentina)
scenariu: Constanza Gatti
PREMIUL CRITICII, oferit de Uniunea Cineaștilor din România (UCIN)
Supă de pui pentru pisici (UNATC)
regia: Lucia Chicoș
PREMIUL DE IMAGINE PENTRU FILM ROMÂNESC oferit de Cinelab Romania și Rohrer Servicii Industriale
Le dejeuner (UNATC)
imagine: Barbu Nițelea
PREMIUL ROMANIAN SOCIETY OF CINEMATOGRAPHERS
River of Oedipus (Beijing Film Academy, China)
imagine: Da Xiang
PREMIUL PENTRU INTERPRETARE FEMININĂ oferit de BDR Associates
Sonia Mietilica pentru filmul
The Rat (Polish National Film School Lodz)
PREMIUL PENTRU INTERPRETARE MASCULINĂ, offered by BDR Associates
Natan Berkowicz pentru filmul
Tremors (Polish National Film School Lodz)
PREMIUL DE SUNET “ANDREI (OTTO) TONCU” oferit de Elena și Horia Toncu și Uniunea Cineaștilor din România (UCIN)
Portret de familie (UNATC)
sunet: Claudiu Mărginean
PREMIUL DE MONTAJ ÎN FILM ROMÂNESC, oferit de Uniunea Cineaștilor din România (UCIN)
Le dejeuner (UNATC)
montaj: Andrei Stoian
PENTRU PREMIUL DE PRODUCȚIE ÎN FILM ROMÂNESC, oferit de Strada Film și Rohrer Servicii Industriale
Ana-Maria Voicu pentru filmele:
Travel Light (UNATC) și Cum înalți un zmeu? (UNATC)
MENȚIUNE SPECIALĂ PENTRU FILM DE FICȚIUNE
Wood (INIS, Canada)
regie: Eve Dufaud
PREMIUL PENTRU REGIE DE FILM DOCUMENTAR “ION BOSTAN”, oferit de Dacin Sara
Mașina timpului (UNATC)
regia: Gabriel Radu & Bogdan Marinescu
MENȚIUNE SPECIALĂ PENTRU FILM DOCUMENTAR, oferit de Uniunea Cineaștilor din România (UCIN)
Diniaș (UNATC)
regia: Maja Kovacevic
PREMIUL “VICTOR ILIU” PENTRU FILM DOCUMENTAR, oferit de regizorul Nicolae Cabel
The Sisters (Polish National Film School Lodz)
regia: Michal Hytros
PREMIUL “ION TRUICĂ” PENTRU FILM ROMÂNESC DE ANIMAȚIE oferit de Dacin Sara
Monstrul (UNATC)
regia: Laura Pop
PREMIUL PENTRU AFIȘ CINEMAIUBIT 23, oferit de Uniunea Cineaștilor din România (UCIN)
Nicolaie Prodromou (UNARTE)
PREMIUL NEW MEDIA, oferit de GroupM, Wavemakes, Mediacom & Mindshare
Mircea Grădinaru (UNATC)
PREMIUL FOTO, oferit de Uniunea Cineaștilor din România (UCIN)
Ilie Bumbac (UNATC)
Grădina Speranței încheie seria filmelor de 10 din acest an
Asociația Pelicula Culturală vă invită la aniversarea a 6 ani de activitate pentru a viziona filmul Grădina Speranței, în regia lui Niki Caro, marți, 18 decembrie, de la ora 19.00, la AMBASADA.
“În 17 decembrie 2012 am organizat prima proiecție de film cu un documentar oferit de Institutul Polonez din România. La 6 ani de la primul eveniment public, vă invităm la un film oferit tot de Institutul Polonez, ce are în prim plan o secvență mai puțin cunoscută de eroism ce a avut loc în Varșovia, în timpul celui de-al 2-lea Război Mondial. Și pentru că se apropie Crăciunul, vă așteptăm cu un pahar de vin și multe surprize speciale!” declară organizatorii.
În Polonia anului 1939, în Varșovia, Antonina Żabińska și soțul ei, Dr. Jan Żabiński, au o grădină zoo înfloritoare. Atunci când țara lor este invadată de naziști, Jan și Antonina sunt forțați să se raporteze nou-numitului zoolog șef al Reich-ului, Lutz Heck. Pentru a opune rezistență în proprii lor termeni, Antonina și Jan încep să lucreze în secret cu Rezistența și pun în acțiune planuri pentru a salva vieți din ghetoul din Varșovia, în care Antonina și chiar copiii ei se expun la un mare risc. În acest sens, în timp ce războiul este în plină desfășurare, cuplul reușește să salveze peste 300 de evrei, ascunzându-i în vila lor aflată pe terenul grădinii.
Pentru ajutorul dat evreilor, cei doi polonezi au primit titlul de „Drept între Popoarele Lumii” acordat de Institutul Yad Vashem de la Ierusalim.
“Este dificil să-l faci pe spectator să simtă groaza și teroarea celui de-Al Doilea Război Mondial ca și cum ar fi ceva nou. Deși războiul a fost și rămâne cea mai mare calamitate care s-a întâmplat vreodată, ea a făcut subiectul multor filme, bune sau rele. Cu toate acestea, „Grădina speranței” ne captivează din primele secunde.” declară Mick LaSalle, sfgate.com
Filmul este o ecranizare a romanului cu același titlu, al autoarei americane Diana Ackerman, care a fost premiată, în 2008, cu Orion Book Award bucurându-se la rândul ei de un mare succes de public.
Biletele, în valoare de 10 lei, se pot achiziționa de la AMBASADA sau în format electronic pe www.iabilet.ro.
Trailler: aici
Centenarul Filmului Românesc a încheiat anul 2018 cu 66 de evenimente realizate în țară și 18 în Basarabia
Proiectul celor 100 de filme se va încheia în aprilie 2019, dar nu se va opri, pentru că se transformă în brand de Iași, dedicat Centenarului Marii Uniri
Centenarul Filmului Românesc a ajuns la mijlocul drumului, cu peste 50 de evenimente realizate în perioada februarie-noiembrie 2018. Proiectul s-a desfășurat în România și Republica Moldova, cu invitați din zona cinematografiei românești și cu filme alese de experții proiectului: Bujor T. Rîpeanu, Irina-Margareta Nistor și Cristian Mungiu. Zeci de invitați au fost parte din caravana #100filme, primind distincția oficială, care marchează anul 2018, prin filmul românesc.
Mii de kilometri au fost parcurși în cadrul caravanei, care a ajuns în localitățile care au acceptat să facă parte din proiect, să-l sprijine și să intre pe harta filmică din 2018.
Inițiatorii, Asociațiile ARTIS (Iași) și MIA (Chișinău) au lansat proiectul la Iași în februarie 2018, cu susținerea Primăriei Municipiului Iași, prin Departamentul Centenar, coordonat de prof. univ. dr. Daniel Șandru.
Mijlocul proiectului de la Iași a fost marcat prin trei zile cu filme românești și invitați speciali, o conferință de presă despre importanța filmului românesc și viitorul proiectului, dar și întâlniri cu publicul înainte și după filme.
Între 7 și 9 decembrie, la Cinema Ateneu au fost proiectate opt filme românești, cu participarea actorilor Simona Bondoc, Ileana Popovici, Florin Piersic. Evenimentele au fost prezentate de Ambasadorul proiectului – Irina-Margareta Nistor. Prin telefon, au participat la întâlnirea cu publicul ieșean actorii Cosntantin Codrescu și Tamara Buciuceanu-Botez. La cele opt filme au participat în jur de 1.000 de spectatori.
În cadrul proiectului, care a adus pe marele ecran 53 de filme din cele 100, în România, s-au mai realizat:
- 66 de evenimente
- peste 12.500 de km
- peste 9.000 de spectatori
- 1 conferință de lansare
- 1 conferință de mijloc de proiect
- peste 20 de invitați
- 28 de localități
În Basarabia s-au realizat:
- 18 evenimente în 15 localități
- cu peste 3.500 de spectatori
- 18 filme
- 1 conferință de lansare
- 1 conferință de încheiere
- 19 parteneri oficiali
- 12 invitați speciali
*Evenimentele de la Iași au fost realizate în parteneriat cu Primăria Municipiului Iași, Ateneul din Iași.
DESPRE CENTENARUL FILMULUI ROMÂNESC
Inițiat de ARTIS și Asociația Obștească MIA, organizat de Primăria Municipiului Iași şi Ateneul din Iaşi, Centenarul Filmului Românesc a fost lansat anul acesta, pe 3 februarie, la Iași, orașul care a înregistrat momente importante din cadrul Marii Uniri a României.
Centenarul Filmului Românesc este un proiect desfășurat în cadrul programului Centenar al Primăriei Municipiului Iași (2017-2020).
Despre ARTIS (Iași)
Din dragoste pentru film și din pasiune pentru organizarea de evenimente, s-a conturat, în anul 2016, Asociația ARTIS. Echipa este alcătuită din membri alumni ai Asociației Studenților Jurnaliști (ASJ), împreună cu care organizează, de 9 ani, festivalul Serile Filmului Românesc.
Anul acesta, pentru a celebra împlinirea a 100 de ani de la Marea Unire, ARTIS a inițiat un nou proiect, produs și organizat de Primăria Municipiului Iași, în colaborare cu Asociația Obștească MIA: Centenarul Filmului Românesc. Co-organizator al proiectului este Agenția Națională de Presă AGERPRES.
Despre Asociația Obștească MIA (Chișinău)
AO „MIA” este o asociație non-profit, creată cu scopul de a stimula producția independentă de film și TV, de a promova cultura audiovizuală și de a educa consumatorul prin intermediului imaginilor în mișcare.
Fondată în anul 2000, „MIA” a realizat diverse proiecte – de la producții video, TV și film la campanii sociale de amploare, de la training-uri, seminare și instruiri la evenimente de impact național.
Proiect desfășurat și finanțat în cadrul programului Centenar al Departamentului Centenar din cadrul Primăriei Municipiului Iași
Un eveniment inițiat de: ARTIS și Asociația Obștească „MIA” (Protecția și Dezvoltarea Mediului Audiovizual Informațional) din Chișinău
Co-organizator: Agenția Națională de Presă AGERPRES
PARTENERI
În colaborare cu: Asociația Studenților Jurnaliști
Partener academic: Universitatea „Petre Andrei” din Iași
Parteneri: Dacin Sara, Institutul Cultural Român
PARTENERI MEDIA
- Partener media principal: AGERPRES
- Frecvența de încredere: Radio România Cultural
- Televiziunile Centenarului: Antena 3, TVR IAȘI
- Parteneri media naționali: Europa FM, SMART FM, Cinefan, miscareaderezistenta.ro, România Liberă, AARC.ro, Filmsi.ro, movienews.ro, Cooperativa urbană, Flacăra, fundația culturală magazin istoric
- Partener media regional: VIVA FM
- Parteneri media locali: Viva FM Iași, Zile și Nopți Iași, Evenimentul Regional al Moldovei, Ziarul de Iași, Iași FUN, Radio Iași, Iași TV LIFE, Suplimentul de Cultură
- Lobby blog: Cineamator, Cinemil, cefilmevad.ro, piratulcinefil.wordpress.com, filme-carti.ro, raluka-fă-teauzit.blogspot.com, semnebune.ro
- Parteneri media Republica Moldova: Radio Chișinău, TVR Moldova, Diez.md
- Monitorizat de: zelist.ro
- Ne mișcă cei de la: ZigZag prin România
Cinemacitit: dialoguri cinematografice și literare la Muzeul Național al Literaturii Române – ”Vulpe vânător” – de la filmul lui Stere Gulea, la romanul scris de Herta Müller
Joi, 20 decembrie, de la ora 18,00, la Muzeul Național al Literaturii Române din strada Nicolae Creţulescu 8, va fi proiectat lungmetrajul Vulpe vânător. Proiecţia inclusă în programul CINEMACITIT va fi urmată de un dialog între regizorul Stere Gulea, actrița Oana Pellea și scriitoarea Svetlana Cârstean.
FB Event: https://www.facebook.com/events/2026012554151352/
”Înainte să fie romanul („Încă de pe atunci vulpea era vânătorul”, de Herta Müller), a fost filmul. Invers decât cursul normal. Eu am primit un scenariu de la Lucian Pintilie, la care ajunsese. Scenariul era scris de Herta Müller şi de prietenul ei, care era dramaturg. Textul era în română. Filmul este o coproducţie româno-germană. A fost ceva oarecum pe neaşteptate, pe nepusă masă.”, spunea în 2015 regizorul Stere Gulea într-un interviu pentru Ziarul Metropolis.
”Vulpe vânător” este regizat de Stere Gulea în 1991 și lansat în 1993, după un scenariu scris de Herta Müller, în colaborare cu Harry Merkle. Evenimentele prezentate în film sunt premergătoare revoltei timișorenilor din decembrie 1989. Irina (Oana Pellea), o tânără profesoară, fire neconformistă și independentă, intră în atenția organelor Securității statului comunist român, care, în scopul de a o intimida, folosește un întreg arsenal de presiuni psihologice. Însă euforia provocată eroinei de căderea cuplului dictatorial este, din păcate, de scurtă durată: Irina descoperă foarte curând că nu a scăpat de urmăritori…
Unul dintre primele și puținele filme care prezintă viața din luna decembrie a anului 1989, ”Vulpe vânător” a fost premiat în 1993 de către UCIN pentru regie, imagine, sunet și interpretare feminină (Oana Pellea).
„Încă de pe atunci vulpea era vânătorul„, romanul scris de Herta Müller și apărut în România în traducerea Norei Iuga a fost publicat în Germania, în 1992 și ”este probabil cartea cea mai românească a acestei mari autoare de limbă germană.“ (Ernest Wichner).
Stere Gulea, unul dintre cei mai importanţi cineaşti români, s-a născut la Constanţa.A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „Ion Luca Caragiale. A fost profesor la Academia de Teatru şi Film între 1990-2015, iar între 1990-1996 a fost şi decan al Facultăţii de Cinema din cadrul ATF. Filmul său de debut, „Apa ca un bivol negru”, este realizat în echipă cu Dan Piţa, Mircea Veroiu, Iosif Demian și Dinu Tănase. Filmografia lui Stere Gulea cuprinde și titlurile: „Iarba verde de acasă” (1978), „Castelul din Carpaţi” (1981), „Ochi de urs” (1982), „Moromeţii” (1987), „Piaţa Universităţii – România” (1991), „Stare de fapt” (1995) și „Moromeţii 2” (2018).
Oana Pellea a absolvit Academia de Teatru și Film în 1984, clasa profesoarei Sanda Manu. În perioada 1984-1987 a fost actriță la Teatrul din Piatra Neamț. Între 1987 și 1999 a jucat la Teatrul Bulandra din București. Ca actriță de film, a fost distribuită în 20 de roluri în producții regizate de Alexandru Tatos, Dan Pița, Stere Gulea, Bogdan Dreyer. În 2006 joacă în producția Universal Pictures ”Children of Men”, regia Alfonso Cuarón, film nominalizat la trei categorii de Premiu Oscar. Pentru activitatea ei teatrală, cuprinzând peste 30 de roluri principale, a obținut numeroase premii.
Svetlana Cârstean este poetă și traducătoare. A debutat în 1994, în cadrul volumului colectiv Tablou de familie, alături de T.O. Bobe, Răzvan Rădulescu, Mihai Ignat, Sorin Gherguț și Cezar Paul-Bădescu. Volumul de debut individual, ”Floarea de menghină”, a apărut în 2008, iar în 2013 a fost publicat în Suedia. Poemele sale au fost traduse în numeroase limbi. A lansat în 2015 volumul ”Gravitație”. În aprilie 2016, volumul ”Trado”, scris împreună cu Athena Farrokhzad, a fost lansat în Suedia.
********************************************************************
Ce a fost la început, filmul sau romanul? Cum se face trecerea de la carte la camera de filmat? Dar de la meseria de scriitor la cea de regizor?
Iată câteva întrebări la care se va răspunde într-o serie de întâlniri intitulate CINEMACITIT care își propun să medieze dialogul cineastului cu opera literară şi să readucă în atenţia publicului ecranizările unor texte de referinţă din literatura română.
CINEMACITIT este susținut de Muzeul Național al Literaturii Române. Programul cuprinde proiecţii de film românesc urmate de un dialog între regizor/scenarist/actor şi o personalitate literară din România. Filmele prezentate reprezintă ecranizări remarcabile ale unor texte de referinţă din literatura română, dar şi producţii recente premiate la mari festivaluri internaţionale sau adaptări libere după romane autohtone.