Alături de citatele din Kenzaburō Ōe, pe care vi le-am împărtășit în săptămânile trecute, Laura ne-a transmis și câteva pasaje, pentru aceeași rubrică, din Lisa See și cartea ei ”Dragostea Florii-de-Bujor”. Mulțumim, Laura!
Sper să vă placă, nouă ne-au plăcut cuvintele Lisei See și le-am grupat sub numele ”Lisa See și inițierea în dragoste”. Iată cuvintele Fantomei Florii-de Bujor, logodnica moartă a lui Wu Ren, pe care ea îl consideră soţul ei de drept, acum căsătorit cu tânăra Tan Ze:
„La început nu ştiam ce să fac, iar Ze mi se împotrivea de multe ori. Însă eram mult mai puternică, iar ea nu avea altă alternativă decât să mă asculte. Să-l satisfacă pe Ren era deja altă poveste. Învăţasem prin încercare şi eşec, prin încercare şi reuşită. Am început să-i urmăresc semnele şi să reacţionez la şoaptele sale, la tremurul ei interior şi la mişcările subtile ale trupului ei ca să pot ajunge mai bine la el. Îi direcţionam degetele lui Ze de-a lungul muşchilor lui. O obligam să-şi folosească sânii ca să-i mângâie pielea, buzele, limba. O făceam să-şi folosească umezeala gurii ca să-i tortureze sfârcurile, burta şi acea parte de jos. În sfârşit înţelegeam ce voise Tang Xianzu să spună când scrisese că Liniang cântă la fluier. Cât despre acea zonă întunecată şi umedă din Ze pe care Ren o dorea mai presus de orice, mă asiguram că e pregătită şi disponibilă pentru el în orice clipă ar fi dorit.(…)
Ajunsesem să cred că dragostea adevărată înseamnă dragostea fizică. Îmi plăcea să-l fac pe soţul meu să sufere de durerea dorinţei. Ore întregi mă gândeam la metode noi prin care să prelungesc acea agonie. Îi foloseam trupul lui Ze fără nici un regret, remuşcare sau vină. O determinam să facă ceea ce trebuia să facă în calitate de soţie, apoi urmăream, – zâmbind, râznd, iubind cu tot spiritul meu – cum soţul meu îşi găseşte eliberarea în mâinile ei, în gura ei sau în peştera ei ascunsă. Deja aflasem că cea mai mare dorinţă a soţului meu era să ţină în mâini picioarele legate ale lui Ze, învelite în papuci de mătase roşie brodată, apreciind delicateţea şi parfumul lor, durerea prin care trecuse ea ca să-i ofere acea plăcere. Când am văzut că Ren putea să facă chiar mai mult cu ele, am împiedicat-o să-l refuze. Având-o pe Ze drept emisar, am descoperit dragostea sexuală.
Nu mă deranja că ea nu simţea nimic sau că nu ştiam ce gândea. Chiar şi când era obosită, când îi era teamă sau când se simţea stânjenită, o îmboldeam şi o foloseam. Carnea lui Ze era întotdeauna pregătită pentru ca Ren să o guste, să o mângâie, să o chinuiască, să o ciupească, să o sărute şi să o penetreze.(…)
Aşa a devenit Tan Ze o soţie-soră pentru mine. O aşteptam în fiecare noapte, încolăcită pe grinzi, să vină în dormitor. În fiecare noapte alunecam din locul acela înalt până în patul nupţial ca să-i ghidez şoldurile, să-i arcuiesc spatele şi să o ajut să se deschidă pentru soţul nostru. Mă bucuram de fiecare geamăt care-i ieşea de pe buze. Îmi plăcea să o chinui la fel de mult cum îmi plăcea să-l chinui pe el. Când se împotrivea, tot ce trebuia să fac era să întind mâna, să ating o porţiune de piele descoperită şi să fac ca o căldură să-i pătrundă în corp, până nu mai era altceva decât un pachet de senzaţii, până când părul ei se răvăşea, iar pieptenii şi podoabele ei cădeau pe pat, până când venea momentul ei de topire dulce şi ploaie.
Fervoarea bruscă a lui Ze l-a adus pe soţul nostru înapoi acasă din bordeluri. A ajuns să-şi iubească soţia de pe pământ. Pentru fiecare clipă de plăcere pe care i-o aducea ea – şi erau multe, pentru că mă gândeam la metode noi şi diverse care să-l satisfacă – el o provoca imiediat înapoi cu ingeniozitatea lui. Trupul lui Ze avea multe locuri care aşteptau să fie explorate, însă el le-a găsit pe toate. Nu se împotrivea pentru că nu o lăsam eu. Când părăsea camera nu mai auzeam plângeri, critici sau cuvinte furioase în complex. Pasiunile lui au devenit pasiunile ei.”
(”Dragostea Florii-de-Bujor”, de Lisa See, Editura Rao, București, 2011, pag. 195-200. Sublinierile ne aparțin.)
