1. ”Cinci zile care au zguduit lumea. Relatările unor martori oculari de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial”, de Nicholas Best
O captivantă descriere a evenimentelor petrecute la sfârşitul lui aprilie şi începutul lui mai 1945, când Mussolini şi amanta lui sunt executaţi de partizanii italieni, Hitler se căsătoreşte cu Eva Braun, apoi cuplul se sinucide, liderii nazişti flutură steagul alb şi războiul cel mai monstruos din istoria omenirii se apropie de sfârşit.
Numeroşi martori, între care unele persoane faimoase ale vremii şi altele devenite celebre în deceniile următoare – Jack Kennedy; Bob Dole; Henry Kissinger; Aleksandr Soljeniţîn; Roman Polanski; Joseph Ratzinger; Ezra Pound; Sophia Loren; Audrey Hepburn etc. – îşi amintesc în ce împrejurări au auzit acele veşti.
Cartea aduce în atenţia cititorului o serie de întâmplări extrem de variate, unele tragice şi oribile, altele emoţionante şi pline de speranţă, care redau atmosfera de o intensitate copleşitoare a acelor zile. Se bazează pe o documentaţie amplă, iar naraţiunea este pasionantă şi se citeşte ca un thriller.
2. ”Copii în armata nazistă. Cum am apărat Reichul hitlerist”, de Wilhelm Gehlen şi Don Gregory
Astăzi, poate părea un fapt extraordinar că în Germania, în perioada nazistă, şi copiilor li se cerea să-şi facă datoria pentru „Führer, popor şi patrie”, dar chiar aşa s-a întâmplat în timpul celui de-al Treilea Reich.
Cartea este autobiografia unui băiat, Wilhelm Gehlen, născut în Germania în 1933. Povestea vieţii lui cuprinde în special anii războiului, evenimentele trăite împreună cu familia şi vecinii, mulţi dintre ei militari.
Membrii Tineretului Hitlerist erau, pentru părinţii lor, încă nişte copii. Pentru Hitler, ei erau înlocuitori convenabili ai soldaţilor maturi de la artileria antiaeriană care fuseseră trimişi pe front să compenseze îngrozitoarele pierderi suferite în luptă. Se poate spune chiar că proporţia victimelor făcute de atacurile bombardierelor uşoare în rândul acestor copii a fost la fel de mare ca în rândul celorlalte formaţiuni ale armatei germane.
Cu ajutorul specializat al profesorului Don Allen Gregory, pasionat de istoria militară a Germaniei, Will Gehlen a rememorat amintirile din timpul războiului, aducând în faţa cititorului o perspectivă deopotrivă fascinantă şi rară asupra cursului vieţii din al Treilea Reich.
3. ”Călătorie magică în Orașul Florilor”, de Mary Hoffman, Seria Stravaganza
Într-o dimineaţă, Sky Meadows, un băiat frumuşel şi simpatic, după care sunt topite toate colegele lui de şcoală, găseşte o sticluţă goală de parfum la intrarea în apartamentul în care locuieşte împreună cu mama lui. Cum ea e specialistă în aromoterapie, Sky e obişnuit cu parfumurile, dar n-are de unde să ştie că misterioasa sticluţă albastră găsită pe prag e în realitate un talisman fermecat. Acesta îl poartă în somn spre primejdiosul oraş Giglia, ce aduce mult cu Florenţa renascentistă.
Acolo se trezeşte într-o mănăstire de călugări dominicani şi descoperă cu surprindere că e un stravagante. Devine ucenic al unui călugăr-farmacist care-i dezvăluie mai multe secrete şocante, participă la o importantă misiune de salvare, reîntâlneşte cunoştinţe vechi, îşi face altele noi şi îşi află vocaţia.
Aventurile se ţin lanţ, iar de această dată ele se împletesc mai mult ca oricând cu iubirea. Care merită oricând orice sacrificiu. Pentru că ea e raţiunea de a trăi a celor cu adevărat puternici.
