În această săptămână, am citit din revistele România literară, Cultura.
–”România literară”, nr.8/21 februarie 2014. Mircea Mihăieș semnează un alt articol foarte interesant, ”Clondirul și călimara”, despre relația marilor scriitori cu băutura. Au fost ei influențați de un pahar de vin sau acesta a reprezentat un episod fără legătură directă cu opera? ”Cum s-a născut asocierea, aproape obligatorie, între scriitor și băutură? De ce, alături de călimară, stă, în imaginarul public, și un nelipsit clondir sau o pântecoasă carafă? De ce e perceput scriitorul ca parte a unui sistem de vase comunicate, în care torni la un capăt vin și la celălalt iese rondelul, sonetul, madrigalul, gazelul sau balada? Și, mai ales, de ce o astfel de activitate e privită cu oprobriu, într-o lume și într-o țară în care alcoolismul e mai mult decât un pericol, fiind un adevărat flagel? Din păcate, răspunsul se impune de la sine: pentru că mult mai mulți scriitori importanți chiar au băut excesiv. Pentru că – asta e – au fost alcoolici.”
Articolele Antoanetei Ralian – din ciclul ”Amintiri de peste mări și țări” – sunt o splendoare. În această săptămâni, ”secvențe” ce ne poartă pe la Monte Carlo, Costa de Azur, Santorin, Cascada Niagara, Coasta Dalmată sau Oracolul din Delfi. Iată ce spune despre modalitatea în care își realizează articolele: ”Am evitat genul descriptiv – nu am descris numeroasele și bogatele vizite prin marile muzee ale lumii, prin palate și castele, nu am descris piramidele, mormintele, mumiile și tezaurele arheologice egiptene din Valea Regilor, sau templele și statuile din Luxor, nu am descris Acropole, Panteonul, cariatidele, fântânile din Versailles, Capela Sixtină sau ruinele vechii Rome, pentru că posibilitățile mele de redare și zugrăvire sunt prea sărăcăcioase și limitate în raport cu splendoarea locurilor văzute (poate dacă aș fi putut să le traduc aș fi izbutit mai bine), și pentru că nu am urmărit să fac un ghid de voiaj, un Baedecker. Și, totuși, acum, când închid ochii, îmi apar, pe ecranul pleoapelor, în memoria retinei, imagini, secvențe, frânturi, ca într-o lanternă magică, apariții care se alungă unele pe altele sau se cheamă unele pe altele prin tainice asocieri.”
–”Cultura”, nr. 3 (454)/30 ianuarie 2014. Mircea Deaca ne prezintă pe larg o nouă carte despre cinematografia românească, semnat de Dominique Nasta. Probabil se va găsi mai greu (sau deloc) în România, dar această apariție trebuie menționată: ”Volumul profesorului Dominique Nasta de la Catedra de arte ale spectacolului a Facultatii de Filozofie si Litere din cadrul Universitatii Libere din Bruxelles aduce aceasta reparatie necesara. Volumul semnat de ea, „Contemporary Romanian Cinema. The History of an Unexpected Miracle“ („Cinematograful românesc contemporan. Istoria unui miracol neasteptat“), a aparut la finalul de an 2013 la Editura Wallflower in partenariat cu prestigioasa editura americana a Universitatii din Columbia. Cartea, in primul rând, are meritul de a aduce informatii despre istoria filmului românesc si de a prezenta cineastii români de marca unui public format atât din cititori interesati de film – studenti, ziaristi si oricine se pune in pozitia spectatorului –, cât si din specialisti: cei care predau si studiaza filmul in spatiul universitar american. Cartea este destinata in primul rând publicului occidental care nu stie nimic despre existenta unor filme românesti.”
-Precizare:
Revista ”România literară” a fost obținută cu sprijinul Inmedio.ro, rețea de distribuție a ziarelor/revistelor, de unde vă sfătuim să o achiziționați.
