Știrile săptămânii: O noua editie la Editura Herald: Eliberarea de cunoscut, de Jiddu Krishnamurti.
O noua editie: Eliberarea de cunoscut de Jiddu Krishnamurti
De-a lungul veacurilor, omul a cautat ceva dincolo de sine, ceva dincolo de bunastarea lui materiala: ceva pe care il numim adevar, Dumnezeu sau realitate, ceva in afara timpului, ceva care sa nu poata fi tulburat de imprejurari, de gandire sau de coruptia omeneasca. Omul si-a pus dintotdeauna intrebarea: „Ce rost au toate astea? Are viata vreun inteles cat de mic?”.
Azvarlit in imensa confuzie generata de conflicte, revolte, brutalitati, nesfarsite razboaie religioase, ideologice, nationale, el se intreaba cu un sentiment de adanca si durabila frustrare: ce este de facut, cum se poate iesi din toate acestea, ce inseamna viata, si daca exista ceva dincolo de ea? Si negasind acel lucru de nenumit, cu o mie de denumiri, pe care l-a cautat intotdeauna, omul a recurs la credinta – credinta intr-un salvator sau intr-un ideal –, insa credinta naste necontenit violenta. In aceasta neincetata lupta pe care o numim viata, noi incercam sa stabilim un cod de comportament adaptat societatii in care am fost crescuti, fie ca este vorba de o societate comunista, fie ca este o asa-zisa societate libera.
Noi ne supunem anumitor reguli de conduita, considerandu-le ca o parte din traditia noastra. Privim mereu catre altcineva ca sa aflam care conduita este buna sau rea, care mod de gandire este corect sau gresit si, conformandu-ne acestui model, conduita si gandirea noastra devin mecanice, raspunsurile noastre devin automate. Dar nu vom afla niciodata noul pana cand nu vom invata cum sa ne eliberam de povara trecutului, de povara cunoscutului. J. Krishnamurti
Noi am acceptat ca viata inseamna agonie si suferinta, ne‑am obisnuit cu acest lucru si ne gandim ca moartea este ceva ce trebuie evitat cu grija. Si totusi, cand stim sa traim cu adevarat, moartea este extraordinar de asemanatoare cu viata. Nu se poate sa traim fara sa murim in acelasi timp. Nu putem trai, daca nu murim psihologic in fiecare clipa. Acesta nu este un paradox intelectual. Ca sa traim complet, total, ca si cum fiecare zi ar fi o noua frumusete, trebuie sa murim pentru ziua de ieri, altminteri traim mecanic, iar o minte mecanica nu poate cunoaste niciodata ce este iubirea, nu poate cunoaste niciodata ce este libertatea.
Pe noi ne infricoseaza moartea pentru ca nu stim ce inseamna cu adevarat viata. Nu stim cum sa traim si de aceea nu stim cum sa murim. Cata vreme ne va fi frica de viata, ne va fi frica de moarte. Omul pe care viata nu il inspaimanta nu se teme ca se va gasi intr‑o nesiguranta totala, caci el stie ca launtric, psihologic, nu exista siguranta.
A nu cauta siguranta inseamna a participa la o miscare nesfarsita, in care viata si moartea sunt unul si acelasi lucru. Omul care traieste fara conflicte, care traieste cu frumusete si iubire, nu se teme de moarte, fiindca a iubi inseamna a muri.
Krishnamurti s–a nascut la 11 mai 1895, la Madanapalle, in sudul Indiei. „Descoperit” de miscarea teozofica, este crescut si educat in Occident, considerandu-se ca va deveni instrumentul exprimarii unui mesaj de o deosebita importanta, ca va indeplini rolul unui Mesia, sau ca va fi fondatorul unei noi religii.
In 1925, in urma mortii fratelui sau Nityananda, Krishnamurti traverseaza o grava criza psihologica, in decursul careia incepe sa se indoiasca de toate valorile „spirituale”. S-a eliberat de tot ceea ce invatase, ramanand intr-o stare de non-speranta. Nu mai astepta nimic. Si tocmai in aceasta situatie de gol interior, in aceasta stare de moarte fata de elementele structurale ale trecutului sau psihologic – spune Krishnamurti – a erupt in el „acea binecuvantare ce se realizeaza numai intr-o stare de liniste autentica, a avut loc eruptia exploziva a iubirii”.
Aceasta experienta a determinat in el o innoire spirituala, o adevarata revolutie, o profunda mutatie. Din acel moment Krishnamurti a declarat ca nu va mai fonda o noua miscare religioasa sau un nou sistem filozofic care sa inrobeasca si sa conditioneze si mai mult mintile oamenilor. In urma acestei revolutii launtrice Krishnamurti a dizolvat „Ordinul Stelei”, ce fusese fondat special pentru el si, incepand din 1928-29, a luat o orientare complet independenta de orice fel de organizatie.
Dupa o perioada dificila, marcata de nenumarate confruntari, Krishnamurti ii intalneste in 1946 pe Aldous Huxley si pe Charles Morgan, impreuna cu care va fonda o scoala la Ojai, California; de altfel Huxley i-a prefatat lucrarea Prima si ultima libertate.Din acel moment, mesajul sau a devenit mai cuprinzator si s-a raspandit in intreaga lume, pana cand – lucru extraordinar – in anul 1974 a avut loc incidenta mesajului sau cu elita intelectuala. De atunci Krishnamurti s-a intalnit de doua ori pe an, o data in Anglia si o data in California, cu savantii cei mai ilustri ai lumii contemporane: savantul Capra, care a condus multa vreme centrul de studii nucleare de la Geneva, D. Bohm, profesor de fizica la Universitatea din Londra, cei mai mari specialisti in neuropsihiatrie si in anatomia creierului, pe scurt, vreo cincizeci de savanti, toti niste enciclopedii vii. Si nu este oare un suprem paradox? Ei il intalnesc pe Krishnamurti, cel care denunta pericolul conditionarii prin cultivarea creierului.
Independent de mesajul pe care il aduce, Krishnamurti este fondatorul unei serii de scoli in India, America si Anglia. El scris o lucrare intitulata Despre educatie si, in aceste scoli noi, incearca sa orienteze elevii spre implinirea facultatilor lor creative, incearca sa faca din ei fiinte creatoare si nu simpli imitatori, sa trezeasca in ei facultatea atentiei si a observarii extrem de clare.