Stravaganza este o serie de romane fantasy, scrise de cunoscuta autoare britanică Mary Hoffman. Acțiunea lor se desfășoară la întretăierea a două lumi, cea reală, contemporană – locul de baștină al eroilor principali fiind Londra – și o lume fantastică, Talia, similară Italiei renascentiste a secolului al XVI-lea.
Mary Hoffman este pasionată de Italia și se pare că ideea originală ce a stat la baza scrierii romanelor a fost o excursie de familie la Veneția, în timpul căreia a asistat la un incident, la o cursă de gondole. Informațiile despre acest spațiu cultural abundă în scrierile sale și ele sunt pe cât de inedite, pe atât de captivante.
Fiecare volum al seriei are drept erou principal un adolescent care se confruntă cu o situație limită în viața sa reală și care, datorită unui talisman primit dintr-o altă lume, ajunge un stravagante, un fel de călător în timp și spațiu.
Mary Hoffman a scris peste nouăzeci de cărţi pentru copii şi tineret. Face recenzii periodice pentru The Guardian şi alte publicaţii. Postează săptămanal pe blogul său www.maryhoffman.co.uk, unde puteţi găsi şi sfaturile ei legate de scris.
4. ”Călătorie pe Amazon”, de Eva Ibbotson
Cu mulţi ani în urmă, un prieten care călătorise în Brazilia mi-a povestit că la o mie şase sute de kilometri de gura Amazonului, într-un oraş numit Manaus, exista o sală de spectacole fantastică, năpădită de iarba care crescuse printre crăpăturile din piatră şi cu maimuţe care ţipau pe acoperiş. Am avut imediat acea străfulgerare care îţi spune că ai găsit ceva ce-ţi aparţine. Timp de ani de zile am studiat acel colţ de lume. Am aflat de baronii cauciucului, care deveniseră aşa de bogaţi din exploatarea arborilor de cauciuc, încât îşi puteau spăla caii de la trăsuri cu şampanie. Ei au fost cei care au construit Manausul şi au invitat artişti de renume să joace în frumoasa lor sală de spectacole. Dar în tot acest timp, jungla era la doi paşi, gata să le ia locul dacă ei eşuau.
Am scris cărţi pentru copii despre magicieni, harpii şi fantome şi cărţi pentru adulţi despre tot soiul de lucruri, dar interesul meu pentru exotica lume a Amazonului nu s-a stins nicicând. Călătorie pe Amazon reprezintă încercarea mea de a împărtăşi cu voi această lume. (Autoarea)
Cartea este o povestire impresionantă despre aventuri, explorări, prietenie şi libertate.
Maia, o fetiţă orfană din Anglia, este nerăbdătoare să ajungă la rudele ei aflate la mii de kilometri depărtare, pe Amazon.
Îşi imaginează încântată cum va arăta familia iubitoare împreună cu care speră să trăiască aventuri minunate. Găseşte în schimb două verişoare nesuferite, pentru care jungla este un inamic şi care refuză să iasă din casă.
Dar minunăţiile junglei compensează cu prisosinţă neplăcerile suferite din partea familiei Carter. Iar când Maia întâlneşte un băiat misterios, care trăieşte singur pe malurile fluviului sălbatic, începe o călătorie spectaculoasă în inima unei lumi noi, extraordinare.
„Cea mai frumoasă carte pentru copii a anului… povestită într-un mod captivant, amuzant şi emoţionant.” Nicolette Jones, Sunday Times
„O aventură spumoasă, fantastică… plină de umor şi căldură, Călătorie pe Amazon are un farmec irezistibil.” Julia Eccleshare, Guardian
Eva Ibbotson s-a născut la Viena, dar atunci când au venit naziştii la putere, familia ei a fugit în Anglia şi ea a fost trimisă la o şcoală cu internat. A devenit scriitoare în perioada în care şi‑a crescut cei patru copii, şi romanele ei de mare succes au fost publicate în toată lumea. Cărţile sale au câştigat şi au fost nominalizate pentru numeroase premii. Călătorie pe Amazon a câştigat Nestlé Gold Award şi a ocupat locul al doilea la decernarea premiilor Whitbread Children’s Book of the Year şi Guardian Children’s Fiction Prize.