Stiri

Asta-seara la Festivalul Filmului Evreiesc Bucuresti – Cinema Studio, ora 20.15 – „Stele nelinistite”

Luni, 30 aprilie, de la ora 20.15, la Cinema Studio, Festivalul Filmului Evreiesc București vă propune proiecția, în premieră în România, a filmului Stele neliniștite bazat pe un episod real din viața controversatei scriitoare franceze Simone Weil. Proiecția va avea loc în prezența regizoarei italiene Emanuela Piovano și va fi urmată de o discuție cu publicul.

Stele neliniștite (Le Stelle Inquiete/ Simone and Gustave – Italia, 2010) este povestea istoricei întâlniri dintre Simone Weil – scriitoare franceză, evreică de origine, inițial o înfocată activistă de stânga, pasionată de filosofie și apoi de mistica creștină – cu cel care i-a fost gazdă, în vara anului 1941 – Gustave Thibon, „ţăranul filosof „. Ulterior, el avea să publice postum unul dintre cele mai cunoscute manuscrise ale ei. Sub vraja acestui „ţinut fermecat” acoperit de vii, lavandă şi scăldat de soarele din Provence, Simone, Gustave şi soţia acestuia, Yvette, cunosc un moment unic şi nepreţuit de intimitate. În această ambianţă plină de complicitate, gelozii şi tachinări, dar nelipsită de iubire şi amuzament, timpul pare să se fi oprit în loc pentru o clipă, în Franţa ocupată.

„Am vrut să fac un film simplu, uşor şi aerisit, aşa cum i-ar fi plăcut lui Simone. Am vrut să fac un film plin de lumină pentru vremurile noastre întunecate, pentru că Simone m-a învăţat că ultima expresie a curajului e speranţa”, spune regizoarea Emanuela Piovano. „A fost pentru prima data când mi-a trecut prin minte să fac un film de epocă. Şi nu l-aş fi făcut, dacă nu aş fi avut un subiect relevant. Relevant pentru acea perioadă, când această femeie foarte tânără, profesoară de filozofie, a stat la o fermă din Ardèche împreună cu Gustave Thibon şi nevasta lui. Am încercat să facem un film deschis şi profund despre trecerea unui meteorit, pentru că Simone a fost un meteorit prin viaţa unui cuplu obişnuit, deşi, după această trecere, şi el a devenit filozof. O poveste de dragoste în care dragostea nu este implicare, ci iluminare.”

Regizoare, scenaristă, producătoare, Emanuela Piovano s-a născut la Torino în 1959. Absolventă a Facultăţii de Critică şi Istorie a Filmului, Piovano este cercetătoare la Arhiva Naţională de Filme a Rezistenţei, fondatoare a mişcării Camera Woman, o organizaţie non-profit care îşi propune să promoveze femeile în cinema, precum şi a companiei de producţie Kitchenfilm, cu sediul la Roma. Debutul său în lungmetrajul de ficţiune este thrillerul Le complici, urmat la o distanţă de câţiva ani de Amorfù – o poveste de amor dintre o psihiatră şi pacientul ei. Indiferent de genul abordat, caracteristic pentru Piovano este faptul că încearcă să meargă pe căi mai puţin bătătorite.

Stele neliniştite – trailer: http://vimeo.com/19969233

*****

Aflat la a doua ediţie, Festivalul Filmului Evreiesc Bucureşti (Bucharest Jewish Film Festival – BJFF) propune publicului o bogată selecţie de peste 50 de filme, majoritatea în premieră în România, ce vor fi proiectate, în perioada 27 aprilie – 3 mai, la Cinema Studio şi Muzeul Naţional al Ţăranului Român.

Festivalul se înscrie într-o reţea ce include peste 130 de evenimente organizate în întreaga lume sub brand-ul Jewish Film Festival si se adresează cinefililor pasionaţi de excelenţă şi inedit în arta cinematografică, publicului de orice vârstă, doritor să se informeze despre bogata moştenire culturală evreiască la nivel mondial, cu accent pe Estul Europei şi România.

Programul ediţiei de anul acesta a festivalului, disponibil online la www.bjff.ro, include lungmetraje, scurtmetraje, documentare, opere de ficţiune şi filme de animaţie, de la cele mai noi producţii, majoritatea în premieră în România, până la pelicule de cinematecă, precum şi expoziţii de artă, workshop-uri şi dezbateri cu tematică iudaică.

Accesul la proiecţii este liber, în limita locurilor disponibile.

Articole similare

Lama Gonsar Tulku Rinpoche, invitat la Universitatea din Bucuresti

Jovi Ene

Bookisit #9 – Târg de carte second-hand pentru copii și părinți

Jovi Ene

Donează cerneală din condei la Atelier IDC de Creative writing, în 22 octombrie

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult